Cîțu și Chirica vor să introducă PAȘAPORTUL DE VACCINARE ÎN BISERICĂ de Sfânta Parascheva. Precedentul odată creat acesta poate deveni regulă. ATENȚIE!

De Victor Roncea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Primarul Iașilor, convertitul de la PSD la PNL Mihai Chirica, după ce a aprobat manifestarea de „mândrie” a homosexualilor prin centrul orașului chiar de marea sărbătoare a Acoperământului Maicii Domnului, a susținut, joi, și o conferință de presă despre Sărbătorile Iașiului, care au loc în preajma praznicului Sfintei Parascheva. El a anunțat că acestea se vor desfășura, însă într-o formă mai restrânsă și cu mai multe măsuri de protecție care se impun din cauza pandemiei de COVID-19, transmite Agerpres.

„Nu vrem să prejudiciem dreptul unui credincios de a se închina, dar asta înseamnă că trebuie să fim foarte atenți la ce măsuri luăm pentru a nu aduce și un nivel de infectare mai mare", a declarat jurnaliștilor primarul Mihai Chirica, chipurile grijuliu.

"Vom face concerte atunci când vom putea face concerte. Ne gândeam dacă să facem târg de vinuri. Sunt două opțiuni. Opțiunea numărul unu: facem, dar intră doar vaccinații. Și asta poate fi un imbold, dar din păcate poate fi cam târziu pentru că nu poate dovedi încheierea schemei complete de vaccinare.”, a spus Chirica.

Același argument nu i s-a mai părut valabil peste numai un minut, când, în ceea ce privește pelerinajul la racla cu moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, care în fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, este scoasă în fața Catedralei Mitropolitane, primarul Iașiului a precizat că cel mai probabil se va face "nu după buletin, ci după starea de sănătate, de vaccinare".

"Dacă vom ajunge la concluzia că pelerinajul, într-o formă controlată împreună cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, se va face, se va face nu după buletin, ci după starea de sănătate, de vaccinare.", a menționat Chirica.

„În opinia sa, o decizie de interzicere a pelerinajului va fi greșită pentru că "va scoate la suprafață mișcări extremiste, care nu sunt în favoarea religiei, ci sunt extremiste politic", ceea ce s-a întâmplat și anul trecut, scrie, textual Agerpres, confirmând aprecierile lipsite de fundament ale primarului în ceea ce trebuia să fie o știre de presă.

„Coincidență”, de astăzi, 1 octombrie 2021, în Vatican, angajat pe față în „resetarea” lumii, se intră numai cu așa-zisul „certificat verde”. Măsura cu privire la intrarea în biserici cu pașaportul „verde” electronic al Erei Covid este valabilă în Franța încă din iulie.

Citiți și Profețiile Părintelui Justin Pârvu se împlinesc azi: Veți fi căutați și în crăpăturile pământului pentru vaccinare și acte biometrice. Să nu le acceptați! Național: Cine nu se vaccinează va fi exclus social! 

Duet Cîțu - Chirica pe tema introducerii certificatului de vaccinare în Biserică, la Iași

Pelerinajul de la Iași de Sfântă Parascheva se va putea desfășura dacă se respectă regulile în vigoare privind gestionarea pandemiei de COVID-19, a declarat în aceeași zi, spre seară, prim-ministrul Florin Cîțu, acesta adăugând că înainte de desfășurarea procesiunii organizatorii ar trebui să solicite DSU local și o recomandare în acest sens, transmite Agerpres.

"Dacă se respectă exact regulile pe care le avem în vigoare în acest moment, nu văd o problemă. Dar trebuie să respecte: distanțare socială, mască, dezinfectant. Cred că, dacă toate acestea se respectă, nu trebuie să fie o problemă", a spus Florin Cîțu, la TVR 1.

Acesta a precizat că pelerinii care doresc să intre în biserică ar trebui, teoretic, să prezinte dovada vaccinării sau a trecerii prin boală, scrie Agerpres redând din declarația lui Cîțu de la TVR 1 (Video AICI, min. 9.00).

"În partea de interior ar trebui, teoretic. Dacă sunt la coadă, afară, nu este nevoie, sunt afară, în spațiu liber. Dacă este așa, da. Dar acum nu știu exact care vor fi procedurile acolo și cum se va desfășura întreg pelerinajul. Eu zic că cel mai bine ar fi ca organizatorii să ceară celor de la DSU să vadă ... o recomandare. DSU poate să dea recomandare și ar fi bine, înainte de a începe procesiunea, să fie cerută o recomandare de la DSU, ca să se știe exact regulile care trebuie respectate", a arătat Cîțu, chipurile necunoscător.

