Cazul revoltător de la Arad s-a adeverit: femeia decedată "de Covid" și deshumată la cererea familiei, NU A AVUT COVID! "Protocolul" a ucis-o! Ziariștii au avut dreptate

De Redacția  /  

Foto: Critic Arad

Foto: Critic Arad

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Am scris despre cazul morții doamnei Ileana Sîrbu (aici și aici) încă din primăvara anului 2021, afirmând că moartea acesteia  se datorează exclusiv cadrelor medicale care au „tratat-o” în spitalul „suport-covid” din Grădiște. Din păcate, articolul inițial ne-a fost interzis de o instanță judecătorească care a hotărât să fie eliminat de pe site, de parcă moartea în condiții suspecte a unui pacient internat într-o unitate spitalicească publică din România nu trebuie să intereseze pe nimeni. Cu toate acestea, cazul a revenit în atenția publică, după trei ani de anchetă penală, printr-o decizie a procurorului de caz care a dispus DESHUMAREA corpului (a ceea ce a mai rămas din el) doamnei Ileana Sîrbu.

La sfârșitul lunii noiembrie 2023, în cimitirul Pomenirea, s-a efectuat autopsia medico-legală pe cadavrul doamnei Ileana Sîrbu. Într-o stare bună de conservare, corpul a fost supus prelevărilor de probe biologice în scopul de a putea fi stabilită cauza decesului și natura acestuia (condițiile în care a survenit). Au fost prelevate probe biologice din mai multe organe interne, din țesuturi, de pe „sacul negru” în care a fost pus, fără haine, corpul defunctei imediat după deces.


La trei luni de la deshumare/ prelevarea de probe, IML Timișoara a finalizat raportul de expertiză medico-legală pe probele recoltate și raportul toxicologic (pentru un set limitat de substanțe întrucât în România zilelor noastre atât se poate…)

Din rațiuni evidente, nu putem publica deocamdată întreg raportul medico-legal, rezumându-ne la a sintetiza pe înțelesul tuturor concluzia: doamna Ileana Sîrbu NU a avut COVID! În aceste condiții, suspiciunile familiei și toate acuzele aduse cadrelor medicale sunt mai mult decât întemeiate. De la primul cadru medical și până la ultimul care au avut tangență cu îngrijirea pacientei și administrarea tratamentului pe toată durata spitalizării, toți au greșit. Și pentru asta trebuie să plătească. Orice s-ar mai putea spune sau declara de către cadrele medicale, nu ar folosi la nimic. Pacienta a fost diagnosticată greșit, aplicându-i-se un tratament pentru o afecțiune de care nu suferea. Or, acest fapt este o crimă. Mai mult, pentru a-și ascunde incompetența și acțiunile criminale, au fost comise o serie de falsuri în înscrisuri din dosarul medical al pacientei, din care să reiasă că avea Covid. Și pentru asta trebuie să răspundă cineva. Și mai mult, Colegiile Medicilor  (Arad, Timișoara) și Colegiul Medicilor din România ar trebui să răspundă și ele pentru Deciziile mincinoase pe care le-au emis în legătură cu cercetarea cadrelor medicale. Mulți ar trebui să răspundă, vom urmări până la final acest caz, oricât se vrea a fi tărăgănătă ancheta.


Chiar dacă în raportul medico-legal se face mențiunea că „nu putem infirma/confirma cauza decesului ca fiind prezența virusului Sars Cov2, din cauza stării de putrefacție” cu privire la „dacă a existat o patologie specifică SARS COV-2 pe țesuturile prelevate (țesut pulmonar, alte țesutri moi ale organelor interne” în document se precizează: 

1.     „Examinarea plămânilor nu a evidențiat prezența de zone hemoragice (aspect constatat la autopsia cadavrelor fără modificări de putrefacție cu deces post-Covid)”

2.     „Examenul macroscopic efectuat nu a evidențiat prezența de trombi în arterele pulmonare – aspect caracteristic cadavrelor autopsiate după o perioadă scurtă scursă la deces post-Covid 19.”

