Cristina Leordeanu: Să nu uităm! Ziua de Bobotează a anului 2021, după care Arhiepiscopul Tomisului a fost cercetat penal pentru ”zădărnicirea combaterii bolilor”. ÎPS Teodosie la aducerea crucilor: ”Au făcut vaccinul anticoronavirus înotând în mare!”

De Cronicar  /  

Fotografii de la Botezul Domnului 2021 cu IPS Teodosie de Arhid. Valentin Vădănoiu

Fotografii de la Botezul Domnului 2021 cu IPS Teodosie de Arhid. Valentin Vădănoiu

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În contextul în care în anii trecuți, „pandemici”, tainele Bisericii au fost batjocorite de autorități, mai ales la marile sărbători, de multe ori, din nefericire, cu acceptul unor reprezentanți ai instituției bisericești care au obligat sau îndemnat la rândul lor credincioșii să „poarte masca de protecție”, să „păstreze distanța”, să se „imunizeze” ba chiar să primească Sfânta Împărtășanie din linguriță de plastic de unică folosință, jurnalista Cristina Leordeanu face un necesar apel la memorie pe un cunoscut Grup de Facebook, cu referire la Boboteaza anului 2021, când în multe zone oamenii au fost supuși la restricții de țarc, animalice:

„Să nu uităm! Ziua de Bobotează a anului 2021

Când nu era voie cu adunări mari de oameni si nici cu procesiuni. Atunci, când - de asemenea să nu uităm nici ce presiune era -, la Constanța a fost procesiune de la Catedrala Sfinții Apostoli Petru si Pavel până în Portul Tomis, exact după rânduiala din anii precedenți.

Iar în Portul Tomis au fost prezenți aproape 10 000 de oameni la slujba de Sfințire a Apei din ziua de Bobotează.  

Și a fost aruncată si Crucea în Apă, iar vreo 20 de tineri au sărit să o prindă, după obiceiul cel din străbuni.

Să nu uităm nimic! Să nu uităm nici că pentru toate acestea, Înaltpreasfințitul s-a ales cu dosare si cu altele pe care le las în taină, ca si până acum. Să nu uităm nici de linșajul mediatic, la care a fost supus de către neaveniți din televizuni, pentru atitudinea demnă pe care a avut-o în ceea ce tot ei ne-au transmis că se numește pandemie.

Dar în pofida tuturor piedicilor aduse de apostaziații prigonitori, nu a cârtit o secundă, le-a primit pe toate fără să protesteze sau să se pronunțe împotriva prigonitorilor. Dimpotrivă: s-a rugat pentru ei în Sfântul Altar cu toată puterea în rugăciune a Înaltpreasfinției Sale. Si Înaltpreasfințitul chiar are putere în rugăciune. Doar ADEVĂRUL DUMNEZEULUI ÎNAINTAȘILOR NOȘTRI l-a strigat. Prigoana a dus-o în tăcere si cu mare milă de prigonitori.

Nu spre fală si laudă e bine a aduce trecutul în prezent. Ci spre nu uita de cei mai înțelepți, mai dăruiți si mai jertfitori dintre noi si de care e bine să facem ascultare. Că avem tendința, neștiutori fiind, de a da lecții la orice oră oricui.

Ca atunci, si acuma sunt câțiva care îi dau lecții Înaltpreasfințitului de cum și când să împărtășească. Și reacționează violent (violent verbal, da, am proprietatea termenilor) împotriva noastră, a celor care nu facem altceva decât să redăm ce spune Înaltpreasfințitul.

Iată că timpul a dovedit că a fost de la Dumnezeu râvna Înaltpreasfințitului de a se ține de rânduială în pandemie. Si de a cinsti cum se cuvine ziua Botezului Domnului. Care e mai presus de regulile Cezarului. Si care e numai spre tămăduire sufletească si trupească.”, mai spune jurnalista, reiterând: „Vrednic este!”

Vedeți și Programul de Praznicul Botezului Domnului în Arhiepiscopia Tomisului. Vineri, 5 ianuarie, Aghiasma Mare va fi îmbuteliată în 200.000 de sticle ce vor fi oferite credincioșilor constănțeni

Spicuim și noi din presa vremii:

Bobotează 2021. ÎPS Teodosie, fără teamă de COVID: 10.000 de oameni, la Slujba de Bobotează


„Dacă ne ascundem de sărbători înseamnă că vrem să fim biruiți de boală. Pentru că vrem să biruim boala cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că e sărbătoarea darurilor, sărbătoarea sfințeniei, multe raze de sfințenie vor fi mâine și poimâine asupra apei care se sfințește și asupra oamenilor care vin la această sfințire. Tocmai de aceea am pregătit ca în fiecare an Boboteaza. Vom face procesiune în Portul Tomis, unde este foarte larg, ca oamenii să nu stea înghesuiți. Le dăm și toate instrucțiunile, invit și Jandarmeria și Poliția să fie printre oameni ca să păzească toate regulile, iar noi ne facem slujba ca în fiecare an pentru că slujbele nu se schimbă în pandemii, ci rămân aceleași”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.

„Slujba de Bobotează începe la 8.30 și vom ieși în procesiune la ora 11.00 – 11.15. Vom merge în Portul Tomis. Sperăm că va fi o sărbătoare importantă pentru toți, toți ne vom lumina la față cu aceste daruri ale Bobotezei și luând apa sfințită se vor lumina și sufletele noastre. Această apă sfințită va combate și bolile și microbii, ne va înfrăți mai mult, pentru că harul este cel care ne înnoiește și trebuie să ne înfrățim mai mult, să biruim orice frică, pentru că frica aduce boala, să nu mai fim stăpâniți de frică, ci stăpâniți de entuziasm. Omul care are entuziasm și crede și se roagă nădăjduiește în Dumnezeu, nu pățește nimic. Căci Dumnezeu biruiește și bolile, și pe cel viclean, și dușmănia dintre noi Dumnezeu o biruiește”, a mai spus ÎPS Teodosie.

ÎPS Teodosie: „Au făcut vaccinul înotând în mare”

La sfârșitul slujbei, așa cum cere tradiția, ÎPS Teodosie a aruncat trei cruci în apă.

Mai mulți tineri s-au aventurat în apele reci pentru a le aduce la mal.

Salvamarul Victor Fedul, în vârstă de 40 de ani, a adus pentru prima dată crucea la mal.

„Apa este destul de rece. Afară e cald, e drept, față de alți ani. Am sărit ca de fiecare dată (împreună cu fratele – n.r.). El a mai luat de vreo 4 ori, asta e a cincea, iar pentru mine e prima dată și sunt bucuros”, a spus el, afirmând, extrem de emoționat că speră ca reușita lui să aducă tuturor sănătate, a declarat salvamarul, citat de Mediafax.

Pentru curajul și reușitelor, au fost binecuvântați de ÎPS Teodosie și au primit mai multe daruri din partea Arhiepiscopiei Tomisului.

„Acești tineri au făcut vaccinul anticoronavirus înotând în mare", a glumit ÎPS Teodosie.

ÎPS Teodosie le-a mulțumit credincioșilor care au asistat la slujba de Bobotează în Portul Tomis, dar și Poliției și Jandarmeriei, care au sprijinit evenimentul, scria Telegraf Online.

Chiar a doua zi a fost depusă o plângere penală pe numele Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după slujba de Bobotează la care au participat mii de oameni.

Plângerea penală a fost depusă la Poliția Județeană Constanța și a fost trimisă apoi Parchetului Curții de Apel, mai scrie sursa citată.

VIDEO cu declarațiile ferme al Arhiepiscopului Tomisului:
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Nonamenovax 05.01.2024 18:45
    Normal...cine să aibă "grijă" de asta dacă nu "specialiștii din poliție...
  • Rusi 06.01.2024 15:44
    Procurorii care l-au cercetat penal pe arhiepiscopul Tomisului trebuie sa putrezeasca in puscarie.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”