Celebrul procuror Teodor Niță demască cartelul OMV: Au produs consecințe patrimoniale Statului român de peste 70 milioane euro. În urma afacerii, au intrat cu 51% sub controlul austriecilor

De Cătălin Vușcan  /  

Foto: RomâniaTV

Foto: RomâniaTV

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un procuror din Constanța a început, în 2015, o cercetare penală împotriva OMV Petrom, despre care spunea că n-ar fi respectat condițiile de privatizare. Teodor Niță, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a întocmit o ordonanță în care a semnalat o serie de aspecte care ar indica încălcări ale legii penale, potrivit Evenimentul Zilei.

Conform sursei citate, ancheta pe care procurorul Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța a deschis-o în 2015, vizează posibile fraude comise în condițiile de nerespectare a „Acordului de Privatizare a Petrom” din 2004, aprobat prin hotărâre de guvern în condițiile în care prin Legea nr. 555/2004 a fost stabilit cadrul juridic pentru privatizare. Primele concluzii trase de procuror au fost că această privatizare, derulată de guvernul PSD condus de Andrian Năstase, ar fi produs consecințe patrimoniale Statului român de peste 70 milioane euro.

Iată ce a declarat procurorul Teodor Niță:
 

„Profitând, în cadrul demersurilor administrative efectuate de caracterul confidențial și nepublic al contractului de privatizare, ascunzând realitățile obligațiilor asumate reprezentanților Autorității de Reglementare din punct de vedere al Mediului din Craiova și Pitești cât și primăriei Bradu din jud. Argeș, apreciez că sunt date care să justifice presupunerea rezonabilă a faptului că persoana juridică a urmat intenționat o procedura aptă să ducă la eludarea obligațiilor asumate, în sensul solicitării și ulterior al obținerii autorizațiilor de desființare a instalațiilor precizate din cadrul celor două combinate, fără a fi fost efectuate investițiile pentru retehnologizare.

Revenind la cele mai sus expuse, din această perspectivă, consider că sunt indicii care să justifice presupunerea rezonabilă că SC OMV Petrom a săvârșit infracțiunea de înșelăciune în dauna statului, sens în care va fi luată măsura ce se impune”.
 
Citiți mai multe detalii la Luju.ro
 
VIDEO Procurorul Teodor Niță, premiat la Haga pentru activitatea sa împotriva infracțiunilor de mediu
 
Procurorul Teodor Niță
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • o.c. 16.12.2022 13:20
    iar Arpechim urmeaă să fie demolat și tăiat bucăți pe modelul Doljchim. are cineva de la București grijă să se întâmple așa.
  • Felix2022 16.12.2022 13:36
    Dacă politicienii postdecembriști ar fi fost patrioți și nu ar fi fost avizi de bani cum nisipul deșertului de apă, România și românii ar fi fost nația cea mai bogată din Europa.
Ultima oră

12:14

Organizațiile LGBT, la doar o zi după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte al României, cer legalizarea parteneriatului civil și reglementări pentru persoanele transsexuale

11:54

Reacția SUA după victoria lui Nicușor Dan întârzie să apară. Livu Alexa: ”Nu e o greșeală, nu e o scăpare. Nu la acest nivel, nu în acest context”

11:36

George Simion - mesaj de ultimă oră: ”Anunțuri importante AZI! Anunțurile așteptate de voi, românii liberi!”

10:22

OMS a adoptat Tratatul privind pandemiile

09:59

Ambasadoarea lui Biden în România, Kathleen Kavalec, s-a retras din funcție. Cine este șeful interimar al misiunii diplomatice de la București

09:16

A doua bombă de la Washington: Emisarul lui Trump îl sprijină pe Pavel Durov în acuzațiile de ingerință franceză în alegerile din România: "Multumesc pentru curaj"

08:34

Bomba de la Washington: "Lovitura de stat silențioasă data de UE în România prin instalarea lui Nicușor Dan. Întrebări pe care nicio democrație serioasă nu-și poate permite să le ignore"

00:00

Ion Cristoiu înainte de alegerile din 20 mai 1990: Ion Iliescu vs Piața Universității și visul lui Gorbaciov: confirmarea Puterii comuniste prin intermediul alegerilor libere. România ar fi astfel un caz unic în lume. ISTORIA POST-DECEMBRISTĂ

23:30

20 mai: Sfânta Lidia din Filipi, prima creștină din Europa, botezată de însuși Sfântul Apostol Pavel

23:00

19 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusei. VIAȚA și TROPARUL

22:30

19 mai: S-a născut Ion JALEA, marele sculptor român care a continuat să lucreze și după ce a PIERDUT UN BRAȚ

21:44

Constantin Barbu este scriitorul care a publicat cele mai multe cărți și va mai publica. INTERVIU: Academicianul Eugen Simion mi-a spus că el, Sorescu și Blandiana au lucrat cu Direcția de Informații Externe dar n-au dat nimic scris

20:30

Prima Concubină a țării, Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, lucrează ca manager la compania franceză RENAULT. Coincidență

19:50

Petiție către Nicusor Dan pentru numirea domnului Dani Mocanu în funcția de Ministru al Culturii

19:48

Benjamin Netanyahu anunță anexarea Fâșiei Gaza