Cel mai prost rezultat posibil. Partidul Democrat păstrează majoritatea în Senatul SUA

De Tribuna US  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Partidul Democrat își va păstra majoritatea în Senatul SUA datorită faptului că senatoarea democrată Catherine Cortez Masto a câștigat alegerile din Nevada în cursa împotriva contracandidatului republican Adam Laxalt cu o diferență de 6500 de voturi.

Până vineri seară, republicanii din Nevada erau încrezători că vor obține victoria cu un scor strâns, dar sâmbătă dimineață Laxalt, candidat susținut de fostul președinte Trump, a declarat că șansele lui de a obține un loc în Senat se diminuează cu fiecare oră.

Legea electorală din Nevada prevede că un candidat poate solicita o renumărare a voturilor la trei zile după oficializarea rezultatelor – nu este clar dacă Laxalt va solicita această procedură.

În prezent, democrații dețin 50 de locuri, față de 49 de locuri deținute de republicani, cu un singur loc care urmează să fie decis în Georgia, unde va avea loc un al doilea tur de scrutin între republicanul Herschel Walker și senatorul democrat Raphael Warnock pe 6 decembrie.

Chiar și în cazul în care republicanul Walker ar câștiga în Georgia, democrații ar avea totuși majoritatea cu votul de departajare al vicepreședintelui Kamala Harris. Regulamentul Senatului prevede că la o egalitate de 50-50, vicepreședintele SUA poate înclina balanța la vot.

La alegerile de la mijlocul mandatului din acest an, republicanii au fost nevoiți să apere 21 de locuri în Senat, în timp ce democrații au trebuit să apere doar 14. Trei dintre cele patru cele mai strânse curse pentru Senat din acest ciclu au avut ca protagonist un democrat.

În ceea ce privește Camera Reprezentanților, Partidul Republican se află la doar 7 locuri de a obține o majoritate minimă – 218 – democrații obținând până duminică 204 locuri. Este de așteptat ca în cursul următoarelor zile să se finalizeze numărătorile la toate cursele electorale și pentru Camera Reprezentanților.

Înainte de midterms Partidul Republican era încrezător că va obține o majoritate minimă în Senatul SUA, dar a pierdut o serie de curse electorale în state cheie precum Pennsylvania, Arizona, Nevada – Georgia având rolul de a aduce Democraților, posibil, un vot în plus: 51 la 49.

Tribuna.US
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • SandaManda 13.11.2022 19:39
    O foarte buna lectie sa nu ne mai punem nadejdea in oameni.
    Doar in Dumnezeu si Faca-se Voia Ta Doamne.
  • Andrei Molnar 14.11.2022 01:30
    In 2020 inca nu eram convins de furtul masiv , am crezut totusi ca poate a fost un vot negativ-( dintre care multi tineri indoctrinati in sistemul de invatamint au votat doar impotriva lui Trump -bictech-ul si masmedia fiind la turatie maxima impotriva lui Trump- saracul Biden nu avea ce sa ofere...dar astazi cand inflatia e peste 9% , carburantii scumpit de aproape 3 ori, mancarea cu cel putin 50% ,criminalitatea a crescut fara precedent in orasele mari mai ales cele albastre-recesiunea bate la usa- dezastrul de la granita cu Mexic-iar pe plan extern imaginea e sifonata rau de tot,,,,chiar nu pot sa cred ca pe Americanul de rand pricipala lui problema era dreptul la avort dupa 16 saptamini...care oricum legislatorul statului respectiv o reglementeaza conform vointei cetatenilor din statul respectiv....Eu nu mai gred in alegeri corecte in America pina cand nu se schimba legea electorala in fiecare stat,...altfel o sa ne amagim cu rezultate cum vor ei reglate electronic din servere -tocmai la oftica -la diferente de sub un procent ...Serios?- chiar asa sa fie?
  1. Crin Antonescu NU VOTEAZĂ CU Nicușor Dan și dinamitează Coaliția “M**e PSD” care vrea să “salveze” țara cot la cot cu Băsescu și Pleșu: ”Am dreptul să nu fiu luat în turmă de SECURISTOIZI ca dl. NICUȘOR, new entry”

  2. Cora Muntean: Am fost abordată de un comando. Au zis că sunt eliberatorii României de extremiști și dacă le pot acorda 5 sau 10 minute

  3. NICUȘOR DAN, sponsor oficial al producției EU SUNT NICU - povestea unui tânăr homosexual pe străzile Bucureștiului. Premiera la Muzeul Țăranului Român, Studioul ”Horia Bernea”

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. BTI: Vlad Voiculescu a făcut un lucru bun, la care eu nu m-aș fi gândit, necunoscând prea bine tefeliștii

  6. Jenant dar sănătos: Trump se retrage în fața Houthis

  7. Declarație șocantă făcută de Nicușor Dan: ”Președintele are în mână un instrument foarte puternic – influența sa în justiție”. Reacția lui George Simion

  8. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  9. Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist

  10. Adrian Onciu: TACTICI PERVERSE

  1. PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

  2. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  5. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  6. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  7. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  10. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

Ultima oră

19:31

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură, comentarii foarte răutăcioase postate, în care batjocoresc pe cei care au votat altfel decat socotesc ei că e bine. Ce legătură are această atitudine cu Hristos?

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singursalariul și a pus și un bonus de 50%

19:13

Fum alb la Vatican. Apare un nou Papă

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

VIDEO EXCLUSIV ORA 20.00: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem

14:28

Alte 60.000 de documente legate de asasinarea președintelui John F. Kennedy au fost publicate de Tulsi Gabbard

14:25

Virgiliu Gheorghe: Ce părere aveți: compensațiile oferite familiilor soldaților decedați pe care Nicușor Dan vrea sa ii trimita pe frontul din Ucraina vor fi suficiente pentru a le alina durerea? Întrebări pentru candidatul prezidențial soroșist