De 2 ani avem o pandemie generată de un virus. După 2 ani nu se știe de fapt mai nimic oficial despre acest virus. Avem un număr mare de persoane decedate zilnic despre care ni se spune că au decedat toate din cauza virusului, în condițiile în care în protocoale și metodologii se prevede că orice deces este considerat deces COVID-19, indiferent dacă a fost confirmat sau nu confirmat pozitiv și indiferent dacă avea sau nu boli grave preexistente care ar fi putut genera decesul.
Există numeroase discuții în mediul public cu privire la tratamentul administrat bolnavilor de COVID-19, mai ales celor internați la ATI. Există multe nelămuriri și incertitudini cu privire la câți decedează și câți nu din cauza COVID-19 din numărul de decese care ni se prezintă zilnic.
Cu toate acestea, autopsiile sunt interzise, persoanele decedate sunt ”sigilate” și declarate moarte de COVID-19 în statisticile oficiale care ni se prezintă în ritm de mitralieră și suntem terifiați zilnic cu numărul de decese pe care le creează virusul.
Nu știm încă și se pare că în acest ritm nu vom afla niciodată adevărul.
Pentru a afla adevărul, singurii care pot să ajute concret la aflarea lui sunt în primul rând membrii familiilor decedate.
Știm că este greu ca atunci când îți moare cineva drag să te mai gândești la altele și să mai ai putere să vrei să afli vreun adevăr atunci când afli că ți-a murit, fratele, sora, mama, tatăl, bunicii... Însă, dacă ai cea mai mică suspiciune că membrul familiei tale nu a decedat din cauza COVID-19 sau că tratamentul care i-a fost administrat i-ar fi cauzat decesul, poți să contribui la aflarea adevărului.
Pentru asta, trebuie să ai puterea să ceri autopsia medico-legală pentru a afla cauza reală a decesului.
Ca să obții o asemenea autopsie trebuie ca după ce afli de deces, fără să ridici corpul persoanei decedate de la morga spitalului, să formulezi o plângere penală la parchetul de pe lângă tribunalul în care se află spitalul în care a decedat și să ceri autopsia medico-legală.
Modelul de plângere penală îl găsiți mai jos după care urmează cel cu privire la decesele post-vaccin.
PENTRU SUSPICIUNI LEGATE DE TRATAMENT INADECVAT CAUZATOR DE MOARTE ÎN SPITAL
Către: Parchetul de pe lângă Tribunalul ....
Adresa: ....
Telefon: ....
Email: ...
Domnule Procuror – sef,
Subsemnatul ..., CNP: ...., cu domiciliul în ....., telefon: ....., e-mail:În calitate de fiu al lui .... (născut la .....) și decedat în Spitalul .... la data de ...,
În temeiul art. 289 c.p.p. formulez următoarea:
PLÂNGERE PENALĂ
Împotriva Spitalului ..... cu sediul în .....
În fapt, tatăl meu (membrul familiei mele) ... (născut la data de ..., CNP: ...) a fost internat în .... unde a decedat la data de ....
Tatăl meu .... a fost diagnosticat cu Covid-19 și există suspiciuni cu privire la tratamentul administrat și acordarea asistenței medicale în spital, rele și inadecvate tratamente, malpraxis, nefiindu-i respectate drepturile omului și fiindu-i aplicate posibile tratamente inumane, toate acestea conducând în final la decesul acestuia.
În prezent, corpul tatălui meu se află la morga Spitalului .....
În probațiune, solicit să dispuneți, în regim de urgență, efectuarea unei autopsii medico – legale conform dispozițiilor art. 185 C.p.p. pentru a se întocmi un raport de expertiză care să conțină constatările și concluziile prevăzute de art. 185 alin 8 c.p.p.
Dispunerea autopsiei medico-legale în regim de urgență se impune ca urmare a faptului că este necesar să îl înmormântez pe tatăl meu, iar autopsia pentru a se stabili cauza decesului și dacă a fost subiectul unei infracțiuni este necesar a se face înainte de înhumare.
SE MOARE SAU NU DE VACCIN? ADEVĂRUL TREBUIE AFLAT
Totodată, a trecut aproape 1 an de zile de când există și se administrează vaccinurile COVID-19. Sunt numeroase discuții și suspiciuni cu privire la efectele adverse ale vaccinurilor și unele decese cauzate de vaccin. La nivel mondial și european sunt declarate mii de decese ca fiind cauzate de către vaccin.
