După treizeci de ani…

La finele lui 2019, media a difuzat rezultatele unui sondaj de opinie pe tema atitudinilor asupra evenimentelor din decembrie 1989. În comentarea rezultatelor s-au exprimat uimirea și dezamăgirea că permanentele campanii de denigrare și de discreditare a lui Nicolae Ceaușescu și a epocii sale, n-au avut efectele scontate. 

Astfel că aproximativ trei sferturi dintre respondenți apreciau că procesul soților Ceaușescu a fost incorect, iar sentința condamnării la moarte neîndreptățită. În comparația nivelului de viață general, doar 48 % consideră că se trăiește mai bine după 1989, și 40% că ei înșiși o duc mai bine. 57% se declară împotriva interzicerii partidelor comuniste și 41% admit că l-ar vota pe Ceaușescu dacă ar candida astăzi la președinție 1.

După douăzeci de ani de la prăbușirea regimului comunist, comentam și eu consternată rezultatele altor anchete 2 dintr-un „barometru al democrației”, realizat periodic în fostele state comuniste 3. Percepția lui Ceaușescu particulariza șocant România între celelalte foste „țări frățești”. La întrebările pe care dintre conducătorii din ultima sută de ani îl considerați cel mai bun, respectiv cel mai rău, circa jumătate din totalul românilor chestionați s-a polarizat în desemnarea ultimului lider comunist al țării ca fiind cel mai rău, dar și cel mai bun. În proporții cvasi-egale, cu modificări procentuale puțin semnificative, în perioada 1999-2008, circa un sfert dintre respondenții conaționali îl plasează în vârful aprecierilor pozitive, simultan, un grup tot atât de numeros, stigmatizându-l. În ierarhia ambilor poli, toți oamenii politici menționați, cumulează laolaltă prețuirea, respectiv oprobriul public cât Ceaușescu. În memoria colectivă din nicio altă țară, un fost lider comunist nu are reprezentări asemănătoare.

Acesta a și fost punctul de pornire al unei biografii dedicate lui Ceaușescu 4. Nu și începutul documentărilor mele, cu interfața în 1989. Într-o primă etapă, ca subiect involuntar al celui mai lung experiment din istoria omenirii, cel al formării „omului nou”. Apreciez ca șansă acum interdisciplinaritatea studiilor absolvite și conștiența deformării cunoașterii de spiritul partinic și grila marxist-leninistă. Tocmai de aceea nu am iubit istoria, cea mai fragilă dintre „științele omului” la interpretări și resemnificări. Abia după 1989, posibilitatea cercetării m-a determinat să caut adevărul celor trăite: cine-a decis?; de ce?; cu ce efecte?.

Dar, reușise regimul comunist, în cele peste patru decenii ale sale, să schimbe „sufletele românilor” pe tiparul „omului nou”?  La zece ani de la căderea sa, în cadrul elaborării tezei mele de doctorat în psihologie, am realizat o anchetă în scopul identificării reprezentărilor sociale remanente ideologiei și instituțiilor comuniste. A reieșit că, în marea lor majoritate, trăitorii de sub puterea lor se disociază de trecut. Că ,omul nou” n-a apărut în pofida programelor globale aplicate cu presiune totalitară. Am apreciat ca fiind remanente persistența disonanței cognitive prin incongruența dintre declarații și comportamente, sindromul neajutorării dobândite și o anume  rezistență la schimbare. Abia în planul secund al interpretării, am plasat efectele duratelor lungi ale istoriei românilor (fondarea și evoluția instituțiilor statale, mentalitățile amprentate de ortodoxism și secolele de dominație otomană) 5. Același chestionar l-am aplicat peste alți zece ani unui al doilea lot reprezentativ din același areal geografic. Rezultatele m-au surpins tocmai prin diferențele puțin notabile față de prima cercetare 6. Concluziile au repoziționat însă în prim-plan remanențele altor durate ale istoriei, unele trăsături ale „firii” românilor fiind menționate cu mult înainte de către Dumitru Drăghicescu și Constantin Rădulescu-Motru. Și, mai ales, de genialul nostru Caragiale !  O bază explicativă a acestei situații oferă teoria istoricului Fernand Braudel privind duratele istoriei. În cadrele acesteia, epoca regimului comunism reprezintă o ,,durată conjuncturală”, măsurată în decenii. Generatoare de mentalități colective sunt însă duratele lungi, de secole, ale istoriei.

Pe această axă a preocupărilor și intereselor mele epistemice am gândit și biografia lui Ceaușescu. A fost el însuși „omul nou”- idealul vieții și deciziilor sale? După cum se constată din conținuturile biografice expuse aici, el, personal a trăit după principiul zicătorii „să nu faci ce face popa, ci ce zice el”. Predica altora preceptele bunelor purtări din codul eticii comuniste, exonerându-se pe sine de la datoria lor. Ca element definitoriu al personalității sale, și implicit a catastrofei finale, subliniez lipsa de empatie.  În spiritul acesta a crezut și în comunism: ca fiind destinat celorlalți, nu și familiei sale.

N-aș vrea însă să pun punct final, ocolind întrebarea viabilității ideologiei căreia Ceaușescu i-a slujit din adolescență și până la moarte. În esență, o utopie de factură pur psihologică, Căci ,,omul nou”, fie chiar și în viziunea creștinătății, este incompatibil cu natura umană. Un cadru explicativ al acesteia poate fi  teoria ,,piramidei trebuințelor umane”, elaborată de psihologul Abraham Maslow. Conform acesteia, la bază sunt trebuințele fizologice, urmează cele de siguranță și încă mai sus, cele de afiliere și stimă de sine. Fiecare nivel odată satisfăcut conduce la trebuințe superioare, culminând cu trebuința de dezvoltare (completată, ulterior, cu trebuințele cognitive, exploratoare și cele estetice). Aceasta din urmă este forța nebiruită care-a condus la descoperiri, invenții și progres pentru omenire și, deopotrivă, blestemul nemulțumirii și nefericirii omului.

După treizeci de ani de la prăbușirea fostului regim, cusururi, vicii și neîmpliniri actuale sunt puse tot în contul lui. În mod paradoxal însă, în spațiul public e evocată constant marea criză a anilor 1980 generată de rambursarea creditelor externe dar se evită aprecierile asupra actualelor datorii 7. Epoca aceea s-a transformat în zidul-fantomă de care se izbesc promisiunile politicienilor și ,,țap ispășitor” universal, dacă se poate spune așa prin analogie cu mult căutatul panaceu universal al bolilor trupești din veacuri îndepărtate. Dezamăgiții în așteptări și speranțe, apreciază, firesc, regimul care a garantat satisfacerea trebuințelor de viață vitale și climat confortabil stimei de sine. Numele Ceaușescu s-a transformat astfel într-un termen de comparație, azvârlit dintr-o extremă într-alta.  

Nu putem uita însă – și aceia care-l urăsc pe Ceaușescu, și aceia care-l stimează – că epoca dominată de el a excelat în notabile schimbări la indicatorii general utilizați în evaluarea unui anume tip de civilizație și prin afirmarea țării în context internațional. Așa cum demonstrează și statisticile la care am apelat, un timp fără precedență în istoria României, ireversibil și imposibil de eludat din memoria socială și din istoriografie.

Lavinia Betea

Postfață la volumul Nicolae Ceaușescu și epoca sa, proaspăt publicat de Editura Corint împreună cu Tovarașă - Biografia Elenei Ceaușescu

Citiți și Îi mai interesează pe români Ceaușescu? Se pare că da. Trei cărți în două zile despre dictator și epoca sa. Un sfert de veac din viața românilor care se cuvine să fie cunoscut „așa cum a fost” - Prefața lui Ioan Aurel Pop la cartea Laviniei Betea

Note:

1. Sondajul Centrului urban și regional de sociologie (CURS) a fost realizat în perioada 12-17 decembrie 2019, pe un eșantion de 1067 de respondenți, cu vârsta de peste 18 ani, prin metoda întrebărilor directe, la domiciliul respondenților. Eroarea maxim tolerată este de +/- 3%, la un grad de încredere de 95%.

2. Lavinia Betea, Dracula sau Binefăcătorul țării, „Jurnalul Național”, ediție de colecție, 28 ianuarie 2008.

3. Barometrul Noilor Democrații (BND) este un sondaj multinațional, efectuat periodic de Institutul Lazarsfeld din Viena și utilizat ca instrument principal în înțelegerea societăților post-comuniste. Prima sa cercetare (1991) a inclus șapte țări: Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, România, Slovenia și Austria (cea din urmă ca grup de control). Metodologic se realizează prin interviuri pe un eșantion național reprezentativ din populația adultă a fiecărei țări. Eșantionul este selectat prin metoda probabilității aleatoare si stratificat conform datelor de recensământ.

4. Biografia lui Nicolae Ceaușescu a fost concepută sub forma unui serial la ideea lui Marius Tucă. Publicarea ei a început în 2010 în cotidianul „Jurnalul Național”, a continuat în cotidianul „Adevărul” și, în fine, în ziarul „Aradul”. Simultan, serialul a fost adaptat la structura unei trilogii editoriale: Ucenicul partidului și Fiul Poporului (autori Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Țiu, Editura „Adevărul”, București, 2012, respectiv 2013); Tiranul (autori Lavinia Betea, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Țiu, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015). Am coordonat documentarea și redactarea serialului și a trilogiei. Proiectul, construcția și cea mai mare parte a conținuturilor acestora îmi aparțin. Sunt rescrise și adăugite în volumul de față, ca formă definitivă a unei cărți de autor.

5. Lavinia Betea, Psihologie politică. Individ, lider, mulțime în regimul comunist, Editura Polirom, Iași, 2001, pp. 245-270

6. Lavinia Betea, L homme nouveau – les effets de l ideologie et des institutions communistes, comunicare prezentată și publicată în volumul de rezumate al celei de-a IX-a Conferințe Internaționale a Reprezentărilor Sociale, Bali (Indonezia), 2008.

7. Conform ultimelor date, datoria externă totală a României, publică și privată, s-a  ridicat  la 125,4 miliarde euro. Vezi Cristina Bellu, Datoria externă totală a României a crescut cu 15,6 mld. euro în 2020, la 125,4 mld. euro. Datoria publică directă a fost de 57,1 mld. euro, cu aproape 18 mld. euro mai mare față de nivelul din 2019, https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/datoria-externa-totala-a-romaniei-a-crescut-cu-15-6-mld-euro-in-2020-19918541, accesat la 14.05.2021

Actualizare ActiveNews: 127 miliarde euro - potrivit https://www.zf.ro/eveniment/datoria-externa-a-ajuns-la-127-mld-euro-echivalentul-a-55-din-pib-ul-20198095, publicat la 22.07.2021