DICTATURA BIOMETRICĂ, tot mai aproape! MAI a prezentat cartea electronică de identitate, care va conține CIP integrat și amprente. În timp ce britanicii au renunțat la proiect, considerat prea costisitor, România e dispusă să dea milioane de euro

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dictatura biometrică nu iartă nici România.  Actele de identitate electronice sau „buletinele cu cip” devin și în România realitate, guvernul fiind gata să implementeze proiectul de lege în acest sens. O analiză publicată de ActiveNews, a jurnalistului Victor Roncea, arată că, în timp ce o țară ca Marea Britanie a decis să renunțe la buletinele cu cip, considerând că nu rentează și ar apăsa prea mult pe umerii contribuabililor,  România este dispusă să cheltuiască milioane de euro pentru introducerea cărților de indentitate biometrice.

Ministerul de Interne a organizat miercuri o dezbatere publică pe tema proiectului de lege privind noua carte electronică de identitate, care ar ar urma să asigure și funcționalitatea cardului de sănătate. Noul document ar putea fi disponibil de anul viitor, dar nu va fi obligatorie preschimbarea, în momentul apariției acestuia, scrie Mediafax.

Actul va prelua și funcțiile cardului de sănătate, conform inițiatorilor proiectului. Noua carte de identitate va fi inscripționată față-verso, va conține data nașterii și semnătura olografă.

„Cartea electronică de identitate va conține un CIP care permite accesarea serviciilor electronice prin utilizarea certificatului electronic emis de MAI pentru autentificarea în sistemele informatice. Va permite stocarea în condiții de siguranță a datelor biometrice ale titularului, respectiv imaginea facială și, opțional, imaginile impresiunilor papilare a două degete. De asemenea, va permite utilizarea semnăturii electronice”, s-a menționat în cadrul dezbaterii.

Punerea în circulație a cărții electronice de identitate și a cărții de identitate simple va fi realizată eșalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărți electronice de identitate sau a primei cărți de identitate simple, pe măsura asigurării serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor cu suportul tehnic necesar.
Referitor la impactul financiar, datele nu au fost încă structurate, costurile tehnologice urmând să fie stabilite după ce se va decide forma finală a documentului.

„În acest moment, putem spune că modificările actualei infrastructuri prezintă costuri care estimam că nu vor depăși un milion de euro. Acest cost se aplică la infrastructura centrală. La nivel național, totul depinde foarte mult de vechimea stațiilor și sistemelor de operare, cât de vechi sunt”, au explicat inițiatorii proiectului de schimbare a cărților de identitate. La nivel local, arată sursa citată, dotarea IT va costa aproximativ 6,5 milioane de euro.

„La nivelul Uniunii Europene, prețul mediu este de 15-20 euro, preț cu care se vinde cetățenilor. Noi intenționăm să ne situăm sub acest preț. Contravaloarea cărții de identitate o va suporta cetățeanul, beneficiarul documentului, ca și în prezent", conform sursei citate.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Orizont 26.07.2017 14:36
    PULANUL SE CURIST CA LA BULAU !! CINE dracu mananca din achizitiile de echipamente , cipuri , softuri si restul de logistica pentru a instaura sistemul satanist si antihrist pe grumazul maselor ??? De aici pleaca tot!

    In al doilea rand - Statu' tiganesc central baga Hoardele Islamiste pline de violatori tuberculosi si criminali sifilitici fara ca poporul roman sa fie informat !! - Ce face Active News pentru a EXPUNE diversiunea criminala si tradarea executata la ordinul cabalei comuniste internationale?????
  • Orizont 26.07.2017 14:45
    Identitatea Biometrica se implementeaza si in Romania pentru momentul in care se vor retrage banii CASH din Economie!!! Asta se pune la cale in toata lumea occidentala si nu numai !- Apoi la rand pentru 666 ca sa-ti poti hrani familia! In 2016 si 2017 au fost zeci de intruniri intre bancheri/economisti/guverne pe acest subiect - Informatii DOAR in presa alternativa.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”