De ce vă induceți colegii în eroare, domnule deputat Rafila? Legea vaccinării menționează și vaccinarea obligatorie în „situații epidemiologice speciale”

De ActiveNews  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Publicăm mai jos un comunicat primit la redacție, adresat deputatului Alexandru Rafila, semnat de Stoian George-Daniel, membru in Consiliul Director al Asociației Pro Decizii Informate și de Prof. Olimpia Popa, director Departament Educație –Sănătate în cadrul Asociației Alianța Părinților.


Domnule Deputat Alexandru Rafila,

Doamnelor și Domnilor Parlamentari,

Pe data de 15 februarie 2021, dl deputat  Alexandru Rafila a comunicat public informații inexacte și incomplete, într-o manieră profund manipulatoare, pe tema proiectului de Lege privind vaccinarea obligatorie a persoanelor în România (PLx 399/2017). Menționăm că, deși subiectul obligativității vaccinării este prezentat, de regulă, cu referire numai la obligativitatea vaccinării copiilor, el prevede și vaccinarea obligatorie a adulților.

Informațiile transmise de dl deputat Alexandru Rafila sunt următoarele :

„Aș vrea să stabilim niște lucruri. Nu este vorba despre o lege a vaccinării obligatorii, primul punct. Al doilea punct: această lege nu are nimic în comun cu vaccinarea împotriva noului coronavirus. Asta este o găselniță care n-are niciun fel de logică și faptul că în proiectul de buget a existat o referință care ar fi putut să pună în legătură vaccinarea împotriva noului coronavirus cu obligativitatea este o eroare majoră care trebuie foarte clar explicată”.

„Această lege, dacă va fi adoptată în forma în care se găsește în momentul de față, va introduce cel mult obligativitatea informării pentru persoanele care nu doresc să-și vaccineze copiii. Cred că să ne informăm este un lucru firesc fiindcă avem o responsabilitate față de copii. Acest lucru trebuie sprijinit și nici nu cred că este un lucru care trebuie politizat, trebuie explicat”.

(Sursa: https://www.dcnews.ro/rafila-despre-legea-vaccinarii-si-obligativitatea-imunizarii-nu-are-nimic-in-comun-este-o-eroare-majora_802033.html)

Raportul asupra acestui proiect de lege, transmis plenului Camerei Deputaților de către Comisia pentru Sănătate și Familie, care conține forma finală a proiectului ce ar urma să fie supus votului Camerei Deputaților, poate fi consultat aici: http://www.cdep.ro/comisii/sanatate/pdf/2020/rp399_17.pdf

Documentul contrazice categoric asigurările liniștitoare transmise public de către dl deputat A. Rafila.

Trebuie reținut faptul că numai primele 75 de pagini ale acestui document reprezintă forma finală, care ar urma să fie supusă votului.

Toate celelalte pagini ale documentului (pag.76 – pag.240) conțin amendamentele la acest proiect de lege, care au fost RESPINSE, fără niciun fel de justificare, de către Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților.

Conform afirmațiilor publice ale d-lui deputat Alexandru Rafila, ”Nu este vorba despre o lege a vaccinării obligatorii, primul punct.”

Realitatea este alta. Iată prevederile, lămuritoare, ale textului proiectului de lege :

Articolul nr 6 (pag 13) cu amendament :

” Art.6.- (1) Vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în CNV, aprobat prin hotărâre a Guvernului, precum și cu cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații ori unor grupuri de populație este obligatorie.

(2) Situațiile epidemiologice speciale și grupurile de populație ce urmează să fie supuse vaccinărilor obligatorii în aceste situații se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea GTCAV și/sau la recomandarea OMS.”

Articolul nr 13 (pag 17) :

” Art.13.- Categoriile de vaccinări obligatorii sunt următoarele:

a) vaccinările stabilite prin Calendarul Național de Vaccinare pentru copii, potrivit prevederilor art.6;

b) vaccinările impuse de situații epidemiologice, care implică vaccinarea ca măsură de intervenție, în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare;

c) vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unitățile sanitare publice și private;

d) vaccinările pentru alt personal din unitățile publice și private care, prin natura atribuțiilor, sunt expuse suplimentar la boli infecțioase sau pot reprezenta surse de infecție care ar putea pune în pericol sănătatea publică, stabilite prin hotărâre a Guvernului. ”

Articolul nr 16 (pag 19) :

”Art.16.- Calendarul Național de Vaccinare pentru copii și Calendarul Național de Vaccinare pentru adulți sunt elaborate și propuse de GTCAV și se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.

Deci, punctele b, c și d, Art 13 specifică în mod clar care sunt categoriile de vaccinări obligatorii care se aplică inclusiv adulților. Știm cu toții că avem în fiecare an epidemie de gripă, ceea ce înseamnă că după declararea epidemiei prin ordin de ministru, toți cetatenii Romaniei ar fi vaccinați obligatoriu antigripal pe motiv de epidemie (conform punctului b de mai sus).

O altă afirmație publică a d-lui deputat Alexandru Rafila este aceasta : ” Al doilea punct: această lege nu are nimic în comun cu vaccinarea împotriva noului coronavirus. Asta este o găselniță care n-are niciun fel de logică și faptul că în proiectul de buget a existat o referință care ar fi putut să pună în legătură vaccinarea împotriva noului coronavirus cu obligativitatea este o eroare majoră care trebuie foarte clar explicată”.”

Punctul b) al Art 13 îl contrazice categoric pe dl deputat Alexandru Rafila deoarece, după cum se precizează în text, în categoria vaccinărilor obligatorii intră și ”vaccinările impuse de situații epidemiologice, care implică vaccinarea ca măsură de intervenție, în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare”.

In prezent tocmai avem o situație epidemiologică specială ca urmare a declarării pandemiei de Sars-Cov 2 de către OMS.

Deci, în actualul context epidemiologic, conform pct b) Art 13 toată populația României ar fi vaccinată obligatoriu, cu un vaccin aflat în studiu clinic, studiu care va fi finalizat în decembrie 2023.  (a se vedea pagina 19 din prospectul oficial al vaccinului anti-covid Comirnaty: https://www.ema.europa.eu/en/documents/product-information/comirnaty-epar-product-information_ro.pdf)

Conform punctului c) Art 13, tot personalul medico-sanitar va primi obligatoriu toate vaccinurile care ar urma sa fie stabilite prin HG. Vaccinarea s-ar transforma astfel dintr-un act medical într-un act administrativ.

La punctul d) Art 13 poate fi încadrat oricine (vânzători, profesori, ziariști, șoferi, angajați în orice companie sau instituție publică etc).

O altă afirmație publică înșelătoare a d-lui deputat Alexandru Rafila este aceasta :

„Această lege, dacă va fi adoptată în forma în care se găsește în momentul de față, va introduce cel mult obligativitatea informării pentru persoanele care nu doresc să-și vaccineze copiii. Cred că să ne informăm este un lucru firesc fiindcă avem o responsabilitate față de copii. Acest lucru trebuie sprijinit și nici nu cred că este un lucru care trebuie politizat, trebuie explicat”.

Art 40, lit l cu amendament (pag 41) îl contrazice pe dl deputat Rafila deoarece acest articol stipulează clar că "se  sesizează Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului cu privire la existența unei suspiciuni de încălcare a dreptului copilului la sănătate de către părinți sau reprezentanții legali în cazul minorului care împlinește 18 luni de la înscrierea într-o colectivitate și nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii în conformitate cu prevederile lit.f);”

Acuzația de ”încălcare a dreptului copilului la sănătate” poate provoca aceleași consecințe ca și acuzatia de neglijență medicală. Sub acuzația de încălcare a dreptul copilului la sănătate, DGASPC ar putea lua copiii din mijlocul familiei lor, adică s-ar institui un Barnevernet românesc.

Art 68 (de la pag 68) stipulează :

” Art.68.- Părinții și celelalte persoane responsabile de creșterea și educarea copilului au următoarele obligații:

a) să asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare pentru informarea privind vaccinările obligatorii;

b) să asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei, în cazul vaccinărilor obligatorii;

c) să se prezinte în cazul în care sunt convocați de comisia județeană de vaccinare sau a cea a municipiului București. ”

Art 71, alineatul 3, punctul e, subpunctul 2 (pag 72) stipulează clar faptul că se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei nerespectarea obligațiilor prevăzute, printre altele, la Art 68 lit. a)-c), adică pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute la lit a, b și c de la Art 68 (formatul ”a-c” implică și litera b).

Așadar, conform proiectului de lege, cei care refuză un vaccin vor fi amendați în mod repetat, cu amenzi de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, de fiecare dată când nu se prezintă la ordin pentru a fi ”informați” pe tema vaccinurilor.

Aceleași amenzi repetitive, de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, ar urma să fie aplicate părinților și în situația în care, în urma ”informarii”, ei decid să refuze în continuare vaccinarea propriilor copii ca urmare (de exemplu) a faptului că nu li s-au prezentat garanții legate de siguranța vaccinurilor atât prin asumarea de către producătorii vaccinurilor a răspunderii civile și penale în cazul apariției unor reacții adverse grave cât și prin asumarea responsabilității de către medicul vaccinator (prin declarație notarială pe proprie răspundere).

Aceste amenzi repetate și disproporționate înseamnă obligativitate implicită, iar cetățenii care nu vor accepta toate vaccinurile impuse prin HG vor fi aduși de stat în stare de faliment, după care DGASPC va putea lua copiii din mijlocul familiei lor pe motiv că părinții, falimentați de stat, nu vor mai avea resurse financiare pentru a-i îngriji. Falimentarea părinților și smulgerea copiilor din familie ar urma să se facă, evident, în numele „interesului superior” al copilului… 

Având în vedere argumentele prezentate mai sus, considerăm că vaccinarea, ca orice act medical, trebuie să fie disponibilă, dar nu obligatorie, un serviciu medical pe care orice cetățean să fie liber să-l acceseze, sau nu, dacă nu dorește.

Impunerea prin Lege a vaccinării obligatorii ar transforma Statul Român în stăpânul corpului nostru și al corpului copiilor noștri. Asta ne dorim pentru noi și pentru copiii noștri de aici înainte?

Domnule deputat Alexandru Rafila, ca părinți avem dreptul  și responsabilitatea să ne asigurăm că vaccinurile care le sunt administrate copiilor (cu acordul informat și neviciat al părinților lor) sunt SIGURE! Nu ni se poate cere/impune să considerăm a priori vaccinurile ca fiind sigure cât timp producătorii de vaccinuri refuză să își asume în scris răspunderea civilă și penală pentru siguranța propriilor lor vaccinuri. Cu atât mai mult nu ni se poate cere/impune să considerăm a priori vaccinurile ca fiind sigure în contextul epidemiologic actual, când guvernul României nu a cerut niciun fel de garanții pentru a-și proteja cetățenii, dar a acordat în schimb imunitate firmelor producătoare. De ce ar trebui să credem fără rezerve autoritățile în condițiile în care am fost martorii unui lung șir de abuzuri comise de aceste autorități în ultimele luni?

De asemenea, am asistat cu toții la o campanie de promovare a vaccinării anti-covid în cursul căreia au fost transmise populației informații înșelătoare contrazise chiar de conținutul prospectului vaccinului, lucru foarte ușor de constatat. Increderea populației în vaccin nu se construiește prin impunerea dictatorială a vaccinării. Acest lucru nu face decât să sporească neîncrederea.

CONSIDERĂM CĂ ESTE NECESARĂ AMENDAREA PROIECTULUI PRIVIND LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII ASTFEL:

1 – Legea să asigure pacientului dreptul să refuze vaccinarea(în baza Art. 22, 23, 26, 34 din Constituția României , Art. 61, 64 și 67 din Legea nr. 279/2009 – Codul Civil, Art. 13 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, Art. 374(3), 376(1) și 649(1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma sănătăți).2 – Medicului să i se permită săinformeze corect pacientul și să decidă liber dacă recomandă vaccinarea, sau nu, în funcție de interesul și starea de sănătate a pacientului.
3 – Să fie eliminate orice fel de sancțiuni pentru pacienții sau medicii care refuză vaccinarea.
4 – Să fie eliminată noțiunea de obligativitate a vaccinării sub orice formă (explicită, sau implicită) prin măsuri punitive și coercitive.

Domnule deputat Alexandru Rafila, prin informațiile inexacte și manipulatoare pe care le-ați transmis pe tema proiectului de Lege a vaccinării obligatorii, contribuiți la distrugerea încrederii pe care populația o mai are în dumneavoastră ca medic și ca parlamentar PSD.

Atitudinea dumneavoastră denotă un profund dispreț nu numai față de cetățenii care v-au instalat prin votul lor în fotoliul de deputat, ci și față de colegii dumneavoastră parlamentari, pe care îi dezinformați cu scopul evident de a le vicia votul. Ne întrebăm dacă furnizarea de informații false nu constituie și infracțiune în acest context.

Cetățenii României așteaptă ca raportul final să fie retrimis Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților pentru dezbaterea transparentă a tuturor amendamentelor în ședință publică (nu cu ușile închise, ca în data de 2 martie 2020, în biroul d-lui deputat Buicu Corneliu-Florin) , de față cu presa și reprezentanții ONG-urilor care doresc să participe.

Votat în forma actuală, acest proiect de lege ar da statului posibilitatea ca, prin constrângere, să vaccineze toată populația (adulți și copii) cu orice vaccinuri și oricâte vaccinuri ar hotărî statul, încălcând orice drepturi individuale, fără ca cetățeanul să aibă posibilitatea să se împotrivească și să-și exercite dreptul de a decide.

Sperăm că politicienii pe care poporul român i-a mandatat ca să-l reprezinte vor înțelege necesitatea amendării acestui proiect de lege care, altminteri, ar pune capăt libertății individuale și ar marca începutul dictaturii medicale prin implementarea unei periculoase, degradante și umilitoare vaccinări obligatorii.

Cu respect,

Stoian George-Daniel

Membru in Consiliul Director al Asociației Pro Decizii Informate

Membru in Asociația Alianța Părinților

Prof. Olimpia Popa

Director Departament Educație –Sănătate în cadrul Asociației Alianța Părinților

17 februarie 2021

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Cristi84 18.02.2021 11:13
    1)Singurul lucru pe care il vor obtine prin impunerea obligativitatii vaccinarii va fi ca oamenii sa fie si mai reticenti in aceasta privinta si la un moment dat sa raspunda .
    2) Prin actiunile pe care PSD-ul le realizeaza , sau mai bine spus , NU le realizeaza , acest partid va dispare, ceea ce cred ca domnul Ciolacu si urmareste.
    3) Vizitand mai multe site-uri de presa ( nu pe toate , deci nu ma pot pronunta absolu ) ma observat ca Activenews este cam singurul site care permite lasarea de comentarii la fiecare articol. De aici , concluzia mea este ca celorlalte site-uri le este frica de romani si de faptul ca pot fi contrazise la articolele sponsorizate de sistem.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”