CarteOrtodoxă.ro vă face recomandări de lectură în perioada praznicului Nașterii Domnului. PARTENERIAT

De ActiveNews  /  

Foto: CarteOrtodoxa.ro

Foto: CarteOrtodoxa.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În această perioadă luminoasă a praznicului Nașterii Domnului, echipa CarteOrtodoxă.ro vine cu o serie de recomandări dintre noile apariții editoriale.
 
Un volum potrivit acestei perioade ar fi „Povestiri de Crăciun” al scriitorului Alexandros Papadiamantis, supranumit și „Sfântul literelor”, unul din cei mai iubiți și studiați scriitori de literatură neoelenă a ultimelor două secole. 

Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos consemnează despre autor: „Viața lui Papadiamantis și sensibilitatea cu care se apropie de oameni sunt isihaste și filocalice; întreaga lui ființă răspândește miros de tămâie și această mireasmă a tămâiei aghioritice se înalță din inima sa, revărsându-se peste scrie­rile sale. Textele lui sunt tămâiate cu smirna rugăciunii și a rânduielilor liturgice ale Bisericii, iar ethosul său este latreutic, asemenea cântării de strană”.
Cartea poate fi găsită aici: https://bit.ly/3EhEDkR
 
 Părintele Savatie Baștovoi vine în aceste vremuri de încercare cu un volum potrivit timpurilor noastre: „Cu fața descoperită. Credință și libertate în vremurile de pe urmă”

„CARTEA CARE TE VA AJUTA SĂ-ȚI CUNOȘTI GRADUL TĂU DE LIBERTATE
Lîngă cel mai bogat și cel mai puternic om trăiește cel sau cea care strigă la el.
Fața este lumina, așa cum spatele este întunericul. Fața este prezența, iar spatele, absența. A-ți arăta fața înseamnă a apărea, a fi. A-ți ascunde fața înseamnă a dispărea, a nu mai fi.
Dincolo de toate sloganele și discuțiile despre libertate, ca o ghilotină rece cade întrebarea pe care trebuie să ne-o punem fiecare: Ce sînt gata să fac pentru libertate?”. 
Cartea poate fi găsită aici: https://bit.ly/3Fo2wIL
 
 „Poveștile românești" ("Rumänische Märchen") ale lui Constantin Virgil Gheorghiu își au istoria lor, fiind prima carte din exil (Heidelberg, 1948) a celebrului scriitor român – tradus, astăzi, în aproape toate lim­bi­le pământului și cunoscut tuturor mai cu seamă prin romanul "Ora 25". În număr de opt, acestea par adevărate mini-romane de aventuri. Sub pana lui Gheorghiu, tărâmul celălalt, Pădurea de argint, Meșterul Manole, Făt-Frumos etc. sunt locuri și personaje cărora li se adaugă valențe noi, făcând ca lectura să devină tot mai captivantă. Iar aceasta nu doar pentru copiii aflați la vârsta minunatei lumi a basmelor, ci și pentru toți cei care tânjesc astăzi necontenit după copilărie, simplitate și armonie cu Divinitatea... 

„Am început să scriu povești românești. Mă întorceam în România pe poarta poveștilor. Ca și cum un înger m-ar fi văzut purtat de torentul occidental, care îmi smulgea rădăcinile, și se pogorâse pentru a-mi întări aceste rădăcini. Mulțumită poveștilor românești am străbătut din nou toată istoria poporului meu și m-am cufundat iarăși ca într-un râu până în străfundul sufletului românesc, scrutând personaje miraculoase.” (Constantin Virgil Gheorghiu)
Cartea poate fi găsită aici: https://bit.ly/3EhEDkR

În domeniul teologiei, vă atragem atenția asupra unui volum de mare interes: „Aur și tămâie și smirnă. Tâlcuire la Canoanele Nașterii Domnului” de Sfântul Nicodim Aghioritul, apărut la editura Sophia.

„În Biserica Ortodoxă imnografia este la fel de însemnată ca Teologia Dogmatică. Dintre toate creațiile imnografice, canonul este cea mai complexă, fiind alcătuit din nouă cântări sau ode, a noua – a Maicii Domnului – fiind de sorginte neotestamentară (Lc. 2, 46‑55). La rândul său, fiecare cântare este compusă dintr‑o strofă‑model (irmosul) și alte trei‑patru tropare, ce urmează întru totul structura metrică a irmosului. 
Aceste canoane, mai ales cele compuse de Sfântul Ioan Damaschin în dialect homeric și ritm iambic (ca cel închinat Nașterii Domnului), ascund o bogăție inepuizabilă, mereu nouă, inimitabilă, rămânând un punct de reper esențial și o provocare pentru creația imnografică.” (Editorul)
Cartea poate fi găsită aici: https://bit.ly/3yQZACa
 
Pentru cei mici vă putem recomanda pachetul promoțional „Sărbători mari pentru cei mici” pe care îl puteți găsi aici: https://bit.ly/33RVnCQ
 

De curând, colecția s-a mai îmbogățit cu un titlu, și anume: „Boboteaza cu Sfântul Vasile”. 
Astfel, în momentul de față, conține 5 titluri, scrise cu iscusință de către Tatiana Petrache și ilustrate cu măiestrie de pictorul Ovidiu Gliga:
 

1. Doamna Cincizecimii și cele șapte trepte
2. Doamna Păresimilor și cei șapte pantofi. Postul Mare pe înțelesul copiilor
3. Anul Nou cu Sfântul Vasile
4. Crăciun cu Sfântul Vasile
5. Boboteaza cu Sfântul Vasile

Iar pentru a nu vă osteni foarte mult, vă oferim o ultimă recomandare, și anume romanul „Când tăcerea vorbește. O poveste cu un cerb minunat și câțiva adolescenți care Îl descoperă pe Hristos”:

„Povestea de față nu este dintre cele bazate pe evenimente ­reale sau povestiri adevărate, cu toate acestea, e întru totul adevărată. Ea se repetă zi de zi în realitatea timpurilor și a societății noastre. În spatele fiecărui personaj se ascunde o mulțime de oameni care au trăit sau trăiesc o experiență asemănătoare. 

Pentru aceasta dăm mărturie noi, monahii, care intrăm zilnic în comuniune nemijlocită cu oamenii, cu dramele lor familiale, cu durerile, deznădejdile și grijile lor existențiale. 
 
Dincolo de drama omenească, în mănăstire, omul trăiește totodată și bucuria dumnezeiască a renașterii sufletului, iar acest lucru ne uimește cu adevărat. Din ruinele unei vieți deznădăjduite, vedem cum se replămădesc suflete, temple nefăcute de mâna omului înăuntrul cărora Duhul Vieții mărturisește adevărul veșnic: „Eu sunt Învierea și Viața”. Hristos, ieri și astăzi și în veșnicie, aprinde în sufletele oamenilor focul credinței și al dragostei Lui.” Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul Mesopotamú, Cipru
Cartea poate fi găsită aici: https://bit.ly/3Fy9UBm

Vă urăm Crăciun fericit, luminos și un An Nou binecuvântat, plin de roade duhovnicești!

Echipa CarteOrtodoxa.ro
CarteOrtodoxa.ro

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Sweeping 24.12.2021 13:28
    Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos m-a dezamagit profund, pentru că s-a injectat cu zeama satanică...
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger