Comisia de la Veneția dă dreptate României și respinge noua lege a Educației din Ucraina, care afectează minoritățile. Kievul interpretează decizia experților cum vrea el

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Comisia de la Veneția critică articolul 7 al Legii educației din Ucraina, care se referă la folosirea, în educație, a limbii de stat, a limbilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a altor limbi.

Ministerul român de Externe susține că opinia Comisiei de la Veneția dă dreptate sesizării României privind încălcarea de către Ucrania a dreptului minorităților de a învăța în limba maternă. Prin urmare, MAE a salutat decizia Comisiei de a confirma evaluarea României cu privire la impactul negativ al articolului 7 al Legii Educației din Ucraina. Kievul, în schimb, se pare că a înțeles fix pe dos verdictul dat de Comisia de la Veneția, salutând, la rândul său, o decizie pe care a considerat-o echilibrată și constructivă.

Legislativul ucrainean a adoptat pe 4 septembrie o nouă Lege a educației prin care se desființează învățământul în limba maternă pentru minoritățile etnice, școala devenind obligatorie în limba ucraineană. Asta înseamnă că dispar inclusiv școlile cu predare în limba română. În Ucraina trăiesc peste 400.000 de etnici români care ar urma să sufere din cauza acestor noi prevederi. Pe această speță s-a pronunțat vineri Comisia de la Veneția.

„Ministerul Afacerilor Externe salută adoptarea de către Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) a Consiliului Europei, astăzi, 8 decembrie 2017, a Opiniei sale privind prevederile art. 7 al Legii educației din Ucraina, care se referă la folosirea, în educație, a limbii de stat, a limbilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a altor limbi. MAE reamintește că, în contextul demersurilor diplomatice ferme întreprinse pentru promovarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, România a solicitat Ucrainei consultarea Comisiei de la Veneția cu privire la Legea educației și preluarea opiniei Comisiei în legislația ucraineană. De asemenea, reamintește că în contactele bilaterale directe cu partea română, partea ucraineană și-a asumat, la cel mai înalt nivel, obligația de a remedia problemele create de Lege, în special de art. 7 al acesteia, prin aplicarea recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Opinia Comisiei de la Veneția confirmă evaluarea României cu privire la impactul negativ al art. 7 din legea amintită asupra drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din Ucraina, inclusiv a celor aparținând minorității române. Comisia de la Veneția critică art. 7 din legea amintită și cere modificarea sa, apreciind că acesta este vag, lipsit de precizie juridică și de claritate, și nu garantează în mod adecvat dreptul la educație în limba minorităților. Comisia cere astfel amendarea art. 7 și înlocuirea sa cu un text mai echilibrat și mai clar. Comisia constată, așa cum a susținut constant partea română, că Legea implică o diminuare a oportunităților de învățare în limbile minorităților, putând fi ridicată chiar o problemă de constituționalitate a Legii”, a transmis Ministerul român de Externe, printr-un comunicat.


Ministerul ucrainean al Educației, însă, a dat o cu totul altă interpretare deciziei Comisiei. Kievul susține că acuzațiile aduse Ucrainei nu au fost confirmate.

Potrivit părții ucrainene, Comisia de la Veneția a luat în calcul argumentarea Ucrainei împotriva acuzațiilor cum că articolul lingvistic al legii îngustează drepturile minorităților naționale. ”Comisia de la Veneția a subliniat că subiectul conținutului și volumului drepturilor ține exclusiv de competența Curții Constituționale a Ucrainei”.


Potrivit Ministerului ucrainean al Educației, cea mai importantă teză a concluziilor Comisiei este constatarea că articolul 7 este un articol-cadru și că poate fi detaliat în continuare, în special în Legea Învățământului Secundar, informează bucpress.eu.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu