Concertul pianistului rus Alexei Liubimov, care a interpretat o arie a compozitorului anti-putinist Valentin Silvestrov, a fost întrerupt la Moscova de Miliție. Ce motiv au invocat forțele de ordine. VIDEO

De Vlad Pârău  /  

Foto: unilad.co.uk

Foto: unilad.co.uk

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În vreme de război, muzele tac. Un concert al pianistului Alexei Liubimov, care a interpretat în deschidere o arie de Valentin Silvestrov, este întrerupt de miliție la Moscova. Compozitorul ucrainean refugiat în Germania l-ar fi comparat pe Vladimir Putin cu Osama bin Laden, ceea ce a înfuriat Kremlinul - iar asta nu pentru că „despre morți, numai de bine!”. 

Recitalul lui Alexei Liubimov de la Moscova a fost întrerupt în urma unei amenințări anonime cu bombă. Cel puțin acesta este pretextul invocat miercuri seară de forțele de ordine ruse care au intervenit într-o mică sală de spectacol din capitala Rusiei, unde cânta pianistul rus de 77 de ani. El era acompaniat de soprana Yana Ivanilova în momentul în care agenții de poliție au apărut pe scenă, în a doua parte a serii, ordonându-i muzicianului să se oprească de îndată din cântat. În ciuda presiunilor, Alexei Liubimov și-a continuat până la capăt, în aplauzele spectatorilor, interpretarea Impromptuului nr.2 Op.90 de Schubert, a informat Le Figaro. (articolul continuă dedesubt) VIDEO
Momentul întreruperii concertului pianistului Alexei Liubimov de către poliția moscovită a fost distribuit masiv pe rețelele de socializare chiar de către spectatorii prezenți în sală. Filmările difuzate pe Twitter sau Telegram înfățișează doi agenți care-l acostează pe pianist, în timp ce cânta, înclinându-se către el și adresându-se apoi publicului. După finalizarea ariei, Liubimov își ridică pentru câteva clipe pumnul în sus în semn de victorie, iar publicul îl ovaționează. Evacuată la scurt timp după aceea, clădirea a fost scotocită timp de două ore și jumătate, fără nici un rezultat (nu s-a găsit presupusa bombă pentru care milițienii întrerupseseră concertul).

„Mai întâi am așteptat să vină câinii (polițiști), apoi aceștia au adulmecat prin toate cotloanele. Totul s-a prelungit până după miezul nopții”, a declarat joi un angajat al sălii, Rassvet, pentru publicația independentă The Moscow Times
 
Cultura, prinsă în menghină

Cel mai probabil, în spatele falsei amenințări cu bombă se ascundea, de fapt, un motiv mai degrabă politic, după cum au estimat mai mulți observatori. Descinderea poliției „ar fi putut fi legată de naționalitatea compozitorului”, presupune angajatul sălii de concerte Rassvet. Iar asta pentru că, înainte de a-l interpreta pe Schubert, Alexei Liubimov a interpretat o lucrare de Valentin Silvestrov. Refugiat în Germania de la începutul invaziei ruse în Ucraina, celebrul compozitor ucrainean în vârstă de 84 de ani a creat în ultimele săptămâni o nouă orchestrație a imnului patriotic tradițional „Rugăciune pentru Ucraina”. Această compoziție a fost interpretată în martie în cadrul concertului de susținere pentru Ucraina organizat de Met Opera din New York.

Prieten cu Valentin Silvestrov, Alexei Liubimov a ales să interpreteze la Moscova o lucrare mai puțin contestată de-ale acestuia. El s-a oprit asupra ciclului muzical Stufen, pentru soprană și pian, o operă asupra căreia cei doi artiști colaboraseră deja în trecut, în mod special în 1989. Detestat dintotdeauna de puterea sovietică, compozitorul nu și-a măsurat cuvintele nici la adresa președintelui rus, Vladimir Putine. 

„Pe cine susține Putin? Niște criminali! El i-a recrutat și i-a îmbrăcat în costume elegante. Este un terorist, la fel ca Bin Laden, dar de o mie de ori mai puternic decât acela. Ar trebui să fie declarat terorist internațional și pus pe lista persoanelor date în urmărire generală”, a afirmat compozitorul Valentin Silvestrov într-un interviu dat luna trecută canalului german Deutsche Welle.  

Începând cu 24 februarie, autoritățile ruse și-au înăsprit controlul asupra presei și a tuturor formelor de opoziție, închizând mai multe redacții de presă din Rusia și făcând arestări în masă. Acestea au interzis folosirea cuvântului „război” pentru a desemna operațiunile întreprinse de forțele armate ruse în Ucraina, pe care Kremlinul le califică drept o „operațiune militară specială”. În domeniul cultural, conflictul a determinat, până la urmă, o cascadă de anulări ale unor concerte, lansări de filme sau chiar turnee de balet, precum și mai multe plecări precipitate ale unor talente de anvergură europeană.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Monal 16.04.2022 16:45
    Păi dacă Putin e la fel ca Bin Laden, cum a putut el să susțină un concert la Moscova? Și de ce ar avea nevoie miliția dintr-o țară cu un regim autoritar de un pretext pentru a întrerupe un concert? De ce nu l-ar fi interzis pur și simplu, iar pe individ să-l fi arestat? Că de: regim autoritar... bin ladenist.
  • Nenea Iancu 16.04.2022 16:58
    Dictatura in Rusia? Dar cine-a zis ca organul de politie n-are si el un organ auditiv caruia ii place sa fie gadilat armonios? Bag sama ca militienii aceia venisera sa ia meditatii la pian, dar lumea rea din sala a inceput sa-i filmeze si sa imprastie fake news in presa occidentala! Ups... dar presa occidentala era deja ocupata sa le demonizeze pe cantaretele de opera care nu l-au condamnat public pe Putin. De unde putem trage concluzia ca politica, indiferent de tabara sau orientare, nu trebuie amestecata cu arta!
  • Tic 16.04.2022 21:41
    Dar occidentul cel civilizat cum a făcut cu artiștii ruși?
    Eu i-aș fi lăsat să-și continue concertul.
  • Bendis Hestia 16.04.2022 22:05
    Concluzia:
    Dictatorul Putin nu numai ca nu i-a taiat capul pianistului si nici nu a aruncat in aer sala de spectacol cu spectatori cu tot - asa cum ar fi facut Osama bin Laden, cu care a fost comparat - dar, sub ochii vigilenti ai militiilor russe, pianistul si-a terminat cu bine concertul, a facut si gesturi victorioase, au fost ovatii, etc, etc, etc..spectatorii au si postat pe mijloacele de socializare.

    Nimeni nu a fost arestat, sinucis, aruncat pe geam, deportat in Siberia sau impuscat!!!

    Ce dictator cumsecade si meloman are Russia! KGB-ul a mai bifat o victorie de imagine!

    Si uite asa, cei doi asasini in masa, Putin si Zelensky, se joaca cu globul pamantesc precum Charlie Chaplin!
  • A.C. 18.04.2022 03:18
    E deja hilar!!
    Deci, politia moscovita il persecuta pe un pianist pentru ca ala a interpretat o bucata muzicala a unui compozitor ucraineano-rus.
    Politia moscovita il LASA pe pianist sa termine bucata muzicala. Vin la el, ii spun ceva, apoi se intorc cu fata catre multime, pregatind un anunt verbal. Pianistul isi termina piesa, apoi politistul ridica bratul. Reproduc ce se vede in filmare. NU INTERPRETEZ umoral.
    Politia moscovita nu il pune in catuse pe pianist.
    Politia moscovita nu pune in catuse pe nimeni.
    Toata lumea este evacuata in mod egal.
    DUPA CARE, motivele fiind, desigur, politice, politia moscovita aduce caini mirositori de bombe si ISI PIERDE VREMEA doua ore juma', cotrobaind dupa o bomba anuntata si inexistenta.
    Daca ne folosim creierul si materia sa cenusie, atunci se vede ca ALTCINEVA a avut boala pe cetateanul interpret sau/ si pe compozitorul fugar, de 84 de ani si care nu reprezinta NICIUN pericol pentru regimul putinist.
    Caci, daca ne functioneaza, un pic de tot, neuronu', manevrele dictatoriale NU SE OBOSESC sa se prefaca cautatori de bombe si sa isi piarda ORE intr-o manifestare de profesionalism si gravitas profesional. (cacofonie intentionata!)
    Penibil, deja...
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%