

Câteva ambasade ucrainene din Europa susțin că au primit „pachete însângerate” conținând ochi de animal, a afirmat Kievul, potrivit Sky News, citat de știripesurse.
Pachetele, înmuiate într-un lichid cu o culoare și un miros
distinctive, au fost trimise ambasadelor Ucrainei în Ungaria, în Olanda, în Polonia, Croația și Italia, consulatelor generale ale
Ucrainei la Napoli și Cracovia, precum și consulatului din Brno, în
Republica Cehă, a precizat pe Facebook purtătorul de cuvânt al
Ministerului de Externe ucrainean, Oleg Nikolenko.
„Analizăm semnificația acestui mesaj”, a scris Nikolenko, adăugând că
ministrul ucrainean al afacerilor externe Dmitro Kuleba a ordonat ca
toate ambasadele și consulatele vizate să fie plasate sub protecție
sporită.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.