Dan Tomozei: România nu mai este democrație, dar asta o știm de 20 de ani

De Dan Tomozei  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Decizia Biroului Electoral Central (BEC) prin care „Respinge înregistrarea candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025” este RECONFIRMAREA faptului că România nu mai este un stat democratic. La fel, lovitura de stat din 6 Decembrie 2024, când Curtea Constituțională a României (CCR) a anulat alegerile prezidențiale, nu a făcut decât să RECONFIRME ieșirea României din rândul statelor în care proba și legea primează în fața subiectivisului și interesului politic-economic.

De 20 de ani, începând cu primul mandat prezidențial deținut de Traian Băsescu, România a intrat în derapaj democratic accelerat. Arestările, spectacolul cătușelor, condamările pe culoarele justiției Macovei-Kovesi-Coldea, au fost tolerate sau chiar cointeresate de partenerii strategici SUA-UE.

Moartea democrației a fost cimentată sub mandatul lui Klaus Iohannis. După condamnarea și arestarea lui Liviu Dragnea, PSD a fost supus unui proces de reeducare. Partidul abrutizat a devenit brută, iar sub președinția lui Marcel Ciolacu a devenit torționar al democrației.

Nimic nu ar fi putut fi posibil fără complicitatea și parteneriatul strategic al SUA și UE.

Dacă astăzi administrația de la Washington emite semnale de alarmă … este mult prea târziu. România a ajuns stat capturat de neocomunismul european coordonat de birocrația de la Bruxelles. O brocrație care nu are nimic omenesc, nimic demn în relația cu proprii pătitori de taxe și impozite.

Un singur om a zdruncinat sistemul clientelar-colonial din România

Câteva exemple ar ajuta înțelegerea mai corectă a realității europene în care democrația din România a fost violată, omorâtă și aruncată la marginea șanțului Istoriei.

În Franța, forțele de ordonate de președitele Macron a omorât zeci de oameni și a schilodit pe viață alte câteva mii, în timpul protestelor susținute de mișcarea „Gilets jaunes”. Apoi, Macron a pierdut alegerile parlamentare dar a refuzat succesiunea politică.

În Olanda fostului premier Mark Rutte – astăzi promovat Secretar general NTO – fermierii olandezi care își apărat pământurile și dreptul de a produce mâncare, au fost călcați în picioare la propriu, schilodiți de forțele de ordine.

În Germania cancelarului Olaf Sholz alegerile au fost pierdute de principalul partid de guvernare, dar … ce mai contează voința electoratului într-o democrație?

În acest tablou macabru, în care voința europenilor este călcată în picioare, după ce i s-a interzis dreptul la autoguvernare, României i se interzice și dreptul la alegeri libere.

În 2024, alegerile locale, europarlamentare și parlamentare au fost organizate cu sfidarea legilor interne și recomandărilor europene … având întreaga susținere a UE. Mai mult, liderii UE, ai țărilor europene și SUA au fost susținătorii încălcării regulilor democratice, atât în România cât și în alegerile prezidențiale din Republica Moldova.

OPRIȚI DICTATURA CCR! Oricine poate fi eliminat din alegerile prezidențiale, fără nicio explicație sau probă

Prin urmare, anularea alegerilor prezidențiale din România, din Decembrie 2024 – similiară unei lovituri de stat, și decizia de ieri de respingere a înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu la prezidențialele din luna Mai a.c., nu sunt decât un scenariu prestabilit și aplicat de forțele anti-democratice din Europa și până recent din SUA.

Decizia de ieri a BEC este una eminamente politică, lipsită de orice suport juridic, pentru că în cel mai clar și evident mod devidenții și-au depășit atribuțiile legale. BEC trebuia să constate exclusiv dacă se îndeplinesc sau nu condițiile administrative pentru depunerea candidaturii, necum să decidă respingerea. BEC se află în poziție de recidivă după respingerea candidaturilor din procesul electoral prezidențial 2024, cel mai elocvent caz fiind al Dr. Răzvan Constantinescu, candidat din partea PPR.

După anularea alegerilor, reținerea lui Călin Georgescu distruge total imaginea României

Dincolo de caracterul politic asumat ilegal membrii decidenți ai BEC, acești au exprimat un comportament subiectiv prin punerea în sarcina lui Georgescu acuzații – de asemenea nefondate – aduse candidatului Diana Șoșoacă.

Însă cea mai gravă dintre acțiunile BEC este reprezentată de invocarea în fals a interdicției de candidatură a lui Georgescu de către CCR (pag. 3 din Decizie):

„(…) Curtea Constituțională a tranșat implicit și general obligatoriu cu privire la neîndeplinirea condiițiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturii depuse de către candidatul Gerogescu Călin, fiind inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se consideră că aceeași persoană îndeplinește condițiile pentru a accede la funcția de Președinte al României„.

FALS! CCR nu a interzis candidatura viitoare a lui Gerogescu ci a sistat turul II și anulat alegerile prezidențiale, pe baza unor supoziții și acuzații niciodată demonstrate. În diuda eforturilor făcute de TOATE INSTITUȚIILE STATULUI, în ciuda hărțuirii juridice și publice – prin intermediul mass media controlate de guvern – în ultimele trei luni nicio dovadă și cu atât mai puțin nicio instanță de judecată din România nu a demonstrat vreo vinovăție a candidatului Călin Georgescu.

Ciolacu ne-a făcut „actori politici” și riscăm 10.000 euro amendă

În aceste condiții, pentru că riscau să piardă din nou alegerile prezidențiale și controlul puterii de la București, actuala guvernare sprijinită de birocrația de la Bruxelles și marile puteri europene, calcă în picioare dreptul la alegeri libere.

România a devenit un stat capturat de instituțiile de forță coordonate de Guvernul de la București format din PSD-PNL-UDMR, guvern aflat în totală dependență nu de propriul popor ci de dispozițiile criminale dictate de Comisia Europeană, de Franța și Germania.

Pentru alegerile prezidențiale, Ciolacu impune cenzura prin ”MINISTERUL ADEVĂRULUI”!

Democrația din România nu este omorâtă de Rusia lui Putin, nici de excesul lui Trump, ci de dictatura care a devenit Uniunea Europeană, o variantă a secolului XXI a fostei URSS, în care legea și ordinea nu se mai impune de la Moscova, ci de la Bruxelles.

În Istorie, 2025 va rămâne anul în care România a REdevenit stat NEdemocratic.

Dan Tomozei

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Hombre 10.03.2025 16:25
    "CCR nu a interzis candidatura viitoare a lui Gerogescu ci a sistat turul II și anulat alegerile prezidențiale"

    Asa este. Si mai mult decat atat: Hotararea nici macar nu-l mentioneaza explicit pe Georgescu, in tot textul publicat in Monitorul Oficial. Putea sa fie hotararea aia si despre Lasconi. Dar hai sa o folosim ca pe o hotarare imuabila, absoluta si obligatorie.
  • Dumitru 1206 12.03.2025 08:29
    Buna ziua activenews.ro , ieri am lasat aici doua comentarii care nu apar , este alegerea voastra daca le publicati sau nu .Astazi constat ca mi-ati schimbat profilul iarasi , intreb asa intr-o doara : este corect ?
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!