Ce vreau de Centenar

De Cosmin Țîntă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


A trecut o lună și ceva din anul o sută. Greu a fost până la Marea Unire, greu a fost și după. Am crescut, am căzut, ne-am ridicat, ne-am bucurat, am suferit. State din jurul nostru, clădite tot atunci, s-au prăbușit. Noi am rezistat!

Tot anul ăsta intrăm în cel de-al 160-lea an de la Mica Unire, realizată înaintea nemților și a italienilor. Și implinim 170 de ani de la revoluția pașoptistă, când dorința de a făuri un stat pentru toți românii în falia geo-strategică de ne-a fost dată drept meleag de baștină, era scoasă din vis și ridicată spre facere.

Toate acestea sunt motive de încredere și sărbătoare. Dar ne și obligă. Ne obligă la a nu ceda în fața unor vremuri din nou cumplit de grele. Ne obligă la a îndrepta lucruri, la a  privi înainte, la a desăvârși România ca țară a noastră, demnă, cu fruntea sus și pe picioarele ei.

Vreau și eu câteva lucruri în anul Centenarului.

Vreau să ne redobândim suveranitatea! Sub toate aspectele pe care le implică acest lucru. Căci poporul trebuie să fie suveran în Țară iar Țara trebuie să fie suverană în fața altor state. Nicio hotarâre importantă pentru noi nu mai trebuie luată fără consultarea noastră!

Implicit, vreau să ne redobândim independența! Vreau asta și sub aspect practic- România poate hrăni zeci de milioane de oameni, trebuie să o ajutăm, să o lăsăm să ne hrănească. România are și suficiente resurse și infrastructură specifică. Practic, putem fi independenți agro-alimentar și energetic.

Vreau ca pământurile noastre să fie ale noastre, nu ale altora. Vreau ca pădurile noastre să nu mai fie tăiate fără milă si trimise altora, vreau ca de resursele noastre să ne bucurăm în primul rând noi, prin înțeleaptă folosire. Vreau ca milioanele de frați ai noștri, pribegiți de nevoi și de istorie, să se poată întoarce Acasă. Vreau ca cei care ne fură, indiferent că sunt nemernici născuți printre noi sau veniți de altundeva, să suporte aspră pedeapsă.Vreau să se învețe carte, vreau să nu mai moară prin spitale cei cu zile. Vreau să ne ajutăm Țara să ne ajute. Vreau să transformăm bletemul de a ne fi născut ca neam în această falie geo-strategică, la răscrucea de interese ale altora, în șansă!

Gândiți, adăugați ce credeți de cuviință, dezbateți, cereți cu glas puternic! Eu vreau un proiect de țară de Centenar, croit pe nevoile și sufletul nostru. Poate și voi la fel. La mulți ani!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?