

Parohia ortodoxă română „Sfântul Grigorie Teologul" din Schiedam/Rotterdam a organizat duminică, 13 iunie 2021, la inițiativa părintelui paroh protopop dr. Ioan Dură, o vizitӑ documentarӑ în localitatea Domburg (provincia Zeeland) de pe litoralul olandez, acolo unde, cu 132 de ani în urmă, a poposit și regina Elisabeta a României.
Vizita a inclus susținerea, de către o enoriașă a parohiei, a unei conferințe cu tema „În Domburg, pe urmele reginei Elisabeta a României”, opriri la vila „Carmen Sylva”, în prezent monument național olandez, și la pavilionul din imediata sa apropiere, a cărui construcție a fost finalizată în anul în care regina Elisabeta a României s-a aflat în Domburg.
Conferința a constituit un prilej de evocare a personalității reginei Elisabeta a României, a legăturilor acesteia cu Țările de Jos, a rolului pe care regina l-a avut în susținerea tinerelor talente culturale românești din vremea sa, în promovarea costumului tradițional românesc și a artei populare și, nu în ultimul rând, a creației sale literare. Expunerea a urmărit, de asemenea, o reconstituire a celor mai importante momente din perioada șederii reginei-scriitoare Carmen Sylva în Domburg (12 august – 19 septembrie 1889).
Conferința se înscrie în seria de manifestări pe care parohia „Sfântul Grigorie Teologul" din Schiedam/Rotterdam, cea mai veche parohie ortodoxă română din Țările de Jos, le organizează în contextul împlinirii, în 2021, a 40 de ani de activitate.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.