Acum 10 minute s-a dat o nouă știre:
Prefectura Iașilor somează Mitropolia să nu mai scoată deloc anul acesta racla cu Sfânta Parascheva. Să vedem ce va face mitropolia...
Ce e destul de sigur, toți cei care doresc să se închine Sfintei vor fi legitimați de către forțele de "ordine" (a se citi de opresiune), iar dacă nu au domiciliu în municipiul Iași, vor fi trimiși acasă, nu li se va permite accesul la Sfântă.
Totul este ilegal (încălcarea dreptului religios este inalienabil, indiferent de calamitate; nu mai vorbim de dreptul la libera circulație, la întrunire șamd)! BOR are toate pârghiile, dar și MOTIVELE să conteste, să nu se supună, deja se ajunge prea departe. Practic, în mod perfid, viclean, fără să se aducă atingere directă credinței (vezi Profeția Sfântului Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului și Siberiei), în România, Ortodoxia este scoasă în ilegalitate. Se vrea sincer salvarea bisericii administrative (pământene) - și acest lucru probabil că va și reuși, dar cu sacrificarea a nu știu câta oară - și de data aceasta poate în mod definitiv... sau poate nu - a ortodoxiei înseși, adică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
De aceea nu am prea mari speranțe, nici de la cler (decât izolat, clerici mărturisitori vor fi - văzuți sau nevăzuți, cel mai probabil aceiași cu care ne-am obișnuit - dar și alții, foarte puțini, care se vor mai trezi, dar pe care media îi va demonizat și de care, după cum atât de des s-a întâmplat în ultimul timp, Patriarhia - mai exact infamul birou de presa, dar nu numai - se va lepăda), nici de la credincioși, ci poate doar de la frații țigani - o spun cu toată seriozitatea, care an de an vin în număr foarte mare, din toate colțurile țării, din cele mai îndepărtate colturi. Pe ei mă bazez, pe protestele lor, ca situația sa revină la normal și toți să ne putem închina. Din păcate aceștia (țiganii) vin la Sfânta majoritar din superstiție, dar cred că pt efortul lor, pe mulți îi va lumina Dumnezeu, căci sunt oameni simpli.
Acesta este fără doar și poate un moment în care dacă ar mai fi trăit în trupul său pământesc Sfântul Paisie Aghioritul (și alții ca dânsul), ar fi coborât din prea frumoasa pustie a Sfântului Munte să ne apere. Căci am rămas atât de singuri pe acest pământ, ni s-au dus bătrânii, nimeni nu ne mai apară, decât Bunul Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Sfinții cei din Ceruri și cu Sfinții Îngeri. Dar avem atât de mare nevoie de preoți, de călugări, de ierarhi să ne apere și de noi între noi. Mai ales cei care au, familii, copii.
Din păcate, însă, cele mai mai mari și multe argumente în discuțiile cu necredincioșii sau chiar cu asupritorii noștri provin din comunicatele oficiale ale BOR. Cu ele l-au atacat chiar și pe ÎPS TEODOSIE!
Pentru numele lui Dumnezeu, toți cei care suntem dizidenți sau de altă părere cu forțele guvernamentale suntem urmăriți, monitorizați (acum și de de 20% din efectivele poliției în civil, dar și cu aportul "cetățeanului model", instruit și încurajat la denunturi), amendați, amenințați, ostracizati, prigoniți. Cu atât mai mult cei care au copii. Vă dați seama ce greu e pentru aceia - inclusiv pentru cei necredincioși, dar cu puternice principii de libertate? Nici măcar biserica nu ne mai apară?! În timp ce se gudura pe lângă tot felul de progresisti, clericii noștri de top (cei mai mulți dintre ei) pe noi ne numesc habotnici, înșelați sau mândri (aduceți-vă aminte episodul lingurițe de unică folosință - linguriță care dacă nu ar fi existat vocile acestor "habotnici, înșelați și mândri - avea toate șansele să devină noua norma în post ortodoxie).
Astfel nu pot să nu constat adevărul absolut al cuvintelor Părintelui Nicolae Steinhardt, pe care le voi cita imediat. Dacă BOR și marea majoritate a clericilor nu își vor schimba fundamental atitudinea, atunci cu adevărat este lepădare și chiar apostazie. Simplii credincioși, nu pot face mare lucru, iar dacă unii dintre ei reușesc ceva, inclusiv dpdv legal totul rămâne ascuns, izolat (dar cu mare bucurie primit de Dumnezeu). Chiar a venit momentul să demonstreze ierarhia și clerul că ne sunt părinți și că ne iubesc. Altfel episodul Creta și alte căderi grave vor reprezenta un minuscul mizilic(greșeală gramaticală intenționată), în comparație cu ruperea între fii credincioși ai Bisericii și biserica administrativă. Însă indiferent situație, de statura duhovnicească și de funcția ocupată, toți trebuie să mărturisim, "Că cine se va rușinà de mine și de cuvintele mele, întru acest neam preacurvar și păcătos, și Fiul Omului se va rușinà de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinții Îngeri." (Marcu 8,38). Oare sunt eu și noi toți în stare de asta? Numai mila lui Dumnezeu ne va salva, atât, căci cu adevărat toți am ajuns să fim netrebnici.
"FĂRĂ COMPROMISURI
«A te împotrivi» a-l ține pe NU în brațe – în sens moral și duhovnicesc – înseamnă a te hotărî la modul absolut și categoric să refuzi cea mai mică negociere cu vrăjmașul, chiar când (sau cu atât mai abitir când) acesta ia masca mieroasă a prietenului, a celui care «îți vrea binele»; a nu primi nimic de la diavol, nici cea mai mică influență, a nu accepta din capul locului să intri în dialog cu el. Este soluția fermității neclintite și consecvente, a încăpățânării celei bune, a bunului simț «țărănesc», a simplității omului credincios care nu se încurcă în artificii sofisticate și nu se lasă pradă fantasmelor, delirului, imaginației, ci care știe una și bună: «Nu pot să trădez!»”. Dar înțelepciunea? Nu-și însușește ea adagiul «capul plecat sabia nu-l taie?». Nu cred că înțelepciunea – care este mai bună decât pietrele prețioase și locuiește împreună cu prevederea și stăpânește știința și buna chibzuială – va fi propovăduit vreodată asemenea inepție, care e și falsă. Istoria ne arată că de nenumărate ori capetele plecate au fost tăiate, năpristan ori cu oarecare întârziere. (Istoria contemporană ne oferă pilda lui Karl Severing și a social democraților germani care la 20 iulie 1932 au găsit de cuviință să aplice dubioasa zicală – consecințele se cunosc). «Plecăciunea» (închinarea, cedarea, capitularea imediată) iscă – de data aceasta fără greș – alt rezultat: mărește pretențiile adversarului, îi dă acestuia un surplus de energie, de nerușinare, de tupeu. Totodată ea semnifică pasul dintâi pe calea unei înrobiri din ce în ce mai perfecte.
O lege inexorabilă se aplică în toate cazurile de cedare: neluptătorului i se va cere mereu altceva, va fi exploatat cu predilecție, departe de a-și fi asigurat liniștea va ajunge, ca și consumatorul de stupefiante, la o stare de totală dependență și-și va sfârși mizerabila viață ca sclav al unui gangster obraznic și nesățios, la consolidarea puterii căruia va fi contribuit și el, victima.
Dar legea fundamentală a tărășeniei (cine ar putea să o conteste?) sună tragic: într-adevăr, a rosti nu, a te împotrivi, implică asumarea unor riscuri grave și o dispoziție spirituală eroică: hotărârea de a-ți hazarda viața mai bine decât a te lăsa ferecat în lanțuri mai mult sau mai puțin vizibile, a-ți «pierde fața», a merge de bună voia ta în piața unde se vând sclavi și suflete moarte. (Căci batjocoritorul, «îmblânzitul», călcatul în picioare își păstrează trupul, sufletul desigur nu, sufletul se lasă păgubaș de atare soț).
Ce înseamnă să ai „suflet politic?”
Înseamnă să nu fii tont, să nu te lași îmbătat cu apă rece, să știi să vezi, să simți, să pricepi la iuțeală, să fii sensibil la microsemnale, să te doară de năpasta altora, să consideri problema pâinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală, iar nu ca pe o simplă problemă materială, să poți oricând deveni — cum atât de frumos a spus Iorga — un om public în zilele de urgie.
Suflet politic? Vai de capul bărbatului care nu-l are și mare pierdere, zău, nu era dacă nu se năștea. Asta-i criza cea mare: a pierit din conștiința oamenilor sufletul politic, au devenit niște roboți nătângi. Și niște lași, sufletul politic presupune o doză minimală de curaj. Să punem capăt discriminării politicii. Să redevenim oameni cu suflet, minte și nițică bărbăție, adică oameni politici”. Cu cât îți merge mai rău, cu cât greutățile mai imense, cu cât ești mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică și rațională, cu cât cenușiul, întunericul și vâscosul se intensifică, se puhăvesc și se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât ești mai dornic de luptă și cunoști un simțământ (crescând) de inexplicabilă și covârșitoare euforie.
Virtutea personală a tiranului, oricât de incontestabilă, nu justifică tirania. Tiranul e un om absurd și lipsit de rușine. Nu îi e rușine să-și chinuie semenii. Calitățile personale n-au la oameni de felul acesta nicio valoare, sunt anihilate de păcatul strigator la cer al desființării libertății omului, de groaznicul pă¬cat al prefacerii semenilor în dobitoace; dobitoace, desigur, de vreme ce li se răpește principala însușire a duhului: libertatea.
Principalul în situații-limită este să nu înnebunești: nu izbutind să te faci auzit, ci rămânând zdravăn la minte duci mai departe moștenirea omului. De ce? Pentru că nebunia este contagioasă și pentru că orice regim totalitar este și nebun.
Soluția în fața injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să lupți, să te afli în treabă. (Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății, care-i adevărata treabă a fiecăruia). Restul e verbalism, spaimă, nimicnicie. Nu ține nicio scuză, nicio explicație." Părintele Nicolae Steinhardt
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Prefectura Iașilor somează Mitropolia să nu mai scoată deloc anul acesta racla cu Sfânta Parascheva. Să vedem ce va face mitropolia...
Ce e destul de sigur, toți cei care doresc să se închine Sfintei vor fi legitimați de către forțele de "ordine" (a se citi de opresiune), iar dacă nu au domiciliu în municipiul Iași, vor fi trimiși acasă, nu li se va permite accesul la Sfântă.
Totul este ilegal (încălcarea dreptului religios este inalienabil, indiferent de calamitate; nu mai vorbim de dreptul la libera circulație, la întrunire șamd)! BOR are toate pârghiile, dar și MOTIVELE să conteste, să nu se supună, deja se ajunge prea departe. Practic, în mod perfid, viclean, fără să se aducă atingere directă credinței (vezi Profeția Sfântului Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului și Siberiei), în România, Ortodoxia este scoasă în ilegalitate. Se vrea sincer salvarea bisericii administrative (pământene) - și acest lucru probabil că va și reuși, dar cu sacrificarea a nu știu câta oară - și de data aceasta poate în mod definitiv... sau poate nu - a ortodoxiei înseși, adică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
De aceea nu am prea mari speranțe, nici de la cler (decât izolat, clerici mărturisitori vor fi - văzuți sau nevăzuți, cel mai probabil aceiași cu care ne-am obișnuit - dar și alții, foarte puțini, care se vor mai trezi, dar pe care media îi va demonizat și de care, după cum atât de des s-a întâmplat în ultimul timp, Patriarhia - mai exact infamul birou de presa, dar nu numai - se va lepăda), nici de la credincioși, ci poate doar de la frații țigani - o spun cu toată seriozitatea, care an de an vin în număr foarte mare, din toate colțurile țării, din cele mai îndepărtate colturi. Pe ei mă bazez, pe protestele lor, ca situația sa revină la normal și toți să ne putem închina. Din păcate aceștia (țiganii) vin la Sfânta majoritar din superstiție, dar cred că pt efortul lor, pe mulți îi va lumina Dumnezeu, căci sunt oameni simpli.
Acesta este fără doar și poate un moment în care dacă ar mai fi trăit în trupul său pământesc Sfântul Paisie Aghioritul (și alții ca dânsul), ar fi coborât din prea frumoasa pustie a Sfântului Munte să ne apere. Căci am rămas atât de singuri pe acest pământ, ni s-au dus bătrânii, nimeni nu ne mai apară, decât Bunul Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Sfinții cei din Ceruri și cu Sfinții Îngeri. Dar avem atât de mare nevoie de preoți, de călugări, de ierarhi să ne apere și de noi între noi. Mai ales cei care au, familii, copii.
Din păcate, însă, cele mai mai mari și multe argumente în discuțiile cu necredincioșii sau chiar cu asupritorii noștri provin din comunicatele oficiale ale BOR. Cu ele l-au atacat chiar și pe ÎPS TEODOSIE!
Pentru numele lui Dumnezeu, toți cei care suntem dizidenți sau de altă părere cu forțele guvernamentale suntem urmăriți, monitorizați (acum și de de 20% din efectivele poliției în civil, dar și cu aportul "cetățeanului model", instruit și încurajat la denunturi), amendați, amenințați, ostracizati, prigoniți. Cu atât mai mult cei care au copii. Vă dați seama ce greu e pentru aceia - inclusiv pentru cei necredincioși, dar cu puternice principii de libertate? Nici măcar biserica nu ne mai apară?! În timp ce se gudura pe lângă tot felul de progresisti, clericii noștri de top (cei mai mulți dintre ei) pe noi ne numesc habotnici, înșelați sau mândri (aduceți-vă aminte episodul lingurițe de unică folosință - linguriță care dacă nu ar fi existat vocile acestor "habotnici, înșelați și mândri - avea toate șansele să devină noua norma în post ortodoxie).
Astfel nu pot să nu constat adevărul absolut al cuvintelor Părintelui Nicolae Steinhardt, pe care le voi cita imediat. Dacă BOR și marea majoritate a clericilor nu își vor schimba fundamental atitudinea, atunci cu adevărat este lepădare și chiar apostazie. Simplii credincioși, nu pot face mare lucru, iar dacă unii dintre ei reușesc ceva, inclusiv dpdv legal totul rămâne ascuns, izolat (dar cu mare bucurie primit de Dumnezeu). Chiar a venit momentul să demonstreze ierarhia și clerul că ne sunt părinți și că ne iubesc. Altfel episodul Creta și alte căderi grave vor reprezenta un minuscul mizilic(greșeală gramaticală intenționată), în comparație cu ruperea între fii credincioși ai Bisericii și biserica administrativă. Însă indiferent situație, de statura duhovnicească și de funcția ocupată, toți trebuie să mărturisim, "Că cine se va rușinà de mine și de cuvintele mele, întru acest neam preacurvar și păcătos, și Fiul Omului se va rușinà de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinții Îngeri." (Marcu 8,38). Oare sunt eu și noi toți în stare de asta? Numai mila lui Dumnezeu ne va salva, atât, căci cu adevărat toți am ajuns să fim netrebnici.
"FĂRĂ COMPROMISURI
«A te împotrivi» a-l ține pe NU în brațe – în sens moral și duhovnicesc – înseamnă a te hotărî la modul absolut și categoric să refuzi cea mai mică negociere cu vrăjmașul, chiar când (sau cu atât mai abitir când) acesta ia masca mieroasă a prietenului, a celui care «îți vrea binele»; a nu primi nimic de la diavol, nici cea mai mică influență, a nu accepta din capul locului să intri în dialog cu el. Este soluția fermității neclintite și consecvente, a încăpățânării celei bune, a bunului simț «țărănesc», a simplității omului credincios care nu se încurcă în artificii sofisticate și nu se lasă pradă fantasmelor, delirului, imaginației, ci care știe una și bună: «Nu pot să trădez!»”. Dar înțelepciunea? Nu-și însușește ea adagiul «capul plecat sabia nu-l taie?». Nu cred că înțelepciunea – care este mai bună decât pietrele prețioase și locuiește împreună cu prevederea și stăpânește știința și buna chibzuială – va fi propovăduit vreodată asemenea inepție, care e și falsă. Istoria ne arată că de nenumărate ori capetele plecate au fost tăiate, năpristan ori cu oarecare întârziere. (Istoria contemporană ne oferă pilda lui Karl Severing și a social democraților germani care la 20 iulie 1932 au găsit de cuviință să aplice dubioasa zicală – consecințele se cunosc). «Plecăciunea» (închinarea, cedarea, capitularea imediată) iscă – de data aceasta fără greș – alt rezultat: mărește pretențiile adversarului, îi dă acestuia un surplus de energie, de nerușinare, de tupeu. Totodată ea semnifică pasul dintâi pe calea unei înrobiri din ce în ce mai perfecte.
O lege inexorabilă se aplică în toate cazurile de cedare: neluptătorului i se va cere mereu altceva, va fi exploatat cu predilecție, departe de a-și fi asigurat liniștea va ajunge, ca și consumatorul de stupefiante, la o stare de totală dependență și-și va sfârși mizerabila viață ca sclav al unui gangster obraznic și nesățios, la consolidarea puterii căruia va fi contribuit și el, victima.
Dar legea fundamentală a tărășeniei (cine ar putea să o conteste?) sună tragic: într-adevăr, a rosti nu, a te împotrivi, implică asumarea unor riscuri grave și o dispoziție spirituală eroică: hotărârea de a-ți hazarda viața mai bine decât a te lăsa ferecat în lanțuri mai mult sau mai puțin vizibile, a-ți «pierde fața», a merge de bună voia ta în piața unde se vând sclavi și suflete moarte. (Căci batjocoritorul, «îmblânzitul», călcatul în picioare își păstrează trupul, sufletul desigur nu, sufletul se lasă păgubaș de atare soț).
Ce înseamnă să ai „suflet politic?”
Înseamnă să nu fii tont, să nu te lași îmbătat cu apă rece, să știi să vezi, să simți, să pricepi la iuțeală, să fii sensibil la microsemnale, să te doară de năpasta altora, să consideri problema pâinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală, iar nu ca pe o simplă problemă materială, să poți oricând deveni — cum atât de frumos a spus Iorga — un om public în zilele de urgie.
Suflet politic? Vai de capul bărbatului care nu-l are și mare pierdere, zău, nu era dacă nu se năștea. Asta-i criza cea mare: a pierit din conștiința oamenilor sufletul politic, au devenit niște roboți nătângi. Și niște lași, sufletul politic presupune o doză minimală de curaj. Să punem capăt discriminării politicii. Să redevenim oameni cu suflet, minte și nițică bărbăție, adică oameni politici”. Cu cât îți merge mai rău, cu cât greutățile mai imense, cu cât ești mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică și rațională, cu cât cenușiul, întunericul și vâscosul se intensifică, se puhăvesc și se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât ești mai dornic de luptă și cunoști un simțământ (crescând) de inexplicabilă și covârșitoare euforie.
Virtutea personală a tiranului, oricât de incontestabilă, nu justifică tirania. Tiranul e un om absurd și lipsit de rușine. Nu îi e rușine să-și chinuie semenii. Calitățile personale n-au la oameni de felul acesta nicio valoare, sunt anihilate de păcatul strigator la cer al desființării libertății omului, de groaznicul pă¬cat al prefacerii semenilor în dobitoace; dobitoace, desigur, de vreme ce li se răpește principala însușire a duhului: libertatea.
Principalul în situații-limită este să nu înnebunești: nu izbutind să te faci auzit, ci rămânând zdravăn la minte duci mai departe moștenirea omului. De ce? Pentru că nebunia este contagioasă și pentru că orice regim totalitar este și nebun.
Soluția în fața injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să lupți, să te afli în treabă. (Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății, care-i adevărata treabă a fiecăruia). Restul e verbalism, spaimă, nimicnicie. Nu ține nicio scuză, nicio explicație." Părintele Nicolae Steinhardt
Prefectura Iașilor somează Mitropolia să nu mai scoată deloc anul acesta racla cu Sfânta Parascheva. Să vedem ce va face mitropolia...
Ce e destul de sigur, toți cei care doresc să se închine Sfintei vor fi legitimați de către forțele de "ordine" (a se citi de opresiune), iar dacă nu au domiciliu în municipiul Iași, vor fi trimiși acasă, nu li se va permite accesul la Sfântă.
Totul este ilegal (încălcarea dreptului religios este inalienabil, indiferent de calamitate; nu mai vorbim de dreptul la libera circulație, la întrunire șamd)! BOR are toate pârghiile, dar și MOTIVELE să conteste, să nu se supună, deja se ajunge prea departe. Practic, în mod perfid, viclean, fără să se aducă atingere directă credinței (vezi Profeția Sfântului Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului și Siberiei), în România, Ortodoxia este scoasă în ilegalitate. Se vrea sincer salvarea bisericii administrative (pământene) - și acest lucru probabil că va și reuși, dar cu sacrificarea a nu știu câta oară - și de data aceasta poate în mod definitiv... sau poate nu - a ortodoxiei înseși, adică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
De aceea nu am prea mari speranțe, nici de la cler (decât izolat, clerici mărturisitori vor fi - văzuți sau nevăzuți, cel mai probabil aceiași cu care ne-am obișnuit - dar și alții, foarte puțini, care se vor mai trezi, dar pe care media îi va demonizat și de care, după cum atât de des s-a întâmplat în ultimul timp, Patriarhia - mai exact infamul birou de presa, dar nu numai - se va lepăda), nici de la credincioși, ci poate doar de la frații țigani - o spun cu toată seriozitatea, care an de an vin în număr foarte mare, din toate colțurile țării, din cele mai îndepărtate colturi. Pe ei mă bazez, pe protestele lor, ca situația sa revină la normal și toți să ne putem închina. Din păcate aceștia (țiganii) vin la Sfânta majoritar din superstiție, dar cred că pt efortul lor, pe mulți îi va lumina Dumnezeu, căci sunt oameni simpli.
Acesta este fără doar și poate un moment în care dacă ar mai fi trăit în trupul său pământesc Sfântul Paisie Aghioritul (și alții ca dânsul), ar fi coborât din prea frumoasa pustie a Sfântului Munte să ne apere. Căci am rămas atât de singuri pe acest pământ, ni s-au dus bătrânii, nimeni nu ne mai apară, decât Bunul Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Sfinții cei din Ceruri și cu Sfinții Îngeri. Dar avem atât de mare nevoie de preoți, de călugări, de ierarhi să ne apere și de noi între noi. Mai ales cei care au, familii, copii.
Din păcate, însă, cele mai mai mari și multe argumente în discuțiile cu necredincioșii sau chiar cu asupritorii noștri provin din comunicatele oficiale ale BOR. Cu ele l-au atacat chiar și pe ÎPS TEODOSIE!
Pentru numele lui Dumnezeu, toți cei care suntem dizidenți sau de altă părere cu forțele guvernamentale suntem urmăriți, monitorizați (acum și de de 20% din efectivele poliției în civil, dar și cu aportul "cetățeanului model", instruit și încurajat la denunturi), amendați, amenințați, ostracizati, prigoniți. Cu atât mai mult cei care au copii. Vă dați seama ce greu e pentru aceia - inclusiv pentru cei necredincioși, dar cu puternice principii de libertate? Nici măcar biserica nu ne mai apară?! În timp ce se gudura pe lângă tot felul de progresisti, clericii noștri de top (cei mai mulți dintre ei) pe noi ne numesc habotnici, înșelați sau mândri (aduceți-vă aminte episodul lingurițe de unică folosință - linguriță care dacă nu ar fi existat vocile acestor "habotnici, înșelați și mândri - avea toate șansele să devină noua norma în post ortodoxie).
Astfel nu pot să nu constat adevărul absolut al cuvintelor Părintelui Nicolae Steinhardt, pe care le voi cita imediat. Dacă BOR și marea majoritate a clericilor nu își vor schimba fundamental atitudinea, atunci cu adevărat este lepădare și chiar apostazie. Simplii credincioși, nu pot face mare lucru, iar dacă unii dintre ei reușesc ceva, inclusiv dpdv legal totul rămâne ascuns, izolat (dar cu mare bucurie primit de Dumnezeu). Chiar a venit momentul să demonstreze ierarhia și clerul că ne sunt părinți și că ne iubesc. Altfel episodul Creta și alte căderi grave vor reprezenta un minuscul mizilic(greșeală gramaticală intenționată), în comparație cu ruperea între fii credincioși ai Bisericii și biserica administrativă. Însă indiferent situație, de statura duhovnicească și de funcția ocupată, toți trebuie să mărturisim, "Că cine se va rușinà de mine și de cuvintele mele, întru acest neam preacurvar și păcătos, și Fiul Omului se va rușinà de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinții Îngeri." (Marcu 8,38). Oare sunt eu și noi toți în stare de asta? Numai mila lui Dumnezeu ne va salva, atât, căci cu adevărat toți am ajuns să fim netrebnici.
"FĂRĂ COMPROMISURI
«A te împotrivi» a-l ține pe NU în brațe – în sens moral și duhovnicesc – înseamnă a te hotărî la modul absolut și categoric să refuzi cea mai mică negociere cu vrăjmașul, chiar când (sau cu atât mai abitir când) acesta ia masca mieroasă a prietenului, a celui care «îți vrea binele»; a nu primi nimic de la diavol, nici cea mai mică influență, a nu accepta din capul locului să intri în dialog cu el. Este soluția fermității neclintite și consecvente, a încăpățânării celei bune, a bunului simț «țărănesc», a simplității omului credincios care nu se încurcă în artificii sofisticate și nu se lasă pradă fantasmelor, delirului, imaginației, ci care știe una și bună: «Nu pot să trădez!»”. Dar înțelepciunea? Nu-și însușește ea adagiul «capul plecat sabia nu-l taie?». Nu cred că înțelepciunea – care este mai bună decât pietrele prețioase și locuiește împreună cu prevederea și stăpânește știința și buna chibzuială – va fi propovăduit vreodată asemenea inepție, care e și falsă. Istoria ne arată că de nenumărate ori capetele plecate au fost tăiate, năpristan ori cu oarecare întârziere. (Istoria contemporană ne oferă pilda lui Karl Severing și a social democraților germani care la 20 iulie 1932 au găsit de cuviință să aplice dubioasa zicală – consecințele se cunosc). «Plecăciunea» (închinarea, cedarea, capitularea imediată) iscă – de data aceasta fără greș – alt rezultat: mărește pretențiile adversarului, îi dă acestuia un surplus de energie, de nerușinare, de tupeu. Totodată ea semnifică pasul dintâi pe calea unei înrobiri din ce în ce mai perfecte.
O lege inexorabilă se aplică în toate cazurile de cedare: neluptătorului i se va cere mereu altceva, va fi exploatat cu predilecție, departe de a-și fi asigurat liniștea va ajunge, ca și consumatorul de stupefiante, la o stare de totală dependență și-și va sfârși mizerabila viață ca sclav al unui gangster obraznic și nesățios, la consolidarea puterii căruia va fi contribuit și el, victima.
Dar legea fundamentală a tărășeniei (cine ar putea să o conteste?) sună tragic: într-adevăr, a rosti nu, a te împotrivi, implică asumarea unor riscuri grave și o dispoziție spirituală eroică: hotărârea de a-ți hazarda viața mai bine decât a te lăsa ferecat în lanțuri mai mult sau mai puțin vizibile, a-ți «pierde fața», a merge de bună voia ta în piața unde se vând sclavi și suflete moarte. (Căci batjocoritorul, «îmblânzitul», călcatul în picioare își păstrează trupul, sufletul desigur nu, sufletul se lasă păgubaș de atare soț).
Ce înseamnă să ai „suflet politic?”
Înseamnă să nu fii tont, să nu te lași îmbătat cu apă rece, să știi să vezi, să simți, să pricepi la iuțeală, să fii sensibil la microsemnale, să te doară de năpasta altora, să consideri problema pâinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală, iar nu ca pe o simplă problemă materială, să poți oricând deveni — cum atât de frumos a spus Iorga — un om public în zilele de urgie.
Suflet politic? Vai de capul bărbatului care nu-l are și mare pierdere, zău, nu era dacă nu se năștea. Asta-i criza cea mare: a pierit din conștiința oamenilor sufletul politic, au devenit niște roboți nătângi. Și niște lași, sufletul politic presupune o doză minimală de curaj. Să punem capăt discriminării politicii. Să redevenim oameni cu suflet, minte și nițică bărbăție, adică oameni politici”. Cu cât îți merge mai rău, cu cât greutățile mai imense, cu cât ești mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică și rațională, cu cât cenușiul, întunericul și vâscosul se intensifică, se puhăvesc și se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât ești mai dornic de luptă și cunoști un simțământ (crescând) de inexplicabilă și covârșitoare euforie.
Virtutea personală a tiranului, oricât de incontestabilă, nu justifică tirania. Tiranul e un om absurd și lipsit de rușine. Nu îi e rușine să-și chinuie semenii. Calitățile personale n-au la oameni de felul acesta nicio valoare, sunt anihilate de păcatul strigator la cer al desființării libertății omului, de groaznicul pă¬cat al prefacerii semenilor în dobitoace; dobitoace, desigur, de vreme ce li se răpește principala însușire a duhului: libertatea.
Principalul în situații-limită este să nu înnebunești: nu izbutind să te faci auzit, ci rămânând zdravăn la minte duci mai departe moștenirea omului. De ce? Pentru că nebunia este contagioasă și pentru că orice regim totalitar este și nebun.
Soluția în fața injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să lupți, să te afli în treabă. (Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății, care-i adevărata treabă a fiecăruia). Restul e verbalism, spaimă, nimicnicie. Nu ține nicio scuză, nicio explicație." Părintele Nicolae Steinhardt
Prefectura Iașilor somează Mitropolia să nu mai scoată deloc anul acesta racla cu Sfânta Parascheva. Să vedem ce va face mitropolia...
