Diavolul va fi înfrânt!

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Dregătoria lui este de conducător, tot potrivit cuvintelor apostolului: Lupta noastră este împotriva începătoriilor, împotriva conducătorilor întunericului acestuia (Efeseni 6, 12). Locul în care-și are sediul conducerea lui este aerian, după cum spune același apostol: Împotriva conducătorului, care stăpânește în văzduh, a duhului, care lucrează acum în fiii neascultării (Efeseni 2, 2). De aceea se numește și conducător al lumii, deoarece conducerea lui se exercită în jurul pământului. Așa spune Domnul: Acum este judecata lumii acesteia; acum conducătorul lumii acesteia se va izgoni afară (Ioan 12, 31) și iarăși: Vine conducătorul lumii acesteia și în Mine nu va găsi nimic (Ioan 14, 30).

Dar pentru că s-a spus despre oastea diavolului că sunt duhuri ale răutății întru cele cerești (Efeseni 6, 12), trebuie să se știe că Scriptura numește de obicei văzduhul cer, ca în următoarele texte: Păsările cerului (Matei 6, 26) și: Se suie până la ceruri (Psalmi 106, 26), adică se suie până în regiunile cele mai înalte ale văzduhului. Pentru aceea și Domnul a văzut pe satan ca un fulger căzând din cer (Luca 10, 18), adică a căzut din propria sa conducere și a ajuns jos, ca să fie călcat în picioare de cei care nădăjduiesc în Hristos. Că Domnul a dat putere ucenicilor Lui să calce peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului (Luca 10, 19).

Așadar, pentru că a fost doborâtă tirania diavolului, iar spațiul din jurul pământului a fost curățit prin patima cea mântuitoare, care a împăcat cele de pe pământ și cele din cer (Coloseni 1, 20), ni se făgăduiește Împărăția cerurilor. Sfântul Ioan Botezătorul a spus: S-a apropiat Împărăția cerurilor (Matei 3, 2), iar Domnul, în toate cuvântările Lui, predică Evanghelia Împărăției (Matei 4, 23). (...) Și, pe scurt, nenumărate sunt strigătele de biruință care vestesc completa zdrobire a dușmanului; așa că întru cele de sus noi nu mai avem de dus o luptă, nici război; nu mai există nici un potrivnic care să ne îndepărteze de viața cea fericită.”

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a IX-a, IX-X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, pp. 446-447 - Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu - Ziarul Lumina)

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Chemtrails sunt reale. Expertul Dane Wigington la Tucker Carlson - ce respirăm cu adevărat: aluminiu, bariu, stronțiu, mangan, surfactanți, fibre polimerice și grafen

Transcriere în română pe ActiveNews

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Tucker Carlson: Chemtrails sunt reale! – Haarp, secetele, uraganele și Sabotorii Climatici – Operațiunea Popeye - 11 septembrie și ingineria climatică - Planul demonic de a distruge Planeta [traducere integrală]

  2. Un bulgar care dispăruse de 17 ani și fusese declarat mort a fost găsit trăind ca un pustnic în pădurile din Parcul Național Pirin. Surpriza a venit când s-a aflat cine era

  3. Înapoi la turnătorie: Ministrul rom Daniel David spune că profesorii care răspândesc ”informații false” trebuie să fie raportați de colegi, părinți și elevi - VIDEO

  4. A murit Horia Moculescu. Interviu testamentar: În România nu a existat un holocaust. SĂ NU MĂ CENZURAȚI! Așa este și cu vaccinul. Eu sunt vaccinat de trei ori și fac un COVID. Numai Dumnezeu m-a salvat! Ce credea despre legionari - AUDIO/VIDEO

  5. Valerian Stan: O, țară tristă, plină de humor

  6. Maica Heruvima de la Petru Vodă: Un martiriu asumat. - Mărturisirea unui ieromonah. "De azi înainte avem o sfântă care să mijlocească pentru noi în Cer"

  7. Noi dezvăluiri despre jaful unguresc din Transilvania pe mâna trădătorilor României - ”Tăriceanu mi-a spus personal: Procesele cu grofii unguri trebuie să le pierdem” - VIDEO

  8. Follow the money – UE a pus ochii pe banii tăi!

  9. Nicușor Dan îl retrage pe ambasadorul din SUA, Andrei Muraru, poreclit ”păduchele nabab”. Ce se va întâmpla cu reședința lui personală de 46 de camere pentru care plătim ”pe austeritate” 21.000 de dolari pe lună

  10. FACEBOOK L-A FĂCUT INVIZIBIL PE ION CRISTOIU. Cum ne mai cenzurează securicii de pe Facebook, complet ilegal. Pagina ActiveNews și postarea despre Ion Cristoiu și Fake News-ul BBC contra lui Trump, băgate pe invizibil - FOTO

  1. Ioan-Aurel Pop interzice conferința ”Covid-19 & Convergența bio-digitală” la care urma să participe geneticiana de renume mondial Alexandra Henrion-Caude: ”Nu trebuie să tolerăm așa ceva”. Rogobete a făcut plângere la Parchet contra medicilor organizatori

  2. Vedeta Digi24 Ionela Năstase a aflat întâmplător că are cancer. ”A fost mișto 2021. M-am vaccinat (de trei ori, chiar), nu am facut Covid și asta-i mare realizare, nu?”