DSU - Departamentul pentru Situații de Urgență - este condus de „comandantul acțiunii Covid”, deja primul om în stat, Raed Arafat, cu care Cîțu împarte conducerea CNSU - Comitetul Național pentru Situații de Urgență - care tocmai a născut Hotărârea anti-constituțională ca doar vaccinații și cei trecuți prin boală să poată participa la evenimente etc, deși vaccinații, după cum o spun specialiștii onești și o adeveresc spitalele pline de injectați, se infectează și răspândesc virusul fără limite.

Citiți și Manuela Hărăbor, reacție dură împotriva Dictaturii Covid: AJUNGE! Vă place dictatura, vă simțiți puternic și invincibil, dar am o veste pentru dumneavoastră, domnule Arafat: Nu scapă nimeni de Dreapta Judecată. Sâmbătă Dumnezeu va fi cu noi!

Ce constatăm, de fapt: o conivență în declarații și fapte pe linia Iași - București, corelată cu o decizie aberantă și fără precedent în spațiul european, prin care, de fapt, interzicându-se accesul nevaccinaților la evenimente, spectacole culturale etc, nu mai rămâne decât un pas pentru ca spațiul sacru al Bisericii să fie considerat de asemenea spațiu public care trebuie să se supună noilor reguli ilegale tocmai instituite abuziv, noaptea ca hoții, de un guvern fără legitimitate și reprezentativitate, al cărui premier își face propriul popor, respectiv majoritatea enormă de 70% care se opune vaccinării, drept un popor de proști.

ATENȚIE!

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (11)
  • ioansperling 01.10.2021 06:03
    Mâncați cu fulgi cu tot! Oricat am intoarce-o mai repede sau mai tarziu tot acolo ajungem!
  • Orizont 01.10.2021 11:14
    Remarc retorica securista in limbaj de lemn a lui Chirica : "va scoate la suprafață mișcări extremiste, care nu sunt în favoarea religiei, ci sunt extremiste politic", ceea ce s-a întâmplat și anul trecut”.

    Care sunt aceste miscari "extremiste" ? - Asociatiile crestine, nationaliste , pro-familie , presa anti-sistem si chiar formatiuni politice pe care oligofrenul Catu le acuza intr-una de "extremism"..
  • Elina ► Orizont 01.10.2021 14:00
    Este una din tehnicile progresiste/sexomarxiste de actiune: atac si name calling. Spune-le celorlalti "fascisti"", "extremisti"', ''albi asupritori"'. Ei vor fi ocupati sa se apere si tu iti faci treaba ticaloasa in continuare. De cate ori il vad pe ca-catu ca raspunde la intrebari, zice de cei de la AUR ca sunt extremisti si ca el nu e ca Dragnea. Atat stie sa spuna.
    Altfel, jigodiile progresiste sunt sensibile, nu suporta sa li se aplice acelasi tratament. Te reclama pentru discriminare si hate speeach. Au de partea lor institutiile statului in care au infiltrat si crescut pe ai lor de zeci de ani...marsul cel lung al neomarxismului...
  • Năzuim spre Înviere 01.10.2021 07:37
    De ce isi baga nasul un S-A-T-A-N-I-S-T in treburile bisericii?
    Nu e de competenta lui chiar ca si primar. Cum poate avea mizerabilul tupeu, scarnavul tupeu ca sa se impuna asupra vointei Bisericii lui Hristos?!!!
    Duca-se pe pustii la satanizatii lui "mândri" LGBTblblbght...
    Piei satana ca te va trazni Dumnezeu si Sfanta Cuvioasă Parascheva!

    A lua aminte nenorocitul acesta la viața Sfantului Hariton Marturisitorul:

    În acea vreme, Aurelian Kesarul, de mînia lui Dumnezeu fiind pedepsit pentru vărsarea sîngelui creștin, a murit. Mergînd prin Bizantia și Heracleea, mai întîi a fost înfricoșat cu un tunet mare din cer care i-a însemnat înainte grabnica lui moarte; apoi s-a lipsit rău de această viață în chinuri cumplite. După moartea lui a încetat prigonirea cea asupra creștinilor, dîndu-li-se libertate din legături și din temniță legaților lui Hristos. Pentru că cel ce a luat după moartea lui Aurelian împărăteștile sceptruri, învățîndu-se cu pedeapsa celui ce mai înainte împărățise, a trimis poruncă prin toate părțile stăpînirii sale ca toți creștinii să fie slobozi. Se temea să nu pătimească și el tot ca Aurelian, purtîndu-se rău cu creștinii. Și a fost atunci mare bucurie între dreptcredincioși. Se dădea drumul din obezi celor legați, cei izgoniți în surghiunii se întorceau la locurile lor, episcopii ieșeau din pustie și din peșteri, preoți și bi-necredincioșii, care de frica chinuitorilor se ascunseseră, sărutîndu-se acum unul pe altul, se veseleau pentru pacea Bisericii.
  • A.C. 01.10.2021 07:46
    Trebuie dati in judecata!!! Stiu ca lumea nu are incredere in justitie, pe buna dreptate de multe ori, insa trebuie dati in judecata, atat ca institutii ale statului, cat si ca indivizi. Sa nu lasam acesti "pasi mici" sa se implementeze, caci asa se naste marea dictatura!
  • Vlah 01.10.2021 08:15
    Stăpânul lor, diavolul vrea să introducă pașaportul nazist. Nu mi-o luați în nume de rău, dar pentru respectarea adevărului, articolele de acest gen, ar trebui să înceapă cu formula: "Slugile diavolului, Câțu, Chirică, etc vor să ..."
  • Orizont 01.10.2021 11:03
    Patriarhia si restul ierarhiei cand au de cand sa TERMINE compromisurile facute cu Mafia de Stat si sa mobilizeze poporul ??!
    Cu siguranta v-ati lamurit ce inseamna "pasaportul verde" ! - Prin acesta va va pune satana marca 666 pe frunte sau pe mana ! ACUM ESTE TESTUL FINAL - Ori pastrati toti romanii in Biserica , ori doua treimi vor merge in catacombe , iar voi va veti amagi in asteptarea lui ANTIHRIST !
  • Nenea Iancu 01.10.2021 11:39
    Singura organizatie extremista din Romania e PNL: la 30 de ani de la caderea dictaturii, este primul partid dupa PCR care incalca libertatile fundamentale, aboleste Constitutia si instaureaza segregarea in functie de certificatul obedientei. Ba mai si confunda sanatatea cu injectarea experimentala! Totul la comanda primita din afara Romaniei. Acest grup infractional organizat trebuie maturat de la conducerea Romaniei, e o chestiune de siguranta nationala, ba chiar de existenta sau disolutia statului roman.
  • mariusmioc 01.10.2021 13:39
    Se știe de anul trecut că după îmbulzeala de la Sfînta Paraschiva nu a dus la nici o creștere a numărului de infectări la Iași, ci numai pe la Cluj. Covidioții consideră că era vorba de pelerinii clujeni care fuseseră la Iași la Sfînta Paraschiva.
  • un_roman crestin 01.10.2021 16:47
    https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/primarul-chirica-pregateste-o-noua-vila-in-centru-trecuta-pe-numele-fiului-sau-de-4-ani--301568.html
    Chirica este sigur pe el si joaca tare.
  • Marinna 01.10.2021 17:00
    Nu pot sa nu remarc jocurile de cuvinte manipulatorii: ''teoretic vaxx ar trebui in Biserica..''
    Se incearca crearea unei probleme acolo unde nu e pentru a crea un precedent si anume de a introduce vaxx in Biserica
    Evident ca Sfanta va fi scoasa afara ca in fiecare an, ce nevoie de vaxx sa fie in aer liber..
    Jocuri ordinare
    Sper ca Sfanta Parascheva sa faca lumina si sa ne lase sa o cinstim asa cum se cuvine!
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  4. Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

  5. Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

  6. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  7. E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

  8. MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

  9. Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

  10. PĂRINTELE DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU – CHIP AL SMERENIEI CREȘTINE ȘI AL DRAGOSTEI DEPLINE (+11 mai 2004) - Un portret alcătuit de Maicile de la Petru Vodă

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

23:00

PĂRINTELE DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU – CHIP AL SMERENIEI CREȘTINE ȘI AL DRAGOSTEI DEPLINE (+11 mai 2004) - Un portret alcătuit de Maicile de la Petru Vodă

22:44

Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

22:00

MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

21:15

Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

20:01

Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

18:45

Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

17:55

E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

17:00

Mesaj în prag de alegeri pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025