Victor Roncea: Continuăm seria noastră de interviuri cu ultimele noutăți apărute în preajma Festivalului Internațional de Poezie de la Tomis recent încheiat. Se pare că supracartea dumneavoastră de poeme în 100 de volume, Am aprins chibritul care va da foc laniakeii, cea mai mare carte de poeme scrisă vreodată, a creat o undă de șoc... Vreau să dăm pentru cititorii noștri câteva informații „tehnice". Spuneți-ne câteva cuvinte despre Premiul Dante, care vi se va decerna în curând la Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche din Bari.
Constantin Barbu: Premiul Dante mi se oferă pentru cele 100 de volume (cu 10.000 de poeme) ce alcătuiesc supracartea poetică Am aprins chibritul care va da foc laniakeii.
Această supracarte poetică a creat, într-adevăr, un șoc literar care îmi umple creierul de o oarecare ilumină.
Ca să mă exprim poetic: eu nu am aproape nici un merit fiindcă supracartea este inspirată de o fată superbă care depășește cu mult poezia. Așadar, am tot dreptul să fiu modest...
Această supracarte se traduce deja în spaniolă, italiană și franceză. În spaniolă este tradusă de doamna Carmen Bulzan care a tradus admirabil și Cele zece elegii care sfârșesc poezia și Supremele Angelei.
În franceză, versiunea aparține tinerei poete Ana-Maria Cristofir.
În italiană, am norocul unei versiuni splendide care se datorează traducătoarei Irina Lupu, traducătoare care a dat versiuni excelente și pentru Supremele Angelei și Cele zece elegii care sfârșesc poezia.
Iată Il regno scomposto. Io ho acceso il fiammifero che brucia laniakea (Mundus Edizioni, Torino 2024):
Acest volum îl voi prezenta cu prilejul Premiului Dante oferit de Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche din Bari.
Transcriem din această carte câte două poeme în română și în italiană. În română sună astfel:
țineam cartea în mînă
și mîna ardea
eu însumi de dragul tău
dădusem foc cu chibritul laniakeii
eram departe
și vream să te văd
te căutam printre decompoziții
în galaxiile vopsite
cu vid
mi-am imaginat
colecții complicate de cranii
ca să mă mint
că exiști
și ești floarea eonului
***
scriu fără urmă
e o ilumină sadică
în codul morții mele
unde urlă
singur în vid versul șocant
trecînd pe lîngă tine
tu plîngi
și mă întrebi
cum te cheamă
și-mi spui
„nu mai știu decît
cuvîntul constantin
care a fost împărat
cînd eu am trădat
lumina
dar ți-am lăsat stupa neagră
în vid
ca tu să o scrii pînă la sfîrșit”
Și transpoziția în italiană este admirabilă:
tenevo il libro in mano
e la mano bruciava
me stesso per il tuo bene
avevo bruciato
con il fiammifero laniakea
ero lontano
e volevo vederti
ti cercavo
tra decomposizioni
in galassie dipinte
di vuoto
ho immaginato
intricate collezioni di teschi
per mentirmi
che tu esisti
e che sei il fiore dell'eone
***
scrivo senza traccia
è un'illumina sadica
nel codice della mia morte
dove ulula
da solo nel vuoto il verso sconvolgente
passando accanto a te
tu piangi
e mi chiedi
come ti chiami
e mi dici
"tutto quello che so
la parola
costantino
che era imperatore
quando ho tradito
la luce
ma ti ho lasciato lo stupa nero
nel vuoto
perché tu lo scriva fino alla fine”
Motivația juriului este măgulitoare și mă bucură nespus.
În italiană ea sună chiar așa:
În ceea ce privește „șocul planetar", ție pot să-ți spun, dragă Victor, fiindcă îmi ești prieten, că doi dintre prietenii mei eminenți, Carlos Aguasaco și Miguel Ángel Feria vor ține cursuri de scriere creativă lucrând pe această supracarte poetică Am aprins chibritul care va da foc laniakeii. Pentru mine este o onoare absolută.
V.R.: Dați-mi voie să îl prezint eu pe profesorul Carlos Aguasaco pe care l-am și cunoscut la Festivalul Internațional de Poezie de la Tomis.
Carlos Aguasaco este profesor la The City College of New York, membru în Academy of American Poets. Biobibliografia lui este absolut impresionantă și vreau să transcriu profilul său așa cum apare pe site-ul City College of New York:
„Carlos Aguasaco is a Professor of Latin American Cultural Studies and Chair in the Department of Interdisciplinary Arts and Sciences of City College of the City University of New York (CUNY). Born in Bogota, Colombia in 1975, he received his Ph.D. from Stony Brook University and was awarded the prestigious W. Burghardt Turner Doctoral Fellowship by the State University of New York. He also holds an M.A. in Spanish from CCNY and a B.A. in Literature from the Universidad Nacional de Colombia. He has edited thirteen literary anthologies and authored several poetry collections, including The New York City Subway Poems / Poemas del metro de Nueva York (Ashland Poetry Press -Ashland University-: Ohio, 2020), recipient of the 2021 Juan Felipe Herrera Award for the best bilingual book of poetry granted by ILBA. The Academy of American Poets awarded him the 2021 Ambroggio Prize, the only national award for an author whose first language is Spanish for his book Cardinal in My Window with a Mask on Its Beak translated by Jennifer Rathbun (Arizona University Press, 2022). He has edited ten literary anthologies and published six books of poems, most recently Poemas del metro de Nueva York (2014) and Antología de poetas hermafroditas (2014), Diente de plomo (2016) and Piedra del Guadalquivir (2017). He has also published a short novel and an academic study of Latin America’s prime superhero, El Chapulín Colorado, entitled ¡No contaban con mi astucia! México: parodia, nación y sujeto en la serie de El Chapulín Colorado (2014). He is the editor of Transatlantic Gazes: Studies on the Historical Links between Spain and North America (2018). In 2010 he won the India Catalina Prize for best video in the art category at the Cartagena International Film Festival. Carlos is the founder and director of Artepoetica Press (artepoetica.com), a publishing house specializing in Hispanic American themes and authors. He is also director of The Americas Poetry Festival of New York (poetryny.com) and coordinator of The Americas Film Festival of New York (taffny.com). Carlos has co-organized international conferences and seminars with institutions like Instituto Franklin (Universidad de Alcalá), Instituto Cervantes, Transatlantic Project (Brown University) and Universidad Tres de Febrero, among others. His poems have been translated into English, French, Portuguese, Romanian, Galician and Arabic. He has traveled extensively to participate in diverse types of international events such as congresses, seminars, poetry festivals and book fairs (as keynote speaker, panelist, featured author, etc.) in the US, Mexico, Colombia, Brazil, Ecuador, Honduras, Cuba, Puerto Rico, Dominican Republic, Morocco, Romania and Spain."
Știind că sunteți modest „peste marginile admise" (așa cum spuneți ironic chiar dumneavoastră) vreau să prezint și profilul excepțional al profesorului Miguel Ángel Feria care a pronunțat despre Constantin Barbu cuvintele cele mai frumoase care s-au spus probabil până azi. La care aș putea adăuga ce au scris Emil Cioran, Constantin Noica, Emmanuel Lévinas sau André Glucksmann. Cioran vă considera „un complice în cultul Nimicului", Noica scria că sunteți „excepțional de înzestrat pentru lucrări de erudiție și istorie literară". Iar Glucksmann scria că sunteți „cel mai important filosof din Europa de Est".
Astăzi, Miguel Ángel Feria scrie că sunteți „un adevărat geniu al liricii Europei și al lumii".
De aceea îmi permit să public și nota despre marele profesor Miguel Ángel Feria, o celebritate de la Universitatea Complutense din Madrid.
„Miguel Ángel Feria (Huelva, 1979) este licențat în Umaniste la Universitatea din Huelva, Licențiat în Filologia Hispanică la Universitatea Complutense din Madrid, și Doctor en Filologia Hispánică la Universitatea Complutense din Madrid. Opera sa poetică a obținut al XIV Premiu Internațional de Poezie "Ciudad de Salamanca” (2010) pentru La Consagración del Otoño y al IX Premiu de Poezie "Andalucía Joven” (2007) pentru El Escarbadero. După ce a lucrat în universitățile franceze din Marsilia, Paris și Limoges, în prezent este membru al Proiectului de cercetare I+D "El impacto de la guerra civil española en la vida intelectual de Hispanoamérica”(Impactul războiului civil spaniol asupra vieții intelectuale din Hispanoamerica) al Universității Complutense din Madrid, și profesor de Scriere creativă la Școala de Scriitori din Madrid. A publicat articole și recenzii în reviste de specialitate ca: Thélème, Nueva Revista de Filología Hispánica, Archivum sau Anales de Literatura Hispanoamericana. Traducător rezident în „Collège International des Traducteurs Littéraires de Arles” (Franța) și în „Centre for Arts and Creativity de Banff” (Canada), unde a pregătit o Antología de la poesía parnasiana – Ed. Cátedra (2016)-, la fel ca versiuni ale El arte de ser abuelo de Victor Hugo – Ed. La Lucerna (2017) și a La Edad de la palabra de Roland Giguère - Ed. Amargord (2020). Ultima sa carte de poeme, Anarcadia, a văzut lumina tiparului în editura spaniolă Árdora. O selecție din opera sa a apărut în distincte antologii de poezie actuală și a fost tradus în: engleză, franceză, română, bengali și silbo gomero."
C.B.: Dragă Victor, îți mulțumesc că m-ai făcut „celebru" și îți spun că ai dreptate când spui că sunt „modest". Dar eu nu sunt în sinea mea deloc modest și știu exact cum miroase de frumos vârful ierarhiei mondiale. Și în poezie și în filosofie.
Tu însuți ai filmat dialogul pe care l-am purtat cu profesorul Feria.
Profesorul Feria va folosi acest dialog la un curs al său de Scriere creativă la Școala de Scriitori din Madrid.
E bine să dăm și filmul și transcrierea discuției.
V.R.: Iată filmul:
Iată și transcrierea:
Interviu cu Constantin Barbu, România,
realizat de Miguel Ángel Feria, Madrid, Spania
M.A.F.: Bună seara!
Din Constanța, din România, avem marea plăcerea și marea onoarea să prezentăm Școlii de Scriitori pe una din eminențele poeziei, autorul unui număr imens de volume de poezie, un adevărat geniu al liricii Europei și al lumii, Constantin Barbu.
Hai să ascultăm vocea poetului, hai să auzim care este procesul de scriere și să vedem cartea Cele zece elegii care sfîrșesc poezia, în ediție bilingvă,în traducerea strălucitoarei autoare Carmen Bulzan.
Prima întrebare este: Care este motivația scrierii poeziei, de unde vine acest imens flux de energie?
C.B.: Cele zece elegii sunt generate de un dezastru. E vorba de un dezastru, de moartea soției mele, Angela, și trebuie să vă spun cu sinceritate: n-aș fi vrut să scriu vreodată aceste poeme. Și cazi într-un neant și nu depinde de tine... Cuvântul acesta frumos, „dezastru”, are o etimologie splendidă, acest cuvânt în indo-europeană înseamnă „fără stea”, iar „stea” înseamnă, în spaniolă ca și în română, tara, „traversare”. Deci, când nu mai ai nicio traversare, te dai peste cap și muști cu putere din neant și nu se mai știe nimic. Poemele le-am scris ca o dictare negativă încercând să mă-ntorc.
M.A.F.: Constantin, pentru studenții noștri, este o problemă să aibă în față o foaie de hârtie albă. În fața ei e multă teamă pentru a nu „eșua”, pentru a nu face o greșeală în a găsi cuvântul corect.
Eu aș dori să explici studenților noștri, scriitorilor din Spania, care este procesul tău de scriere, de transformare, cum corectezi ceea ce scrii.
C.B. Fără voia mea, am o experiență îndelungată a scrierii, am și publicat câteva colecții, care depășesc 1000 de volume, am publicat biblioteca lui Eminescu, am scris despre Eminescu, cred, vreo 300 de cărți. Am scris această carte în care am folosit în titlu cuvântul Laniakea, Am aprins chibritul care va da foc Laniakeii, care este în 100 de volume, în 10.000 de poeme. Și, la vârsta mea, și la experiența mea, nu mai îmi este frică de hârtia albă, aș putea spune, că am o prietenie foarte intimă cu hârtia. Pentru studenții dumneavoastră, pot să spun că eu văd poemul pe o hârtie, pe o coală de hârtie foarte mare și, cum v-am povestit la cafea, există acele șocuri de lumini, și îmi apar cuvintele, le văd, și dacă zic „unicorn”, eu văd calul cu acel corn în frunte, deci este real. Sunt fragmente, ca fulgere, și legăturile lor, stranii, sunt toate non-cauzale, sunt într-o stare de levitație și, a sparge cauzalitatea asta, vrând-nevrând, la mine vine dintr-o trăire veche. Eu știu bine buddhismul mahayana. Nagarjuna, Chandrakirti, Vasubandhu, Asanga, Shantideva au cele mai îndrăznețe teze pe care le-am studiat chiar în sascrită, apoi o bună experiență Zen, și pe toate acestea le-am uitat, căci atunci când ori plângi pentru că ai o durere mare sau ai o iubire care te depășește, cum este această versiune în 100 de volume, nu mai ești tu, nu mai scrii, plus că nu-ți mai pasă de persoana ta. Îți dai o inexistență printr-o autodistrugere perfectă. Eu când scriu, practic, mă autodistrug cu o mare bucurie. Este o ciudățenie, o stranietate. E destul de greu să explic și nici nu vreau să explic, pentru că dacă un poet explică și povestește cum scrie, dacă vorbește mult, el ajunge un escroc. Deci, trebuie să fii foarte cinstit cu scriitura. Ce pot eu să spun, dacă studenții ar putea învăța ceva, este să fii foarte corect, foarte sincer cu ce scrii și să nu scrii decât în stările cu totul speciale care te depășesc, care te distrug și care te desființează. Deci, nihilismul ăsta, trăit cu mare cinste. Cum Nietzsche era foarte cinstit, a ajuns la paralizie. Când la Torino a îmbrățișat calul, el e autentic. Autenticitatea îți dă forța asta și nu depinde de tine. Marele secret, când scrii, este să nu vrei să scrii, când nu se mai poate nimic... Când ajungi la scrisul ca o formă de eliberare, „lytron” ăsta, rădăcina în limbile indo-europene, îți dă și eliberare și îți dă și distrugere. Întâmplarea frumoasă este că invocația din aceste poeme, să zicem de iubire care e și ea o traversare pe celălalt mal, este numele, chiar Ely, care înseamnă și eliberare și înseamnă și distrugere și te gândești tot timpul cum spune și Sfânta Evanghelie, Eli, Eli, lama Sabachthani, acel Eli este „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Și, când te dai peste cap, și încă ai un creier care el însuși se dă peste cap și mai scrie și nu mai poți să-i pui frână, nu mai ai capăt. Eu spun aceste lucruri cu rușine fiindcă e bine să păstrăm un anume secret cum scriem și dacă ar fi să ne permită studenții să le dăm un sfat, este să fie, să aibă curaj să nu le fie frică de nimic, nici de hârtia albă, nici de limbă. Pentru că deodată îți apare un distih de Angelus Silesius și el zice „Roza înflorește fără de ce”. Acesta a fost crezul meu mental, acest fără de ce. Am și o carte lungă de „filosofie", Supracartea fără de ce. Uitați, dacă avea o poezie, o carte, o sută de cărți, și aceste poeme se-nvârt, ele capătă o viteză atât de mare, încât devin un singur poem și dacă se-nvârt foarte tare, acest poem devine un vid. Când ajungi în „sunya”, în vid. (Zero a intrat în cultura europeană prin arabii care l-au adus în Spania). Zero a dat și vid, „sunya”, dar și „sephir” și dacă între cifrele imaginare negative și, să zicem, pozitive, nu-l avem pe zero, avem o traversare fără traversare... Cifra zero a fost inventată după anii 499 de Dionysius Exiguus care e născut aici, în Tomis. El a fost impus după aceea, prin anii 600-700 de către englezi, și dacă noi nu avem acest zero dintre timpul dinaintea erei noastre și de după, nici un mare vapor american n-a putut să pornească fiindcă îi lipsea zero... Fără acest vid nu existăm, nu putem să calculăm. În latină, venind în spaniolă, există un cuvânt „cifra”, iar Eminescu are un vers splendid „cifra vieții cea obscură”. „Cifră” înseamnă și enigmă, și secret și vid. Eu am fost cinstit cu mine însumi pentru că n-am scris ca să scriu, am scris, într-un fel, să mă eliberez și să onorez demența mentală care a urmat acestor chestiuni care nu sunt de scris și de-asta e bine uneori să zicem că e de preferat să mai păstrăm o tăcere, să fim supuși cuvântului. Noi nu suntem stăpânii cuvântului. Cuvântul este stăpânul nostru. E un cutremur și trebuie să-l lași, să te lași să te cutremure, că altfel e reportaj.
M.A.F.: Și acum ultima întrebare, Constantin, că timpul se sfârșește, dar pe scurt. Mulți studenți vin să studieze „Scrierea creativă” gândind că poezia are o finalitate practică, anume că poezia poate schimba lumea, într-un anumit fel. Ce părerea ai despre asta?
C.B.: O poezie historială care nimerește abisul poeziei spaniole poate să schimbe lumea, însă lumea nu poate fi schimbată radical fiindcă toate limbile: nostratice, indo-europene, actuale sunt croite pe o eroare care înseamnă arheul care coboară în timp și se întoarce prin har, cum spune limba română. Însă toate acestea sunt ceva fals, de arheul care dă cădere și de asta azi omul moare, de-asta sunt războaie, de-asta au fost imperii care au decăzut, de-asta sunt niște gigantomachii, pentru că marile popoare sunt conduse de niște idioți, de niște analfabeți. De-asta trebuie acum, mai mult decât oricând, să spunem cu o formulă veche: conducătorii, fie ei regi, fie ei împărați, fie ei președinți, trebuie să asculte de poeți. Numai ei, poeții, văd dincolo de timpul în care trăiesc.
M.A.F.: Mulțumesc mult, Constantin.
Acum, pentru a termina, vreau să citești un fragment din Prima elegie, ediție bilingvă, traducere de Carmen Bulzan, când vrei, dacă îți place, prima strofă, pentru ca să se asculte poemul în vocea poetului, e ceva magic.
C.B.: Sunt trei mici strofe:
nici eu nu mai văd pînă dincolo bine
s-a destrămat diafanul
e altfel și invers
și nu știu cine-a-nchis poarta
și universul va rămîne nestrăbătut
tu, numai tu vei rămîne
cu neînflorita roză în mînă
și stăpînia neagră și mută se va-nstrăvechi
și roza neînflorindă
va avea miros de vid
eu nu mai încerc să-mi aprind hîrtia cu creierul
versurile moarte vor rămîne și vor da o petrecere
îmi vor sărbători moartea pe care eu n-o știu
M.A.F.: Prima elegie: aștept inorogul să-mi aducă otrava
esperando que el unicornio me traiga el veneno
yo tampoco puedo ver bien más allá
lo diáfano se desmoronó
es diferente y viceversa
y no sé quién cerró la puerta
y el universo permanecerá intacto
tú, solo tú permanecerás
con una rosa sin florecer en la mano
y el dominio negro y mudo será alienado
y la rosa sin florecer
tendrá olor a vacío
ya no trato de encender mi papel con mi cerebro
los versos muertos permanecerán y darán una fiesta
celebrarán mi muerte que yo no lo conozco
26 septembrie 2024
Tomis-Constanța, România
cu ocazia celui de-al Doilea Congres al Academiei Universalis Poetarum"
Aș vrea să prezint aici și traducerea în spaniolă a unuia dintre cele 100 de volume din Am aprins chibritul care va da foc laniakeii, anume Reino descompuesto. Un descerebrado póstumo (Mundus Edizioni, Torino 2024).
Din această carte vreau să citez două poeme în română și în spaniolă.
au venit singurii xenografi
care pot să scrie
o carte înafara cărții
la ultimul vers
va cădea cometa
și vor coborî nihiliștii
care distrug limba
pînă o schimbă
***
era decembre mereu
ʼn-azil și-n crematoriu
unde numai smintiții
mai dădeau peste cap palimpsestul
și-n decembre
nimic nu devine o carte
că e decompoziție
că viața e un vers
și ți-l recită o străină gură
Versiunea spaniolă:
llegaron los únicos xenógrafos
quién puede escribir
un libro fuera del libro
hasta el último verso
el cometa caerá
y los nihilistas bajaran
que destruyen el lenguaje
hasta que lo cambie
***
siempre era diciembre
en el manicomio y en el crematorio
donde solo los dementes
seguían estropeando el palimpsesto
y en diciembre
nada se convierte en un libro
que es descomposición
que la vida es un verso
y una boca extraña te lo recita
V.R.: Recunosc că prezentați scurt și auster aceste izbânzi literare. Știu că ați primit încă un titlu de doctor honoris causa de la o importantă universitate americană. De asemenea, un simbol important și o diplomă din partea Congresului Statelor Unite ale Americii. Mi-ați spus, de asemenea, că va apărea la Paris o carte despre supracartea dumneavoastră poetică Am aprins chibritul care va da foc laniakeii. Despre Cele zece elegii care sfârșesc poezia (publicată la o mare editură americană, într-o traducere excelentă și o prezentare grafică superbă) s-au scris vreo 12 comentarii foarte elogioase. Dacă mi-amintesc bine, într-unul din ele elegiile dumneavoastră sunt comparate cu Elegiile din Duino ale lui Rilke...
C.B.: Da, Victor. Ai memorat bine și tot ce spui este adevărat. În curând se va tipări și versiunea în suedeză, o traducere eminentă pentru Supremele Angelei. Eu ce pot să spun? Ceea ce va trebui să spun nu se poate scrie într-un interviu ci într-o carte închisă. Literatură smintitoare și memorabilă se scrie când nu vrei să scrii. Și vrei să ții în viață și în memorie cele două ființe supreme care și-au „dictat" poemele din Cele zece elegii care sfârșesc poezia și din Am aprins chibritul care va da foc laniakeii.
Acum, am prieteni adevărați pe toate continentele poeziei și în toate limbile geniale ale pământului. Ei înșiși sunt celebri. Până acum câțiva ani eu am meditat și am scris. Doar atât. Acum m-am trezit cu vreo 25 de premii internaționale uluitoare și cu aproape 100 de traduceri în franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, albaneză, croată, maghiară, suedeză, mongolă. Toate aceste minuni literare se datorează unor scriitori care sunt totodată admirabili autori și prieteni.
Constantin Barbu: Premiul Dante mi se oferă pentru cele 100 de volume (cu 10.000 de poeme) ce alcătuiesc supracartea poetică Am aprins chibritul care va da foc laniakeii.
Această supracarte poetică a creat, într-adevăr, un șoc literar care îmi umple creierul de o oarecare ilumină.
Ca să mă exprim poetic: eu nu am aproape nici un merit fiindcă supracartea este inspirată de o fată superbă care depășește cu mult poezia. Așadar, am tot dreptul să fiu modest...
Această supracarte se traduce deja în spaniolă, italiană și franceză. În spaniolă este tradusă de doamna Carmen Bulzan care a tradus admirabil și Cele zece elegii care sfârșesc poezia și Supremele Angelei.
În franceză, versiunea aparține tinerei poete Ana-Maria Cristofir.
În italiană, am norocul unei versiuni splendide care se datorează traducătoarei Irina Lupu, traducătoare care a dat versiuni excelente și pentru Supremele Angelei și Cele zece elegii care sfârșesc poezia.
Iată Il regno scomposto. Io ho acceso il fiammifero che brucia laniakea (Mundus Edizioni, Torino 2024):
Acest volum îl voi prezenta cu prilejul Premiului Dante oferit de Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche din Bari.Transcriem din această carte câte două poeme în română și în italiană. În română sună astfel:
țineam cartea în mînă
și mîna ardea
eu însumi de dragul tău
dădusem foc cu chibritul laniakeii
eram departe
și vream să te văd
te căutam printre decompoziții
în galaxiile vopsite
cu vid
mi-am imaginat
colecții complicate de cranii
ca să mă mint
că exiști
și ești floarea eonului
***
scriu fără urmă
e o ilumină sadică
în codul morții mele
unde urlă
singur în vid versul șocant
trecînd pe lîngă tine
tu plîngi
și mă întrebi
cum te cheamă
și-mi spui
„nu mai știu decît
cuvîntul constantin
care a fost împărat
cînd eu am trădat
lumina
dar ți-am lăsat stupa neagră
în vid
ca tu să o scrii pînă la sfîrșit”
Și transpoziția în italiană este admirabilă:
tenevo il libro in mano
e la mano bruciava
me stesso per il tuo bene
avevo bruciato
con il fiammifero laniakea
ero lontano
e volevo vederti
ti cercavo
tra decomposizioni
in galassie dipinte
di vuoto
ho immaginato
intricate collezioni di teschi
per mentirmi
che tu esisti
e che sei il fiore dell'eone
***
scrivo senza traccia
è un'illumina sadica
nel codice della mia morte
dove ulula
da solo nel vuoto il verso sconvolgente
passando accanto a te
tu piangi
e mi chiedi
come ti chiami
e mi dici
"tutto quello che so
la parola
costantino
che era imperatore
quando ho tradito
la luce
ma ti ho lasciato lo stupa nero
nel vuoto
perché tu lo scriva fino alla fine”
Motivația juriului este măgulitoare și mă bucură nespus.
În italiană ea sună chiar așa:
În ceea ce privește „șocul planetar", ție pot să-ți spun, dragă Victor, fiindcă îmi ești prieten, că doi dintre prietenii mei eminenți, Carlos Aguasaco și Miguel Ángel Feria vor ține cursuri de scriere creativă lucrând pe această supracarte poetică Am aprins chibritul care va da foc laniakeii. Pentru mine este o onoare absolută.
V.R.: Dați-mi voie să îl prezint eu pe profesorul Carlos Aguasaco pe care l-am și cunoscut la Festivalul Internațional de Poezie de la Tomis.
Carlos Aguasaco este profesor la The City College of New York, membru în Academy of American Poets. Biobibliografia lui este absolut impresionantă și vreau să transcriu profilul său așa cum apare pe site-ul City College of New York:
„Carlos Aguasaco is a Professor of Latin American Cultural Studies and Chair in the Department of Interdisciplinary Arts and Sciences of City College of the City University of New York (CUNY). Born in Bogota, Colombia in 1975, he received his Ph.D. from Stony Brook University and was awarded the prestigious W. Burghardt Turner Doctoral Fellowship by the State University of New York. He also holds an M.A. in Spanish from CCNY and a B.A. in Literature from the Universidad Nacional de Colombia. He has edited thirteen literary anthologies and authored several poetry collections, including The New York City Subway Poems / Poemas del metro de Nueva York (Ashland Poetry Press -Ashland University-: Ohio, 2020), recipient of the 2021 Juan Felipe Herrera Award for the best bilingual book of poetry granted by ILBA. The Academy of American Poets awarded him the 2021 Ambroggio Prize, the only national award for an author whose first language is Spanish for his book Cardinal in My Window with a Mask on Its Beak translated by Jennifer Rathbun (Arizona University Press, 2022). He has edited ten literary anthologies and published six books of poems, most recently Poemas del metro de Nueva York (2014) and Antología de poetas hermafroditas (2014), Diente de plomo (2016) and Piedra del Guadalquivir (2017). He has also published a short novel and an academic study of Latin America’s prime superhero, El Chapulín Colorado, entitled ¡No contaban con mi astucia! México: parodia, nación y sujeto en la serie de El Chapulín Colorado (2014). He is the editor of Transatlantic Gazes: Studies on the Historical Links between Spain and North America (2018). In 2010 he won the India Catalina Prize for best video in the art category at the Cartagena International Film Festival. Carlos is the founder and director of Artepoetica Press (artepoetica.com), a publishing house specializing in Hispanic American themes and authors. He is also director of The Americas Poetry Festival of New York (poetryny.com) and coordinator of The Americas Film Festival of New York (taffny.com). Carlos has co-organized international conferences and seminars with institutions like Instituto Franklin (Universidad de Alcalá), Instituto Cervantes, Transatlantic Project (Brown University) and Universidad Tres de Febrero, among others. His poems have been translated into English, French, Portuguese, Romanian, Galician and Arabic. He has traveled extensively to participate in diverse types of international events such as congresses, seminars, poetry festivals and book fairs (as keynote speaker, panelist, featured author, etc.) in the US, Mexico, Colombia, Brazil, Ecuador, Honduras, Cuba, Puerto Rico, Dominican Republic, Morocco, Romania and Spain."
