Dan Barna tună și fulgeră: Ar trebui să avem măsuri mai ferme în ceea ce înseamnă vaccinarea. Liderul USRPLUS, pe urmele lui Macron, dorește excluderea testelor pentru a încuraja vaccinarea

De Cătălin Vușcan  /  

foto: ziare.com

foto: ziare.com

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Dan Barna a declarat pentru postul B1 TV că susține campania de vaccinare cu toată convingerea, indiferent de ce măsuri vor fi folosite pentru a încuraja procesul vaccinării, relatează Agerpres.

Afirmația vicepremierului vine după anunțul lui Macron de a institui obligativitatea vaccinării anticovid pentru toți lucrătorii din domeniul sanitar.

"În ce privește vaccinarea, orice măsură, oricât de fermă este, o susțin cu toată convingerea. Adică eu chiar cred că ar fi trebuit să avem măsuri mult mai ferme în ceea ce înseamnă vaccinarea, în sensul de acces limitat la evenimente, nici măcar pe partea cu teste, ci doar pentru persoane vaccinate, tocmai pentru a încuraja vaccinarea”,a declarat Barna.

”Pentru că, da, vorbim de perspectiva unui val 4, care vedem ca în multe țări din lume este deja activ. Vorbim de o tulpină care răspunde la vaccin, și asta e foarte bine, dar pentru asta trebuie să fii vaccinat. Este mult mai molipsitoare, dacă la vechile tulpini, cea originală și cea britanică, dintr-o familie de 5, la cea originală se infectau una sau două persoane, la cea britanică erau trei, la aceasta, Delta, la această ultimă tulpină, se infectează 5 din 5. Deci, dacă îți intră virusul în familie toată familia face COVID. Ori e foarte important dacă ești vaccinat să nu ai simptome deloc sau foarte ușoare sau nici măcar să nu ajungi la spital, față de varianta în care nu ești vaccinat și, Doamne ferește, poți să ajungi la Terapie Intensivă sau într-o situație foarte gravă”, a adăugat vicepremierul.

Liderul USRPLUS a mai declarat că singura soluție pentru a evita situațiile neplăcute de anul trecut ar fi instituirea unor măsuri ferme pentru a încuraja oamenii să se vaccineze: ”Nu există, și o spun din păcate, posibilitatea vaccinării obligatorii, e o chestiune pe care o înțeleg și o respect, dar măsuri ferme prin care vaccinarea să fie încurajată le susțin, pentru că e soluția prin care putem cu toții să ne asigurăm că nu vom ajunge din nou în situațiile neplăcute pe care le-am trăit anul trecut".
 
Citește și : Marxism-vaccinismul triumfă în Franța: Socialistul Emmanuel Macron impune vaccinarea tuturor lucrătorilor din domeniul medical și condiționează accesul în locuri publice sau călătoriile cu trenul/autocarul/avionul de „pașaportul sanitar”
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (13)
  • Filipan Daniel Marius 14.07.2021 13:00
    Fiecare familie are dreptul de a se proteja in functie de lipsa si de gradul ANAFALBETISMULUI FUNCTIONAL, apropo de Romania Educata .
    Circa 80% din cazurile grave ca alea ne intereseaza au carente de vitamina D3, iarasi, un procent important nu a facut miscare cu cel putin doi ani inainte daca bine imi amintesc .
    Doua oua pe zi si ai deja doza necesara de D3, plus ca sunt recomandate de multi specialisti ca fiind un aliment de calitate .
    Care este rostul unui vaccin numai unii pot sa inteleaga ! Tot aceea care au inteles ca distrugand societatea si prabusind natalitatea rezolvam problema !
  • ubiquitouscreed 14.07.2021 13:47
    Pandemiea fost și este doar în capul tău și a celorlalți sataniști vânduți, Barna. bineînțeles ca "va veni" valul IV, apoi valul V șamd. Vom trai intr-o pandelie continua de-acum înainte. Cât despre participarea la evenimente doar pentru cei cu vax pentru a impune astfel serul, așteaptă tu mult și bine sa mă vaccinez eu pentru a avea acces la meciurile de fotbal sau la concertele cu loredana, fără zahăr sau a mai știu eu cui dintre "artiștii" slugarnici care ne îndeamnă sa ne suflecam mânecile
  • Sic02 14.07.2021 13:49
    Cred ca mai degrabă ne trebuie masuri mai ferme împotriva acestor specimene ca Barna și clica lor, inclusiv a profetului arahat care deja vede valul.
  • Dromihete 14.07.2021 15:10
    Cu siguranta! Subscriu ...Asta cred ca este solutia corecta si optima pentru sfarsitul plandemiei si in general a tuturor crizelor din ultima perioada! Masuri ferme din partea populatiei impotriva tradatorilor si ticalosilor care s-au vazut pe pozitii si cred ei ca pot fugi cu ele, deoarece li se cuvin, le-au primit de la mamicile lor, direct, la iesirea "la aer". Afectiv vom ajunge in postura in care va trebui sa sabotam asa zis-ul establishment, daca vrem sa supravietuim si sa avem ceea ce inca am putea numi "o viata"...Astia si cu sleahta lor (vontant,i rubedenii si conexe) sunt de inchis la spitalul de deranjati cu totii si se poate demonstra acest lucru...
  • OMAGA 14.07.2021 15:32
    Oamenii care au minte NU se vaccineaza. Si nu voteaza usrplus.
    Ce mai conteaza evenimentele la care nu vor fi invitati, oricum sunt de doua parale.
  • Filipan Daniel Marius 14.07.2021 16:14
    Cei care voteaza USR nu inteleg faptul ca nu asa-zisa pandemie a distrus economia si societatea ci doar masurile, tineretul este lipsit de un orizont, bine, aici ma refer la copiii de amarasteni, restul au spatii, afaceri cu dedicatie, etc ...
    USR va aduce doar restricii, masuri care sfideaza stiinta si bunul simt, legi care vor lupta impotriva normalitatii si asa mai departe, nu va aduce nimic bun !
    Ce fel de dialog poti sa ai cu astfel de indivizi ?
  • Filipan Daniel Marius 14.07.2021 16:16
    Cei care voteaza USR nu inteleg faptul ca nu asa-zisa pandemie a distrus economia si societatea ci doar masurile, tineretul este lipsit de un orizont, bine, aici ma refer la copiii de amarasteni, restul au spatii, afaceri cu dedicatie, etc ...
    USR va aduce doar restricii, masuri care sfideaza stiinta si bunul simt, legi care vor lupta impotriva normalitatii si asa mai departe, nu va aduce nimic bun !
    Ce fel de dialog poti sa ai cu astfel de indivizi ?
  • MILI 14.07.2021 17:43
    Dacă pro fundul Macron a ieșit cu noile restricții pentru ciumați, trebuia și paduchele Barna să iasă în frunte să-și arate supunerea în fața ocultei. Fraierul nu știe că romănul a ajuns să de bani pentru acel certificat de vaccinat, fără a fi înțepat. Un marțafoi care nu trăiește în realitatea acestei națiuni.
  • Rusi 15.07.2021 09:47
    Cu ce organ al corpului gandeste Dan Barna?
  • CARMEL 15.07.2021 18:12
    Poate vede cineva si acest document si il citeste si poate il da si mai departe celor care spun ca informeaza fara teama despre orice noua dezvaluire, caci acesta dateaza din data de 28.06.2021 si ar fi pacat sa treaca pe langa noi ca si cum nu ar exista si nu ar insemna ceva, caci chiar ar fi trebuit sa fie o stire de prima pagina.

    Documentul are semnatura digitala sub forma unui sir de caractere aflate de o parte si de alta a codului de bare din stanga fiecarei pagini. Asta... pentru cei care chiar vor sa verifice autenticitatea acestuia.

    Documentul original:

    https://www.docdroid.net/TOPBZJY/microscopia-de-vial-corminaty-dr-campra-firma-e-1-horizontal-pdf

    Verificarea se poate face prin copierea semnaturii digitale si aducerea acesteia in adresa de mai jos si lipirea ei in campul , apoi selectand la simbolul descris de cuvantul caruia ii apartine si dand click pe .

    Adresa verificare autenticitate document pdf:

    https://verificarfirma.ual.es/verifirma/pages/verification-code.htm#fourthSection
  • CARMEL 15.07.2021 20:01
    Retrimit partea care apare trunchiata in mesajul initial, deoarece folosisem niste caractere care au fost eliminate cu cuvinte cu tot:

    Verificarea se face prin copierea sirului de caractere si lipirea acestuia in campul INTRODUZCA EL CODIGO , apoi selectand la CAPTCHA simbolul descris de cuvantul caruia ii apartine si dand click pe ACEPTAR.
  • CARMEL 15.07.2021 20:01
    Retrimit partea care apare trunchiata in mesajul initial, deoarece folosisem niste caractere care au fost eliminate cu cuvinte cu tot:

    Verificarea se face prin copierea sirului de caractere si lipirea acestuia in campul INTRODUZCA EL CODIGO , apoi selectand la CAPTCHA simbolul descris de cuvantul caruia ii apartine si dand click pe ACEPTAR.
  • DANA Q 16.07.2021 18:55
    Ar trebui masuri mai ferme în ceea ce priveste justitia care/,l lasa pe individul asta sa/.si expuna ideile sifilitice si toxice pentru natiunea noastra, dar, se pare ca justitia înca nu s/a trezit ,sau o fac intentionat,vizavi de dosarul cu fondurile europene,luate,se pare de acest tip si folosite în cu totul alt mod.Pai,sa ne apucam toti de furat ca asa cum functioneaza justitia,avem toate sansele sa scapam basma curata.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

23:45

Eminescu, la 13 mai 1877, despre Războiul de Independență: ”Armele spiritului sunt cel puțin egale, în multe cazuri însă chiar superioare armelor războiului”

23:25

Ce a spus liderul AUR în presa franceză: "Sunt singurul care denunț această lovitură de stat". "Marianne" l-a întâlnit pe George Simion, naționalistul aflat în fruntea alegerilor prezidențiale din România: ”Trump este un model pentru mine!”

22:55

George Simion calcă pe urmele lui Donald Trump

22:20

George Simion, mesaj de forță din Polonia, alături de conservatorul Karol Nawrocki: Acum e din nou momentul să luptăm pentru LIBERTATE, pentru DREPTURILE noastre, pentru FAMILIA CREȘTINĂ! Românii și polonezii sunt împreună în această luptă! - VIDEO

21:45

Călin Georgescu a vorbit din nou: A VENIT VREMEA CA POPORUL SĂ-ȘI IA PUTEREA ÎNAPOI!

20:51

Un susținător al lui Nicușor Dan, Alin Fumurescu de la Dilema, a murit la 57 de ani în casa sa din SUA

20:30

Recomandarea unui vrednic Părinte la vot: ”Votați cu Dumnezeu! Alegeți ca să avem pace, nu război! Dar vai de sufletul celui care nu se va prezenta la vot!”

20:00

Psih. Laurențiu Niculescu: Nicușor Dan - Fața decăderii democratice din România. Profilul psihologic al candidatului de paie

19:55

Țuca Zbârcea & Asociații aniversează 20 de ani de activitate. La Mulți Ani!

19:42

Ce vrea Sistemul? ”Ori la Bal, ori la Spital?”

19:10

Robert Turcescu l-a demascat pe Nicușor Dan: ”În momentul în care faceți asta în teritoriu, să nu aveți însemnele PNL”

18:30

Marian Munteanu vă invită la lansarea cărții sale ”Noi Înșine - Un pelerinaj antropologic în lumea noastră de altădată”. Miercuri, 14 Mai 2025, Ora 18.00, la Sala Dalles

17:50

Scrisoare către frații români de etnie maghiară - Cuvântul Cititorului

17:07

A început ”Curățenia Generală”! - anunțul făcut de procurorul general al SUA, Pam Bondi, și de directorul FBI, Kash Patel: 205 ARESTĂRI DE PEDOFILI ÎN 5 ZILE

16:50

Ion Cristoiu despre presa cu micul lui Nicușor Dan în gură și elocința lui George Simion în fața UM Digi24: ”Cu o astfel de prestație față de Presă, Donald Trump a devenit președintele SUA!”