În spatele scandalului din cazul Cristi Puiu, este interesant să observăm că se folosesc metodele securiste vechi, deja probate ca eficiență.
„Ce a făcut el nu trebuie să se mai repete” - au murmurat Marii Preoți ai Covidului. Și instrumentele contondente s-au pus în mișcare rapid.
Se poate face lesne o paralelă cu raportarea Sistemului (vechi?) la Paul Goma. Dar, să nu anticipăm.
Ce a făcut, de fapt, Puiu?
Cei care au văzut scurta lui introducere la film, au observat că tot ce i se reproșează este o manipulare mizerabilă.
E un negaționist al virusului?
Nici vorbă. Ba mai mult, a declarat publicului de la TIFF că poartă mască în spații închise, păstrează când e cazul distanța etc. Cine-l cunoaște, știe că este foarte precaut în privința bolilor, frizând ipohondria.
Ce l-a enervat de-a dreptul a fost pretenția gazdelor ca să vorbească publicului cu masca pe gură și nas în gradina unde s-a ținut premiera filmului său, ca și aberația ca publicul să stea afară și să poarte botniță vreme de peste 3 ore, cât durează filmul.
Pe lângă absurdul pe care l-a demascat, revolta lui s-a îndreptat asupra guvernanților care pun presiune și îi beștelesc permanent pe români, care aruncă pe cetățean întreaga responsabilitate cu disprețul învățătorului pe loaze. Care se comportă față de noi, poporul, "incalificabil".
Nu e adevărat?
Uitați-vă la discursul scrâșnit - împungând cu degetul arătător aerul din clasa școlii ajutătoare - al lui Johannis; la șmecheria lunecoasă cu grăsime mesianică tip Arafat, care ne minte în față ca să ne salveze; la elocința de șef de birt în fața bețivilor emotivi a lui Orban; la discursul de Gâgă tâmp în fața cortului sanitar al lui Tătaru șamd - toți certând zilnic poporul prost și indisciplinat.
Cristi Puiu consideră că aceștia ne tratează „ca pe vite”. E greșit?
În Clujul lui Boc experimentul e dus și mai departe (purtatul măștii a devenit obligatoriu pe stradă), fapt care pune sub semnul întrebării și buna-credință a liderilor, și halul de obediență tâmpă a norodului.
Vai, dar cum e posibil, vin alegerile; avem cel mai responsabil guvern din istoria recentă!
Și dă-i și luptă cu iconoclastul Puiu, care a fluierat în biserica nesfântului Covid al IX-lea cel Globalist, idol susținut de hipsterime și securiști.
Dacă tot am amintit inițial de Goma și de Securitate, să observăm cum este „lucrat” Cristi Puiu.
Atunci Pleșiță îl lua de barbă pe Goma și îl dădea cu capul de masă - acum Cristi Puiu e martelat de măciucarii din presă și reprezentanții "poporului binecredincios" cu toate adjectivele infamante, într-un proces cu public.
Puiu e doar un "idiot" dornic de publicitate.
Însă nu era suficientă acțiunea directă, pumnul în cap. Exact ca în cazul Goma, experții în dezinformare au aruncat în piața publică ideea că regizorul nu e talentat, nu are o operă valabilă, e o figură minoră dpdv artistic. Într-un cuvânt, e lipsit de talent, e nul.
Cine a trăit sub tirania lui Ceaușescu, observă similitudininea procedeelor foarte limpede.
Dacă romanele lui Paul Goma erau "slabe", filmele lui Puiu sunt "plictisitoare", iar în plus cum își permite să facă filme de atâtea ore? Cine e el? Un nimeni în drum dornic de reclamă.
Nu contează că cinematografele sunt închise și implicit filmul nu va avea distribuție, că filmele de autor, spre deosebire de cele comerciale, oricum au un public restrâns. La Puiu, critica timpului prezent e marketing, nu are cum să fie obiectiv.
Cîți cititori avea/are Goma? - și trebuie să recunosc că m-am lăsat dus de propagandă inițial, crezând că e un scriitor neimportant. Câți spectatori va avea vreodată un film-fluviu având ca bază cartea profetică a gânditorului rus Vladimir Soloviov, "Povestire despre Antihrist"?
Tocmai pentru că publicul este restrâns, curvele cu trese își fac meseria și "dovedesc" masei de semidocți că un asemenea artist nu are căderea să le deschidă ochii, nu are dreptul să fie critic cu autoritățile.
Un întreg aparat securistic plus imbecilii utili care fac oricum zilnic exces de zel, pus în funcțiune pentru un singur om care a spus ce crede în acest moment cu iz antihristic.
Dacă era neimportant ce a declarat public, dacă gândea în linia oficială impusă, asemenea revărsare de mizerie nu ar fi avut loc.
Astăzi, ca și ieri.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
După primul naufragiu, te mulțumești cu orice fel de uscat. Înec să nu fie!
După mai multe naufragii care nu ți-au venit de hac începi sa crezi că ai soartă, că vreun înger te protejează, oricât de prost (navigator) ai fi. Îți zici că până la urmă te trage EL la suprafață, și, atunci, te sui pe tot felul de coji de nucă, doar doar îți vei descoperi America orgoliilor tale. Și de fiecare dată insula eșuării se dovedește mai mică, mai stearpă, mai derizorie, iar tu mai pierzi ceva și din puținul care fuseseși. Este cazul acestui… Dobinson, intrat la apă, din care doar gura (de canal) a mai rămas să „comunice” duhori.
Prin formație CTP este inginer. La revoluție s-a lăsat. Nu dădea perspective.
Scriitor suna mai bine. A încercat. Prea dependent de talent fiind însă acest job, și prea condiționat de tiraje, a zis pas!
De ce nu zarist? Notorietate satisfăcătoare, dar concurență sălbatecă și mult recul în mâna cu stiloul. Expunere la tendinită, cu reflexii în cerebel. A aruncat prosopul, bravând că e scârbit de o lume cu atâta violență și fiere.
Apoi filmolog. Select, elitist, cât de cât, finesse. Audiență însă de doi bani și ego prigonit. Penumbră, tenebre, întuneric – prea multă estompare pentru cineva înnebunit să apară cu contururi nete și abrupte.
Și, la urmă, comentator de tenis! Sportul alb. Magia pugilatului fără contact. Exact ce-i plăcea: să dea ca sălbatecul, fără să încasese. A încercat să se cațere pe gloria Simonei Halep, dar și aici a nimerit pe nisipuri mișcătoare. Cu cât analiza, cu atât se scufunda. Căci împroșcatul cu flegmă verde nu funcționează împotriva succesului. Ți se întoarce flegma-n mufă instant, cum s-a și întâmplat.
Omul ăsta a ratat tot ce a încercat. De-asta nu s-a putut dedica unui drum. Pentru că singura lui vocație a fost ura. Iar ura acționează ca un bumerang.
Recent i-a cășunat pe Cristi Puiu.
Cristi Puiu e, cum cititorii mei desigur știu, un mare regizor român de film. Încă în viață, din fericire, prelungind linia de glorie națională punctată de defuncții Liviu Ciulei și Lucian Pintilie.
Te-ai fi așteptat ca filmologul și cinefilul CTP dacă nu să se plece, măcar să amuțească în fața unui astfel de contemporan candidat la un loc în panteonul cinematografiei românești.
Aiurea!
Borhotul a fost mai puternic. A trebuit să irupă cu stropi, hrană pentru animalele din ferma eșuatului.
Cu masca pe figură să cităm, deci, din întreținutul săptămânal al DIGI24: „Dânsul (dl. Puiu, n.a.) a făcut o măgărie agitatorică menită să-i promoveze filmul. Dacă n-aș lua în considerare această posibilitate, ar trebui să îl consider pe dl. Puiu, pe distinsul regizor Cristi Puiu, de-a dreptul idiot! …Ar trebui acum să mai adaug un calificativ lângă cel de „idiot”,[…] Ar trebui să alătur și calificativul „nesimțit” la ceea ce a făcut dl. Puiu.”
Ce l-a filoxerat într-atât pe CTP?
Faptul că domnul Cristi Puiu, spre deosebire de el, aspirantul neîmplinit în filmologie ca și în toate celelalte, a avut curajul să fie un om liber. Să spună ce crede, chiar dacă întru supărarea puterii vremelnice.
Și dac-ar fi spus niște enormități, ceea ce nu e deloc cazul, Cristi Puiu ar fi avut dreptul, opera sa de mare artist i-l dădea, să le rostească.
Dar Cristi Puiu a spus niște lucruri de elementar bun simț: „Tonul autorităților statului este inacceptabil. Să stați cu masca pe față să vă uitați la un film de 200 de minute este inuman. Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe niște vite.”
Iată, însă, că s-a întors Nicolae Pleșiță din mormânt, sub acoperire, ca să-i pună pumnul in gură și să-l facă idiot și nesimțit pe câștigătorul premiului “Un Certain Regard” la Festivalul de Film de la Cannes. Bravos, mizerie umană!
Incredibil cum, în țara asta de leguminoase, non-valoarea încalecă valoarea și se slobozește pe ea.
Acest exhibiționist cu limba (în lipsă de altceva), CTP, a devenit exponentul perfect al celor pe care îi reprezintă. Agresiv, impertinent, bidimensional.
Despre dimensiunile care-i lipsesc, îi las pe cititori să se pronunțe. Sunt sigur că resimt și ei o nevoie imperioasă de eliberare.
Un eșuar care, din ratare în ratare, a ajuns nimic! Nu mai are nici umbră! E doar o hologramă de speriat sărmani cu duhul, ce ne bântuie când n-avem ce face și ne împiedicăm, pentru câteva secunde, pe DIGI24.
Contele de Saint Germain
https://www.justitiarul.ro/cristian-tudor-popescu-ctp-un-exhibitionist-limbut/