Când vaccinarea va fi devenit obligatorie, iar apartheidul sanitar efectiv, va fi prea târziu pentru acțiuni, iar regretele inutile

De Av. Gheorghe Piperea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Așa cum am spus duminică la tv, mi s-au semnalat, atât pe pagina asta (care este publică și vizibilă tuturor, inclusiv dictaturii sanitare), cât și în privat, mai multe cazuri de reacții adverse severe sau de decese survenite imediat după administrarea vaxinului Pfizer.
 
Ieri mi s-a semnalat primul caz de reacție adversă severă cu vaxinul Moderna - pacientul este acum la ATI. 
Nu știu de ce mi se semnalează mie aceste cazuri și nu sunt semnalate autorităților. Poate pentru că unii oameni vor să se confeseze (dacă e așa, le mulțumesc pentru încredere) sau să își descarce revolta undeva.  
Nu asta este important. 
 
 
Important este că nimeni, absolut nimeni, nu s-a decis să acționeze în justiție:
 
 
 - producătorii și importatorii vaxinului, pentru defectele produsului lor, 
 
 
- spitalul, centrul de vaxinare, medicul care a recomandat injecția, în ciuda contra-indicațiilor și a comorbidităților cunoscute,
 
 
 - autoritățile publice care promovează agresiv vaxxinul, plus medicii și influencerii care îi fac ilegal reclamă, pentru instigare la malpraxis sau favorizare. 
 
 
Nimeni nu acționează, toată lumea se poartă cu mănuși cu „eroii din linia întâi”, toată lumea este intimidată, toată lumea se teme de costurile proceselor, toată lumea este total neîncrezătoare în justiția română. Toată lumea dă impresia că nenorocirile rezultate din această campanie sunt accidente ale destinului, când, de fapt, sunt pură iatrogenie, plan de afaceri, ideologie politică.   
 
Ce nu vrea să înțeleagă omul lovit de astfel de nenorociri (sau cel revoltat sau cel speriat că i se poate întâmpla și lui) este faptul că neîncrederea în justiție, intimidarea, teama de consecințele la locul de muncă, frica de diabolizare pe paginile de socializare, toate motivele din lume pentru care acești profitori cinici nu sunt dați masiv în judecată fac parte din plan. Exact pe asta mizează respectivii - mormanul de motive pentru care nu îi veți da în judecată și nici pe mâna parchetului, chiar dacă au făcut cel mai mare rău posibil, asigurându-vă că vă fac binele. 
 
 
PS: Când vaccinarea va fi devenit obligatorie, iar apartheidul sanitar efectiv (nu mai e mult până atunci), va fi prea târziu pentru acțiuni, iar regretele, inutile. Chiar și vocile care strigă în pustie vor fi fost reduse la tăcere - platoformele on line și paginile de socializare, care au cotropit și neutralizat orice modalitate alternativă de comunicare și informare se pricep foarte bine la asta. Cel mai probabil, unul ca mine nu va mai putea vorbi. Acesta este totalitarismul, dacă ați uitat cumva ...
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Dromihete 18.02.2021 22:16
    Domnule Piperea, majoritatea celor ce frecventeaza aceasta platforma de stiri, au o ideea mai clara sau mai stearsa a tot ceea ce se intampla acum. Suntem constienti ca, in curand lucrurile vor deveni groaznice si totusi, nu avem reprezentare pe nicaieri, nu avem intrare nicaieri, suntem neputiinciosi, desi stim ca suntem destui care vedem si intelegem ce se intampla cu adevarat, in afara de Activenews, vocea noastra este astupata, de catre nemernici sponsorizati, antrenati si organizati la modul militar. Tot ce inseamna institutie, asociatie, fundatie, ong, putere, influenta si in general orice buton in acesta tara este actionat momentan de o sluga tradatoare, cumparata cu 2 arginti! "Reprezentantii" statului roman, pana la a-15-a "spita" si-au tradat propriul popor si propria tara, asta este evindent. Mai sunt oameni ca dvs, care poate ca ar avea intentii bune, insa orgoliile sunt prea mari, pentru a organiza su pentru a uni oamenii, pentru a pune la punct o actiune concertata si focalizata, un plan de bataie, o uniune pentru a rupe lanturile. Avem nevoie de lideri, cu curaj, ca sa iasa in fata si sa-si asume macar producerea unei scantei, dat fiind faptul ca lucrurile sunt grave si vor deveni extrem de grave in cazul in care nu se schimba nimic, cred ca a venit vremea ca cei care au vizibilitate si influenta publica sa-si asume rolurile...De asemenea ma declar socat de reactiile parintilor acestei tari, imi par complet incostienti, in raport cu ce va urma si cu ce lume vor lasa copiilor lor....Documente si date stiintifice care sa demonteze tot ce se serveste si ce se intampla acum, sunt puzderie; deci baza legala, stiintifica, morala, etica, umana exista insa nu-si asuma nimeni sa fie primul care sa iasa in fata...Acest virus nu este izolat, conform postulatului lui Koch, din punct de vedere medical, stiintific el nu exista si totusi exista, este virusul fricii si a cuprins toata societatea umana...
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:27

Iulian Capsali: BIETUL NICUȘOR...

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!