Dan Puric: Necreștinii pun punct după moarte, creștinii pun virgulă. Învierea trebuie trăită ca permanență, nu doar în cele trei zile ale sărbătorii

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Noi, creștinii, primim sângele lui Hristos, sânge care ne spală de toate păcatele. În legătură cu Învierea, eu cred că aceasta trebuie trăită ca permanență, nu doar în cele trei zile ale sărbătorii”, spune Dan Puric într-un interviu acordat Ziarului Lumina. Artistul vorbește despre destinul hristic al poporului român, despre semnificația frazei ”omul e sub vremi”, despre moarte și Înviere. 


Redăm mai jos pasaje din acest interviu:

„Albert Camus spunea undeva că „Unii fac istoria, iar alții o îndurăˮ. Din fericire, mai există încă o categorie pe care Camus nu o știa, anume aceea a oamenilor care transfigurează istoria. Aceștia sunt creștinii. Să luăm un simplu exemplu, cel al temnițelor comuniste. Acolo și-au sfârșit viața atâția oameni care au îndurat un regim criminal și tortură fără margini. Mulți dintre ei au murit. Atât cei care au murit, cât și cei care au supra­viețuit ororilor au transfigurat suferința din viața lor. Îmi aduc aminte de un interviu imaginar luat lui Vladimir Lenin de către scriitorul Giovanni Papini, care face parte din cartea Gog. Conducătorul rus, într-un cinism inimaginabil, declara că cel mai bun îngrășământ pentru pământ este sângele oamenilor. Aceasta a mărturisit-o comunismul, închizând și deportând zeci de milioane de oameni nevinovați, comunism pe care astăzi Europa occidentală nu-l incriminează, ci îl socotește interpretat și aplicat greșit.

Să ne întoarcem la poporul român, dar nu atât la el, cât la credința ortodoxă a lui.

Cuvintele pe care Papini le-a pus imaginar în gura lui Lenin au devenit un adevăr istoric. În România de după cel de-al Doilea Război Mondial, comuniștii au închis peste două milioane de oameni, dintre care 200.000 (cifrele variază) nu s-au mai întors acasă niciodată. A curs mult sânge în țara aceasta, dar fiind sânge de martir, el a intrat în pământ, iar din pământ a crescut grâul credinței noastre. La fel s-a întâmplat în istorie și cu Brâncoveanu și fiii săi. Dar nici sultanul turc de la începutul secolului al XVIII-lea și nici Lenin, la începutul secolului trecut, nu au știut cum va rodi acest sânge pentru pământul românesc. M-am întâlnit într-o zi cu un țăran din Bucovina, care m-a văzut supărat și m-a întrebat: „Domnule Dănuț, ce facem cu țara asta?ˮ I-am spus dezamăgit: „Nu știu. Suntem sub pământˮ. La care el m-a încurajat: „E adevărat, dar numai Dumnezeu știe ce va crește din pământul acestaˮ. Da, din răspunsul țăranului mi-am dat seama că nu trebuie să confund moartea cu un dat inexorabil. Trebuie să luăm moartea ca pe o sămânță, fiindcă și din ea poate răsări veșnicia. Răspunsul dat de țăran este unul mult mai puternic decât cuvântul lui Lenin”.


Am suferit imens când a plecat părintele Iustin Pârvu, pe care l-am cunoscut și sufăr în continuare. Îmi aduc aminte de Mitropolitul Antonie Bloom, care spunea cândva că există morți fecunde, adică după ele rămâne o lumină. Moartea lui Alexandru Nicolschi, torționarul care a inițiat infernul de la Pitești, nu a fost o moarte fecundă, la fel, nici moartea colonelului Crăciun. Și lista ar putea continua... În dreptul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej nu putem vorbi de o moarte fecundă, însă la Petre Țuțea, la Constantin Noica, la Radu Gyr, Vasile Voiculescu, da. După ei a rămas lumină. Oricât s-ar strădui unii să o acopere cu neuitare, să falsifice istoria, nu vor putea.

Suntem singuri, dar cu fața îndreptați spre Dumnezeu

„Poporul român are destin hristic. Dacă ne uităm în martirologii, ne cutremurăm de bestialitatea și cinismul cu care au fost uciși cei care au mărturisit pe Hristos. Atât în primele secole, cât și de-a lungul întregii istorii până astăzi. Keith Hitchins, un apreciat istoric american contemporan, care a studiat istoria medievală și modernă a României, a declarat că „poporul român nu a avut niciodată control asupra destinului său politicˮ. Mărturia lui este perfect adevărată. Ceea ce a omis americanul să spună este faptul că, în lipsa controlului politic, românii au avut control absolut asupra credinței lor.

Să ne gândim la sfârșitul martiric al domnitorului Constantin Brâncoveanu. În ziua execuției, stăpân asupra vieții lui era altcineva, sultanul. Dar să analizăm atent tabloul întreg. În lojă asistau ambasadorii marilor state creștine, Marea Britanie, Franța, Rusia. Mai erau și delegați venețieni la Stambul. Nu a ridicat nici unul un deget împotriva acestei cumplite crime. Brâncoveanu a murit singur. El și fiii lui. Brâncoveanu a fost un concentrat de suferință și de cruce românească. Moartea lui Brâncoveanu vrea să ne transmită o lecție: suntem singuri, dar cu fața îndreptați spre Dumnezeu.

Un alt lucru care izbește în această execuție publică este faptul că, deși sultanul i-a promis domnitorului român viața și domnia dacă trece la religia musulmană, nu a existat vreo negociere în acest sens. Constantin nici nu s-a uitat la turc. Ci s-a întors către copiii săi și le-a zis: „Stați tari și nu băgați seama la moarteˮ. Brâncoveanu se întoarce cu spatele la sultan, adică la moarte, și privește spre fiii lui, amintindu-le de Hristos: „Uitați-vă la Domnul nostru Iisus Hristos câte a pătimit pentru noi și ce moarte de ocară a avut. Întru aceasta să țineți credința voastră. Nu vă clătinați pentru viața și lumea de aiciˮ.

Dacă delegații creștini nu au schițat nici un gest la odiosul masacru, cronicarii turci consemnează faptul că populația musulmană, oamenii de rând din oraș, prezenți la execuție, au fost mișcați, zguduiți de crimă. A trebuit ca vizirul să ordone forțelor armate să disperseze mulțimile care fremătau de nemulțumire.

„Suntem în plină sărbătoare. Mai îmi vine în minte un episod din Evanghelie, momentul furtunii de pe Marea Galileii. Hristos își trimite ucenicii pe mare, fiind­că știa ce avea să se întâmple. El a rămas la țărm. Ucenicii nu puteau să se teamă de o furtună, fiindcă erau profesioniști în ale navigației. Și, totuși, ei s-au speriat. Fiindcă furtuna i-a dus în proximitatea morții. Și când ești în apropierea morții, specia din tine țipă. Atunci, în hăul acela, apare Hristos mergând pe apă. Dar nici prezența Lui nu i-a liniștit. Dimpotrivă. Ei nu erau obișnuiți cu Hristos în negura aceea, venind pe marea învolburată. Hristos nu se arătase până atunci în cataclisme naturale. Vindecase oameni, înviase morți, dar atât. De aceea Petru a avut nevoie de confirmare în privința Domnului: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apăˮ (Mt. 14, 26). Hristos i-a spus un singur cuvânt: „Vino.ˮ Și știm că Petru a luat-o pe apă. Cât a privit la Hristos Petru a pășit fără probleme pe valul mării. Când a privit la sine și la furtună, Apostolul a început să se scufunde. Dar l-a agățat Hristos de mână și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?ˮ (Mt. 14, 31).

Avem fiecare din noi posibilitatea unei alegeri. Fie aleg să privesc spre neamul meu, spre Brâncoveanu, spre eternitate, spre Hristos, fie spre condiția mea umilă, de actor la Teatrul Național din București, care joacă și el alături de amărâții ăia pe acolo, într-o țară care și-a pierdut locul european din perioada interbelică. Dacă m-aș uita în direcția aceasta din urmă, ar fi o nenorocire. În schimb, dacă privesc spre eternitate, spre Hristos, văd de acolo țâșnind o forță inepuizabilă. Aceasta înseamnă Învierea pentru mine. Învierea trebuie trăită încă de acum, încă de pe pământ. Contează așadar încotro privim și la ce ne raportăm. Privirea noastră trebuie să fie țintă spre Hristos, fără fanatism, fără complexe. Vedeți, e o distanță ontologică între cercetătorul britanic apărut la BBC, care a vrut să descopere grupa sanguină a Mântuitorului pornind de la analiza sângelui de pe Sfânta Cruce, și bătrâna invocată de Petre Țuțea, care în Joia Mare se închină înaintea Crucii. Ea nu avea nevoie de examen hematologic. Ceea ce rămâne definitoriu privind sângele lui Hristos este faptul că acesta era sânge nevinovat, fără de păcat. Prin Liturghie, prin Euharistie, se realizează cea mai mare transfuzie din istoria umanității. Noi, creștinii, primim sângele lui Hristos, sânge care ne spală de toate păcatele. În legătură cu Învierea, eu cred că aceasta trebuie trăită ca permanență, nu doar în cele trei zile ale sărbătorii”.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Miorita 01.05.2019 11:18
    Bine zis, e o concluzie la care am ajuns si eu de curand:
    "Keith Hitchins, un apreciat istoric american contemporan, care a studiat istoria medievală și modernă a României, a declarat că „poporul român nu a avut niciodată control asupra destinului său politicˮ. Mărturia lui este perfect adevărată.'
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!