
FOTO CU AVERTISMENT: Blasfemia din buricul târgului pe care Bănescu se făcea că nu o vede

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a dat trei amenzi pentru expoziția „Nmyphs and Zombies. Speranța lui Ondine și disperarea lui Baraka”, organizată vara trecută în Capitală, sub patronajul Ministerului Culturii, informează Rost Online.
Evenimentul a fost prezentat ca fiind „o expoziție de artă contemporană românească așa cum nu s-a mai văzut”. În fapt, lucrările reunite sub această falsă promovare reprezintă o blasfemie la adresa Mântuitorului și a Maicii Domnului, fiind greu de descris în cuvinte piesele expuse la această expoziție.
Pe 3 septembrie 2023, ActiveNews relata: Blasfemia pe care n-o vede Bănescu: Mântuitorul și Maica Sa batjocoriți trivial într-o expoziție Art Safari care tronează în Palatul Dacia de pe Lipscani de trei luni de zile:
În plin centrul Capitalei României, la
Palatul Dacia de pe Lipscani, care, cu sprijinul fostei primărițe
Gabrielei Firea, se dorea a deveni „Muzeul Holocaustului din România”,
dar n-a fost să fie, tronează de trei luni de zile o blasfemie sinistră
la adresa Mântuitorului și a Maicii Sale, pe care, preocupat de aspecte
mai profunde, mai tactile, mai linguale, onor purtătorul de cuvânt al
Patriarhiei, Vasile Bănescu, nu a sancționat-o pe potrivă, în numele
instituției pe care susține că ar reprezenta-o. Expoziția, care ne aduce
aminte de „arta” grotescului promovată de USR-ista penală Clotidle Armand în sediul Primăriei Sectorului 1, este organizată de ART SAFARI și este deschisă și copiilor, cărora le dedică de altfel și o secțiune „Kinder”.
Reacția lui Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei preocupat mai mult de ce spune IPS Teodosie despre fumat decât de blasfemiile de sub nasul lui, a venit de abia după articolul nostru.

Acum, CNCD a decis să amendeze cu câte 5.000 de lei Muzeul Municipiului București, care a găzduit expoziția, Fundația Centrului Cultural Art Society și curatorul expoziției, potrivit Gândul.ro.
„Artistului” Paul Baraka, autorul lucrărilor, i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului.
„Nu sunt convins deloc de soluție, dar e o speță la limită”, a declarat, pentru Scena 9, Csaba Asztalos, președintele CNCD.
Potrivit acestuia, în urma mai multor ședințe de deliberări s-a ajuns la concluzia, cu un vot de 9 la 2, că s-a depășit limita libertății de exprimare, pentru că expoziția aduce atingere sentimentelor religioase a unei părți importante a populației din România și că prezintă simboluri religioase într-un mod neadecvat. Decizia a fost luată consultând jurisprudență națională și internațională în ce privește dreptul la demnitate personală, libertatea de exprimare, relațiile dintre stat și culte și drepturile de autor.
De altfel, nu este pentru prima dată când președintele CNCD, Csaba Asztalos, se declară nemulțumit de deciziile luate de instituția pe care o conduce.
La fel s-a întâmplat și atunci când CNCD a respins o sesizare LGBT împotriva tipografiei care a refuzat să tipărească afișe de propagandă homosexuală.
„Din punctul meu de vedere, este un precedent periculos. Eu am fost în opinia minoritară pentru că mâine ne putem trezi cu o instituție sau un ONG care dorește să organizeze o dezbatere pe problematica dreptului femeilor la avort, și ne-am putea trezi cu un prestator de servicii care să refuze prestarea unor astfel de servicii. Atunci când mesajul care urmează să fie diferit ar fi împotriva legii, ar incita la ură, la discriminare, atunci am putea să invocăm libertatea de conștiință”, a declarat președintele CNCD, Csaba Asztalos, potrivit MozaiQ, reluat de sursa citată.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Cautati transfigurarea/salvarea prin Hristos.
Deci nu există libertate de conștiință decât în contextul incitării la ură/discriminării (și asta văzută numai într-o direcție)?! În rest, nu?! Așa vor să o legifereze?!
Vă supun atenției că, potrivit CEDO, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare, deși sunt drepturi fundamentale, ele NU SUNT ABSOLUTE.
Potrivit Convenție nici dr. la viață NU este absolut, ci relativ (nota bene!), alături de: dreptul la libertate și siguranță, dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieții private și de familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire și de asociere, dreptul la căsătorie, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la nediscriminare, dreptul la protecția proprietății, libertatea de circulație etc.
Așadar, în funcție dacă exista sau nu excepții sau posibilități de derogare de la respectarea lor, drepturile fundamentale din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pot fi împărțite în drepturi absolute și drepturi relative.
Pentru cele absolute se prevede în mod EXPRES în textul de lege că NU este îngăduită nicio derogare de la aceste drepturi. Aceste drepturi absolute, potrivit CEDO, sunt: dreptul de a nu fi supus pedepsei cu moartea, dreptul de a nu fi supus torturii sau pedepselor ori tratamentelor inhumane sau degradante, dreptul de a nu fi supus sclaviei, dreptul de a nu fi condamnat fără lege/retroactiv, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași faptă.
https://www.drepturicivile.ro/drepturile-omului/ce-sunt-drepturile-omului/drepturi-absolute-si-drepturi-relative/#dreptulde-a-nu-fi-judecat-sau-pedepsit-de-doua-ori-pentru-aceeasi-fapta
https://www.echr.coe.int/documents/d/echr/convention_ron
Ref. “Eu am fost în opinia minoritară pentru că mâine ne PUTEM TREZI cu o instituție sau un ong care dorește să organizeze o dezbatere pe problematica dreptului femeilor la avort, și ne-am PUTEA TREZI cu un prestator de servicii care să refuze prestarea unor astfel de servicii.”
Da.. așa este: NE(-)AM (PUTEA) TREZI(T)! Dumnezeu fix asta așteaptă. Ca prim pas .. Apoi să-L cunoaștem .. să-I cunoaștem VOIA!
Doamne, miluiește.
Probabil e bine sa vedem cat de multa influenta capătă nenumitul prin lipsa de credință în Dumnezeu. Daca nu le am vedea,am bagateliza aspectul ....Așa,poate ne înfricoșăm cu teama cea bună și alegam în brațele lui Hristos ...