Blue Air a fost preluată de stat, în urma unor datorii de peste 230 de milioane de euro. Un investitor din SUA ar fi la rândul său interest de companie

De Ginan Abraheam  /  

Foto: Profit.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Compania Blue Air a fost preluată de stat, în urmă cu o săptămână, într-un procent de 75%, după ce a acumulat datorii de peste 230 de milioane de euro. Acționarul a gajat în anul 2020 cu 75% din acțiuni pentru un ajutor de stat de 300 de milioane de lei, potrivit Economica.net și citată de RTV.

„Am preluat acțiunile, s-a finalizat preluarea și acum încercăm să constituim Consiliul de Administrație, pentru că persoanele care sunt acum în Consiliu nu și-au dat încă demisia, dar urmează. Este perioada aceea de predare-primire și avem probleme în a accesa actele și sunt mici întârzieri datorită faptului că nu ni se pun la dispoziție actele pe care noi le cerem”, a declarat Daniel Geantă, șeful Autorității pentru Administrarea Activelor Statelor (AAAS).

Se mai specifică de asemenea că AAAS va demara un audit la nivelul societății.

„Nu putem fi răspunzători, noi ca instituție publică, de ceea ce s-a întâmplat până la momentul preluării societății”, a mai spus Daniel Geantă.

Un investitor din SUA ar fi interesat de compania Blue Air iar un reprezentant de-al acestuia chiar s-a întâlnit cu  Daniel Geantă, care însă susține că au existat condiții supra cărăra nu s-au putut pune de acord și de asemenea, și legislația din România, aflată azi în vigoare, ar fi un impediment. 

„Una dintre cerințe este ca procedura de insolvență, în cazul în care se va intra în insolvență este să se mute și să se judece pe legea insolvenței americane, a statului New York, pe Capitolul 11. Există un punct acolo, unde s-ar putea face transferul acesta, dar nu vă pot spune dacă se poate sau nu. Am început analiza acestei proceduri, dar documentația este una stufoasă, nu este o documentație de o pagina sau două”, a declarat oficialul.

Pentru moment, doar două avioane mai sunt în flota companiei, conform Planespotters, a căror poliță de asigurare a expirat pe 20 decembrie, potrivit Autorității Aeronautice Civile.

Asta însă nu e tot. În afara acțiunilor din Airline Invest, statul a preluat și un teren de 10 hectare, pe care compania a încercat să îl vândă înainte de pandemia COVID-19. Blue Air a anunțat în septembrie 2022, după oprirea tutror zborurilor, că a acumulat datorii de peste 230 de milioane de euro.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews

Susține ActiveNews
PayPal
Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
Buton Donează acum
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

Top 5 autori
ActiveNewsTV

Marius Pieleanu: „Dacă mor 10.000 de oameni dintr-un milion de la vaccin e un vaccin valid”. La 20.000.000 - populația României, dacă mor 200.000 e de bine. Știința... idioțeniei criminale:

Trump vorbește. Valabil și la noi

Ion Cristoiu ne sare în ajutor: „Excelentul site ActiveNews are nevoie de sprijin financiar”. MULȚUMIM!

PUTEȚI SĂ DONAȚI CU PAYPAL, CARD SAU DIRECT ÎN CONTUL NOSTRU, AICI

 

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
Ultima oră

21:35

Fratele procurorului general CPI, care l-a acuzat pe Putin de "răpirea copiilor", este PEDOFIL

21:03

Planurile lui Soros în 2023: Cum este răspândită agenda radicală a „societății deschise” pe întreg globul. Pași rapizi spre o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

20:30

Legiunea asta care nu vrea să moară - Poetul mărturisitor și psaltul Ilie Tudor, tatăl rapsodului Tudor Gheorghe. 100 de ani de la naștere, 8 ani de la adormirea întru Domnul (3 Martie 1923 - 22 Martie 2015)

19:30

Pronunțarea deciziei în cazul lui Donald Trump, amânată din nou după un raport bombă potrivit căruia procurorul Alvin Bragg, susținut de George Soros, ar fi ascuns probe esențiale

19:05

Marinela Chelaru a ajuns de urgență la spital. Actrița în vârstă de 63 de ani are probleme de sănătate grave

18:40

Luminița Arhire: DEȘTEPTAREA PRESUPUSELOR OI ȘI RENEGAREA SPIRITULUI GREGAR

18:25

Austria va înființa un fond de 30 de milioane de euro pentru a despăgubi victimele vaccinurilor și ale măsurilor draconice din timpul plandemiei COVID. Bucureștiul mut și surd: RAFILA TOT STUDIAZĂ PROBLEMA DE 8 (OPT) LUNI

17:55

Novak Djokovici, reacție virală după ce a ratat turneele din SUA pentru că nu este vaccinat împotriva Covid-19: Demnitatea și integritatea mea sunt mai presus de orice!

17:40

Fostul ministru de Externe Titus Corlățean despre Scandalul Bîstroe: Ucrainenii NU au dat acordul ROMÂNILOR să măsoare, NU au dat acordul VASELOR ROMÂNEȘTI CU APARATURA ROMÂNEASCĂ!

17:15

Sorin Grindeanu acuză Ucraina că trage de timp în Scandalul Bîstroe. Ziarista Velentina Șerbănescu: MAE de la București a devenit o anexă a Kievului

16:40

Lumea sportului, din nou în doliu: Un celebru boxer a decedat subit în timpul antrenamentelor. Acesta avea doar 19 ani

16:25

Acord istoric între Vladimir Putin și Xi Jinping: Este amenințat dolarul american

16:05

Comemorarea martirilor români/aromâni din Balcani și a părintelui Haralambie Balamace, cel care s-a jertfit pentru credința ortodoxă, pentru limba română și pentru românism, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța

16:00

Youtube a cenzurat discursul unui parlamentar britanic despre efectele adverse ale vaccinurilor COVID

15:15

Greta Thunberg, Doctor Honoris Causa în Teologie și Mircea Cărtărescu, Doctor Honoris Causa în Medicină. IMAGINILE ZILEI