Știind că sunteți modest „peste marginile admise" (așa cum spuneți ironic chiar dumneavoastră) vreau să prezint și profilul excepțional al profesorului Miguel Ángel Feria care a pronunțat despre Constantin Barbu cuvintele cele mai frumoase care s-au spus probabil până azi. La care aș putea adăuga ce au scris Emil Cioran, Constantin Noica, Emmanuel Lévinas sau André Glucksmann. Cioran vă considera „un complice în cultul Nimicului", Noica scria că sunteți „excepțional de înzestrat pentru lucrări de erudiție și istorie literară". Iar Glucksmann scria că sunteți „cel mai important filosof din Europa de Est".
Astăzi, Miguel Ángel Feria scrie că sunteți „un adevărat geniu al liricii Europei și al lumii".
De aceea îmi permit să public și nota despre marele profesor Miguel Ángel Feria, o celebritate de la Universitatea Complutense din Madrid.
„Miguel Ángel Feria (Huelva, 1979) este licențat în Umaniste la Universitatea din Huelva, Licențiat în Filologia Hispanică la Universitatea Complutense din Madrid, și Doctor en Filologia Hispánică la Universitatea Complutense din Madrid. Opera sa poetică a obținut al XIV Premiu Internațional de Poezie "Ciudad de Salamanca” (2010) pentru La Consagración del Otoño y al IX Premiu de Poezie "Andalucía Joven” (2007) pentru El Escarbadero. După ce a lucrat în universitățile franceze din Marsilia, Paris și Limoges, în prezent este membru al Proiectului de cercetare I+D "El impacto de la guerra civil española en la vida intelectual de Hispanoamérica”(Impactul războiului civil spaniol asupra vieții intelectuale din Hispanoamerica) al Universității Complutense din Madrid, și profesor de Scriere creativă la Școala de Scriitori din Madrid. A publicat articole și recenzii în reviste de specialitate ca: Thélème, Nueva Revista de Filología Hispánica, Archivum sau Anales de Literatura Hispanoamericana. Traducător rezident în „Collège International des Traducteurs Littéraires de Arles” (Franța) și în „Centre for Arts and Creativity de Banff” (Canada), unde a pregătit o Antología de la poesía parnasiana – Ed. Cátedra (2016)-, la fel ca versiuni ale El arte de ser abuelo de Victor Hugo – Ed. La Lucerna (2017) și a La Edad de la palabra de Roland Giguère - Ed. Amargord (2020). Ultima sa carte de poeme, Anarcadia, a văzut lumina tiparului în editura spaniolă Árdora. O selecție din opera sa a apărut în distincte antologii de poezie actuală și a fost tradus în: engleză, franceză, română, bengali și silbo gomero."
C.B.: Dragă Victor, îți mulțumesc că m-ai făcut „celebru" și îți spun că ai dreptate când spui că sunt „modest". Dar eu nu sunt în sinea mea deloc modest și știu exact cum miroase de frumos vârful ierarhiei mondiale. Și în poezie și în filosofie.
Tu însuți ai filmat dialogul pe care l-am purtat cu profesorul Feria.
Profesorul Feria va folosi acest dialog la un curs al său de Scriere creativă la Școala de Scriitori din Madrid.
E bine să dăm și filmul și transcrierea discuției.
V.R.: Iată filmul:
Iată și transcrierea:
„MIGUEL ÁNGEL FERIA, SPANIA - CONSTANTIN BARBU, ROMÂNIA
Interviu cu Constantin Barbu, România,
realizat de Miguel Ángel Feria, Madrid, Spania
M.A.F.: Bună seara!
Din Constanța, din România, avem marea plăcerea și marea onoarea să prezentăm Școlii de Scriitori pe una din eminențele poeziei, autorul unui număr imens de volume de poezie, un adevărat geniu al liricii Europei și al lumii, Constantin Barbu.
Hai să ascultăm vocea poetului, hai să auzim care este procesul de scriere și să vedem cartea Cele zece elegii care sfîrșesc poezia, în ediție bilingvă,în traducerea strălucitoarei autoare Carmen Bulzan.
Prima întrebare este: Care este motivația scrierii poeziei, de unde vine acest imens flux de energie?
C.B.: Cele zece elegii sunt generate de un dezastru. E vorba de un dezastru, de moartea soției mele, Angela, și trebuie să vă spun cu sinceritate: n-aș fi vrut să scriu vreodată aceste poeme. Și cazi într-un neant și nu depinde de tine... Cuvântul acesta frumos, „dezastru”, are o etimologie splendidă, acest cuvânt în indo-europeană înseamnă „fără stea”, iar „stea” înseamnă, în spaniolă ca și în română, tara, „traversare”. Deci, când nu mai ai nicio traversare, te dai peste cap și muști cu putere din neant și nu se mai știe nimic. Poemele le-am scris ca o dictare negativă încercând să mă-ntorc.
M.A.F.: Constantin, pentru studenții noștri, este o problemă să aibă în față o foaie de hârtie albă. În fața ei e multă teamă pentru a nu „eșua”, pentru a nu face o greșeală în a găsi cuvântul corect.
