

Actualizare 14.57: Proiectul legii vaccinării obligatorii din Germania a căzut în mod uimitor, în pofida a ceea ce prevedeau toți observatorii. Împotriva legii au votat 378 de parlamentari, în timp ce 296 au votat pentru. Dar însăși apariția unui asemenea proiect pe ordinea de zi la Berlin arată că Tirania Sanitară nu a dispărut. Doar a fost pitită o vreme după ușă, pentru când va fi din nou nevoie de ea.
Cine spera că autoritățile lumii au abandonat ideea Dictaturii COVID s-a înșelat.
Controlul sanitar este mijlocul ideal de a pune botniță revoltelor sociale provocate de Foame și Sărăcie, care se anunță ca urmare a numeroaselor crize suprapuse: militară, energetică, alimentară, de aprovizionare.
Parlamentul german urmează să voteze joi, 7 aprilie 2022, legea vaccinării obligatorii anti-COVID a tuturor persoanelor peste 60 de ani, informează The Local.
Asta nu înseamnă că ceilalți au scăpat. Nici vorbă: actul normativ conține și o prevedere conform căreia, dacă situația sanitară o impune, va deveni obligatorie vaccinarea tuturor persoanelor peste 18 ani.
Potrivit legii, autoritățile vor încerca întâi „cu binișorul” să-i convingă pe germani să se vaccineze de bunăvoie.
Potrivit relatărilor locale, legea, înaintată de coaliția de guvernare dintre social-democrați, Verzi și liberali, condusă de premierul Olaf Scholz, are toate șansele să treacă.
Inițiatorii au declarat pentruBloomberg:
„Suntem uniți de obiectivul comun al unei prevenții eficiente cu ajutorul unui nivel cât mai înalt de imunitate de bază pentru toți adulții pentru toamnă, deoarece astfel putem să împiedicăm ca sistemul de sănătate să fie depășit.”
Este aceeași placă pe care o auzim de doi ani încoace. Ca în povestea cu drobul de sare, toată lumea se vaită că sistemul de sănătate ar putea să fie depășit, însă nimeni nu face investițiile necesare pentru a-i mări capacitatea.
Nici pentru a asigura medicația pentru tratamentul timpuriu, ambulatoriu, al bolii.
Dimpotrivă, toți banii (sume colosale) se duc pe vaccinuri, care se dovedesc nu doar inutile, ci chiar nocive.
Astfel, deși are o populație vaccinată în proporție de 75%, Germania continuă să înregistreze peste 200.000 de cazuri și peste 300 de decese zilnic.
Pe de altă parte, poliția germană a fost una dintre cele mai brutale din lume în reprimarea tuturor protestelor împotriva Dictaturii COVID și pentru libertate.
Acum, polițiștii germani primesc „bulane legale” noi, în condițiile în care aproape sigur scumpirile la alimente și energie vor determina un val de revolte sociale. Probabil în același timp cu valul COVID așteptat pentru toamnă.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Deocamdata mai speram dar e greu de crezut ca vor învinge cei de stânga si AfD-ul ca altii de partea normalului nu mai sunt!
Ce ne poate ajuta: sa intelegem dimensiunea spirituala a celor ce se intampla. Revoltele sociale nu vor ajuta, pentru ca insisi “ceilalti”, aproapele-vecinul, sotul, copiii ni se impotrivesc, nu doar cioclii apocalipsei. E bine sa refuzam minciunile răspicat, dar mai mult va ajuta plecarea genunchiului la rugaciune. Vindecarea de acolo vine.
Spune un cuvios ca ei vor sa ne faca 7 vaxxuri, dar abia pe al 5-lea vor apuca sa-l implementeze, caci va veni razboiul, ii va opri Dumnezeu prin razboi.
Dumnezeu cu mila
https://vrabiute.blog/2022/04/07/proiectul-pentru-introducerea-unei-vaccinari-generale-impotriva-coronavirusului-in-germania-a-esuat-in-bundestag/
Nu va fi vaccinare obligatorie.
Ramine sa vedem daca o sa cada si vaccinarea pentru personalul medical ,care fusese aprobata in dec 2021
De Jim Stone, 01 Aprilie 2022, Global Research :
Nu contează dacă pandemia s-a încheiat sau dacă vaccinul s-a dovedit a fi fraudulos, ei îl vor folosi oricum.
Asta tocmai a ajuns pe Gmail de la o sursă foarte sigură. Am s-o prezint aici și o voi prelua cuvânt cu cuvânt. Este o informație complet autentică.
‘AVERTISMENT’
După 30 Iunie 2022
Consiliul European a modificat rezoluția 2361 și aceasta nu se mai opune vaccinării obligatorii.
Începând cu 1 iulie 2022, UE a anunțat legislația privind obligativitatea certificatelor COVID 19 ale UE, care vă privează de toate libertățile dacă nu dețineți un certificat QR covid. Dacă va exista o majoritate a statelor membre care semnează legislația, va fi introdusă vaccinarea obligatorie.
la sfârșitul lui 2022/2023 va fi introdusă o monedă digitală.
UE va impune fiecărui cetățean al UE o identitate digitală. (Olanda o are deja și face referire la aceasta pe versiunea UE a site-ului nl).
Toate bancomatele vor fi înlocuite cu bancomate bazate pe coduri QR în viitorul apropiat, Belgia le instalează deja la viteză maximă.
În cazul în care aceste aparate cu cod QR sunt integrate, nu se va mai putea retrage numerar de la bănci și/sau din altă parte.
UE își propune ca, în termen de 18 luni, banii lichizi să devină complet lipsiți de valoare.
Rezoluția UE privează definitiv fiecare persoană de integritatea sa fizică.
https://www.globalresearch.ca/mandatory-vaccination-eu-just-went-through-under-radar/5776115
https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/13375-Verlenging-van-de-verordening-inzake-het-digitaal-EU-covidcertificaat_nl
Ce ne poate ajuta: sa intelegem dimensiunea spirituala a celor ce se intampla. Revoltele sociale nu vor ajuta, pentru ca insisi “ceilalti”, aproapele-vecinul, sotul, copiii ni se impotrivesc, nu doar cioclii apocalipsei. E bine sa refuzam minciunile răspicat, dar mai mult va ajuta plecarea genunchiului la rugaciune. Vindecarea de acolo vine.
Spune un cuvios ca ei vor sa ne faca 7 vaxxuri, dar abia pe al 5-lea vor apuca sa-l implementeze, caci va veni razboiul, ii va opri Dumnezeu prin razboi.
Dumnezeu cu mila