Foto:Ziarul Lumina
Învățătura creștină vine și ne salvează de la homo homini lupus și pune în loc homo homini Christus. Ți-ai pus vreodată problema că nimeni nu și-a cerut iertare pentru izbucnirea Primului Război Mondial? Din contră, Ardealul, acum, unii doresc să devină o problemă europeană, spune actorul Dan Puric într-un interviu pentru Ziarul Lumina. Vorbind despre piesa ”Idolul și Ion Anapoda”, scrisă de George Mihail Zamfirescu, pe care o compară cu ”un Pygmalion de Dâmbovița, și care este jucată de peste un deceniu, pe scena Teatrului Național din București, Dan Puric explică de ce această punere în scenă semnată Ion Cojar are un imens succes. „Publicul acestei piese vine s-o vadă pentru că el caută un refugiu unde să se regăsească, înspăimântat cumva nu numai de viața complicată pe care o ducem cu toții, ci și de celălalt gen de teatru care a apărut și care este majoritar astăzi pe scena bucureșteană și nu numai. Un teatru patologic în numele libertății de exprimare, imoral, cultivat cu o insistență maladivă, care constituie, nu exagerez cu nimic, o tranziție spre demonic, spre diabolic”.
„Spectatorii iubesc mult această piesă fiindcă toți regăsesc în incoerența lui Ion propriile „bâjbâieli” din viața lor. E ca în povestea aceea când Dumnezeu îi apare în vis unui copil care era mâhnit că nu știa cum să se roage Creatorului. Dumnezeu i se descoperă copilului și-i spune: „Roagă-te cum știi tu, cum vrei tu, fiindcă Eu sunt cel care voi face cererile tale împlinite așa cum trebuie”. Așa este Ion Anapoda. Nu e foarte coerent în ceea ce face, e mai aiurit, mai zăpăcit, dar are coerență în sentiment. Și atunci lumea se recunoaște în candoarea lui, în naivitatea și stângăcia lui aparentă. „Idolul și Ion Anapoda” se joacă de vreo 12 ani cu succes. Publicul acestei piese vine s-o vadă pentru că el caută un refugiu unde să se regăsească, înspăimântat cumva nu numai de viața complicată pe care o ducem cu toții, ci și de celălalt gen de teatru care a apărut și care este majoritar astăzi pe scena bucureșteană și nu numai. Un teatru patologic în numele libertății de exprimare, imoral, cultivat cu o insistență maladivă, care constituie, nu exagerez cu nimic, o tranziție spre demonic, spre diabolic”, spune artistul.
Ce dă valoare vieții unui om?
„Ca să reziste unei realități dure, potrivnice, omul are nevoie de un vis, de ceva cu sens în care să creadă. Frosa crede în visul ei și el se întâmplă. Noi, creștini fiind, gândim și credem în Hristos, năzuim către El, dar nimeni nu cred că poate visa la Marx sau că vreuna dintre instituțiile politice sau militare ale lumii acesteia ne va aduce mântuirea. Nu, nu poți visa la așa ceva, la ceva construit pe interes, pe compromis, pe raționament meschin, făcut fără scrupule. Întotdeauna visezi la ceea ce îți oferă libertatea de a fi împlinit sufletește aici și dincolo, în eternitate. Dacă viața te frustrează, dacă... Tolstoi, în Ana Karenina, spunea prin gura unui personaj: „Specia m-a învățat să te calc în picioare”, numai învățătura creștină vine și ne salvează de la homo homini lupus și pune în loc homo homini Christus. Ți-ai pus vreodată problema că nimeni nu și-a cerut iertare pentru izbucnirea Primului Război Mondial? Din contră, Ardealul, acum, unii doresc să devină o problemă europeană”.
„Hai să nu ne împiedicăm de nimicurile astea...”
Să revenim. Întrebați de valori... Sfântul Nectarie de Eghina vorbind despre jertfă spune că aceasta se petrece atunci când sufletul poruncește trupului să moară pentru valori mai mari decât viața lui. Care sunt acele valori decât viața unui domnitor de talia lui Constantin Brâncoveanu? Iubirea pentru credință a fost mai mare decât iubirea părintelui pentru viața pământească a copiilor lui. Mulți ar putea spune, la fel ca Winston Churchill către Stalin la Yalta când a fost tranzacționată România: „Hai să nu ne împiedicăm de nimicurile astea...” De nimicul ăsta de care nu a vrut să se împiedice Occidentul și l-a livrat fără remușcări Rusiei sovietice s-au împiedicat îngerii lui Dumnezeu și pușcăriile comuniste au dat cerului cohorte de martiri. Și despre Hristos mai marii evreilor acum 2.000 de ani au crezut că este un nimic al istoriei, dar moartea și învierea Lui au dus la cutremurarea ei... Spânzurat pe cruce în Ierusalim, în Palestina, o provincie neînsemnată din Imperiul Roman... Și El a împărțit istoria în două.”
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
"These populist, nationalists, stupid nationalists, they are in love with their own countries.” Enunțul e notoriu. A fost făcut recent, în gura mare, la CNN. Aparține președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker. Sigur, enunțul poate fi pus la mișto pe seama sciaticii autorului sau a zahariselii care i-a desperecheat pantofii unui personaj care la 1 noiembrie 2019 va începe să încaseze fabuloasa pensie de prim-ministru continental.
S-ar putea, dar ar fi prostioara comună celor care, de frică, refuză să se uite frontal la realitate și se fac că supraviețuiesc în confortul fals al negării a ceea ce văd limpede cleștar. O suferi Junker de sciatica dăunătoare ficatului, însă a sintetizat foarte limpede obiectivul actualei federalizării accelerate a Europei: SUE. Ca orice federație, și asta implică obligatoriu desființarea statelor naționale. Eventualii încă susținători ai acestei forme de organizare societală sînt făcuți acum oficial proști. "Stupid nationalists". "Populists." E simplu. E atît de simplu. Fără nuanțe, fără piteli.
Așadar, cei care își iubesc țara sînt niște populiști, niște naționaliști stupizi. Așa zise, inclusiv pentru neuronii mai rezistenți la realitate, domnul Jean-Claude Junker în persoană la televizorul internațional de largă respirație progresistă CNN. Mai clar de-atît chiar nu se poate.
Dar, mai știi? Așa o fi, cum zice domnul Junker. Și nu zice doar dumnealui. Zice întreaga cohortă a euromaniacilor, de regulă nealeși democratic, dar salariați copios din bugetele nenorocitelor state naționale membre ale Uniunii Europene. Așa zic și lăutarii lor transpirați de-atîta iubire pentru Proiect. Ok.
Ce propun ei de fapt? Propun un nou imperiu, în esență german. Or, cu tot respectul pentru progresizmu curent, în Europa statul național fu ulterior imperiilor multietnice. Statul național fu o formă revoluționar progresistă de emancipare. Îmi spuneți acum că statul national e un eșec care trebuie demontat și reasamblat într-un imperiu de rit cică nou? Ce-i, oare, Europa? Un depozit de componente inerte asamblabile ca la Ikea?
Fiindcă la internaționaliști trecutul a fost mereu imprevizibil. Fiindcă a prins cu dependență gustul puterii numite, nu alese. Fiindcă s-a asigurat că e plătită copios (ea își stabilește veniturile si tot ea își controlează cheltuielile). Dar și fiindcă altceva încă nu s-a inventat, birocrația europeană (aia e bună, toxică e numai în statele naționale) are o ofertă cam tuflită după gustul laturii mele progresiste: regruparea tuturor europenilor într-un alt imperiu, după circa o sută de ani de la spulberarea respectivei rețete despre care se stabilise (științific) că--și epuizase suflul. Că se zaharisise. Cam ca Junker. Și cică ăștia ar fi progresiștii, neicuță! Halal!!! #neamfostodatăcaniciodată
De asemenea, el se specializează în următoarele probleme
(1) Dacă vreți să vă întoarceți înapoi.
(2) dacă aveți întotdeauna vise rele.
(3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
(4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine.
(5) Dacă vreți un copil
(6) Vrei să fii bogat.
(7) Vrei să îți ceri soțul / soția
al tău pentru totdeauna.
(8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
(9) Îngrijire de plante.
contactați DR OGUDUGU prin e-mailul său pentru o soluție totală drogudugusolutionspell@gmail.com