Dan Dungaciu, fondatorul mizeriei securistice de LARICS, a fost înlocuit la Academie după ce a pierdut concursul la șefia ISPRI. Intrarea în Clubul de la Roma și Premiul Masoneriei nu i-au folosit. Cătălin Avramescu l-a depunctat și i-a luat postul

De Alesandru Anghel  /  

Foto: ISPRI

Foto: ISPRI

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Laborantul Dan Dungaciu pierde, după 12 ani, conducerea Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu" (ISPRI) din cadrul Academiei Române, unde fondase laboratorul de clonat securiști în eprubete LARICS. Funcția de director va fi preluată de către Cătălin Avramescu, potrivit informațiilor site-ului soroșist PressHub.

Dan Dungaciu a condus ISPRI din 2011, timp de trei mandate. Al doilea și al treilea mandat le-a obținut după ce a participat singur la concursul pentru postul de director, conform sursei citate

De data aceasta, la concurs s-a mai înscris un candidat, în persoana lui Cătălin Avramescu, în prezent profesor universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității București, autorul unei „Istorii a Canibalismului”, care a reușit să obțină un punctaj mai mare decât Dan Dungaciu, potrivit anunțului postat la afișierul intern al Academiei Române.

Avramescu a câștigat cu media 9,60, în timp ce directorul de trei mandate al institutului a adunat doar 8,62. Dan Dungaciu a obținut notă mai mică atât la prezentarea proiectului managerial, cât și la interviu, afirmă sursa citată.

Academia Română nu a făcut încă publică schimbarea, deși mandatul lui Cătălin Avramescu a fost validat oficial, iar acesta va prelua noul post călduț de luni, 9 octombrie.

Dan Dungaciu și șefii lui au înființat sub egida ISPRI mizeria securistică de așa-zis Laborator de analiză a războiului informațional și comunicare strategică (LARICS), care chipurile lupta cu „războiului informațional” răspândind verdicte false și stigmatizări specifice metodologiei NKVD și succesoarele.

În ciuda aparențelor, fostul scrib de la Mișcarea Pentru România, căsătorit cu o cetățeancă a Republicii Modlova, s-a remarcat în mandatul său ca un susținător al „limbii moldovenești” și „poporului transnistrean” printr-un așa-zis „studiu” realizat împreună cu Fundația Universitară a Mării Negre (FUMN) care a ridicat imediat după apariția lui problema „cine și pentru cât l-a comandat”.

La fel ca Lucian Mândruță cu Silviu Brucan, Dan Dungaciu rămâne în istorie drept purtătorul de servietă al unui vechi fiu de agent bolșevic, „el însuși un revoluționar”, Sergiu Celac (Cealîk), fost traducător al lui Nicolae Ceaușescu.

Cu câteva zile înainte de izbucnirea conflictului din Ucraina afirma categoric: „Nu va fi război. Sunt doar jocuri geostrategice”. Toți cei care i se uită în gură și-l reproduc prostește sunt demni de sintagma „idioți utili”.

Pertinentă, observația fostului ambasador al R. Moldova la București, Excelența Sa Mihai Gribincea:

„Cineva spunea că prostia nu are margini. Când îi văd pe unii analiști politici care până mai ieri ne convingeau pe la televiziuni că Putin nu va ataca Ucraina, iar acum la aceleași televiziuni sunt deja mari experți militari, zic că nu doar prostia ci și penibilitatea este nemărginită.

Conflictul din Ucraina a scos la iveală adevărata valoare și profesionalism al multor analiști politici de la Chișinău și București considerați drept experți pe spațiul ex-URSS. Probabil că acesta va fi unicul aspect pozitiv al invaziei lui Putin în Ucraina. Nu aș fi punctat aceasta, dar aceiași analiști sunt considerați mari ”experți” și pe problemele Republicii Moldova”.

Tot istoricul și diplomatul Mihai Gribincea consemna cu privire la „studiul” despre „limba moldovenească” și „poporul transnistrean”: „FUMN a fost în postura de «idiot util» a imperialismului rusesc”, promovând „teoria rusească despre «poporul transnistrean» la București”, precum, „în anii 60-70 ai secolului trecut, unele ONG-uri promovau teoria „omului sovietic” prin capitalele occidentale”.

În februarie anul acesta Dungaciu a intrat în Clubul de la Roma filiala de la București iar în iunie a fost propus la Premiile Masoneriei și a primit un premiu din partea Marii Loje de 10.000 de euro. Rămâne ca ilustrarea perfectă a vorbei lui Mihai Ursachi: Un om din Tecuci avea un motor...

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele