,,Istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor este egală cu zero.’’ - Petre Țuțea

Dacă ești român doar cu numele, dacă ești creștin cu juma' de normă, de ești polițist dar nu-ți pasă ce a fost înaintea ta, dacă dormi perfect indiferent în bocancii statului, ești patriot așa și așa, iei în seamă clevetirile, dacă nu pui vreun preț pe legătura Creștinism-Poliție, ori nu crezi în Adevăr, în Țară, în Hristos, îmi dau seama că de fapt ești un mort care n-a fost încă îngropat, că ai comis deja mai multe infracțiuni, așa că îți înșir doar aceste câteva rânduri, un rezumat.

,,Răsare soarele și fără să cânte cocoșul” zice vorba din bătrâni. Adică treaba merge și fără rătăciții ce se socotesc liberi pe ulițe, chipurile dezlegați să fie religioși ori ba, să-și cunoască istoria sau să stea în nepăsare. Bag seamă la devianță și erezie din zilele de acum. Cred cu tărie că noi românii suntem unici și într-o țară cu un așa trecut, cu atâta jertfă, cu rezistența anticomunistă, cu luptători martiri, cu înalta trăire întru ortodoxie a unor personalități, ateismul ar trebui scos în afara legii. Știu sigur că vom rezista și cu beteșugurile de acum și cu încercarea de a ni se ,,prelucra” trecutul și a ni se distruge viitorul. Am nădejde că poporul merge înainte, că are grijă Dumnezeu de oile sale, știu că noi urmăm unor viteji și fac doar o încercare de a te întoarce pe făgașul pe care au mers strămoșii tăi, iar tu nu mai vrei, te-ai rătăcit, ori te-ai smintit de-a dreptul.

Încep să-ți spun că în evul mediu, cu atâtea năvăliri peste noi, cu vrăjmași câtă frunză și iarbă, așezați unde face harta cută, la întretăierea imperiilor hrăpărețe, străbunii tăi și ai mei nu ar fi reușit să răzbată prin istorie fără credință și fără preoți, fără curaj și răbdare, fără muncă, jertfă și gând la viața de apoi.

Nu ești tufă de mărăcini, românașule, ești slujbaș al țării, iar cunoașterea trecutului breslei tale nu e opțională, e obligatorie! Nu faci parte dintr-o generație spontanee, lumea nu începe cu tine, oricât te-ai căzni să ieși în față, iar trecutul îți luminează prezentul și viitorul.

Ia aminte:

Ctitor și miluitor, Sfântul Voievod Neagoe Basarab a îndeplinit și misiuni de administrație și poliție, pe când era vătaf de vânători.

Omul de cremene al istoriei noastre, Mihai Viteazul, care a adunat sub sceptrul său pentru prima oară cele trei Țări Române și a cărui voință a fost deopotrivă iute și limpede ca apa izvorului din Piscul Pietricelei (,,Cu această țară săracă a noastră să fac un scut întregii lumi creștine.”) a fost agă. În Transilvania, la 1599 cele mai bune călăuze și cei mai loiali ostenitori i-au fost preoții și călugărașii, iar sediul Poliției Române de azi e taman pe ulița unde Măria Sa a zidit o biserică în 1594!

Personaj legendar, viteaz în lupte în oastea lui Mihai, Stoica din Fărcaș ajunge agă după ce fusese preot!

Trebuie să știi că Ștefan Răzvan, domn al Moldovei, a fost agă la sfârșitul sec. al XVI-lea. A fost țigan.

Domnitorul Matei Basarab, cel care-a făcut cele mai multe biserici în Țara Românească, a dat primele legi scrise și tipărituri creștine, a fost agă.

La o vreme după el, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, cel în vremea căruia țara a înflorit și i s-a șters neamul de pe fața pământului cu satârul gâdelui turc, dar nu și-a lepădat credința, era mare agă la etatea de 25 de ani. Deloc întâmplător, ,,Muzeul Național al Poliției” e tocmai în Casa coconilor, făcută de el în capitala Târgoviște, la 1701.

Biserica Sfânta Vineri din București a fost ctitoria din 1645 a unui boier, aga Niță, care dădea numele unui întreg cartier și sunt multe biserici de pe cuprinsul țării cu odoare donate de slujbași ai poliției, iar unii le-au înzestrat și cu moșii.

Cronicarul Ion Neculce, cel cu ,,Letopisețul Țării Moldovei”, care acoperă perioada 1662-1743, era agă la cumpăna veacurilor XVII-XVIII.

Steagul agiei din 1822 are pe el icoana Bunei Vestiri și de aici se trage Ziua Poliției pe care-o sărbătorim noi acum (ilustrație mai jos).

Domnul Unirii Principatelor din 1859, Alexandru Ioan Cuza, cel înscris pe frontispiciul universității care te-a făcut polițist, a fost în tinerețea ostășească agă.

În Poliția Regală a fi creștin nu era doar o ,,opțiune”. Pe când spuneam bunului bun și răului rău, credința nu era ,,alternativă”. „Cu cinste și credință în Dumnezeu” jura comisarul Petre Anton că-și va îndeplini menirea la intrarea în poliție.

Cele mai bune ajutoare ale polițiștilor atașați la unitățile de armată pe fronturile primului război mondial în Transilvania, Basarabia și Bucovina au fost preoții români și totul s-a făcut cu jertfă!

Comunismul albastru pe care îl slujești azi nu e decât avortonul resuscitat al comunismului roșu, care a omorât în temnițele bolșevice elita țării, între care polițiștii și preoții au fost în linia întâi.

Autorul primelor cărți de istorie a poliției, prețuit de marele Nicolae Iorga, licențiat în teologie și drept, luptător în primul război mondial, prigonit după 1944, chestorul de poliție Vasile Dașchevici și-a găsit alinarea și calea abia după ce s-a retras călugăr la Mănăstirea Cernica, iar o mare personalitate a profesiei noastre, șeful de poliție Zaharia Husărescu și-a donat moșia Schitului Boureni, din jud. Baia, nu s-a dat cu noul regim și a suferit moarte martirică în temnița medievală de la Făgăraș. Am avut profesioniști ai luptei cu bolșevicii, luptători fără seamăn în rezistența anticomunistă din munți, alături de monahi și ei au sfârșit executați în lagăre și închisori, aruncați la groapa comună ori arși la crematoriu!

Am găsit doar într-un an de investigații că Poliția și Siguranța au dat peste 200 de martiri în temnițele comuniste, covârșitoarea majoritate fiind mărturisitori ai ortodoxiei. Fruntea poliției creștine a pierit în gulag, iar în gropile de la Râpa Robilor din Aiud, la Făgăraș, Jilava, Gherla și Târgșor, printre oscioare de polițiști uciși vei găsi câte o cruciuliță.

Nu a existat ministru de interne până în 1944 care să nu fi făcut referire la atitudinea creștinească. Până și în timpul regimului bolșevic, când erai îndemnat să ataci creștinul, în acest popor, care nu și-a epuizat resursele de omenie și de credință, existau și dovezi de creștinism. De pildă, când la 6 martie 1955, la împlinirea unui deceniu de la instaurarea primului guvern pus de sovietici, un general care inspecta o unitate a întrebat ,,Ce sărbătorim, tovarăși?”, un plutonier a dat un răspuns curat creștinesc, care i-a asigurat biletul spre arest: ,,Tovarășe general, azi noi sărbătorim Ajunul Măcinicilor.” Ajuns plutonier de miliție la Târgu Secuiesc,Vasile Rusu din Lampirt, jud. Bihor, care fusese agent de poliție, semnalat de securiști ca ,,mistic”, în 1949 ajunsese să nu mai fie ,,de acord cu regimul de azi’’ și nu din pricini înalte, ideologic-marxiste, ci mai ales că-i prigonea credința și l-a lăsat fără vacă!

După rătăciri și păcate, când un subofițer de miliție ajunge la o ghicitoare, aceasta, deși era îmbrăcat civil, l-a mirosit că reprezintă uniforma statului comunist și fără teamă l-a întrebat: ,,Crezi în Dumnezeu?”

 

Peste toate relele dinainte și de după 1989, în majoritate oamenii uniformei rămâneau creștini și aveau un umor... special. La plecarea lui Doru Viorel Ursu din scaunul de ministru de interne, un polițist năpârlit din milițian i-a zis: ,,Ne pare rău după dvs. și am vorbit cu colegii să vă aducem o coroană la înmormântare.’’

Crăciun binecuvântat!