David-Andrei Anghel, de la Liceul Internațional de Informatică din București, este cel mai bun elev-matematician din lume - Revista Profesionistă a Presei 8 – 12 aprilie 2024

De Iustina Filimon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Revista Profesionistă a Presei, săptămâna 8 – 12 aprilie 2024:

CELE MAI IMPORTANTE

1. Cel mai mare partid elvețian cere ieșirea țării din Consiliul Europei după ce a fost condamnată în premieră de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu luptă îndeajuns contra încălzirii globale. Cotidianul, 9 aprilie
2. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a cerut marți crearea unui fond european de apărare deoarece „războiul se profilează la orizont”. Bursa, 9 aprilie
3. Parlamentul European a aprobat, miercuri, noul pact privind migrații, potrivit căruia statele membre trebuie să le asigure solicitanților de azil condiții de locuit, educație și asistență medicală (Rost Online, 10 aprilie). Atât Ungaria cât și Polonia au anunțat că vor respinge cotele impuse (Rost Online, 11 aprilie). De altfel, aceeași instituție a adoptat o rezoluție care prevede dreptul la avort pentru „femei și toate persoanele care pot rămâne însărcinate” (R3media, 11 aprilie), îndemnând Consiliul Europei să adauge în Carta Drepturilor Fundamentale ale UE „dreptul” la avort și educația sexuală pentru elevi. (Rgn Press, 12 aprilie)

ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ, ÎN ISTORIE

4. 9 aprilie: 369 de ani de la moartea domnitorului Matei Basarab, fost căpitan al lui Mihai Viteazul și unul dintre cei mai mari ctitori. R3media, 8 aprilie
5. 12 Aprilie 1457: a avut loc bătălia de la Doljești în urma căreia Ștefan cel Mare a devenit domnul Moldovei. Bordas Dumitru, 12 aprilie

NAȚIONAL

6. Industriașii germani văd România ca un viitor „hub energetic” motiv pentru care i-au prezentat cancelarului Scholz, la București, o listă de „necesități”. În schimb, industriași români nu au înaintat nicio solicitare echivalentă primului ministru în relația cu Germania. Nu pot, nu vor, sau n-au cui? Ziarul Financiar, 11 aprilie
7. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a decis lichidarea unei societăți care se ocupa de perimetrele radioactive ale explorărilor miniere, sub pretextul că această măsură ar fi un jalon al PNRR. Național, 10 aprilie
8. Criza demografică se adâncește. Numărul deceselor a fost de două ori mai mare față decât cel al nașterilor în februarie 2024 (21.073 față 11.130). R3media, 10 aprilie
9. Liderii statelor UE au parafat acordul care permite Ucrainei să exporte masiv produsele agroalimentare până în 2025, măsura care îi falimentează pe agricultorii noștri, punând în pericol securitatea alimentară a țării. Național, 9 aprilie
10. Concluzia generală a controalelor multiple la direcțiile ANAF, realizate de Curtea de Conturi, este aceea că inspectorii fiscali nu-și fac treaba. Național, 8 aprilie
11. Prima fabrică de seringi de unică folosință din România, Sanevit Arad, a intrat în faliment și a fost scoasă la licitație, prețul de pornire fiind de 1.685.000 de euro (Gândul, 5 aprilie). Fabrica de tunuri Arsenal din Reșița, cu acționariat din Dubai, se va redeschide după 15 ani. (Ziua de Vest, 5 aprilie)
12. David-Andrei Anghel, de la Liceul Internațional de Informatică din București este cel mai bun elev-matematician din lume. Spotmedia, 7 aprilie
13. „Consecvență”. După ce a lansat o petiție pentru excluderea din Camera Deputaților a unui membru PSD, acuzat de viol, Alina Gorghiu îl sprijină pe acesta acum în alegerile locale, pentru că a trecut la PNL. Qmagazine, 7 aprilie
14. Deși, potrivit statisticilor, în fiecare an, în România se înregistrează peste 20.000 de decese evitabile de cancer (cu peste 45% mai multe față de media europeană), Libertatea punctează că pacienții care suferă de afecțiuni oncologice reușesc să-și asigure banii pentru tratamente doar după ce înving statul în instanță. Libertatea, 10 aprilie
15. Alianța Părinților din România solicită Ministerului Educației asumarea unei poziții cu privire la ideologia de gen. Active News, 9 aprilie
16. Conform unui raport Greenpeace, lemnul din pădurile României ajunge mobilă IKEA în 13 țări europene. Agerpres, 10 aprilie
17. Fermierii din Polonia primesc subvenții de aproape 2 ori mai mari decât cei români pentru reproducerea porcilor. Ziarul Financiar, 11 aprilie

ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA

18. Alte 6 școli din Harghita vor asigura o masă caldă elevilor. Informația Harghitei, 12 aprilie
19. Numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale a crescut de aproape patru ori, în ultimii zece ani, în Harghita (de la 432 la 1.600). G4Media, 11 aprilie

MINORITĂȚI ETNICE

20. În noul sediu al Administrației Bazinale de Apă Crișuri, directorul Pásztor Sándor a arborat steagul Ungariei. Bihoreanul, 5 aprilie
21. Castelul Bánffy-Barcsay de la Gilău, monument istoric de importanță națională, cumpărat anul trecut de omul de afaceri Elek Nagy, a fost reabilitat cu fonduri europene și va fi inaugurat la mijlocul lunii mai, pentru a deveni centru cultural multifuncțional. Monitorul Cluj, 8 aprilie
22. Între 18 și 25 august va avea loc în Cluj cel mai mare festival al comunității maghiare din România. Hirado, 10 aprilie

COMUNITĂȚI ISTORICE

23. Pentru a împiedica aderarea parohiilor românești la Biserica Ortodoxă Română, Biserica autocefală de la Kiev le promite acestora slujbe în limba română. R3media, 5 aprilie

DIASPORA

24. 16% dintre copii s-au născut anul trecut în Diaspora (25.000 din 155.000). Economica, 8 aprilie
25. Ministerul de Finanțe pregătește o aplicație cu ajutorul căreia cetățenii din diaspora vor putea investi în titluri de stat. Spotmedia, 11 aprilie
26. Guvernul Marii Britanii a restricționat drastic obținerea vizelor pentru meseriile ocupate în principal de români (asistent medical, chelner, muncitor necalificat în construcții și femeie de serviciu). Ziarul Românesc, 8 aprilie

INTERNAȚIONAL

27. Americanii au mai multe animale de companie decât copii. În SUA sunt de două ori mai multe pisici și câini decât copiii sub 18 ani. R3media, 8 aprilie
28. Suveranistul Peter Pellegrini a câștigat alegerile prezidențiale în Slovacia (Rgn Press, 8 aprilie), iar Partidul patrioților din Polonia s-a clasat pe primul loc la alegerile locale. (60m, 8 aprilie)
29. Synchron, companie finanțată de Jeff Bezos și Bill Gates, va începe testele la scară largă pentru implanturi în creier. Digi24, 9 aprilie
30. Companiile americane recunosc că dronele oferite Ucrainei sunt ineficiente pe câmpul de luptă. Defense România, 10 aprilie
31. Uri Berliner, fost jurnalist la National Public Radio timp de 25 de ani, mărturisește că instituția pe care o reprezenta (finanțată de stat) a făcut propagandă woke și anti-Trump, cu scopul de a-l face să piardă alegerile prezidențiale. WND, 10 aprilie
32. Senatorul american republican Rand Paul acuză 15 agenții guvernamentale de faptul că deși știau că Institutul de Virologie din Wuhan (China) „încerca să creeze un coronavirus precum Covid-19”, au păstrat tăcerea. Life Site News, 10 aprilie
33. Cedează Serbia în fața presiunilor occidentale? Președintele Aleksandr Vucic a anunțat achiziția aeronavelor franceze de luptă Rafale, după ce SUA a amenințat statul sârb cu sancțiuni dacă vor mai achiziționa armament rusesc. Military Watch,10 aprilie
34. Compania rusă Rosteh dezvoltă un succesor al sistemului de artilerie cu rachete termobarice de 220 de milimetri TOS-1A, ca urmare a succesului pe care acesta l-a avut pe câmpul de luptă din Ucraina. Military Watch,10 aprilie
35. Ministrul francez al educației, Nicole Belloubet, a propus oficial ca elevii de gimnaziu să își lase telefoanele la intrarea în școli și să le recupereze la finalul programului, pentru a reduce impactul pe care rețelele sociale îl au asupra tinerilor. BFMTV, 7 aprilie 2024
36. Președintele Joe Biden a declarat (Sursa) că „va examina dacă are sau nu autoritatea” de a opri migrații să intre ilegal în SUA. The Federalist, 11 aprilie
37. Banca Națională a Elveției nu consideră că este necesar ca o monedă digitală a băncii centrale să fie emisă pentru publicul larg. Reuters, 8 aprilie
38. Statele Unite ale Americii au avertizat că vor considera China parte responsabilă dacă Rusia va ocupa alte teritorii în Ucraina, după ce Beijingul și-a reînnoit recent promisiunile de cooperare cu Moscova. Qmagazine, 10 aprilie
39. Niciun cetățean din Europa Centrală sau de Est nu a fost numit în anul 2023 într-o poziție de conducere a Uniunii Europene. Inpolitics, 9 aprilie
40. Ministrul german de Finanțe, Christian Lindner, a contestat public decizia UE de a interzice vânzarea mașinilor cu motoare pe combustie începând din 2035. Ziarul Financiar, 11 aprilie
 
PARTENERIAT CESPE - ACAD
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

PREȘEDINTELE IRANULUI UCIS. ȘTIREA ȘI VIDEO ÎN DIRECT DIN ZONĂ:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Premierul Slovaciei a fost împușcat de un progresist - transportat de urgență la spital - FOTO/VIDEO. Robert Fico s-a exprimat adeseori împotriva Ucrainei lui Zelenski și a războiului susținut de NATO și a respins Tratatul OMS și ”Circul Covid”. UPDATE

  2. Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?

  3. Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030

  4. Politicianul german homosexual Martin Neumaier s-a filmat cum linge toaletele publice și se unge cu fecale pe față - VIDEO Bizar

  5. Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României

  6. Eurovision câștigat de o ARĂTARE într-un nou afront homosexualist asupra muzicii și bunului simț

  7. Artistul ieromonah Savatie Baștovoi despre cei ”21 de rabini”: ”Nu filmul, ci CARTEA este forma cea mai potrivită de predică”

  8. Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (II) - Starea de urgență planetară

  9. Președintele Iranului ar fi murit! - ACTUALIZARE din presa iraniană. Israelul susține că a fost un asasinat. MOSSAD? Elicopterul în care se afla Ebrahim Raisi s-a prăbușit în cursul zilei - VIDEO / ULTIMA FOTOGRAFIE OFICIALĂ

  10. PREȘEDINTELE IRANULUI E MORT. Confirmare: Elicopterul lui Ebrahim Raisi a fost găsit ZDROBIT pe un deal și ARS COMPLET: ”Nu există niciun semn care să indice că pasagerii elicopterului sunt în viață”. SITUAȚIE DE CRIZĂ în Iran și Orient

Ultima oră

21:38

Premierul ungar Viktor Orban va participa la campania UDMR din România

20:29

Fostul director al CDC: “Este timpul să recunoaștem efectele secundare semnificative ale vaccinurilor Covid-19”

20:00

A apărut o lucrare unică: ISTORIA MIȘCĂRII LEGIONARE. 20 mai și 10 decembrie 1922 și 24 iunie 1927 în Istoria României

19:59

România, aproape de colapsul demografic: În 2022, din țara noastră au plecat peste 200.000 de persoane și aproape 19.000 de copii sub 15 ani

19:10

Profesorul Gheorghe Buzatu și Permanențele Istoriei. In Memoriam Gheorghe Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)

18:30

Pr. Ioan Istrati: ÎNALTUL PIMEN. 4 ani de la adormire (25 august 1929 - 20 mai 2020)

17:56

Ayatollahul Iranului, Ali Khamenei, amenință: “Dacă avem și cea mai mică dovadă că Israelul a fost implicat, vom reacționa dincolo de orice imaginație” - VIDEO

17:30

Ion Cristoiu înainte de alegerile din 20 mai 1990: Ion Iliescu vs Piața Universității și visul lui Gorbaciov: confirmarea Puterii comuniste prin intermediul alegerilor libere. România ar fi astfel un caz unic în lume. ISTORIA POST-DECEMBRISTĂ

16:56

Ortacul tot ortac! Miron Cozma, audiat la Parchetul General în dosarul Mineriadei, l-a îmbrâncit pe liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene: “Vezi că te bat”

15:38

Adrian Onciu: Drumul anevoios către negocieri de pace

15:00

George Simion, de Ziua Familiei: ”Să ne amintim că Referendumul pentru Familie din 2018 a fost SABOTAT de întreaga clasă politică: de la „tradiționalii” de la PSD, la cei PNL, la USR-PMP și Klaus Iohannis”

13:58

Azi i-a expirat Mandatul: Mai este legitim Zelenski?

13:43

Momentul când trupul neînsuflețit al președintelui iranian a fost recuperat de salvatori - VIDEO

13:35

Incendiu la Parchetul Vaslui. O angajată ar fi dat foc unor acte și ar fi încercat să se sinucidă

12:40

Cinci zile de doliu național în Iran. Prim-vicepreședintele Mokhber, desemnat președinte interimar