3.     „Examenul RT-PCR pentru evidențierea prezenței Sars-COV2  a fost negativ.”

4.     „Investigațiile microscopice efectuate nu au evidențiat prezența unui țesut hepatic congestionat, cu poluare lobulară centrală, a unei scleroze glomerulare, a unei mezangeite globale, a leziunilor hepatice și cardiace provocate de COVID19.”


În ceea ce privește suspiciunea familiei că decesul a survenit ca urmare a administrării unei supradoze de stupefiante (probabil la momentul intubării),

raportul toxicologic pare să confirme că e posibil acest fapt. În stomac și în alte țesuturi prelevate a fost indentificată, la trei ani de la deces, o cantitate considerabilă de fentanyl care s-a folosit la sedare. În ceea ce privește raportul toxicologic efecatuat deja, acesta este unul sumar, în România neefectuându-se o serie de analize specifice care să poată determina toate tipurile de substanțe care i s-au administrat, nici cantitățile, nici dacă o combinație dintre acestea a contribuit la deprecierea stării de sănătate în spital. Pentru a clarifica aceste aspecte, familia a obținut încuviințarea organelor de anchetă pentru a trimite parte din probele prelevate către Laboratoare medicale acredidate din străinătate în scopul efectuării și altor expertize toxicologice. În conținutul unor expertize extrajudiciare efectuate de experți la solicitarea familiei, se susține faptul că pacientei i s-au administrat combinații de substanțe care depreciază pulmonar și induc stopul cardio-respirator, combinații care sunt evident contraindicate prin protocoalele medicale pentru afecțiuni respiratorii cu raportare la vârsta pacientei și afecțiunile preexistente.

Extras din Raportul Toxicologic emis de IML Timișoara:

„ (…) stomac: urme de fentanyl, nordazepam, metilfenobarbital și Vit E; tegument: urme de fentanyl (…)”


Parteneriat Critic Arad

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Mircea Dragan 28.02.2024 19:46
    Ce poate declara Șl. dr. Cristian NICOLESCUL Medic primar ATI I , sef sectie la Spitalul de urgente Arad?
    Dar asistentele lui?
    Dar Prof. univ. dr. Teodora OLARIU Medic primar ATI II , sef sectie la Spitalul de urgente Arad?
    Dar Conf. univ. dr. Gheorghe NINI Pneumologie I la Spitalul de urgente Arad?
    Dar Dr. Erika ȘIMON-REPOLSKI Reabilitare Medicală Respiratorie la Spitalul de urgente Arad?
    Dar Dr. Alina POPA ATI III la Spitalul de urgente Arad?
    Dar Șl. dr. Cristian NICOLESCU ATI I la Spitalul de urgente Arad?
    Dar Dr. Amalia NICOLESCU ATI II la Spitalul de urgente Arad?
    Dar Prof. univ. dr. Teodora OLARIU ATI II la Spitalul de urgente Arad?
    Dar Asist. univ. dr. Dana MATEI Pneumologie I la Spitalul de urgente Arad?
    Dar Dr. Maria COZMA Pneumologie II, Dr. Cerasela BUZATU ATI III ?
    Astia nu stiu nimic?
  • Mircea Dragan 29.02.2024 09:54
    Ia uitati aici faptele de arme ale ''eroilo'' in halate albe de la SJU Arad:
    https://www.criticarad.ro/sechestrat-printre-mortii-vii/
  • Rusi 01.03.2024 17:44
    Membrii Colegiul Medicilor din România trebuie judecati si condamnati pentru crime impotriva umanitatii.
  • Teo Cezar 04.03.2024 11:09
    ,,Eroii,, în halate albe trebuie să plătească într-un final! Nu trebuie iertați nici unul împreună cu toți derbedeii de influenceri, oameni politici, actori, prezentatori care mai au tupeul și astăzi să latre a nevinovăție. Marș mă lichelelor
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  6. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu