Cote obligatorii de refugiați pentru primării. Care sunt celelalte drepturi de care vor beneficia emigranții

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Guvernul intenționează să impună cote obligatorii de refugiați pentru primării prin modificarea legislației. Cel puțin așa prevede un document obținut de profit.ro, conform căruia autoritățile locale vor fi obligate să le asigure refugiaților o locuință socială în aceleași condiții ca și cetățenilor români. 

 În cazul în care aceștia nu vor primi o locuință socială, persoana refugiată ar avea, conform documentului citat, posibilitatea de a închiria o locuință urmând a primi de la stat până la 50% din valoarea chiriei. Însă doar pentru un an, prevede documentul guvernamental.   Concret, Executivul intenționează să modifice normele metodologice de aplicare a Ordonanței de Guvern numărul 44/2004, privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecție internațională sau un drept de ședere în România, în scopul sprijinirii accesului străinilor. Aceștia ar trebui să aibă acces, pe lângă locuințe sociale, și la servicii de asistență socială și medicală dar și la sistemul educațional.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Tache Mache 02.03.2019 05:09
    Știrea serii: Fundația implicată în amenințarea cu rachete – legătură cu PNL!

    Probabil e vorba de o coincidență, dar la nebunia și nebunii care umblă liberi pe străzi și prin politică, nu mai este nimic de mirare
    BUCUREȘTI, 1 martie, Sputnik, O.R și D.D. Amenințările cu rachete și bombe de astăzi, chiar dacă s-au dovedit a fi false, au pus pe jar SRI – care a acționat prompt, dovedindu-și din nou profesionalismul.

    Acces interzis
    © SPUTNIK / МИРОСЛАВ РОТАРЬ
    Alertă în București – amenințare cu bombă – Poliția și SRI, la fața locului
    Conform informațiilor presei, nebunia a plecat de la un apel la 112, prin care erau amenințate un hotel din Centrul Capitalei, Fundația Româno-Americană și Școala Româno-Americană.

    Persoana care a sunat susține că este membru al ”Fundației Vlad Țepeș”, a anunațat presa, respectiv antena3.ro.

    Interesant este că, din verificări, apare ”Fundația Vald Țepeș” pe ”Total firme” la adresa strada Știrbei Vodă 16, din orașul ilfovean Buftea.

    La aceeași adresă găsim însă, surpriză, adresa… PNL Buftea: Știrbei Vodă 16, Buftea, județul Ilfov! Deci, o legătură între fundația nominalizată de presă – din care s-a recomandat a face parte autorul apelului – și PNL! Poate fi o simplă coincidență sau?...Clădirea în cauză pare de mici dimensiuni (vezi imaginea Google Earth mai jos) deci, Fundația cu sediul PNL ocupă probabil același spațiu.

    Reamintim că, Serviciul Român de Informații a precizat că apelul cu amenințarea a fost efectuat din afara Capitalei. Buftea e în județul Ilfov.

    Sigur, probabil e o coincidență, dar la nebunia și nebunii care umblă liberi pe străzi și prin politică, te mai miră ceva?!

    Fundația în cauză figurează ”în funcțiune din 10.12.1999”, iar în 2018 nu apare cu datorii la ANAF. La verificarea din 9 februarie 2019 nu figurează la Ministerul de Finanțe cu informații de bilanț depuse.

    Serviciul Român de Informații a stabilit actualmente nivelul de alertă la ”precaut” și a transmis că persoana care a sunat la 112 și a susținut că urmează un atac cu rachete este în curs de identificare și localizare.

    Sunt de așteptat explicații!
    https://ro.sputnik.md/society/20190301/25046739/stirea-serii-Fundatia-implicat-in-amenintarea-cu-rachete--legatura-cu-PNL.html
  • madmax74 02.03.2019 07:59
    Refugiati repartizati cu cote obligatorii? Dar locuitorii acelor localitati au fost intrebati despre asta? Sau e ca in comunmism? Se impune de la bruxelles?
  • adria 06.03.2019 05:13
    Am schimbat un stăpân naționalist (Ceaușescu) cu unul internaționalist (UE).
  • Miorita 02.03.2019 23:54
    Sa-i duca la Sibiu si sa-i cazeze in primaria lui Iohannis si in sediul FDGR.
  • adria 05.03.2019 17:19
    Există legi ale naturii care se aplică deopotrivă oamenilor, animalelor și plantelor. Cu toate acestea, o simplă căutare pe internet vă va convinge că grija pentru protecția habitatului indigen și sloganul "OPRIȚI SPECIILE INVAZIVE" se referă NUMAI la plante și animale care nu aparțin locului.

    Am ales, la întâmplare, site-ul https://www.emaze.com/@AOLOOZTI/Invasive-species-in-Canada-and-Climate-Change. Să uităm pentru moment că textul NU se referă la imigranți și să vedem ce spune despre speciile invazive:
    1. "Speciile invazive sunt una dintre cele mai mari amenințări [...] Originare din alte regiuni ale lumii, [...] ele pot avea efecte devastatoare asupra speciilor indigene, a habitatelor și a ecosistemelor ... Potrivit Organizației Internaționale de Conservare a Naturii, speciile străine invazive reprezintă a doua amenințare majoră pentru biodiversitate, după distrugerea habitatului. Ele sunt peste tot. Opriți-le înainte ca ele să vă copleșească.

    2. Spre deosebire de imigrația forțată, cea naturală este un proces extrem de lent care durează multe secole și chiar milenii în cursul căruia, datorită schimbării condițiilor de mediu și climatice și datorită selecției naturale, sunt create specii noi.

    3. În noile lor ecosisteme, speciile străine invazive devin prădători, concurenți, paraziți și surse de boli pentru nativi.

    4. Impactul speciilor străine invazive asupra ecosistemelor, habitatelor și speciilor native este grav și adesea ireversibil.

    5. Pentru om, unul dintre cele mai periculoase efecte ale speciilor străine invazive este introducerea unor boli noi.

    6. Strategia cea mai eficientă împotriva speciilor invazive este de a le împiedica să fie introduse ori stabilite vreodată."
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu