Civic Media: Premiul Mile Cărpenișan 2017 pentru Curaj și Excelență în Jurnalism merge în Transilvania la Carei, pentru Publicația Buletin de Carei și la Daniela Ciută, președinte ASTRA și Asociația Foștilor Refugiați din 1940

De ActiveNews  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Asociația Civic Media acordă, conform tradiției, și anul acesta Premiul "Mile Cărpenișan” pentru Curaj și Excelență în Jurnalism pentru a marca Ziua Libertății Presei și a susține adevarații jurnalisti independenți din România și spațiul istoric și cultural românesc. 

Dacă anii trecuți am omagiat Basarabia și Bucovina pentru ca anul acesta să ne întoarcem la celalalt obraz pălmuit al României, spune Civic Media, care a decis ca  Premiul "Mile Cărpenișan” 2017 să ajungă  în Transilvania română fiind oferit Publicației Buletin de Carei și Doamnei Daniela Ciută, pentru activitatea prodigioasă în slujba Adevărului și a Valorilor Românești, potrivit site-ului roncea.ro.

Daniela Ciută este fondatoarea energicei publicații Buletin de Carei, Președinte al Despărțământului ASTRA Carei și Președinte al filialei Carei a Asociației Foștilor Refugiați, Strămutați și Expulzați din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena din 1940.

Recent, la 167 de ani de la Marea Adunare de la Blaj, de pe Câmpia Libertății, Despărțământul ASTRA Carei a organizat un simpozion cu titlul "Andrei Șaguna și Revoluția de la 1848-1849”, dedicat celui care a fost primul președinte al ASTRA, ocazie cu care ÎPS Andrei Andreicuț, Părintele Mitropolit și PS Iustin Sigheteanul au devenit Membrii de Onoare ai Despărțământului ASTRA Carei.

Unul dintre proiectele sale de suflet este edificarea unui bust al Românului Absolut Mihai Eminescu la Carei pentru a celebra cum se cuvine 100 de ani de la Marea Unire. Proiectul, aflat pe agenda Primăriei Carei, întâmpina momentan unele mici impedimente, inclusiv legate de finanțare.

Din acest motiv, Asociația Civic Media îi invită pe români să se ralieze campaniei de subscripție publică "Dați cinci lei pentru Eminescu la Carei!”. Dacă numai 5000 de români ar dona această sumă infimă, ridicarea statuii Poetului Național va avea loc la timp pentru a sărbătorii Centenarul Marii Uniri cu figura luminoasă a blândului militant pentru "Dacia Mare”.
Decernarea Premiului va avea loc chiar la Carei, în cadrul unei manifestări organizate împreună cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și dedicate libertății presei de limbă română în Transilvania și dialogului inter-cultural.
 

Începând din 2010, Civic Media a premiat de 3 Mai – Ziua Libertății Presei – jurnalismul de front, prin Dan Nițescu, fostul operator și prieten al lui Mile Cărpenișan, reținut abuziv de autoritățile de la Chișinău în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, pe Cristian Botez, un veteran al majorității războaielor de pe glob din ultimele două decenii și jumătate, cât și pe jurnalistul orădean Florin Budea, care s-a luptat pentru adevăr în instanță cu vicepreședintele Parlamentului European Laszlo Tokes, apoi pe redutabilul analist de politică internațională – și nu numai – Corneliu Vlad, din vechea școală românească de politică externă națională, urmat de Dan Tanasă, energicul blogger și apărător al drepturilor românilor din Harghita și Covasna, pentru ca apoi să-l recompensăm pentru întreaga sa activitate neprețuită pe cercetătorul bucovinean Vasile Ilica, veteran de război și "persona non grata” în Ucraina, acum plecat dintre noi fără a-și fi mai văzut plaiurile natale, anul următor fiind premiat istoricul și jurnalistul basarabean Alexandru Moraru iar anul trecut am recompensat onorific plurivalența și profesionalismul a doi jurnaliști extraordinari, soții Simona Lazăr și Valentin Țigău, ziariști profesioniști ai Radio România, interziși în Ucraina pentru reportajele lor despre românii din sudul Basarabiei.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  8. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  9. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  10. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?