În România, au fost raportate numeroase decese care au survenit ulterior vaccinării (probabil și mai multe care nu au fost raportate, deoarece cetățenii nu sunt informați că trebuie să raporteze survenirea decesului).
Cu toate că în raportările oficiale se menționează sute de decese care au survenit după administrarea vaccinurilor, ni se comunică regulat și cu siguranță maximă că nu există legătură de cauzalitate între vaccin și deces.
Cum s-a stabilit această lipsă de cauzalitate, în baza a ce dovezi, nu cunoaștem atâta timp cât nu se fac autopsii.
Puțini medici curajoși au vorbit public de efectele adverse ale vaccinurilor. Însă, se dorește închiderea gurii acestora și ridicatul dreptului de liberă practică dacă mai îndrăznesc să spună ceva împotriva vaccinurilor.
Mai nou, Colegiul medicilor din România a zis că aceștia pot să mai vorbească negativ despre vaccin numai pe baza dovezilor științifice. Care dovezi științifice împotriva vaccinurilor, dacă în România nu se face nicio cercetare pentru a se stabili care sunt aceste efecte adverse?
Așa că, dacă vreți să aflăm adevărul cu privire la vaccinurile COVID-19, dacă vreți să aflăm dacă acestea cauzează sau nu decesul unora dintre cetățenii care s-au vaccinat, în clipele grele după decesul unei persoane dragi care era vaccinată, solicitați autopsia medico-legală pentru a se stabili cauza decesului.
Pentru a obține autopsia medico-legală trebuie să formulați o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul în care se află persoana decedată.
Modelul de plângere penală îl găsiți aici:
PENTRU SUSPICIUNI LEGATE DE VACCIN
Către: Parchetul de pe lângă Tribunalul ....
Adresa: ....
Telefon: ....
Email: ...
Domnule Procuror – sef,
Subsemnatul ..., CNP: ...., cu domiciliul în ....., telefon: ....., e-mail: În calitate de fiu al lui .... (născut la .....) și decedat în Spitalul .... la data de ...,
În temeiul art. 289 c.p.p. formulez următoarea:
PLÂNGERE
PENALĂ
Împotriva medicilor si reprezentantilor centrului de vaccinare unde tatalui meu (membrului familiei mele) i s-a administrat vaccinul ..... cu sediul în .....
În fapt, tatăl meu ... (născut la data de ..., CNP: ...) a decedat la data de .... , corpul tatălui meu se află în prezent la morga Spitalului .....
Tatălui meu .... i s-a administrat vaccinul .... prima doza la data de ..., a doua doza la data de ..., și există suspiciuni cu privire la tratamentul administrat și acordarea asistenței medicale în spital, rele și inadecvate tratamente, malpraxis, nefiindu-i respectate drepturile omului și fiindu-i aplicate posibile tratamente inumane, toate acestea conducând în final la decesul acestuia.
În probațiune, solicit să dispuneți, în regim de urgență, efectuarea unei autopsii medico – legale conform dispozițiilor art. 185 C.p.p. pentru a se întocmi un raport de expertiză care să conțină constatările și concluziile prevăzute de art. 185 alin 8 c.p.p.
Dispunerea autopsiei medico-legale în regim de urgență se impune ca urmare a faptului că este necesar să îl înmormântez pe tatăl meu, iar autopsia pentru a se stabili cauza decesului și dacă a fost subiectul unei infracțiuni este necesar a se face înainte de înhumare.
Data
Semnatura
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Cand am vazut titlul, parca m-a lovit ceva!
Nu exagerez, il vad ca pe punctul zero al inceputului dezvaluirii Adevarului si ceva similar cu “J’accuse”!
INCEPE!
2. Proces impotriva celor care au interzis AUTOPSIILE si obligarea medicilor sa le reia, singura modalitate stiintifica si medicala prin care se stabileste cauza unui deces si care demonstreaza ca acest sars-cov2 nu exista!, iar decesele de pana acum au fost din cauza bolilor cronice / a accidentelor netratate, asteptand rezultatele testelor impostoare PCR / din cauza netratarii bolilor cronice grave pe motive de pandemie inexistenta si spitale inchise / din cauza infectiilor intraspitalicesti / din cauza malpraxisului / alte cauze.
3. Urgent anchete in privinta oxigenului industrial folosit in spitale in loc de cel medicinal! Este nociv? Ucide sau afecteaza starea pacientilor? Sa raspunda specialistii daca este nociv sau daca se comporta la fel ca cel medicinal.
4. Urgent anchete despre mortii din spitale din 2020-2021 care au iesit pozitiv la testele frauduloase PCR si marcati “cu covid” sau “de covid”, si anume: cati au mai iesit vii de la sectiile ATI. Daca nu a iesit nici unul viu, de ce dupa cele 5.000 – cateva zeci de mii de decese estimate de prof. dr. Gabriel Lupan si deputatul independent Mihai Lasca nu s-a luat nici o masura si continua sa se foloseasca aceleasi protocoale / oxigen industrial / aceeasi cantitate (maxima?) de oxigen pompata prin ventilatia mecanica?
5. Ce fel de ventilatie se foloseste in spitale? Cu presiune pozitiva sau cu presiune negativa?
6. Care este formula stiintifica si medicala conform careia angajatii trebuie sa pompeze oxigen in plamanii pacientilor (caci banuiesc ca nu se face dupa ureche sau spunand “da mai tare”, “da mai incet”, “da la maximum”)? A fost ea respectata?
Pandemia nu exista, este doar o operatiune psihologica (PsyOp) la nivel global care le-a reusit! Iar pana la vaxxuri, decesele s-au produs doar in spitale! De acum incolo insa nu mai stim pentru ca efectele vaxxurilor se vor declansa oriunde.
Ah, da, "pandemiile" (cum a fost si asa-zisa gripa spaniola care a fost fix ce se intampla acum) au aparut de fiecare data cand au electrificat pamantul / montat 5G si au fortat apoi soldatii / popoarele sa se vaxxeze. Iarasi, s-a explicat de atatea ori pe aici cum a functionat acest tandem.
Ați observat că valurile ”pandemice” se suprapun cu cele doua sezoane de gripă din primăvară și toamnă! De asemeni, se suprapun cu perioadele de ”dezinsecție” din aer și de la sol, din primăvară și mai nou și din toamnă. (De remarcat că niciodată nu ne-au survolat elicopterele si avioanele atât de intensiv ca în acești doi ani. Atat în orașe cât și la sate!). Și dacă ar fi să adaugăm aici o altă suprapunere: -o informație postată de cineva pe aici, la un articol, și în care se afirma că sateliții lui Elon Musk în toamna asta au fost masați deasupra României și Bulgariei reticente la vaxxinare!
În ce-l privește pe acest individ Elon Musk, oare ce a căutat la Summitul Climateric de la Glasgow acest proprietar de sateliți printre liderii de state și de guverne???
De unde voi sti ca rezultatele nu vor fi masluite?
Cel putin in Romania, unde cam toti sunt cumparati (ma refer la medici, inclusiv legisti), rezultatele autopsiilor risca sa fie masluite si atunci rezultatul actului in sine va fi si mai rau! De ce?
Pentru ca vor spune: Ati vazut? X-ulescu a decedat din cauza virusului Sars CoV2 si Y-cescu si toti "estii" au decedat din cauza virusului!! Am facut autopsiile cerute si asa v-am demonstrat ca noi avem dreptate si voi sunteti niste prosti!
Credeti ca vor recunoaste adevarul descoperit, cand ei sunt mana criminalului OMS, UE, etc.?
Credeti ca demonizatul Arafat va permite asta?
Desi inca mai sper in adevar, chiar insist sa mai cred, totusi....
Chiar de s-ar pune mana de la mana, nu s-ar strange suficienti bani pentru asta. Plus ca a ajunge la asa ceva, iti trebuie o gramada de autorizatii. Cine sa le dea? Statul Roman? Nu cumva statul roman este cel care condamna cetatenii la moarte? Arafat? Asta daca ar putea, ar omora oamenii cu mana lui, dar nu poate (deocamdata), ca prea ar fi pe fata.
Nu vreau sa dezarmez, dar unde este saracie (provocata de autoritati), este clar si corupte pe masura.
https://karensmithdotblog.wordpress.com/2021/11/07/vaccinatii-au-un-cod-pe-care-il-preia-bluetooth-ul-telefonului-in-ce-scop/
https://www.alertadigital.com/2021/11/05/los-vacunados-tienen-un-codigo-que-capta-el-bluetooth-del-telefono-con-que-fin/
"Din cei 137 de pacienți chestionați, 112 au răspuns afirmativ și 25 au spus nu. Niciunul dintre cei care nu primiseră vaccinul nu a înregistrat dispozitive disponibile pe telefonul mobil al medicului, adică niciun cod. La 96 de pacienți din cei 112 care au declarat că au fost vaccinați – după ce și-au oprit dispozitivele electronice, dacă le aveau – pe ecranul mobil al medicului a rămas un cod MAC, pe care acesta l-a notat în istoricul pacientului. Acest fapt l-a determinat să tragă concluzia că este un cod pe care pacientul însuși îl purta, integrat în corpul său. De fapt, când utilizatorul a părăsit consultația și a părăsit clădirea, codul a dispărut de pe mobilul doctorului. Pe scurt: sută la sută dintre pacienții care au declarat ca nu sunt vaccinați nu au generat niciun semnal bluetooth pe telefonul mobil al medicului; iar, pe de altă parte, 86% dintre cei care s-au declarat vaccinați au generat o adresă MAC. (Nu toate telefoanele pot înregistra aceste coduri. Huawei, Samsung și Xiaomi le captează. Ar fi pozitiv ca utilizatorii să facă verificări asupra celor vaccinați în familia și mediul lor)."
Crime impotriva umanitatii!
Romanii sunt ucisi cu protocoale medicamentoase date pentru un virus inexistent (nedovedit stiintific nici pana in ziua de azi ca exista), dupa ce sunt scosi fraudulos “cu covid” prin testele impostoare PCR, protocoale care interfereaza cu bolile lor cronice pentru care nu mai primesc medicamentatia si tratamentele adecvate, producandu-se uneori decesul, iar daca rezista si “doar” li se agraveaza starea, prin sedarea, intubarea fortata si ventilatia mecanica cu hiperoxigenare cu oxigen industrial! Opriti macelul!! Nu exista nici un sars-cov2! Exista crime impotriva umanitatii pentru a justifica pandemia la fel de inexistenta si apoi obligarea romanilor si mai ales a copiilor lor sa se vaxxeze impotriva vointei lor! ASTA E MIZA, VAXXAREA! Caci de aici pana la nanocipare, hibridizare cu ARNm (pecetea), credit social, sclavagism total si in cea mai crunta singuratate (fara Familia distrusa) si urmarirea permanenta cu ajutorul A.I. de la nastere si pana la moarte nu mai este decat un ultim pas, finalul NWO!
DATI DRUMUL LA AUTOPSII, CRIMINALILOR!
Sa inceapa NURNBERG2.0!
Ascultati ce spune Bill Gates, intre min 26:50 si 28:15.
Mascariciul recunoaste ca:
1 - noi NU AVEM astazi VACCINURI care sa BLOCHEZE transmisia;
2 - avem vaccinuri care ne ajuta sanatatea, dar ele DOAR REDUC USOR INFECTARILE;
3 - avem nevoie de o METODA NOUA de a PRODUCE vaccinuri.
Ori "engleza" mea imi joaca feste ori omul este complet posedat de duhuri necurate!
https://www.youtube.com/watch?v=CZplF4qdwII&t=108s
Va rog sa verificati ce spune BG, in zona indicata din material. Poate imi scapa ceva, poate contextul...desi nu vad cum.
In autopsii se afla adevarul si stoparea genocidului si implicit a vaxxarii!!!
Fratilor care v-ati pierdut in 2020-2021 rude in spital sau urmeaza sa vi se intample, din nefericire, faceti ce scrie in articol, le sunteti datori celor pe care i-ati iubit, dar si copiilor Romaniei care urmeaza in scurt timp la abator! Autopsiile se pot face si in urma deshumarii!
Nu mergeti pe urmele vandutilor care va indeparteaza de adevar si va pun sa faceti fel de fel de actiuni stupide si fara rezultat, ci atacati cauza pandemiei inexistente, si anume virusul la fel de inexistent pe care l-au denumit sars-cov2! Fortati-i sa-l demonstreze ca (NU) exista, iar asta se poate in 2 feluri: prin purificarea si izolarea virusului conform Postulatelor lui Koch si Rivers (ceea ce nu s-a intamplat pana acum in aceste 21 luni si nici nu are cum vreodata pentru simplul motiv ca NU exista) sau prin efectuarea de autopsii (care au fost interzise tocmai ca sa permita genocidul)!!
Aceasta e lupta voastra, fratilor, si numai asa puteti sa ii infrangeti si opri pe criminali si psihopat si aduce lumina in acest genocid planificat!
Ar fi cazul ca si in Parlament si Senat sa se discute acest lucru. Am putea spera ca AUR va aduce in discutie acest subiect? Ca ceilalti in nici un caz nu vor face asta.
Este evident pentru orice om capabil sa gandeasca cu mintea lui ca NU se fac autopsii pentru ca NU se doreste sa se afle ce ii omoara pe oamenii care si-au gasit sfarsitul in spitalele de stat!
Sa declansati in parlament procedura de obligare a reluarii autopsiilor!
Cele care ar demonta atat de usor "pandemia" facuta din pix! Mortii exista, dar nu dintr-o pandemie inexistenta, ci din motivele de mai sus si pana acum numai in spitale / aziluri (unde pe seniori nu a avut cine sa-i apere de protocoalele criminale date pentru un virus inexistent si de vaxxurile la fel de daunatoare).
Cum se transmite de fapt daca toata lumea poarta masca?
Cum se transmite prin fecale?
De ce o familie cu un membru infectat nu infecteaza si ceilalți membrii?
De ce membrii partidelor politice nu se infecteaza ci infecteaza pe altii.
Am transmis un mail pe 6.12.2020 presedintelui,primministrului, arafat in care am sesizat ca :
trotuarele nu se spala si gasesti la fievare pas,masti,flegme,guma de mestecat,mucuri de țigări care sjnt surse de infectare.
Deasemenea nu am vazut la niciun magazin cu usa normala clantele bafijonate cu tifon si imbibat in solutii dezinfectante.Nu mai vorbesc dr presuri la intrare imbibate cu solutii dezinfectante.Piinea se gaseste neambalata in magazine.Au dat drumul la terase si au gasit solutia de incalzire cu dispozitive de incalzire cu gaz metan.Ori acestea creeaza un curent de caldura care angreneaza acele particule de saliva si le plimba de la o persoana la alta,in loc sa se dea drumul in interior cu montarea de surse ultraviolete si mesele sa fie folosite una da una nu.
Au fost mai multe dar nj am timp acum sa le dezvolt.Si bineinteles ca nu am primit niciun raspuns.
CONCLUZIA : NU AU HABAR DE NIMIC SI PRIMESC ORDINE DE AFARA.
minutul 24.13:
“... nu trebuie sa va afundati in groapa emotionala, asa cum au facut foarte multi oameni, care s-au asezat la cozi kilometrice, de sute de mii de persoane pe zi, pentru a se vaccina doar pentru a fi siguri ca nu-si pierd locul de munca! Daca v-ati asezat la cozi ca sa va vaccinati din proprie initiativa, foarte bine, bravo, aplauze, e o decizie asumata, este o decizie luata in cunostinta de cauza, vaccinarea poate sa fie o foarte buna metoda de a te proteja si eventual vaccinarea poate sa fie o foarte buna metoda de a scapa de aceasta pandemie."
1. Este vaccinist. Sustine pandemia (cu testarile impostoare cu tot).
2. NU au existat niciodata cozi kilometrice in Romania pentru vaccinare si NU au existat sute de mii de persoane ZILNIC la aceste cozi ca sa se vaccineze.
q.e.d.
minutul 38.16:
“Putem noi sa pretindem, spre exemplu, ca daca nu ne putem interna in spital, sau nu putem sa obtinem medicamente pentru bolile cronice pe care le avem pentru ca domnul arafat ne tine la distanta, putem noi sa spunem nu, nu mai platim taxe si impozite, contributii de asigurari de sanatate? Putem sa facem chestiunea aceasta, insa in procese de ani de zile!! Deocamdata, insa, daca nu-ti platesti CASS, esti executat silit! Avem vreo solutie? Putem noi sa ne implicam cumva?!”
Ati inteles, da? Sa nu indrazniti sa boicotati prin neplata taxelor si a impozitelor pentru ca stati ani de zile in judecati si veti fi si executat silit daca nu platiti asigurarea de sanatate. Capul la cutie, oitelor, sa nu cumva sa deranjati sistemul, si frica si teroare pe voi cat cuprinde ca altfel va da sistemul na-na la poponeata! Fiti cuminti si mergeti incolonate la taiere, hai, va iubeste Sistemul, v-am pupat, PA! De fapt, informatia adevarata este ca neplata taxelor ar fi o lovitura atat de puternica incat sistemul ar da inapoi imediat.
