Candidații AUR la Parlamentul European și pentru alegerile locale din județul Suceava - Preotul Cătălin Axinte: ”Sunt mândru că sunt preot, sunt mândru că sunt bucovinean, sunt unul dintre dumneavoastră! Și candidez pentru dvs!”

De Cronicar  /  

Foto: Monitorul de Suceava

Foto: Monitorul de Suceava

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


AUR și-a prezentat, luni seara, la Suceava, candidații pentru Parlamentul European și pe cei pentru alegerile locale din județ, în cadrul unui eveniment organizat pe platoul Cetății de Scaun, transmite Monitorul de Suceava.
 
Cu mesaje legate de suveranism, identitate națională și familie, președintele AUR, George Simion, le-a spus membrilor și simpatizanților partidului, numiți „oastea AUR”, să facă „alegerea de AUR” deoarece „noi va trebui să trimitem Apărători ai Patriei Române în Parlamentul European”, „oameni care să se lupte pentru națiunea noastră, să nu stea în genunchi, să se lupte pentru familia creștină și să se lupte pentru drepturile noastre fundamentale”. mai scrie sursa citată.
 
Candidatul AUR la funcția de primar al municipiului Suceava, preotul Cătălin Axinte, s-a declarat onorat că a fost primit „în familia de AUR”, a cărei lumină speră să fie. „Sunt onorat că m-ați primit în familia dvs. de AUR, am colegi minunați la municipiu și sper să fiu lumina lor în aceste examene care sunt pe 9 iunie, la aceste alegeri.” FOTO MdS:

 
„Am un principiu în viață și l-am enunțat ori de câte ori am avut ocazia, referitor la clasa politică care ne conduce de 34 de ani, fiind ei ori de dreapta, ori de stânga, „comasații”, cum le spunem: Puterea celor care ne conduc stă în umilința și în frica noastră. Fiți demni, fiți viteji, așa cum a fost marele voievod [Ștefan cel Mare]. M-am născut de ziua marelui voievod, 2 iulie, și sper să aduc schimbarea și normalitatea în Suceava. Sunt mândru că sunt preot, sunt mândru că sunt bucovinean, dar în primul rând sunt om. Sunt unul dintre dvs. și candidez pentru dvs.”, a mai spus preotul Axinte, potrivit publicației sucevene.
 
Caravana Patrioți în Europa, organizată de AUR pentru a prezenta candidații la alegerile din data de 9 iunie, a fost prezentă, luni seară, în Suceava, la Cetatea de scaun!

Candidații AUR la alegerile europarlamentare, dar și la cele locale, alegeri comasate neconstituțional de frica AUR, au fost prezenți pe scenă, în fața sucevenilor.
 

George Simion, președintele AUR, a deschis seria discursurilor, spunând sucevenilor că este timpul ca Gheorghe Flutur să fie înlăturat de la șefia CJ Suceava.

”Bine v-am găsit oaste de AUR! Am ajuns în trei ore de la București până la voi aici, la Suceava. Am oprit scurt la o cafea și la mine în VRANCEA și toate astea, da, cu mașina!Da, e campanie electorală și, da, iar face Flutur autostrăzi! La mine e o vorbă: umblă câinii cu colaci în coadă în timpul campaniei electorale și din păcate Flutur nici nu umblă, nici nu merge cu mașina, Flutur zboară. Să dea Dumnezeu să zboare cât mai repede de la președinția Consiliului Județean!”, a spus George Simion.

”Noi, aici în Suceava, n-am avut voie să facem acest miting în Cetatea de scaun a Sucevei. Nu ne-a permis Măria Sa, Flutur Întâiul.

Noi, aici la Suceava, n-avem voie să candidăm la funcția lui Flutur de președinte al Consiliului Județean. Era riscul prea mare. După ce au comasat alegerile, ne-au scos și de pe buletinul de vot la președinția Consiliului Județean. Fac un apel la toți bucovinenii: mergeți și votați pe 9 iunie și votați pe oricine ca președinte a CJ, doar ca să scăpăm de insecta asta. E mult, mult, mult prea mult!”, le-a mai transmis George Simion sucevenilor.

În încheiere, George Simion a subliniat importanța voturilor din 9 iunie:

”Noi va trebui să trimitem Apărători ai Patriei Române în Parlamentul European. Oameni care să se lupte pentru națiunea noastră, să nu stea în genunchi, să se lupte pentru familia creștină și să se lupte pentru drepturile noastre fundamentale. Aici, la Suceava, după ani de zile de domnie, marca Gheorghe Flutur, nemuritorul baron PDL-ist, aveți șansa, anul acesta, ca să-l trimiteți acasă pe cel mai bun prieten al austriecilor, pe tâlharul care a permis ca acest județ minunat să fie defrișat, depopulat și dezbinat. Aveți șansa să îi trimiteți acasă pe toți băieții aia șmecheri care una vă promit în România și alta votează în Parlamentul European.”, a mai spus liderul Partidului AUR.

Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, candidat pentru Parlamentul European, a spus, la Suceava, că națiunea noastră se află în mare primejdie și are nevoie de o oaste care să o apere.

”Moldoveni, munteni, dobrogeni, olteni, bănățeni, ardeleni, toți suntem români. Și, cum spunea marele Eminescu, nu vom permite nimănui să ne trateze cu dispreț pentru că suntem născuți în Moldova, ori în altă regiune istorică, cum nici să ne ia de sus, pentru că suntem români. Așa cum a îndrăznit să spună Marcel Ciolacu, care se rușinează de moldoveni. Eu sunt moldovean, născut la Bacău, nu la Buzău, dar nu mă rușinez nici de Bacău, nici de Buzău. Și-i iubesc pe moldoveni la fel de mult ca pe toți ceilalți români, pentru că împreună suntem puternici, avem o istorie comună, avem același sânge, suntem frați. Suntem în aceeași națiune”, a spus liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu.

”Nu vom accepta nici să se mai întâmple ceea ce, de când am intrat în Uniunea Europeană, ni se întâmplă. Suntem tratați cu dispreț de către anumiți comisari europeni, de către anumiți șefi de partide europene, sau de alte state ale Uniunii Europene, care, altminteri, se îndestulează de pe teritoriul României, cu bogățiile naturale ale României, cu pădurile României, cu petrolul și gazele României, cu tot ce are mai bun această țară dat de Dumnezeu. Nu suntem împotriva Uniunii, să se înțeleagă bine, dar o vrem așa cum ni s-a promis, nu așa cum au transformat-o comisarii europeni virusați de neomarxism și partidele trădătoare care îi susțin. Vrem să o reformăm pentru a o salva și pentru a ne salva. Vrem să putem, să ne putem exploata liniștit și pe termen lung resursele naturale. Vrem să fim acceptați în Schengen pentru că merităm și pentru că nefiind acolo pierdem miliarde de euro în fiecare an. Și nu e drept. Vrem șanse egale cu celelalte state ca să ne dezvoltăm economic”, a mai precizat Claudiu Târziu.

”De aceea, vă rog, pe 9 iunie, votați toate buletinele de vot pe care apare sigla AUR. Votați patrioți pentru Europa! Patrioții AUR vor lupta pentru viața, pacea, demnitatea, prosperitatea, libertatea și suveranitatea noastră a tuturor”, a conchis acesta.

Laura Gherasim, candidat la Parlamentul European, a transmis, de pe scenă, un mesaj celor prezenți:

”Trebuie să mergem în Parlamentul European și să facem puțină ordine. Noi, moldovenii, împreună cu toți colegii noștri. Poate că nu întâmplător avem un candidat la primăria municipiului Suceava legat de credință. Domnul Cătălin Axinte, pe care îl susținem și avem mare încredere în dumnealui, pentru că aici, în Bucovina, să le povestiți copiilor că în obcinele Bucovinei se aud rugăciunile pustnicilor. Sunt pustnicii aleși de Dumnezeu, care încă se roagă pentru familia, pentru sufletul nostru și pentru neamul românesc. Și da, în Bucovina, în Moldova și în România, eu ca mamă, ca femeie, vă spun că familia este prețioasă. Și va rămâne prețioasă pe teritoriul Moldovei și al României. Familia făcută din mamă – femeie, tată – bărbat, care împreună cresc copiii, cu Dumnezeu deasupra Bucovinei, deasupra României și deasupra Europei. Și da, 9 iunie trebuie să ieșim cu toții la vot pentru o Românie suverană, o Românie demnă, cu fruntea sus în familia europeană. Pentru că nu avem de ce să plecăm capul și nu avem de ce să ne aplecăm în fața Europei”.

Mugurel Balabasciuc, candidat AUR la Primăria Moldovița, a explicat că și în localitatea sa este nevoie de schimbare, ca în toată România!

”La Moldovița, ca în toată țara, se simte nevoia unei schimbări. Am intrat în această luptă, alături de consilierii mei, pentru că și eu vreau o schimbare. Ne-am săturat de acești baroni locali produși de PSD și de PNL. Ne-am săturat să fim subjugați. Ne-am săturat să fim umiliți. Ne-am săturat să fim căutați și întrebați doar o dată la patru ani, când vin alegerile. Mi-am asumat această candidatură pentru că și eu vreau această schimbare. Și vreau o schimbare adevărată. Nu mai avem timp de experimente. Anul 2024 trebuie să fie un an de aur. Vă rog, ieșiți la vot și îndemnați-i și pe colegii dumneavoastră, toți prietenii, ca pe 9 iunie, acolo, pe listele noastre, să votați toți candidații AUR. Pentru că este momentul să fim uniți, pentru că trebuie să facem dreptate pentru România”, a spus acesta.

Ionel Vasiliu, cel care deschide din partea AUR lista pentru Consiliul Județean Suceava, a spus:

Suntem aici și pentru a insufla, în pieptul, în sufletul dumneavoastră, tăria, dibăcia, strategia și înțelepciunea Marelui Domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt. Frați răzeși, de 30 de ani, cu sinceritate vă spun, pentru că m-am documentat, în Moldova au venit doar 3% din investițiile străine. Cred că am așteptat mult prea mult timp la Înalta Poartă ca străinii să ne ofere confortul, să ne ofere banii lor, să ne ofere tot ce au învățat ei de-a lungul marilor imperii. Nu, fraților, trebuie să ne gospodărim singuri aici la noi acasă, trebuie să învățăm să fim mai români, mai uniți, mai plini de noi, pentru că avem tradiții, avem obiceiuri, avem buni gospodari, oameni pregătiți, intelectuali frumoși, suntem școliți, suntem frumoși, suntem creativi, suntem inteligenți, ca în administrațiile publice pe care mulți dintre noi ni le-am asumat, să putem aduce investiții în industrie, să putem aduce și să facem investiții în educație, baza și temelia unei societăți frumoase, să facem investiții majore în sănătate. Ceea ce vreau să vă cer – și cred că este corect să vă cer acest lucru – ca începând de astăzi, în fiecare zi, să fie un 9 iunie. În fiecare zi să punem ștampile pe AUR cu fiecare prezență a noastră în public, cu fiecare întâlnire pe care o vom avea între prieteni, între colegi, între oameni. Este important să învățăm și să credem că suntem buni și în data de 9 iunie vom câștiga alegerile.”
Cum se prezintă AUR - un nou clip VIDEO: 
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

România – Ukraina 3-0

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Mircea Dragan 21.05.2024 18:30
    Simioane vezi ca ai candidati care nu stiu cum au intrat in AUR? Mai mult i-ai pus sa candideze ptr functii de primar cum ar fi ''Ramona Ioana Bruynseels este candidatul AUR pentru Primăria Sector 1 '' Ce crezi ca poate aduce asta?
    E drept ca a facut Havard dar cam atat. S-a casatorit cu un englez si a facut 2 copii. Astea sunt mari realizari? Nu mai punem ca ea sustine ca Pamantul e plat ca o farfurie si a fost si membra PUR stii partidul ala de cinstiti a lui Voiculescu.
    Si tu ce faci cu sabia aia?
    Eu te votez oricum dar vezi ca o dai in penibil.
Ultima oră

20:46

Pfizer, acuzat de procurorul general al unui stat din SUA că a conspirat cu guvernul și mass-media pentru a comite fraudă și fapte oneroase, inducând în eroare populația

20:06

S-a închis jocul pentru Klaus Iohannis: A pierdut și ultimul vot pentru șefia NATO – noul președinte al Slovaciei și premierul Ungariei îl susțin pe Mark Rutte

19:33

Scriitorul Constantin Barbu a primit titlul de Doctor Honoris Causa, acordat de o mare universitate din America. Interviul continuă: Despre un nou volum din Supracartea fără de ce

18:20

O bucurie pentru Geoană: Ana Birchall candidează la prezidențiale

18:07

Cântărețul Rod Stewart a fost huiduit copios după ce a afișat un portret al lui Zelenski la un concert din Leipzig, într-o regiune unde Alternativa pentru Germania a ieșit pe primul loc la alegerile europarlamentare - VIDEO

17:30

Părintele James Bernstein, cunoscut pentru cartea sa ”Uimit de Hristos. Călătoria mea de la iudaism la Ortodoxie”, a trecut la Domnul

16:47

Unde-s TREI puterea crește...

16:00

MIRCEA MARIAN vs NAȚIONALA ROMÂNIEI. Luminița Arhire: UN LIMAX DE PRESĂ

15:46

Sorin Roșca Stănescu: Dorin Cocoș o dă în primire pe Monica Macovei. Secretul lui Florian Coldea

15:32

Jumătate de milion de imigranți ar putea obține cetățenie americană conform unui nou plan al administrației Biden

15:23

Vânzările de Mașini Electrice se prăbușesc în Germania

14:43

Alianța Părinților și Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților solicită organizarea unei dezbateri ample și autentice referitoare la instruirea personalului ucrainean care operează avioane F-16 din Baza Aeriană-Fetești

13:41

Răsturnare de situație! Viktor Orban i-a întors spatele lui Iohannis și merge cu Rutte la șefia NATO

13:38

Patriotismul de stadion și cei care vând meciurile României

12:19

Raidurile israeliene continuă să facă ravagii în taberele de refugiați. Doar astăzi au fost uciși 17 palestinieni. Totalul se ridică la peste 37.000 de morți