Generalul Gabriel Marinescu, omul lui Carol al II-lea, a fost un dușman de primă mână al Mișcării Legionare. Din calitatea sa de prefect al Poliției Capitalei (și, mai apoi, de subsecretar de stat și ministru de Interne), dar mai cu seamă din cea de om de bază a camarilei regale, a rezultat poziția sa de opozant declarat al legionarilor. Asemenea lui Armand Călinescu, Gavrilă și-a asumat această opțiune și a acționat în concordanță, punând în aplicare decizia lui Carol de exterminare a lui Zelea Codreanu. În 1938, Gavrilă dădea dovadă de exces de zel:îl adăuga pe lista potențialelor victime și pe Iuliu Maniu.

Și Gabriel Marinescu, și Armand Călinescu erau categorici:și-ar fi dorit „o exterminare a întregii elite legionare”[1]. Ca și în cazul măsurilor de pază și protecție ale Elenei Lupescu, în privința Mișcării legionare, Gavrilă Marinescu „era consultat permanent în această chestiune și avea la dispoziție fonduri special destinate”[2].Potrivit doctorului Șerban Milcoveanu, „în tabăra puterii de stat, Armand Călinescu, Victor Iamandi, Gavrilă Marinescu, Mihail Moruzov și Niky Ștefănescu concepeau progresia [reprimării] în trei etape”[3]:internarea în lagăre și închisori a legionarilor, asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, masacrarea tuturor legionarilor, atât din lagăre, cât și în libertate. Și, către sfârșitul anilor 1940, tocmai asta îi vor reproșa legionarii lui Gavrilă:apartenența la grupul ocult, prigoana informativă și crunta represiune, inclusiv asasinatul.

Spionaj pentru rege

Gavrilă Marinescu îi oferea suveranului informații inclusiv despre oamenii din anturajul Palatului. În octombrie 1933, el îi mărturisea lui Armand Călinescu despre prezența sa la Sinaia, unde a dat regelui detalii cu privire la legătura lui Puiu Dumitrescu (secretarul particular al regelui) cu doamna Ella Manu. Tot de la Gavrilă a aflat regele că Dumitrescu are legături cu legionarii și că s-a întâlnit de câteva ori cu Zelea Codreanu[4].

Prigoana legionarilor a fost o acțiune constantă în timpul regimului carlist. În ianuarie 1934, de pildă, comisarii regali de pe lângă Corpul II Armată lucrau la sediul Prefecturii Poliției Capitalei pentru cercetarea și trierea membrilor Gărzii de Fier ținuți aici în arest. Comandantul acestora, generalul de divizie Mihail Ionescu, emitea o ordonanță prin care prelungea „până la 20 ianuarie 1934 ora 19 termenul de predare a armelor, la Prefectura Poliției Capitalei, cât și la legiunile de jandarmi”.

Legionarul Ciumeti e asasinat pentru că ceruse capul Lupeascăi

De cealaltă parte, în mai 1935 s-a întrunit un „Front Constituțional” și în cadrul său s-a discutat inclusiv crearea unor echipe care să-i lichideze pe deputatul Pleșca, pe Gavrilă Marinescu, chestorul Vasile Parisianu, pe Armand Călinescu și Mihail Stelescu. De asemenea, s-au omagiat eroii căzuți sub steagul naționalist, între cei șase fiind și Sterie Ciumeti. S-a cerut arestarea asasinilor de legionari, în primul rând a prefectului Poliției Capitalei și a ministrului de Interne[5].

Când, în martie 1937, Ion Antonescu lua masa cu Constantin Argetoianu, generalul reliefa simpatia de care se bucurau gardiștii în rândul armatei și se temea de izbucnirile de conștiință ale legionarilor vânați[6]:„Știi d-ta pentru ce a fost ucis, fără judecată, Ciumeti în ianuarie 1934? Fiindcă într-o consfătuire a gardiștilor, în care s-a discutat executarea lui Duca, a cerut pe lângă capul lui Duca și pe al d-nei Lupescu. Atât a fost de ajuns pentru ca dl Gavrilă Marinescu să pună pe [Ion] Panova și pe Călătorescu[7]să-l curețe. Și crezi d-ta că aceste două lichele ar fi săvârșit acest omor dacă n-ar fi știut că din treaptă în treaptă sunt acoperiți până sus?”[8]

Conștient de pericolul atentatelor, pentru protecția miniștrilor, în august 1936, Marinescu a cerut ca fiecare automobil guvernamental să fie dotat cu o mitralieră. Numărul din 18 ianuarie 1934 al ziarului „Curentul”, condus de Pamfil Șeicaru, anunța „Consfătuirea dela prefectura poliției”, în legătură cu ultimele evenimente petrecute în București și în țară, prilej cu care „s’a luat o serie de hotărâri în legătură cu ordinea publică”. Au participat Gavrilă Marinescu, Eugen Cristescu (director în Siguranța Statului), inspectorul Vasile Parisianu (șeful Poliției Sociale), chestorul Alfred Paximade și căpitanul Miti Constantinescu (șeful de cabinet al prefectului poliției).

„Gavrilă la mine: Codreanu și Maniu. Eu: numai Codreanu, Maniu nu”

„La 28 noiembrie [1938] Carol s-a reîntors în țară. În noaptea chiar a reîntoarcerii sale a avut loc o lungă întrevedere cu Călinescu și cu Gavrilă Marinescu, cărora le-a dat ordinele cuvenite. Douăzeci și patru de ore mai târziu, în noaptea Sf. Andrei, 29/30 noiembrie 1938, Codreanu era asasinat în codrii Tâncăbeștilor de către călăii regelui”[9]. Carol venea de la Berghof, reședința lui Hitler din Alpii bavarezi, unde fusese însoțit și de Mihai (foto sus).

Plănuirea asasinării legionarilor reprezintă un act de terorism de stat, inițiatori fiind regele, Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu. Regele-playboy „a introdus terorismul ca politică de stat”, considera atât de tranșant reputatul istoric Ioan Scurtu[10]. Plănuirea unui asasinat de asemenea amploare (Codreanu și cei 30 de legionari) îi introduce pe Carol, Marinescu și Călinescu în categoria de „criminali”[11]. Așa cum avea să scrie preotul Ștefan Palaghiță, „… bandele lui Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu îl asasinează mișelește pe Corneliu Codreanu”[12]. În memoriile lui Armand Călinescu, găsite la 23 august 1944 în casa de fier a locuinței de la Băneasa a mareșalului Antonescu[13], există o însemnare din 28 noiembrie 1938:„Gavrilă la mine: Codreanu și Maniu. Eu: numai Codreanu, Maniu nu”. Interpretarea dată lapidarei însemnări este aceea că regele a vrut asasinarea atât a lui Codreanu, cât și a lui Maniu, prin omul său, Gavrilă Marinescu[14]. Reținem și nota lui Armand Călinescu;aceasta întărește necesitatea represiunii care câștiga teren în mintea lui Carol:duminică, 28 februarie 1937, după ce s-a întors de la Sinaia, regele l-a chemat pe Gavrilă și i-a declarat că „s-a convins de primejdia Gărzii de Fier și de necesitatea represiunii”[15].

Nu un asasinat, ci un șir de asasinate între legionari

După introducerea pe întreg cuprinsul țării a stării de urgență și de asediu, la 29/30 noiembrie 1938, în satul ilfovean Tâncăbești, 14 legionari în frunte cu Codreanu, „Decemvirii” și „Nicadorii” au fost asasinați prin strangulare de către jandarmi, în timp ce erau transportați de la Râmnicu-Sărat la București. Împușcați apoi pentru a se invoca pretextul fugii de sub escortă, au fost băgați într-o groapă comună la Jilava, peste trupurile lor aruncându-se câteva damigene de vitriol. Au fost împușcați apoi avocatul Nicolae Făgădaru și alți doi legionari lângă Cluj. În subsolul de la Prefectura Poliției Capitalei a fost ucis locotenentul Nicolae Dumitrescu și prof. Vlad Cristescu. S-a spus că s-a sinucis, dar în realitate a fost „ajutată” să se sinucidă, legionara Constanța Grecu. Alți șase legionari au fost omorâți în timpul transportării în duba Poliției Capitalei. În ziua execuției asasinilor lui Armand Călinescu, în beciul Prefecturii Poliției Capitalei au fost omorâți trei legionari. Ordinul a venit de la regele Carol al II-lea. Aceste asasinate regale vor constitui, de fapt, mobilul asasinatelor de la Jilava, din noiembrie 1940, cărora le va cădea victimă însuși generalul Marinescu.

Mai târziu, la 21/22 septembrie 1939, au fost asasinați 13 legionari în închisoarea Râmnicu Sărat, 44 în închisoarea Miercurea Ciuc, 32 în lagărul de la Vaslui, câte doi-trei aleși la întâmplare în fiecare județ, în total 252. Regele însuși însemna:„E o măsură oribilă, de fapt în afară de lege”.

Articol apărut și în revista Historia

VIDEO cu Istoricul SRI Cristian Troncotă: A fost un act de terorism de stat