Fratilor, doar atat: suntem singuri, suntem pe cont propriu. Noi, cetatenii liberi si cinstiti si o mana de ziaristi patrioti! Atat a ramas din toate institutiile care trebuiau sa ne apere de dictatura nazista medicala, ong-urile, avocatii, procurorii, judecatorii, avocatul diavolului, ccr si alte entitati sub ascultarea ocultei sataniste. Controleaza totul, BOR-ul, protestele, procesele, unul trebuie sa-i faca pe nevaccinisti sa-si accepte soarta si sa cedeze, vaccinandu-se, altul trebuie sa-i tina departe de protestele alea adevarate si mai ales de instalarea corturilor acolo unde trebuie si pana cand sistemul ar ceda, alta, tot a sistemului, isi joaca rolul impecabil si urla cu gura mare prin parlament si prin alte locuri sa dea senzatia ca lupta pentru noi, una de “ochi” se preface ca da cu arafat de pamant, desi amandoi sunt in aceeasi barca si desi tipa pe fata pentru "testari masive, carantinare, vaxxari”! Totul e dus. Pierdut. Suntem doar noi, frati de acelasi sange, din acelasi popor, si atat! Noi si Dumnezeu deasupra noastra. TREBUIE sa fie deasupra noastra si sa nu ne lase!
Apropo de acea aberatie de certificat “purpuriu”, basca semnat de razvratit! Pe langa faptul ca NU trebuie sa mergem pe pista aceasta, pentru ca ea nu loveste in cauza pandemiei inexistente, ci doar se leaga inutil si fara rezultat de niste efecte ale actiunilor criminalilor care oricum au facut totul neconstitutional, omenirea trebuie sa faca opusul!
Uitati ce trebuie sa faceti de fapt! Cand sunteti agresat, timorat, intimidat, amenintat cu ceva sau vreo amenda (pe care o rezolvati doar in instanta, nu pe trotuar, fluturand hartii "purpurii"), de fapt voi nu trebuie sa dati explicatii nimanui, nici verbal, cu atat mai putin in scris (situatie care ar permite imediat sa aiba de ce sa se lege si sa imputa acuzatii), ci sa aplicati solutia din link-ul de mai jos.
Dreptul de a ramane tacut prin a spune “NU RASPUND LA INTREBARI (nici un cuvintel sau o virgula in plus, oricate provocari la dialog ati avea) poate nu o fi cea mai buna solutie, dar este cu siguranta mult mai buna fata de ceea ce ne propune Piperea. Asa s-au luat de fapt amenzile date pentru “tulburarea publica” (in contextul nepurtarii botnitei, de fapt!), de la certuri care au degenerat din simple discutii pornite cu agentii care au avut de ce sa se lege apoi in procesele verbale.
Ce ni se cere prin aceasta aberatie de “certificat de nesupus” e fix ca atunci cand bolsevicii ii fortau pe oamenii indezirabili sistemului sa-si dovedeasca ei nevinovatia, cand de fapt procurorii trebuiau sa aduca probe pentru a le demonstra vinovatia! Ce caut eu sa ma “nesupun” printr-o declaratie scrisa de mine in loc sa-i actionez in judecata pe agent si stat ca au incalcat Constitutia?
Asa-zisa solutie cu nesupunerea semnata, sau mersul la 30 km de Bucuresti sa ne adunam intre noi, “nesupusii”, este o porcarie monumentala fara sens, cand de fapt solutia pe care o vad eu acum este ca el si alti avocati sa se uneasca, sa adune fonduri prin donatii ale noastre si sa ne reprezinte in procese pe care sa le initieze chiar ei, ca doar asta e profesia lor si ei cunosc cel mai bine dedesubturile si chichitele avocatesti, judecatoresti etc. Si sa dea statul in judecata pentru aceasta dictatura nazista medicala, sa nu-mi ceara mie statul nici un certificat "verde", sa nu ma forteze sa ma vaxxez, sa ma lase naibii in pace cu botnita, sa nu-mi ceara nimic!, pentru ca pandemia nu exista decat pe hartie, mortii sunt, dar sunt in spitale, si acum si din cauza vaxxurilor, iar ei n-au demonstrat nici pana in ziua de azi existenta asa-zisului virus sars-cov2 in baza caruia au instaurat alerta, urgenta, ilegalitatile, teroarea!
Deci, uitati aici ce trebuie sa faceti:
https://www.youtube.com/watch?v=ysdyhNlAVck
Curios este că afirmația asta vine la indigo, după ce mai întâi au dat startul șefii ăi mari…
1)Bill Gates prezice noi pandemii și atacuri biologice
https://www.activenews.ro/stiri/Bill-Gates-prezice-noi-pandemii-si-atacuri-biologice-cu-virusul-variolei.-Fondatorul-Microsoft-cere-infiintarea-unei-forte-de-actiune-globala-a-OMS-Pandemic-Task-Force-care-sa-inceapa-sa-primeasca-finantari-de-zeci-de-miliarde-de-dolari-170513
02) Tony Blair ”Crește pericolul unui atac bio-terorist asupra Europei. „Trebuie să fim pregătiți pentru o potențială utilizare a acestor arme.”
https://evz.ro/creste-pericolul-unui-atac-bio-terorist-asupra-europei-trebuie-sa-fim-pregatiti-pentru-o-potentiala-utilizare-a-acestor-arme.html
În CONCLUZIE !!! Pentru faptul că nu pot ascunde la nesfârșit minciuna cu ”virusul covid”, încep să recunoască posibilitatea folosirii armelor biologice, dar puse pe seama unui țap ispășitor -teroristii afgani (Sîc!). Adică, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase!
Nu m-ar mira ca apoi, tot teroristilor afgani, să le pună în cârcă și posibilitatea folosirii armelor chimice, poate chiar și celor electromagnetice... ce contează că ei n-au nici după ce bea apă... Au reușit ei cu Sadam...
Mesajul meu e mai dur, nu o luati personal, nu e despre dumneavoastra ci despre ce au facut criminalii astia cu mintea dvs.
S-a nascut o boala numita IPOHONDRIE.
Care merge mana in mana cu propaganda si indoctrinarea sistemului mafiot care v-a furat mintea si capacitatea de a gandi critic!
Ca farsa sa functioneze, ce sa vezi? Acest inexistent virus are fix aceleasi simptome cu cele ale racelii, gripei, guturaiului existente de cand lumea si pamantul!
Cu cat raceala dvs a fost mai puternica, cu atat ati fost mai intoxicat (din cauza stilului de viata, a viciilor, lipsei odihnei, lipsei hidratarii, alimentatiei nepotrivite, nesanatoase, sedentarismului, stresului, din cauza FRICII, a poluarii electromagnetice, a poluarii fonice, a apei contaminate etc etc).
La o raceala puternica, tusea seaca puternica insotita de dureri de piept, temperatura, lipsa de energie, nas infundat, dureri de cap, dureri de muschi samd reprezinta simptome care te fac sa crezi ca mai ai un pic si mori. Acesta este covidul din creierul spalat al omului de o propaganda monstruoasa facuta de medicii cu asa zisa lor testare PCR, cu frauda medicala numita covid, de guvernele mafiote, de mass-media care e a lor, nu ca e vanduta, e a lor!, de marile corporatii care nu-ti permit accesul fara botnita sau mai nou fara vaxx.
In detoxifiere (caci asta este de fapt raceala - o detoxifiere, o curatare), organismul are nevoie de post astfel incat energia digestiei sa devina energia vindecarii, de-aceea nu mai ai pofta de mancare, gust si miros. Ai nasul infundat si nu mai ai gust nu pentru ca ar fi un atribut al unui covid inexistent, ci pentru ca a fost dintotdeauna o manifestare naturala derivata din detoxifierea corpului. Sa ne uitam cu mare atentie in Natura, la ce fac animalele care se imbolnavesc, se retrag undeva, nu mai mananca, nu mai beau apa si nu se mai misca de acolo pana nu se vindeca. Adica fac post. Daca si oamenii ar face post negru sau post cu apa la raceala, s-ar vindeca mult mai rapid. Dar prefera sa se indoape cu chimicale.
Testul PCR este frauda medicala si nu poate sa dovedeasca nici o boala. Stupid este ca oamenii se reped sa-si faca testul ca sa afle daca au virusul ucigas (atat de ucigas este ca trebuie sa astepti ore sau zile pana la rezultat, timp in care tu tot traiesti, si inca traiesti, looool). Daca ar fi fost cu adevarat un virus ucigas, ne-ar fi iesit limbile de-un cot si am fi crapat cu totii pe strazi, n-ar mai fi existat picior de sofer de taxi, casiera, vanzator de paine, de covrigi, oamenii din fabrici inghesuiti ar fi decedat de mult etc! Dar pentru ca suntem prosti si credem propaganda ucigasa a leprelor sataniste vandute, ajungem sa recitam cuvant cu cuvant ce am auzit atata timp si sa credem cu sfintenie in asa ceva!
Plamanii v-au fost afectati ca la fiecare raceala din viata dvs, iar acum hiperbolizati din cauza IPOHONDRIEI si a FRICII induse sistematic de criminiali, ori, pur si simplu vi s-a intamplat sa traiti cea mai puternica detoxifiere a corpului de pana acum cauzata de stilul de viata!
Oxidul de grafen nu are de-a face cu raceala, ci cu vaxxul.
Pe Terra asta exista un lucru datorita caruia existam, respiram, traim, facem fata bolilor: SISTEMUL IMUNITAR. Acesta este Dumnezeul sanatatii, asta este sanatatea! Fara el, la cate inhalam minut de minut, secunda de secunda, la ce viata “moderna” traim, la ce alimente introducem in noi sau ce lucruri atingem permanent, am fi crapat de mult. Medicina alopata nu are cum sa se bage in treburile astea, aici e treaba divina iar ei habar n-au de nimic.
Daca ar fi existat un virus ucigas, 90% am fi fost morti, inclusiv 90% dintre toate fiintele vii de pe Terra, de la soareci, elefanti, pesti, balene pana la pasarile cerului, pentru ca un astfel de virus MORTAL s-ar lua prin ochi, urechi, prin apa pe care o bei, prin apa cu care te speli si care circula in natura, prin bani, prin orice atingi, cum ar fi manerul masinii si volanul, prin intermediul telefonului pe care-l atingi de dimineata pana seara cu mainile cu care umbli peste tot, dar mai ales prin incaltamintea cu care mergi oriunde si pe care o bagi zilnic in casa. Asa ar calatori virusul ucigas – PESTE TOT. Iar daca ar fi existat, nici eu nu scriam aceste randuri si nici dvoastra nu le-ati fi citit.
Totul este de fapt un razboi psihologic silentios, extrem de perfid si meschin, in care covidul nu este decat un cal troian pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale, atat! Pe seama virusului inexistent, planul este sa nu mai existi tu ca fiinta, sa fii un zombi fara sanatate si fara pic de libertate (asta daca nu ajungi sa mori de la atatea intepari).
De la bun inceput si pana astazi, vaccinurile inseamna: afectarea sanatatii pe viata (povestea cu poliomielita e fasaita demult, asa cum sunteti mintiti astazi, tot asa au mintit si in trecut), sterilizare si eugenie – GENOCID.
Nu numai ca nu isi asuma nici cea mai mica responsabilitate (nici producatorii, dar nici cei care te inteapa), insa cei care te inteapa sunt atat de vicleni incat in mod incredibil te pun tot pe tine sa semnezi ca-ti asumi mutilarea pe viata sau moartea PROVOCATE DE EI! Iar vaxxurile de astazi nu sunt nici macar cele din trecut, ci unele de-a dreptul diabolice pentru ca inceputul Marii Resetari este acum, aici, si cine credea ca diavolul nu exista, se inseala.
Spitalele au fost dintotdeaua, sunt si vor fi banci: sunt la fel de altruiste si cinstite ca bancile si la fel de producatoare de bani ca bancile. Iar omul ipohondric are incredere oarba in aceasta mafie care ucide oameni pe fata! Din moment ce tac, aproape toti medicii sunt niste satanisti, sclavi ai banului si ai materialului si slujitori ai lui BigPharma - cea mai mare industrie din lume si cea mai vicleana. Acum si-au dat arama pe fata si inteleg de ce li s-au marit atat de mult salariile, din timp: ca sa se invete cu viata si mai luxoasa si sa poata sa slujeasca sistemul fara scrupule la ora prestabilita pentru inceperea pandemiei inexistente.
Si-n toooooooot acest context, este absolut infiorator cum de oamenii inca mai au incredere in medici si sistemul medical!
Bomboana pe coliva: toti pandemistii si sectantii covid de acum sunt jandarmii civili de langa noi. Astia-s mai rai, ca jandarmul ala care iti da cu cauciucul in cap stie ca nu-i nici un covid!
In momentul de fata cheia e la noi, inca e la noi, pe noi nu ne reprezinta nimeni, trebuie sa ne reprezentam singuri prin a nu face nimic: nu porti botnita, nu te intepi, nu te dezinfectezi, iti traiesti viata ca si pana in 2020 si ignori tot ce e in jurul tau, ignori toata farsa asta sinistra!