Ce ne așteaptă? În Suedia, MII de oameni își implantează microcipuri sub piele

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ei spun că așa își simplifică viața. Mii de suedezi au microcipuri implantate sub piele, pentru a nu mai fi nevoiți să aibă asupra lor carduri, acte de identitate și chiar bilete de tren.

Aproximativ 3.000 de persoane din Suedia au decis în ultimii trei ani să-și introducă sub piele un microcip - la fel de mic precum un bob de orez, informează agenția France-Presse. Tehnologia a fost folosită pentru prima dată în țară în 2015.

Implanturile de microcipuri au contribuit deja la înlocuirea unor elemente necsare în viața lor de zi cu zi. Astfel, microcipul pe care  Ulrika Celsing  îl are în corp, mai precis în mână, a înlocuit cardul de acces la sala de gimnastică și cardul de serviciu. Când ajunge la locul de muncă, femeia în vârstă de 28 de ani își întinde mâna lângă o cutie mică și scrie rapid un cod înainte ca ușile să se deschidă, comentează AFP.

Anul trecut, Căile Ferate suedeze au demarat programul de scanare a mâinilor pasagerilor cu cipuri biometrice pentru a verifica biletele cumpărate.

„O înțepătură ușoară”

Procedura implantării cipurilor este similară cu cea a unui piercing și implică o seringă care introduce cipul în mâna persoanei. Tânăra Ulrika Celsing, care recurs la această metodă, a declarat pentru AFP că a simțit doar o „înțepătură ușoară”.

Dar implantarea cipurilor ar putea provoca infecții sau reacții în sistemul imunitar al organismului, a declarat Ben Libbertton, microbiolog la laboratorul MAX IV din sudul Suediei, pentru AFP.
El susține și că datele colectate prin implantarea cipurilor sunt prea limitate pentru ca utilizatorii să se teamă de hackeri sau de o supraveghere în masă.


Așa numitul „Biohacking” -  folosirea unor instrumente și soluții rapide (shortcut-uri) bazate pe știință, pentru a-ți „hackui" propria biologie este însă în creștere, deoarece tot mai mulți oameni încep să utilizeze tehnologie la purtător, cum ar fi ceasurile Apple și Fitits.

În urmă cu aproximativ patru ani, grupul suedez de Biohacking, Bionyfiken, a început să organizeze „partide de implant” - în care grupuri de persoane au fost invitate să-și introducă cipuri în mâinile lor - în țări precum SUA, Marea Britanie, Franța, Germania și Mexic.

De asemenea, zeci de angajați de la o companie americană din Wisconsin au fost de acord să-și introducă în mâini microcipuri, pe care le-ar putea folosi pentru a cumpăra gustări, pentru a se conecta la calculatoare sau pentru a folosi xeroxul.


Suedezii par însă mai dispuși decât orice altă nație să încerce tehnologia cipării organismului.

Cu o populație de 10 milioane de locuitori, Suedia este mult mai dispusă să împărtășească detalii personale, care sunt stocate de sistemul de securitate socială al țării și sunt disponibile tuturor. Potrivit AFP, suedezii își pot afla unii altora salariile printr-un simplu apel la autoritățile fiscale. Mulți dintre ei nu cred că tehnologia microcipării este suficient de avansată pentru a fi ținta hackerilor. 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu