
Foto: Capital.ro

La jumătatea lunii aprilie a apărut cartea „Zori însângerate”, scrisă de col. SRI (r) Tudor Păcuraru și conf. univ. dr. Florian Bichir și recomandată de Evenimentul Istoric.
Cartea „Zori însângerate” expune secretele dosarelor CNSAS cu privire la conflictele interetnice petrecute în România, în perioada 1989-1990. Din păcate, aflăm că se încearcă blocarea ei în difuzare.
Lansarea volumului a avut loc în 12 aprilie, dată la care a început și distribuirea lui la chioșcurile de ziare. În București nu avem semnale că au fost probleme, ci că multă lume a fost interesată de subiect, iar vânzarea a mers bine. E adevărat că foarte mulți cititori au achiziționat volumul tipărit de Editura Evenimentul zilei și Capital comandând prin online pe www.agoramag.ro.
Cartea „Zori însângerate” ilustrează evenimentele și conflictele din perioada lunii martie 1990 de la Târgu Mureș, având ca piesă principală analiza celor două volume ale Dosarului 019150, ambele însumând 453+1 file, date și informații ale Biroului „B” (Contraspionaj) de la Târgu Mureș, mare parte dintre ele fiind verificate.
Planul „Aurora zorilor” viza Transilvania
Evenimentele s-au desfășurat sub egida Planului „VIRRADAT” „AURORA ZORILOR”, care a fost conceput de mințile liderilor de la Budapesta, școlite în „universitățile kominterniste, KGB-iste și GRU-iste” de la Moscova, cu un sens ce nu va putea fi niciodată rupt de cadrul istoric și geopolitic al perioadei interbelice, terminând cu colapsul URSS și al comunismului, de la începutul ultimului deceniu al secolului XX. Visul ascuns al Planului „AURORA ZORILOR” este TRANSILVANIA, iar cheia de pătrundere era nimeni alta decât URSS – „bastionul păcii între popoare”.
Este limpede că o asemenea carte istorică suscită un viu interes în special în rândul populației din Transilvania. Iar din această zonă ne-au venit mai multe semnale alarmiste. Oamenii nu găsesc cartea la chioșcuri. Li se spune de către vânzători ba că n-au primit-o, ba că au avut doar câteva bucăți și s-au dat, fie…
Cerere de returnarea a cărților din rețea, la Bistrița
Din toate mesajele primite ne-am oprit, spre exemplificarea situației, doar la două. Unul din Bistrița, celălalt venit din Cluj.
Cititorul din Bistrița, pasionat de istorie, a făcut chiar o mini anchetă în căutarea cărții „Zori însângerate” pe la chioșcurile din oraș.
Altcineva din Cluj ne atenționează cu același lucru: au căutat cartea, el și apropiați ai lui, dar nu au găsit-o. „Găsesc revoltător că românii nu au acces la adevărul despre o parte semnificativă a istoriei lor! Vreau să știți incidentele referitoare la cartea dvs., deși probabil le cunoașteți”, ne-a scris românul din Cluj.
O carte-document blocată înseamnă mai mult decât o carte blocată. Din păcate, nici editura, nici autorii nu pot face nimic pentru ca lucrurile să decurgă normal în difuzare. Dar pe cei care doresc volumul „Zori însângerate” îi rog să apeleze la comanda online pe www.agoramag.ro.
Autoare: Simona Ionescu
Sursa: EVZ.ro
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.