

Un deputat UDMR face declarații ofensatoare la adresa României, susținând că anul 2018 va fi unul de doliu pentru maghiarii din țară și i-a acuzat pe cei care în ultimele zile au denunțat trocul pe care l-ar fi făcut PSD cu Uniunea de „șovinism”.
Deputatul covăsnean Kulcsar Terza Jozsef a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că este revoltat de reacțiile antimaghiare apărute în ultimele zile în spațiul public, pe fondul negocierilor purtate între UDMR și PSD pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, scrie Agerpres.
Kulcsar Terza Jozsef a afirmat că „poziția grupului UDMR a fost foarte corectă”, în cadrul discuțiilor nefiind solicitate altceva decât „drepturile comunității maghiare promise pe 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia.
„Sunt foarte revoltat, nu este corect, nu este cinstit, nu este omenește, este șovin extremist ce se întâmplă (…) Poziția grupului UDMR (…) a fost foarte corectă, nu a sărit calul, nu a cerut nimic aberant, nimic imoral, ilogic, numai acele drepturi care ne aparțin nouă și au fost promise cu ocazia Proclamației de la Alba Iulia (…) Nu am cerut autonomia teritorială a ținutului secuiesc, am cerut numai o parte dintre aceste promisiuni, care nici la ora actuală nu sunt respectate”, a spus parlamentarul covăsnean.
Anul viitor, când se împlinesc o sută de ani de la Unirea de la 1 Decembrie 1918, este un „an de doliu” pentru comunitatea maghiară, a mai spus politicianul udemerist.
„Trebuie să fie anul doliului 2018. Din punctul nostru de vedere, este anul doliului în România și dacă se pune un steag tricolor pentru sărbătoare, trebuie pus și un steag negru (...) Sper ca populația de etnie română să înțeleagă că ne dorim pace, liniște și bucurie, dar dorim și ca drepturile comunității noastre, ale copiilor noștri să fie respectate', a mai spus Kulcsar Terza Jozsef, el precizând că a făcut aceste considerații în nume personal, și nu ale grupului UDMR din care face parte.
Kulcsar este președintele Partidului Civic Maghiar Covasna și a intrat în Camera Deputaților pe listele UDMR, în urma alianței politice făcute între cele două formațiuni la alegerile parlamentare de anul trecut.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Iar cu promisiunile de la Alba Iulia mai ho! La cât de ”amabili” au fost strămoșii lui cu ai noștri are un tupeu imens să mai deschidă gura la așa ceva!!!
Și cel mai rău fapt: este un mincinos! Căci tocmai autonomia pe criterii etnice o vrea, în primul stadiu, apoi trecerea Ardealului la Ungaria, deși ungurii îi consideră pe secui (Covasna) ca niște țigani, cetățeni de mâna a doua. Mari proști politicienii lor!!!
" I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din TRANSILVANIA, BANAT și ȚARA UNGUREASCӐ, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi DREPTUL INALIENABIL al națiunii române la întreg BANATUL cuprins între râurile Mureș, TISA și Dunăre.
II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate AUTONOMIE PROVIZORIE până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
Mai multe la https://ro.wikipedia.org/wiki/Declarația_de_la_Alba_Iulia