  3. Colegiul Medicilor din România și-a schimbat Codul ca să-i elimine pe medicii ”antivacciniști”. Noul Cod de Deontologie Medicală pedepsește ”răspândirea de informații pseudoștiințifice”. De ei, care au promovat un ser criminal în pandemie, au uitat

  4. Atac sub Steag Fals asupra României? – Ținta: baza NATO de la Mihail Kogălniceanu - Cine se joacă cu focul peste capul nostru? - Comandantul Suprem Nicușor știe?

  5. 7 noiembrie: 108 ani de la Revoluția bolșevică. Generalul (r) Aurel Rogojan: Comunismul nu ar fi fost posibil fără implicarea serviciilor secrete și finanțarea generoasă a bancherilor internaționali de pe Wall Street. Lenin, un revoluționar gay

  6. AUR o susține pe Anca Alexandrescu la Primăria Capitalei după un vot cu scântei în CNC

  7. Apel disperat al medicilor. Opriți extinderea tehnologiei ARNm la vaccinuri! Risc de deteriorare genetică

  8. Conferință de Presă În Direct de la Cotroceni - Justiția, Serviciile Secrete, Armata, Corupția, Alegerile, ONG-urile, în discuțiile cu reporterii. ACTUALIZARE - DOCUMENTUL Strategiei Naționale de Apărare

  9. Nicușor Dan blochează ancheta penală în cazul Oanei Gheorghiu: ”Nu poți fi urmărit penal pentru o opinie”. Toni Neacșu îl acuză de amestec în justiție

  10. A murit Horia Moculescu. Interviu testamentar: În România nu a existat un holocaust. SĂ NU MĂ CENZURAȚI! Așa este și cu vaccinul. Eu sunt vaccinat de trei ori și fac un COVID. Numai Dumnezeu m-a salvat! Ce credea despre legionari - AUDIO/VIDEO

Ultima oră

09:46

La New York a apărut Comunistul

09:29

Donald Trump a semnat legea de redeschidere a Guvernului SUA după 43 de zile de blocaj - VIDEO

09:15

Cezar Avrămuță, propus pentru arest la domiciliu: Procurorul solicită schimbarea măsurii

08:59

După plecarea lui Horia Moculescu, scena românească se desparte și de Mihai Dinvale

08:50

Bomba din MAE: funcționară acuză ministerul condus de Oana Țoiu că a trucat concursul pentru diplomați! Cazul a ajuns în instanță!

00:34

Un bulgar care dispăruse de 17 ani și fusese declarat mort a fost găsit trăind ca un pustnic în pădurile din Parcul Național Pirin. Surpriza a venit când s-a aflat cine era

23:25

Maica Heruvima de la Petru Vodă: Un martiriu asumat. - Mărturisirea unui ieromonah. "De azi înainte avem o sfântă care să mijlocească pentru noi în Cer"

22:30

Doamna Galina Răduleanu, mereu PREZENTĂ: Să mor strigând: ”Deșteaptă-te, Omenire!”

21:31

Înapoi la turnătorie: Ministrul rom Daniel David spune că profesorii care răspândesc ”informații false” trebuie să fie raportați de colegi, părinți și elevi - VIDEO

20:20

Valerian Stan: O, țară tristă, plină de humor

19:48

FACEBOOK L-A FĂCUT INVIZIBIL PE ION CRISTOIU. Cum ne mai cenzurează securicii de pe Facebook, complet ilegal. Pagina ActiveNews și postarea despre Ion Cristoiu și Fake News-ul BBC contra lui Trump, băgate pe invizibil - FOTO

19:04

„Dragă Isaac...”: Trump cere oficial grațierea lui Netanyahu – Nu e amestec în treburile interne, e o intervenție în numele păcii de 3000 de ani

17:56

Fostul jurnalist Vlad Pufu ar putea deveni noul președinte al TVR pentru a aduce televiziunea națională la normalitate

17:05

Noi dezvăluiri despre jaful unguresc din Transilvania pe mâna trădătorilor României - ”Tăriceanu mi-a spus personal: Procesele cu grofii unguri trebuie să le pierdem” - VIDEO

15:58

Nicușor Dan îl retrage pe ambasadorul din SUA, Andrei Muraru, poreclit ”păduchele nabab”. Ce se va întâmpla cu reședința lui personală de 46 de camere pentru care plătim ”pe austeritate” 21.000 de dolari pe lună