București 9: Țările de pe flancul estic al NATO se întâlnesc marți în Letonia, în frunte cu Stoltenberg

De Cătălin Vușcan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Înalți reprezentanți din mai multe state est-europene membre ale NATO vor avea o reuniune marți în Letonia, pentru a pregăti summitul din iulie, de la Washington, al organizației, informează dpa, citat de Agerpres.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va lua de asemenea parte în timpul zilei la reuniunea așa-numitului grup "București 9" (Formatul București), la Riga.

Din grup fac parte România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și cele trei state baltice: adică, statele de pe flancul estic al NATO.

Grupul a fost fondat după criza din Crimeea din 2014, la inițiativa Poloniei și României.

Următorul summit ordinar al NATO urmează să aibă loc la Washington, între 9-11 iulie. Pe agenda summitului se află sprijinul pentru Ucraina, care se confruntă de peste doi ani cu atacul Rusiei.

Totodată, va fi sărbătorită cea de-a 75-a aniversare a Alianței de apărare transatlantice. NATO a fost fondată la Washington în 1949, de SUA, Franța, Regatul Unit și alte nouă state occidentale.

Actuala gazdă Letonia, precum și Estonia, Lituania, România, Bulgaria și Slovacia au aderat la NATO în 29 martie 2004, în timp ce Republica Cehă, Polonia și Ungaria au aderat cu cinci ani mai devreme, în 12 martie 1999.

Cele nouă state din centrul și estul Europei au îngrijorări legate de securitatea lor în fața războiului Rusiei împotriva Ucrainei și - exceptând Ungaria - sunt printre cei mai fermi susținători ai Kievului. 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Înmormântarea Părintele nostru Justin Pârvu

Primul film documentar despre Mihai Eminescu

Mihai Eminescu - Marturie despre mine însumi

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Nata 12.06.2024 08:36
    Ungaria are un președinte care tine la tara si poporul pe care îl reprezinta. Restul arata cam asa - cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia.
  1. Dispărută de la Crăciun, Prințesa Kate, lovită de cancer la 42 de ani, și-a făcut prima reapariție - VIDEO

  2. Pentru prima oară de la începutul războiului, Putin și-a prezentat condițiile de pace cu Ucraina

  3. O știre care lipsește cu desăvârșire din întreaga mass-media: ”Opriți Genocidul! - Miting și Marș la București pentru eliberarea Palestinei de sub ocupația Israelului” - VIDEO

  4. 16 iunie: 11 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”

  5. A fost odată o fată frumoasă... și vaccinată: Anca Molnar

  6. 135 de ani de la asasinarea lui Mihai Eminescu. MARTOR OCULAR: ”Mâna îmi era plină de sânge”. Eminescu a cântat “Deșteaptă-te, Române!” cu câteva clipe înainte de a muri și a strigat ”România liberată!” când a fost internat

  7. Prăznuirea Voievodului Ortodoxiei Românești, Părintele Justin de la Petru Vodă - 11 ani de la înveșnicire. FOTO-REPORTAJ și OMAGIU VIDEO

  8. Mama tuturor Teoriilor Conspirației validată de "Știință": "EI sunt printre NOI" – Între Mântuitorul Cosmic și Putiniștii Galactici

  9. Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia

  10. 30 DE ANI de ZIUA și o anchetă celebră: LIICHEANU

Ultima oră

01:10

16 iunie: 11 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”

00:30

16 iunie: Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești; Sf. Ier. Tihon, Episcopul Amatundei; Sf. Sfințit Mc. Marcu, Episcopul Apoloniadei

23:45

Dispărută de la Crăciun, Prințesa Kate, lovită de cancer la 42 de ani, și-a făcut prima reapariție - VIDEO

23:28

Prăznuirea Voievodului Ortodoxiei Românești, Părintele Justin de la Petru Vodă - 11 ani de la înveșnicire. FOTO-REPORTAJ și OMAGIU VIDEO

23:10

Pr. Ioan Istrati: Despre Eminescu nu poți gândi decât în două cu lacrimi

22:35

O știre care lipsește cu desăvârșire din întreaga mass-media: ”Opriți Genocidul! - Miting și Marș la București pentru eliberarea Palestinei de sub ocupația Israelului” - VIDEO

22:00

ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNUL ABSOLUT: MIHAI EMINESCU - MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI. Mărturisesc: Vladimir Beliș, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Filipciuc, Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, PF Patriarh Teoctist

21:30

O zi întreagă de manifestări omagiale pentru Eminescu în Arhiepiscopia Tomisului - VIDEO

21:00

OPERA POLITICĂ a Românului Absolut, disponibilă tuturor online într-un portal unic: Mihai-Eminescu.Ro. Academia Română și NeamUnit oferă și aplicația gratuită Mihai Eminescu - Întreaga Operă

20:20

Istoria celor patru fotografii cunoscute ale lui Eminescu și primul film documentar despre Românul Absolut, realizat în 1914. GALERIE FOTO / VIDEO

19:45

George Simion: "Am luat decizia de a candida pentru funcția de Președinte al României!"

19:19

Pentru prima oară de la începutul războiului, Putin și-a prezentat condițiile de pace cu Ucraina

18:00

30 DE ANI de ZIUA și o anchetă celebră: LIICHEANU

17:00

Prof. Ilie Bădescu: 15-16 Iunie – Ziua nașterii în Cer a Dreptului Eminescu. ”De din vale de Rovine/ Grăim, Doamnă, către Tine…”

16:00

Moarte subită în fotbal la doar 26 de ani: Matija Sarkic, portarul naționalei Muntenegrului. Tot azi, a murit la 54 de ani, "după o scurtă boală", Kevin Campbell, fost atacant pentru Arsenal