
Foto: Captură Facebook

Convoiul condus de Mihai Tîrnoveanu prin județele din inima României a avut o dublă semnificație: pe lângă cea pentru Libertate de Alegere, unanim împărtășită de toate grupările Convoiului, a fost și cea de revigorare a sentimentului național printre românii din orașele masiv populate de maghiari.
Iar, mâine, se va îndrepta spre București, trecând și prin Ploiești: „Convoiul Libertății de la Brașov ajunge între 10-10,30 la Ploiești la benzinăria Petrom de lângă Metro Ploiești (DN 1, Km 6, Blejoi, 107070 Petrom). Pornim apoi împreună cu oamenii libertății din Ploiești spre București! Blocam dictatura în Piața Victoriei! Cu Dumnezeu înainte!”, a transmis Mihai Tîrnoveanu pe Facebook.
Și gruparea nr. 1 a Convoiului pentru Libertate, condusă de Pompiliu Diplan (Starea de Libertate), a avut un drum lung de străbătut joi: Timișoara, Caransebeș, Orșova, Drobeta Turnu-Severin și Craiova, la ceas de seară. VIDEO:
Vineri, 18 februarie, toate grupările Convoiului pentru Libertate vor ajunge la ora 12:00 în Piața Victoriei din București, de unde nu vor mai pleca până când Guvernul în fața căruia vor protesta va înțelege să ridice starea de alertă în România.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
camionagiu roman la protest in ottawa
e foarte furios