Congresul PNL s-a terminat, incidența Covid a explodat. Capitala e mascată peste noapte

De Vlad Pârău  /  

Fotografie de Nic Hanu pentru ActiveNews

Fotografie de Nic Hanu pentru ActiveNews

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



La o zi după congresul PNL de la Romexpo unde au participat 5000 de persoane în spațiu închis, Instituția Prefectului Municipiului București (care e condusă de o membră a PNL) a decis să pună biciul pe Bucureșteni, înăsprind restricțiile: pe motiv că rata de incidență a ajuns duminică la 4,35 la mia de locuitori, cetățenii vor fi obligați să poarte din nou mască în spațiile publice. Sunt considerate spații publice piețele, târgurile, bâlciurile, talciocurile, stațiile pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și locul de muncă. De asemenea, cursurile cu prezență fizică ale câtorva instituții de învățământ se suspendă. Decizia a fost luată de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) și adusă la cunoștință de prefectură:  

„Instituția Prefectului - Municipiul București informează că, astăzi, 26 septembrie  2021, s -a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de urgență.
 
Citiți SUBLIMINAL Mesajul teribil pe care îl transmite buluceala de la Congresul PNL

de Adrian Pătrușcă

 
Astfel, având în vedere 

-prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr 932 din 09.09.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;
- Ordinul ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, cu modificările și completările ulterioare;

Luând în considerare adresa Direcției de Sănătate Publică  București nr. 41.191/26.09.2021 înregistrată la Instituția Prefectului – Municipiul București sub nr.22.860/26.09.2021 prin care a fost comunicată rata de incidență cumulată, pe o perioadă de 14 zile, care la nivelul Municipiului București este de 4,35/1000 de locuitori în data de 26.09.2021, ora 1003, 

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborat cu art. 22 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/15.04.2004 privind Sistemul National de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 142 din 09.09.2021 privind desemnarea doamnei subprefect Ghiță Florela-Antonela, ca înlocuitor de drept al Prefectului Municipiului București,   Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, întrunit în ședință extraordinară, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, a constatat că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată la 14 zile, în data de 26.09.2021, orele 1003 este de 4,35 /1000 de locuitori, fapt pentru care, începând cu data de 27.09.2021, ora 00.00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioada de 14 zile, urmând a fi reevaluate în funcție de rata de incidență.

         * În aplicarea prevederilor art.1 din Anexa 2 la HG nr.932/2021 pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARSCoV-2 în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se  instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările.
 
          * În aplicarea prevederilor art.9 pct.4¹ din Anexa 3 la HG nr.932/2021 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului  cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
 
* STB SA va monitoriza permanent gradul de încărcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf.
           Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijloacele de transport, după cum urmează: 
- în autobuze și troleibuze, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși;
- în tramvaie, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din mijloc, iar coborârea pe celelalte uși.
            STB SA va informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție și a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio-video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.
 
 
          * Metrorex SA va informa și îndruma publicul călător prin instalațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și îl va informa asupra obligativității de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.
          Menționăm că regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr.55/2020.
          Totodată,  în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivelul Municipiului București se vor putea institui măsuri suplimentare, cu respectarea normelor legale în vigoare.
    Informăm cetățenii    municipiului București că, luând în considerare
-ordinul comun – Ministerul Educației (nr. 5196/03.09.2021) și Ministerul Sănătății (nr. 1756/03.09.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică; 
          - evoluția pandemiei de COVID-19 cauzată de noul coronavirus SARS-CoV2;
- Ordinul nr. 699/67/2021 al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă;
- Ordinul nr. 700/68/2021 al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă;
- adresa Inspectoratului Școlar al Municipiului București cu nr. 22211/24.09.2021, înregistrată la Instituția Prefectului – Municipiul București sub nr. 22842/24.09.2021;
- adresa Inspectoratului Școlar al Municipiului București cu nr. 22198/24.09.2021, înregistrată la Instituția Prefectului – Municipiul București sub nr. 22854/26.09.2021;

Comitetul Municipiului București pentru Situații de urgență  a aprobat, începând cu data de 27 septembrie 2021, desfășurarea activității cu prezență fizică pentru Grădinița nr. 133- sector 2, conform art. 2 alin (6) din Ordinul comun – Ministerul Educației (nr. 5196/03.09.2021) și Ministerul Sănătății (nr. 1756/03.09.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, care în perioada 13.09.2021-24.09.2021 și-a desfășurat activitatea în sistem online pe motiv de infrastructură.
 
 
                       * Conform art. 3 alin (2) din Ordinul comun- Ministerul Educației (nr. 5196/03.09.2021) și Ministerul Sănătății (nr. 1756/03.09.2021)- pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, începând cu data de 27 septembrie 2021 până la finalizarea construcției, Școala gimnazială Ferdinand I își va desfășura activitatea în sistem online din motive de infrastructură și resurse existente.
 
 
                      *Conform art. 6 alin ( 8 ) din Ordinul comun – Ministerul Educației (nr. 5196/03.09.2021) și Ministerul Sănătății (nr. 1756/03.09.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, se constată suspendarea cursurilor cu prezența fizică pentru unele grupe/clase din cele 16 unități școlare, respectiv:
          - Școala gimnazială nr.162- sector 1 (21.09.2021-04.10.2021);
          - Școala gimnazială nr. 149 - sector 3 (20.09.2021-03.10.2021);
          - Grădinița Răsărit nr. 2 - sector 3 (17.09.2021-30.09.2021);
          - Școala Primară Spectrum -sector 3 (23.09.2021-06.10.2021);
          - Grădinița Arlechino&Friends- sector 3 (21.09.2021-04.10.2021);
          - Școala Gimnazială Mexic- sector 3 (17.09.2021-30.09.2021);
          - Școala Gimnazială nr. 54- sector 3 (24.09.2021-07.10.2021);
          - Scoala Gimnazială Just4Kids- sector 3 (22.09.2021-05.10.2021);
          - Școala Gimnazială Petrache Poenaru- sector 5 (21.09.2021-04.10.2021);
          - Școala Gimnazială Principesa Margareta- sector 5 (21.09.2021-04.10.2021);
          - Grădinița Nr. 269- sector 5 (17.09.2021-30.09.2021);
          - Grădinița Nr. 245- sector 5 (22.09.2021-05.10.2021);
          - Grădinița Hillary Clinton- sector 6 (23.09.2021-06.10.2021);
          - Grădinița Nr. 210- sector 6 (22.09.2021-05.10.2021);
          - Grădinița Nr. 217- sector 6 (21.09.2021-04.10.2021);
          - Școala Gimnazială Nr. 161- sector 6 (21.09.2021-04.10.2021).
           Directorii unităților de învățământ vor asigura punerea în aplicare a prevederilor hotărârii adoptate.
Hotărârile CMBSU nr. 57 și 58 din 26.09.2021 sunt disponibile aici”, a transmis Instituția Prefectului Municipiului București, duminică, pe Facebook.

După confuzia creată de primul comunicat din care nu se înțelegea ce cred autoritățile că sunt spațiile publice, CMBSU a revenit ulterior cu un comunicat de presă prin care a explicatnoțiunea de „spațiu public” și care sunt contextele în care purtarea măștii va deveni obligatorie:

„Notă de îndreptare Hotărârea CMBSU nr.57/26.09.2021
Întrucât redactarea reglementării obligativității măștii de protecție prin Hotărârea CMBSU nr. 57/2021 a creat confuzie în rândul publicului, în ceea ce privește definirea noțiunii de spațiu public, s-au cerut clarificări asupra acestui aspect Direcției de Sănătate Publică București, care, prin conducătorul Grupului de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de producerea de îmbolnăviri în masă, a constatat strecurarea unei erori materiale în redactare, și s-a procedat la publicarea unei Note de îndreptare, pe care o puteți regăsiți la această adresă.

La art. 2 din Hotărârea CMBSU nr. 57/26.09.2021 ce va citi:
„În aplicarea prevederilor art.1 din Anexa 2 la HG nr. 932/2021 pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARSCoV-2 în spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.13 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările”.”, a adăugat Prefectura București.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Sweeping 27.09.2021 09:24
    Numai Minciuni! Cand intram peste ei, sa-i dam afara de la conducerea tarii in haos???
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  4. Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

  5. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  6. Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

  7. E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

  8. Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

  9. MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

  10. IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

22:44

Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

22:00

MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

21:15

Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

20:01

Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

18:45

Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

17:55

E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

17:00

Mesaj în prag de alegeri pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor