Dan Puric, exploziv: Se dorește ștergerea fundamentelor poporului român - Satul și Căsătoria. Datele Prof. Vasile Ghețău și ale Pro Vita București îl confirmă: Natalitatea este sporită prin căsătorii legale, de aceea parteneriatele civile trebuie refuzate

De Alesandru Anghel  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Dan Puric a vorbit azi despre Sfântul Siluan Athonitul, care ne spunea să ținem mintea în iad și să nu deznădăjduim, dar și despre smerenia, simplitatea și credința românului în fața valurilor de relativizare a tradițiilor și a agresiunii contra dezvoltării demografice normale a României.

Evenimentul a avut loc la Biserica din Sâmbăta Nouă, din județul Tulcea, cu hramurile Sf. Mare Mucenic Gheorghe și Sf. Ioan Rusul, unde se află și o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Paramythia, adusă din Sfânta Mănăstire Vatoped de pe Muntele Athos de părintele Mădălin Iscru (foto), transmite ȘtiripeSurse.

Renumitul actor a tras din fața altarului un semnal de alarmă cu privire la criza demografică după ce România a ajuns să fie aproape depopulată. El a vorbit despre faptul că sate întregi nu mai au nici măcar un locuitor, iar unele comune au ajuns să numere mai puțin de 100 de suflete, după cum arată și datele oferite de Institutul Național de Statistică.

Dan Puric consideră că există chiar o strategie de distrugere a satului. Natalitatea din România este pe un trend profund descendent, nu doar din cauza emigrației, ci din cauză că tot mai mulți tineri decid să nu mai facă copii.

„Știți ce a zis Octavian Goga despre sat? (A fost și el scos din manual). A zis: ”Mai întâi s-a născut satul, apoi câmpiile și munții, ca să apere frumusețea asta”. Satul era nucleul de referință. Ce vor ăștia să distrugă? Satul! Să vedeți în ce lume trăim...

Poporul acesta crede neclintit în contextul în care se crucifică nu numai Creatorul, ci și creația. Copilul trebuie să fie un produs de laborator, nașterea este anulată. Editare genetică! Când familia este crucificată și devine anonimă, cu părinte 1, părinte 2, dispare mama, tata. Niciodată în istoria omenirii, satana nu a lucrat mai groaznic ca astăzi. Se șterge memoria, să uiți din ce țară ești, se șterge identitatea.

Să nu uitați, dvs. sunteți poporul român, nu populația. Să nu faceți o confuzie cu iertarea maximă. Sfântul Antim Ivireanul spunea așa: ”să-ți iubești și să îți ierți vrăjmașul, dar niciodată pe vrăjmașul lui Hristos!”. Nu este un îndemn la ură, la violență, e un îndemn la demnitate și mărturisire.”,
a conchis Dan Puric după Sfânta Liturghie de la Sâmbăta Nouă.

Afirmațiile actorului sunt întregite de analizele Asociației Pro Vita București, care arată într-un studiu recent că „ignorând factori precum educația, vârsta sau generația, căsătoria generează cea mai mare parte din natalitate, după cum ni se confirmă prin datele celui mai recent recensământ, devenite definitive.”

Cu alte cuvinte, așa cum spune și Dan Puric, nu din partneriatele civile vom salva România, ci dimpotrivă.

„Este deci întru totul conform interesului legiuitorului – nu e nevoie să mai spunem de ce, subiectul „natalitate” arde – de a încuraja și stimula căsătoria și de a descuraja formele alternative de conviețuire, inclusiv prin refuzul reglementării uniunilor sau parteneriatelor civile, care prin natura lor sunt volatile.”, spune Pro Vita București.

„(…) Putem spune că la Recensământul 2021 din cele 11,8 milioane de copii aduși pe lume (…), 90 la sută au fost aduși pe lume de mame căsătorite la data nașterii copiilor. Instituția căsătoriei legale a continuat să aibă rolul major în natalitatea țării,” confirmă profesorul Vasile Ghețău, din ale cărui analize Pro Vita București a preluat o serie de grafice explicative.

ȘtiripeSurse oferă și filmarea cu discursul actorului Dan Puric.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • INJECTIA FINALA 25.09.2023 06:28
    Copiii, minunea Lumii

    Copiii, minunea Lumii
    Sunt, pentru Satan, ca spinii
    I'ar tăia, i'ar secera
    În viață nu i'ar lăsa
    Ii întunecă vederea

    Copiii , aur curat
    Chiar din Ceruri picurat
    Un tablou divin pictat
    Mișcă roata omenirii
    Spre nădejdea mântuirii

    Copiii, florile vieții
    Seva , miezul dimineții
    Îngeri iubitori, plăpânzi
    Voievozi războinici, dârji
    Ai eternității mânji!
  • INJECTIA FINALA 25.09.2023 17:34
    Ati văzut "catedrala" lui Dan Puric , construita după planurile lui, la Aiud, împotriva vointei Sfântului Justin Parvu?
    Acest fapt il descalifica definitiv pe actorasul pretins naționalist...
    Monstruozitatea din beton de lângă Râpa Robilor apasă ingrozitor , fizic și simbolic, asupra fraților noștri martirizati acolo.
    După mărturia lui Alex TG, actorasul ipocrit nu a luat poziție clară contra vaxinului.
    Deci i'a mai îngropat o data pe sfinții inchisorilor, iar pe frații noștri Români i'a abandonat nemilos în acele letale ale caracatiței
  • INJECTIA FINALA 25.09.2023 18:30
    Cât de greu va apăsa complexul masonic de la Aiud asupra puricelui actoras când acesta va fi chemat la Marea judecată?
  • INJECTIA FINALA 25.09.2023 18:30
    Cât de greu va apăsa complexul masonic de la Aiud asupra puricelui actoras când acesta va fi chemat la Marea judecată?
  1. Ce a spus liderul AUR în presa franceză: "Sunt singurul care denunț această lovitură de stat". "Marianne" l-a întâlnit pe George Simion naționalistul aflat în fruntea alegerilor prezidențiale din România: ”Trump este un model pentru mine!”

  2. Un susținător al lui Nicușor Dan, Alin Fumurescu de la Dilema, a murit la 57 de ani în casa sa din SUA

  3. George Simion calcă pe urmele lui Donald Trump

  4. Psih. Laurențiu Niculescu: Nicușor Dan - Fața decăderii democratice din România. Profilul psihologic al candidatului de paie

  5. Călin Georgescu a vorbit din nou: A VENIT VREMEA CA POPORUL SĂ-ȘI IA PUTEREA ÎNAPOI!

  6. George Simion, mesaj de forță din Polonia, alături de conservatorul Karol Nawrocki: Acum e din nou momentul să luptăm pentru LIBERTATE, pentru DREPTURILE noastre, pentru FAMILIA CREȘTINĂ! Românii și polonezii sunt împreună în această luptă! - VIDEO

  7. Eminescu, la 13 mai 1877, despre Războiul de Independență: ”Armele spiritului sunt cel puțin egale, în multe cazuri însă chiar superioare armelor războiului”

  8. Recomandarea unui vrednic Părinte la vot: ”Votați cu Dumnezeu! Alegeți ca să avem pace, nu război! Dar vai de sufletul celui care nu se va prezenta la vot!”

  9. A început ”Curățenia Generală”! - anunțul făcut de procurorul general al SUA, Pam Bondi, și de directorul FBI, Kash Patel: 205 ARESTĂRI DE PEDOFILI ÎN 5 ZILE

  10. Robert Turcescu l-a demascat pe Nicușor Dan: ”În momentul în care faceți asta în teritoriu, să nu aveți însemnele PNL”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

23:45

Eminescu, la 13 mai 1877, despre Războiul de Independență: ”Armele spiritului sunt cel puțin egale, în multe cazuri însă chiar superioare armelor războiului”

23:25

Ce a spus liderul AUR în presa franceză: "Sunt singurul care denunț această lovitură de stat". "Marianne" l-a întâlnit pe George Simion naționalistul aflat în fruntea alegerilor prezidențiale din România: ”Trump este un model pentru mine!”

22:55

George Simion calcă pe urmele lui Donald Trump

22:20

George Simion, mesaj de forță din Polonia, alături de conservatorul Karol Nawrocki: Acum e din nou momentul să luptăm pentru LIBERTATE, pentru DREPTURILE noastre, pentru FAMILIA CREȘTINĂ! Românii și polonezii sunt împreună în această luptă! - VIDEO

21:45

Călin Georgescu a vorbit din nou: A VENIT VREMEA CA POPORUL SĂ-ȘI IA PUTEREA ÎNAPOI!

20:51

Un susținător al lui Nicușor Dan, Alin Fumurescu de la Dilema, a murit la 57 de ani în casa sa din SUA

20:30

Recomandarea unui vrednic Părinte la vot: ”Votați cu Dumnezeu! Alegeți ca să avem pace, nu război! Dar vai de sufletul celui care nu se va prezenta la vot!”

20:00

Psih. Laurențiu Niculescu: Nicușor Dan - Fața decăderii democratice din România. Profilul psihologic al candidatului de paie

19:55

Țuca Zbârcea & Asociații aniversează 20 de ani de activitate. La Mulți Ani!

19:42

Ce vrea Sistemul? ”Ori la Bal, ori la Spital?”

19:10

Robert Turcescu l-a demascat pe Nicușor Dan: ”În momentul în care faceți asta în teritoriu, să nu aveți însemnele PNL”

18:30

Marian Munteanu vă invită la lansarea cărții sale ”Noi Înșine - Un pelerinaj antropologic în lumea noastră de altădată”. Miercuri, 14 Mai 2025, Ora 18.00, la Sala Dalles

17:50

Scrisoare către frații români de etnie maghiară - Cuvântul Cititorului

17:07

A început ”Curățenia Generală”! - anunțul făcut de procurorul general al SUA, Pam Bondi, și de directorul FBI, Kash Patel: 205 ARESTĂRI DE PEDOFILI ÎN 5 ZILE

16:50

Ion Cristoiu despre presa cu micul lui Nicușor Dan în gură și elocința lui George Simion în fața UM Digi24: ”Cu o astfel de prestație față de Presă, Donald Trump a devenit președintele SUA!”