

De la Consiliul European unde se află, Klaus Iohannis, președintele vaccinaților (respectiv a puțin peste 20% din populație), a ținut să emită niște enormități transmise ca atare de Agerpres: "Știm din istoria pandemiilor că ele se produc în valuri și într-adevăr am avut și noi, din păcate, al treilea val destul de puternic, dar la noi campania de vaccinare a fost un succes, noi practic am oprit pandemia. Acum, însă, faptul că avem așa puține cazuri nu mai avem un interes foarte mare pentru vaccinare. Avem un succes care cumva se vede într-o reducere a dorinței de vaccinare", a spus șeful statului înainte de reuniunea Consiliului European, întrebat cum poate fi impulsionată campania de vaccinare în contextul în care specialiștii vorbesc de un al patrulea val al pandemiei de COVID-19.
"Cum ar fi să vaccinăm doar puțină lume și să ne trezim în octombrie sau
în noiembrie cu un al patrulea valea, fiindcă virusul evoluează, vedem
că apar tot la o lună, două noi forme ale virusului mai agresive, care
se răspândesc mai ușor? Părerea mea în continuare, părerea mea sinceră
este că fiecare român ar face bine să se vaccineze dacă nu vrea să
ajungă la spital", a spus șeful statului de la Cotroceni.
Dincolo de aberația cu succesul vaccinării prin nevaccinare, vedem că șeful de la Cotroceni se autoplagiază constant. Anul trecut de Sfintele Paști ne amenința că vom muri dacă vom lua lumina. Care este realitatea însă?
Dacă vom compara România cu Ucraina în datele oferite de Johns Hopkins University și OurWorldInData.org vom vedea cu ochii noștri minciuna cu succesul campaniei de vaccinare cât și realitatea privind morții din timpul vaccinării. Să luăm pe rând afirmațiile lui Iohannis:
Minciuna Nr. 1. „Succesul” campaniei de vaccinare de sute și sute de milioane de euro este vizibil în graficul următor. De astăzi, lui Iohannis ar trebui să i se zică domnul 22,8%:
Minciuna Nr. 2. Vaccinarea a oprit pandemia. FALS! Vom trata situația din România comparativ cu cea din Ucraina, țara vecină, unde - nu știm cum să explicăm ca să înțeleagă și Iohannis mai bine, așa că folosim graficul și majusculele - VACCINAREA SE RIDICĂ LA IMPRESIONANTUL PROCENT DE 1% (unu la sută)!
Veți vedea mai jos cum stau cazurile de Covid din România comparativ cu Ucraina dar și cazurile morților din această perioadă, deși la noi „vaccinarea a oprit pandemia” iar la ei, așa cum stă de altfel situația și la noi, imunitatea naturală a învins pandemia, așa numita „imunitate de turmă” pe care o explică foarte clar aici Dr. Oana Mihaela Secară, medic primar al Spitalului Municipal "Sfântul Ierarh dr. Luca " Onești (suport Covid) și Președinte al CA al Spitalului Județean de Urgență Bacău. Mai întâi, vaccinarea:

Minciuna Nr 3. La vaccinare sau la spital.
BILANȚUL „SIGURANȚEI” VACCINULUI în România, până la 6 iunie 2021 conform datelor INSP a fost de 28.407 de infectați post-vaccinare cu doza 1 sau 2 până pe 6 iunie, dintre care 555 de morți. INSP susține cu tărie - deși în țară se derulează de luni de zile anchete nefinalizate privind morții de după vaccin - că acești 555 de morți „nu sunt din cauza vaccinării”. Așa să fie?
Mai jos veți vedea:
1. Evoluția infectărilor de Covid în România și Ucraina, care este aproximativ LA FEL, indiferent de faptul că inconștientul Guvern din România a manipulat spre vaccinare 22,8% din națiune iar în Ucraina s-a vaccinat doar 1% din populație.