Ce e destul de sigur, toți cei care doresc să se închine Sfintei vor fi legitimați de către forțele de "ordine" (a se citi de opresiune), iar dacă nu au domiciliu în municipiul Iași, vor fi trimiși acasă, nu li se va permite accesul la Sfântă.
Totul este ilegal (încălcarea dreptului religios este inalienabil, indiferent de calamitate; nu mai vorbim de dreptul la libera circulație, la întrunire șamd)! BOR are toate pârghiile, dar și MOTIVELE să conteste, să nu se supună, deja se ajunge prea departe. Practic, în mod perfid, viclean, fără să se aducă atingere directă credinței (vezi Profeția Sfântului Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului și Siberiei), în România, Ortodoxia este scoasă în ilegalitate. Se vrea sincer salvarea bisericii administrative (pământene) - și acest lucru probabil că va și reuși, dar cu sacrificarea a nu știu câta oară - și de data aceasta poate în mod definitiv... sau poate nu - a ortodoxiei înseși, adică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
De aceea nu am prea mari speranțe, nici de la cler (decât izolat, clerici mărturisitori vor fi - văzuți sau nevăzuți, cel mai probabil aceiași cu care ne-am obișnuit - dar și alții, foarte puțini, care se vor mai trezi, dar pe care media îi va demonizat și de care, după cum atât de des s-a întâmplat în ultimul timp, Patriarhia - mai exact infamul birou de presa, dar nu numai - se va lepăda), nici de la credincioși, ci poate doar de la frații țigani - o spun cu toată seriozitatea, care an de an vin în număr foarte mare, din toate colțurile țării, din cele mai îndepărtate colturi. Pe ei mă bazez, pe protestele lor, ca situația sa revină la normal și toți să ne putem închina. Din păcate aceștia (țiganii) vin la Sfânta majoritar din superstiție, dar cred că pt efortul lor, pe mulți îi va lumina Dumnezeu, căci sunt oameni simpli.
Acesta este fără doar și poate un moment în care dacă ar mai fi trăit în trupul său pământesc Sfântul Paisie Aghioritul (și alții ca dânsul), ar fi coborât din prea frumoasa pustie a Sfântului Munte să ne apere. Căci am rămas atât de singuri pe acest pământ, ni s-au dus bătrânii, nimeni nu ne mai apară, decât Bunul Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Sfinții cei din Ceruri și cu Sfinții Îngeri. Dar avem atât de mare nevoie de preoți, de călugări, de ierarhi să ne apere și de noi între noi. Mai ales cei care au, familii, copii.
Din păcate, însă, cele mai mai mari și multe argumente în discuțiile cu necredincioșii sau chiar cu asupritorii noștri provin din comunicatele oficiale ale BOR. Cu ele l-au atacat chiar și pe ÎPS TEODOSIE!
Pentru numele lui Dumnezeu, toți cei care suntem dizidenți sau de altă părere cu forțele guvernamentale suntem urmăriți, monitorizați (acum și de de 20% din efectivele poliției în civil, dar și cu aportul "cetățeanului model", instruit și încurajat la denunturi), amendați, amenințați, ostracizati, prigoniți. Cu atât mai mult cei care au copii. Vă dați seama ce greu e pentru aceia - inclusiv pentru cei necredincioși, dar cu puternice principii de libertate? Nici măcar biserica nu ne mai apară?! În timp ce se gudura pe lângă tot felul de progresisti, clericii noștri de top (cei mai mulți dintre ei) pe noi ne numesc habotnici, înșelați sau mândri (aduceți-vă aminte episodul lingurițe de unică folosință - linguriță care dacă nu ar fi existat vocile acestor "habotnici, înșelați și mândri - avea toate șansele să devină noua norma în post ortodoxie).
Astfel nu pot să nu constat adevărul absolut al cuvintelor Părintelui Nicolae Steinhardt, pe care le voi cita imediat. Dacă BOR și marea majoritate a clericilor nu își vor schimba fundamental atitudinea, atunci cu adevărat este lepădare și chiar apostazie. Simplii credincioși, nu pot face mare lucru, iar dacă unii dintre ei reușesc ceva, inclusiv dpdv legal totul rămâne ascuns, izolat (dar cu mare bucurie primit de Dumnezeu). Chiar a venit momentul să demonstreze ierarhia și clerul că ne sunt părinți și că ne iubesc. Altfel episodul Creta și alte căderi grave vor reprezenta un minuscul mizilic(greșeală gramaticală intenționată), în comparație cu ruperea între fii credincioși ai Bisericii și biserica administrativă. Însă indiferent situație, de statura duhovnicească și de funcția ocupată, toți trebuie să mărturisim, "Că cine se va rușinà de mine și de cuvintele mele, întru acest neam preacurvar și păcătos, și Fiul Omului se va rușinà de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinții Îngeri." (Marcu 8,38). Oare sunt eu și noi toți în stare de asta? Numai mila lui Dumnezeu ne va salva, atât, căci cu adevărat toți am ajuns să fim netrebnici.
"FĂRĂ COMPROMISURI
«A te împotrivi» a-l ține pe NU în brațe – în sens moral și duhovnicesc – înseamnă a te hotărî la modul absolut și categoric să refuzi cea mai mică negociere cu vrăjmașul, chiar când (sau cu atât mai abitir când) acesta ia masca mieroasă a prietenului, a celui care «îți vrea binele»; a nu primi nimic de la diavol, nici cea mai mică influență, a nu accepta din capul locului să intri în dialog cu el. Este soluția fermității neclintite și consecvente, a încăpățânării celei bune, a bunului simț «țărănesc», a simplității omului credincios care nu se încurcă în artificii sofisticate și nu se lasă pradă fantasmelor, delirului, imaginației, ci care știe una și bună: «Nu pot să trădez!»”. Dar înțelepciunea? Nu-și însușește ea adagiul «capul plecat sabia nu-l taie?». Nu cred că înțelepciunea – care este mai bună decât pietrele prețioase și locuiește împreună cu prevederea și stăpânește știința și buna chibzuială – va fi propovăduit vreodată asemenea inepție, care e și falsă. Istoria ne arată că de nenumărate ori capetele plecate au fost tăiate, năpristan ori cu oarecare întârziere. (Istoria contemporană ne oferă pilda lui Karl Severing și a social democraților germani care la 20 iulie 1932 au găsit de cuviință să aplice dubioasa zicală – consecințele se cunosc). «Plecăciunea» (închinarea, cedarea, capitularea imediată) iscă – de data aceasta fără greș – alt rezultat: mărește pretențiile adversarului, îi dă acestuia un surplus de energie, de nerușinare, de tupeu. Totodată ea semnifică pasul dintâi pe calea unei înrobiri din ce în ce mai perfecte.
O lege inexorabilă se aplică în toate cazurile de cedare: neluptătorului i se va cere mereu altceva, va fi exploatat cu predilecție, departe de a-și fi asigurat liniștea va ajunge, ca și consumatorul de stupefiante, la o stare de totală dependență și-și va sfârși mizerabila viață ca sclav al unui gangster obraznic și nesățios, la consolidarea puterii căruia va fi contribuit și el, victima.
Dar legea fundamentală a tărășeniei (cine ar putea să o conteste?) sună tragic: într-adevăr, a rosti nu, a te împotrivi, implică asumarea unor riscuri grave și o dispoziție spirituală eroică: hotărârea de a-ți hazarda viața mai bine decât a te lăsa ferecat în lanțuri mai mult sau mai puțin vizibile, a-ți «pierde fața», a merge de bună voia ta în piața unde se vând sclavi și suflete moarte. (Căci batjocoritorul, «îmblânzitul», călcatul în picioare își păstrează trupul, sufletul desigur nu, sufletul se lasă păgubaș de atare soț).
Ce înseamnă să ai „suflet politic?”
Înseamnă să nu fii tont, să nu te lași îmbătat cu apă rece, să știi să vezi, să simți, să pricepi la iuțeală, să fii sensibil la microsemnale, să te doară de năpasta altora, să consideri problema pâinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală, iar nu ca pe o simplă problemă materială, să poți oricând deveni — cum atât de frumos a spus Iorga — un om public în zilele de urgie.
Suflet politic? Vai de capul bărbatului care nu-l are și mare pierdere, zău, nu era dacă nu se năștea. Asta-i criza cea mare: a pierit din conștiința oamenilor sufletul politic, au devenit niște roboți nătângi. Și niște lași, sufletul politic presupune o doză minimală de curaj. Să punem capăt discriminării politicii. Să redevenim oameni cu suflet, minte și nițică bărbăție, adică oameni politici”. Cu cât îți merge mai rău, cu cât greutățile mai imense, cu cât ești mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică și rațională, cu cât cenușiul, întunericul și vâscosul se intensifică, se puhăvesc și se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât ești mai dornic de luptă și cunoști un simțământ (crescând) de inexplicabilă și covârșitoare euforie.
Virtutea personală a tiranului, oricât de incontestabilă, nu justifică tirania. Tiranul e un om absurd și lipsit de rușine. Nu îi e rușine să-și chinuie semenii. Calitățile personale n-au la oameni de felul acesta nicio valoare, sunt anihilate de păcatul strigator la cer al desființării libertății omului, de groaznicul pă¬cat al prefacerii semenilor în dobitoace; dobitoace, desigur, de vreme ce li se răpește principala însușire a duhului: libertatea.
Principalul în situații-limită este să nu înnebunești: nu izbutind să te faci auzit, ci rămânând zdravăn la minte duci mai departe moștenirea omului. De ce? Pentru că nebunia este contagioasă și pentru că orice regim totalitar este și nebun.
Soluția în fața injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să lupți, să te afli în treabă. (Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății, care-i adevărata treabă a fiecăruia). Restul e verbalism, spaimă, nimicnicie. Nu ține nicio scuză, nicio explicație." Părintele Nicolae Steinhardt