Eu aș dori să explici studenților noștri, scriitorilor din Spania, care este procesul tău de scriere, de transformare, cum corectezi ceea ce scrii.
C.B. Fără voia mea, am o experiență îndelungată a scrierii, am și publicat câteva colecții, care depășesc 1000 de volume, am publicat biblioteca lui Eminescu, am scris despre Eminescu, cred, vreo 300 de cărți. Am scris această carte în care am folosit în titlu cuvântul Laniakea, Am aprins chibritul care va da foc Laniakeii, care este în 100 de volume, în 10.000 de poeme. Și, la vârsta mea, și la experiența mea, nu mai îmi este frică de hârtia albă, aș putea spune, că am o prietenie foarte intimă cu hârtia. Pentru studenții dumneavoastră, pot să spun că eu văd poemul pe o hârtie, pe o coală de hârtie foarte mare și, cum v-am povestit la cafea, există acele șocuri de lumini, și îmi apar cuvintele, le văd, și dacă zic „unicorn”, eu văd calul cu acel corn în frunte, deci este real. Sunt fragmente, ca fulgere, și legăturile lor, stranii, sunt toate non-cauzale, sunt într-o stare de levitație și, a sparge cauzalitatea asta, vrând-nevrând, la mine vine dintr-o trăire veche. Eu știu bine buddhismul mahayana. Nagarjuna, Chandrakirti, Vasubandhu, Asanga, Shantideva au cele mai îndrăznețe teze pe care le-am studiat chiar în sascrită, apoi o bună experiență Zen, și pe toate acestea le-am uitat, căci atunci când ori plângi pentru că ai o durere mare sau ai o iubire care te depășește, cum este această versiune în 100 de volume, nu mai ești tu, nu mai scrii, plus că nu-ți mai pasă de persoana ta. Îți dai o inexistență printr-o autodistrugere perfectă. Eu când scriu, practic, mă autodistrug cu o mare bucurie. Este o ciudățenie, o stranietate. E destul de greu să explic și nici nu vreau să explic, pentru că dacă un poet explică și povestește cum scrie, dacă vorbește mult, el ajunge un escroc. Deci, trebuie să fii foarte cinstit cu scriitura. Ce pot eu să spun, dacă studenții ar putea învăța ceva, este să fii foarte corect, foarte sincer cu ce scrii și să nu scrii decât în stările cu totul speciale care te depășesc, care te distrug și care te desființează. Deci, nihilismul ăsta, trăit cu mare cinste. Cum Nietzsche era foarte cinstit, a ajuns la paralizie. Când la Torino a îmbrățișat calul, el e autentic. Autenticitatea îți dă forța asta și nu depinde de tine. Marele secret, când scrii, este să nu vrei să scrii, când nu se mai poate nimic... Când ajungi la scrisul ca o formă de eliberare, „lytron” ăsta, rădăcina în limbile indo-europene, îți dă și eliberare și îți dă și distrugere. Întâmplarea frumoasă este că invocația din aceste poeme, să zicem de iubire care e și ea o traversare pe celălalt mal, este numele, chiar Ely, care înseamnă și eliberare și înseamnă și distrugere și te gândești tot timpul cum spune și Sfânta Evanghelie, Eli, Eli, lama Sabachthani, acel Eli este „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Și, când te dai peste cap, și încă ai un creier care el însuși se dă peste cap și mai scrie și nu mai poți să-i pui frână, nu mai ai capăt. Eu spun aceste lucruri cu rușine fiindcă e bine să păstrăm un anume secret cum scriem și dacă ar fi să ne permită studenții să le dăm un sfat, este să fie, să aibă curaj să nu le fie frică de nimic, nici de hârtia albă, nici de limbă. Pentru că deodată îți apare un distih de Angelus Silesius și el zice „Roza înflorește fără de ce”. Acesta a fost crezul meu mental, acest fără de ce. Am și o carte lungă de „filosofie", Supracartea fără de ce. Uitați, dacă avea o poezie, o carte, o sută de cărți, și aceste poeme se-nvârt, ele capătă o viteză atât de mare, încât devin un singur poem și dacă se-nvârt foarte tare, acest poem devine un vid. Când ajungi în „sunya”, în vid. (Zero a intrat în cultura europeană prin arabii care l-au adus în Spania). Zero a dat și vid, „sunya”, dar și „sephir” și dacă între cifrele imaginare negative și, să zicem, pozitive, nu-l avem pe zero, avem o traversare fără traversare... Cifra zero a fost inventată după anii 499 de Dionysius Exiguus care e născut aici, în Tomis. El a fost impus după aceea, prin anii 600-700 de către englezi, și dacă noi nu avem acest zero dintre timpul dinaintea erei noastre și de după, nici un mare vapor american n-a putut să pornească fiindcă îi lipsea zero... Fără acest vid nu existăm, nu putem să calculăm. În latină, venind în spaniolă, există un cuvânt „cifra”, iar Eminescu are un vers splendid „cifra vieții cea obscură”. „Cifră” înseamnă și enigmă, și secret și vid. Eu am fost cinstit cu mine însumi pentru că n-am scris ca să scriu, am scris, într-un fel, să mă eliberez și să onorez demența mentală care a urmat acestor chestiuni care nu sunt de scris și de-asta e bine uneori să zicem că e de preferat să mai păstrăm o tăcere, să fim supuși cuvântului. Noi nu suntem stăpânii cuvântului. Cuvântul este stăpânul nostru. E un cutremur și trebuie să-l lași, să te lași să te cutremure, că altfel e reportaj.
M.A.F.: Și acum ultima întrebare, Constantin, că timpul se sfârșește, dar pe scurt. Mulți studenți vin să studieze „Scrierea creativă” gândind că poezia are o finalitate practică, anume că poezia poate schimba lumea, într-un anumit fel. Ce părerea ai despre asta?
C.B.: O poezie historială care nimerește abisul poeziei spaniole poate să schimbe lumea, însă lumea nu poate fi schimbată radical fiindcă toate limbile: nostratice, indo-europene, actuale sunt croite pe o eroare care înseamnă arheul care coboară în timp și se întoarce prin har, cum spune limba română. Însă toate acestea sunt ceva fals, de arheul care dă cădere și de asta azi omul moare, de-asta sunt războaie, de-asta au fost imperii care au decăzut, de-asta sunt niște gigantomachii, pentru că marile popoare sunt conduse de niște idioți, de niște analfabeți. De-asta trebuie acum, mai mult decât oricând, să spunem cu o formulă veche: conducătorii, fie ei regi, fie ei împărați, fie ei președinți, trebuie să asculte de poeți. Numai ei, poeții, văd dincolo de timpul în care trăiesc.
M.A.F.: Mulțumesc mult, Constantin.
Acum, pentru a termina, vreau să citești un fragment din Prima elegie, ediție bilingvă, traducere de Carmen Bulzan, când vrei, dacă îți place, prima strofă, pentru ca să se asculte poemul în vocea poetului, e ceva magic.
C.B.: Sunt trei mici strofe:
nici eu nu mai văd pînă dincolo bine
s-a destrămat diafanul
e altfel și invers
și nu știu cine-a-nchis poarta
și universul va rămîne nestrăbătut
tu, numai tu vei rămîne
cu neînflorita roză în mînă
și stăpînia neagră și mută se va-nstrăvechi
și roza neînflorindă
va avea miros de vid
eu nu mai încerc să-mi aprind hîrtia cu creierul
versurile moarte vor rămîne și vor da o petrecere
îmi vor sărbători moartea pe care eu n-o știu
M.A.F.: Prima elegie: aștept inorogul să-mi aducă otrava
esperando que el unicornio me traiga el veneno
yo tampoco puedo ver bien más allá
lo diáfano se desmoronó
es diferente y viceversa
y no sé quién cerró la puerta
y el universo permanecerá intacto
tú, solo tú permanecerás
con una rosa sin florecer en la mano
y el dominio negro y mudo será alienado
y la rosa sin florecer
tendrá olor a vacío
ya no trato de encender mi papel con mi cerebro
los versos muertos permanecerán y darán una fiesta
celebrarán mi muerte que yo no lo conozco
26 septembrie 2024
Tomis-Constanța, România
cu ocazia celui de-al Doilea Congres al Academiei Universalis Poetarum"
Aș vrea să prezint aici și traducerea în spaniolă a unuia dintre cele 100 de volume din Am aprins chibritul care va da foc laniakeii, anume Reino descompuesto. Un descerebrado póstumo (Mundus Edizioni, Torino 2024).
Din această carte vreau să citez două poeme în română și în spaniolă.
au venit singurii xenografi
care pot să scrie
o carte înafara cărții
la ultimul vers
va cădea cometa
și vor coborî nihiliștii
care distrug limba
pînă o schimbă
***
era decembre mereu
ʼn-azil și-n crematoriu
unde numai smintiții
mai dădeau peste cap palimpsestul
și-n decembre
nimic nu devine o carte
că e decompoziție
că viața e un vers
și ți-l recită o străină gură
Versiunea spaniolă:
llegaron los únicos xenógrafos
quién puede escribir
un libro fuera del libro
hasta el último verso
el cometa caerá
y los nihilistas bajaran
que destruyen el lenguaje
hasta que lo cambie
***
siempre era diciembre
en el manicomio y en el crematorio
donde solo los dementes
seguían estropeando el palimpsesto
y en diciembre
nada se convierte en un libro
que es descomposición
que la vida es un verso
y una boca extraña te lo recita
V.R.: Recunosc că prezentați scurt și auster aceste izbânzi literare. Știu că ați primit încă un titlu de doctor honoris causa de la o importantă universitate americană. De asemenea, un simbol important și o diplomă din partea Congresului Statelor Unite ale Americii. Mi-ați spus, de asemenea, că va apărea la Paris o carte despre supracartea dumneavoastră poetică Am aprins chibritul care va da foc laniakeii. Despre Cele zece elegii care sfârșesc poezia (publicată la o mare editură americană, într-o traducere excelentă și o prezentare grafică superbă) s-au scris vreo 12 comentarii foarte elogioase. Dacă mi-amintesc bine, într-unul din ele elegiile dumneavoastră sunt comparate cu Elegiile din Duino ale lui Rilke...
C.B.: Da, Victor. Ai memorat bine și tot ce spui este adevărat. În curând se va tipări și versiunea în suedeză, o traducere eminentă pentru Supremele Angelei. Eu ce pot să spun? Ceea ce va trebui să spun nu se poate scrie într-un interviu ci într-o carte închisă. Literatură smintitoare și memorabilă se scrie când nu vrei să scrii. Și vrei să ții în viață și în memorie cele două ființe supreme care și-au „dictat" poemele din Cele zece elegii care sfârșesc poezia și din Am aprins chibritul care va da foc laniakeii.
Acum, am prieteni adevărați pe toate continentele poeziei și în toate limbile geniale ale pământului. Ei înșiși sunt celebri. Până acum câțiva ani eu am meditat și am scris. Doar atât. Acum m-am trezit cu vreo 25 de premii internaționale uluitoare și cu aproape 100 de traduceri în franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, albaneză, croată, maghiară, suedeză, mongolă. Toate aceste minuni literare se datorează unor scriitori care sunt totodată admirabili autori și prieteni.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Totul este stravechi si supranou, sub soare
Domnul ne scoate mereu din valtoare
Veniti la vesnica sarbatoare !