

Potrivit unor surse citate de România TV, Guvernul vrea să-și asume răspunderea pe certificatul Covid, astfel încât proiectul de lege să nu mai ajungă la vot marți, în Parlament, așa cum era prevăzut, informează Știri pe Surse. Societatea civilă urmează să protesteze mâine, 21 decembrie, la Parlament. Artificiul ar demonta și protestul și dezbaterea parlamentară firească unei democrații.
În acest caz, premierul Nicolae Ciucă ar urma să vină în plenul Parlamentului și să declare că Guvernul își va asuma răspunderea pentru impunerea certificatelor Covid, după care legea ar urma să fie publicată în Monitorul Oficial.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, luni, după ședința de Guvern, că au existat discuții privind subiectul asumării răspunderii Guvernului pe certificatul Covid, însă nu a dorit să spună dacă se va întâmpla acest lucru, mai informează Știri pe Surse.
Întrebat despre asumarea răspunderii Guvernului, în Parlament, pe proiectul certificatului Covid, Cărbunaru a răspuns: „Au existat discuții în legătură cu acest subiect. În momentul în care vom avea elemente noi, le vom comunica. Când vom avea elemente concrete, voi reveni”.
Mâine este planificat votul pe legea Certificatului verde dar și protestul societății civile. Citiți Mihai
Tîrnoveanu: 21 decembrie 2021 este o Dată din Istorie. Doar de noi
depinde ce fel de Dată va fi. Renunțați la o singură zi de lucru, pentru
a nu fi nevoiți să renunțați la serviciul vostru
Însă, conform programului premierului Ciucă, acesta
va
participa încă din aceasta seară la un dineu de lucru cu președintele Consiliului European,
Charles Michel, iar marți va avea o întrevedere cu președinta Comisiei
Europene, vaccinista Ursula von der Leyen.
Potrivit unor surse politice, PSD ar dori ca premierul Nicolae Ciucă să își asume răspunderea în Parlament pe proiectul certificatului Covid.
Social-democrații consideră că, prin asumarea răspunderii, proiectul va trece mai repede de Parlament și se va evita și opoziția celor care nu doresc impunerea certificatului Covid la locul de muncă.
PSD vrea ca certificatul verde să intre în vigoare până la Crăciun, și doar prin procedura asumării răspunderii se va putea realiza acest lucru.
Ce înseamnă asumarea răspunderii Guvernului:
(1) Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declarației de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Președintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în ședința comună a celor două Camere.
Vă vom ține la curent cu evoluția situației.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Ne imbătăm cu apă rece de doi ani fac ce vor si vor face până la capat, iar noi vom protesta pasnic, in groapa de care vorbeam, in timp ce ni se umple gura de pamant!