2. Cazurile de morți puși în cârca virusului Covid, care ne arată că în Ucraina, deși, repetăm, a fost vaccinată doar 1% din populație, SUNT MAI PUȚINE DECESE decât în România, în aceeași perioadă în care s-a pompat la greu pentru vaccinarea românilor adulți urmată - total iresponsabil, ca să nu spunem de-a dreptul criminal - de vaccinarea copiilor. Și atunci, adevărul este de fapt cel deja demonstrat de o analiză internațională în care ROMÂNIA apare ca exemplu negativ, într-o statistică mondială prin care se demonstrează că vaccinurile COVID duc la mai multe infectări și decese.
De fapt, cele 555 de decese post-vaccin din România s-ar fi putut evita, după cum arată graficele de mai jos, dacă și România ar fi ales să nu facă propagandă de stat deșănțată pentru niște produse experimentele, transformând românii în cobai, în porci de Guineea, și dacă i-ar fi lăsat liberi să se vaccineze, cum a făcut Ucraina, conform propriei lor voințe.
Graficele de mai jos demonstrează fără putință de tăgadă că vaccinarea nu a fost și nu este necesară.
1. Evoluția infectărilor de Covid în România (vaccinată 22,8%) și în Ucraina (vaccinată 1%):

2. Cazurile de morți puși în cârca virusului Covid în România vaccinată vs Ucraina nevaccinată:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Stim ca oamenii, popoarele sunt egale si unele sunt chiar mai egale decat altele!
Nu e posibil ca reducerea populatiei sa fie numai pentru catei nu si pentru dulai?
Nu este posibil ca lotul de vaccin pt dulai sa fie altul decat pentru catei? Nu e posibil ca doar fraierii sa se vaccineze?
Ne-om crede noi un popor de poeti si genii, poate chiar suntem, dar lumea vede in noi un popor dezbinat care face TOT ce i se cere, care si-a vandut istoria, eroii, pamantul si viitorul! Din punctul lor de vedere suntem lipsiti de orice valoare si ca atare numai buni de exterminat!
Daca statistic vorbind nici un conducator "vaccinat" NU va avea efecte adverse din cauza vaccinului in viitor, inseamna ca nu s-au vaccinat sau s-au vaccinat cu altceva (ser fiziologic, vitamine, etc.)
Cu siguranta omul de rand va avea probleme serioase de sanatate din cauza vaccinului, sa vedem daca si conducatorii patesc acelasi lucru.
Nu trebuie sa fii expert sa nu simti privindu l, cita perfidie, falsitate,dubla personalitate exista, coabiteaza in domnia sa! Ma ingrozeste gindul cum a fost posibil sa fie votati, alesi, oameni ca el, ca Coolos, ca Barna, ca Plicusor, Basecu, Blaga, Boc, Nastase,Iliescu, Constantinescu etc. Oare intregul popor dormea la alegeri?! Numai astfel se explica tot ceea ce traieste in ultimii 30 si ceva de ani poporul nostru!
Mai mult de o treime a bajenit, preferind sa fie sclavi in alte tari realitatii sumbre de a fi in propriati tara, pe deasupra si batjocoriti, etc.
In addition, the last section of the podcast discusses the “what if” possibility that at least some covid vaccines may contain exotic technology that, once injected into the body, activates a self-assembly process to build a biocircuitry interface using elements from the victim’s own blood.
Although this sounds like science fiction, we seem to be living in a dystopian sci-fi scenario with biological weapons, magnetic nanoparticle “magnetofection” technology, Orwellian surveillance and all-out government propaganda to coerce everyone into taking a depopulation spike protein injection. (So don’t tell me ANY theory is “out there.” This is 2021. Global depopulation extermination is under way. Our entire reality is now “out there.”)
In addition, the Moderna company openly describes their vaccine injections as installing an “operating system,” which by definition means a platform to receive additional commands or instructions for execution. How are those commands received? From external electromagnetic waves?
în România (vaccinată 22,8%)
și în Ucraina (vaccinată 1%)”
Cine spune că oamenii sunt infectați de covid?
Doar testul, nu-i așa?
Nu simptomele, ci doar testul!!!
Și ce spune, de fapt, testul cu pricina?
NIMIC LEGAT DE STAREA TA DE SĂNĂTATE!
>> Doctor microbiolog Stefan Lanka:
“Greseala cruciala a fost și este că
nimeni nu a pus și nu pune intrebarea:
Oare testul de Corona este VALID?
Oare este valabil?
Oare este relevant?
Testul de Corona nu are nicio validitate!> Medicii si cercetatorii implicati de la bun inceput,
au interpretat ca fiind virus
niste deșeuri biologice celulare tipice.
Ei au ignorat regulile de baza ale cercetarii stiintifice
si nu au efectuat experimente de control
(pentru a evita ca deșeurile celulare obisnuite
sa fie interpretate gresit ca fiind „virusuri”).
Acest lucru reiese din toate publicatiile
care pretind ca ar contine izolarea unui „virus”.
Aceste deșeuri celulare de la oameni si animale
sunt apoi „cusute” tehnic bucată cu bucată,
rezultand un model genetic IPOTETIC
al unui PRESUPUS virus.
Procedura si software-ul prin care aceste molecule
(interpretate ERONAT drept
„secvente ale genomului viral”)
sunt așezate unele lângă altele
in ideea ca asa ar rezulta un „virus” intreg,
se numește „Alignment” (grupare).
Un Coronavirus intreg sau macar un lant ADN
(secventa virala) al unui ipotetic Coronavirus
NU exista insa nici in realitate
si nici in literatura stiintifica.
▪1. Testul de Corona identifica doar deșeuri celulare
pe care metabolismul nostru le produce.
▪2. Cand cantitatea de material genetic
de la cel testat este multiplicata prin metoda PCR,
ii putem scoate pe TOTI pozitivi la testul Corona.
▪3. Testul de Corona este calibrat diferit
de la laborator la laborator, de la tara la tara,
pentru o anumita cantitate a particulelor celulare
dincolo de care testul sa iasa „pozitiv”.
Sub acea valoare, denumita stiintific „cut-off level”,
testul iese „negativ”.
▪4. Asa se explica de ce in Italia
oamenii cu simptome la nivel pulmonar
ies pozitiv la teste in proportie de 10%,
iar in Coreea de Sud ies pozitivi abia 0,1%
dintre cei cu simptome.
▪5. Este posibil ca in Coreea de Sud acel „cut-off level”
sa fi fost setat in mod intentionat ceva mai sus,
pentru a obtine mai putine cazuri de „Corona”
si pentru a proteja populatia si economia
de panica numita „Corona”...> „COVID 19” înseamnă:
C = Certificat
O = de („O” de la „of”, care înseamnă „de”)
V = Vaccinare
ID = Identificare
1 = Artificial („A” e prima literă din alfabet)
9 = Inteligență („I” e a 9-a literă din alfabet)
Prin urmare, „COVID 19” înseamnă:
„Certificat de Vaccinare,
cu Identificare prin Inteligență Artificială.”
Pentru a se putea realiza IDENTIFICAREA,
este nevoie de 3 lucruri:
- cipul sub piele;
- internetul rapid 5G (în China e deja și 6G);
- Inteligența Artificială.
Prin urmare,
covidiada nu are nici o legătură
cu sănătatea umanității,
ci DOAR cu CONTROLUL EI TOTAL!
Deci „COVID-19” este numele unei
OPERAȚIUNI MONSTRUOASE,
nicidecum numele unei boli,
care se presupune că ar fi cauzată
de un virus (și el inventat)
numit SARS-COV-2!
https://drive.google.com/file/d/18BoBZclImrMmMdAPmZNJIASn9btBUd-e/view?usp=sharing