Abătându-se grav de la învățătura Bisericii Catolice, Vaticanul a prezentat „mărturii” despre adopția unor copii de către cupluri homosexuale, precum și despre homosexualitate în sine, arată LifeSiteNews.
Site-ul Sinodului despre sinodalitate, supervizat de Secretariatul General al Sinodului Episcopilor, a evidențiat vineri ca fiind demne de laudă trei cazuri de adopții făcute de homosexuali, relatate de Noelle Therese Thompson, de la parohia Imaculata Concepție din Hendersonville, Carolina de Nord.
Prima povestioară, intitulată „Povestea pro-viață a lui Parker”, înfățișează o femeie aflată pe punctul de a face avort care a decis, în cele din urmă, să-și dea copilul spre adopție, când a văzut că un amic de-al ei, care se afla într-o relație cu un alt bărbat, își dorea un copil. Povestea atribuie relației homosexuale meritul de a salva viața copilului, concluzionând: „Astăzi, Parker este un băiat de opt ani cu doi părinți iubitori, Karl și Diego, a căror relație a salvat acest copil de la avort”.
Cea de-a doua, intitulată „Povestea unei sexualități care dă viață”, prezintă modul în care un cuplu homosexual „căsătorit” a adoptat niște adolescenți cu dizabilități mintale. Având în vedere că este imposibil ca o sexualitate profund deviantă să „dea viață”, trebuie precizat faptul că pe site se arată clar, referitor la aceste povestiri, că „Titlurile ne aparțin”.
Cea de-a treia arată cum un bărbat care predă la o școală catolică și partenerul cu care s-a „căsătorit”, „au decis să aibă grijă de-, să iubească și să adopte copii din alte țări și, astfel, să-i scoată din sărăcie extremă.”
Cea mai mare tristețe a profesorului „este faptul că trebuie să-și ascundă sexualitatea pentru a-și păstra locul de muncă într-o instituție bisericească și că nu se simte binevenit în Biserica Catolică tocmai din cauza sexualității sale, pe care o consideră dată de Dumnezeu, și asta în ciuda încercării sale de a-i iubi pe cei săraci și în nevoie prin decizia sa pro-viață de a adopta”, se arată în finalul relatării.
Prezentarea cazurilor de adopție homosexuală într-o lumină pozitivă într-o publicație a Vaticanului este profund scandaloasă, deoarece încurajează un păcat strigător la cer - sodomia, concluzionează LifeSiteNews.
În paralel, marți, Biserica Catolică din Germania, într-un gest de sfidare a Vaticanului, care (cel puțin deocamdată) interzice căsătoriile homosexuale, a oficiat în jur de 80 de slujbe de binecuvântare a unor cupluri gay, informează DPA, citată de Agerpres.
Aceste slujbe se înscriu într-o serie de reforme istorice realizate de Biserica Catolică din Germania, care au fost criticate de Vatican pentru natura lor progresistă, mai precizează sursa amintită.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Halal biserica, halal păstori! Gunoaie cu odajdii!
Biserica catolica SRL face bani mai ales din căzăturile umane.
EVIDENT AVEM NISTE INFILTRARI MASIVE CARE PRINTRE ALTELE PRODUC SMINTELI IN MASA !
Dupa 1008, anul in care ultimul papa ortodox a fost alungat din Roma, an de la care incepe 'marturisirea' Crezului Niceo-Constantinopolitan cu erezia filioque, Harul lui Dumnezeu i-a p[arasit treptat pe romano-catolici.
Puterea omeneasca de orice fel, intelepciunea omeneasca de orice fel, sau orice efort omenesc, NU POATE STAVILI DEZLANTUIREA TAINEI FARADELEGII, CARE LUCRA IN LUME INCA DIN VREMEA SF AP PAVEL.
AU TREBUIT SA TREACA 1000 DE ANI, PENTRU CA ACEST LUCRU SA DEVINA EVIDENT.
VOR VENI CADERI SI MAI MARI IN LUMEA ROMANO-CATOLICA.
PS: Sf Paisie Aghioritul, avertiza ca intelepciunii celui mai prost dintre draci, nu-i pot face fsata nici cei mai capabili 10 avocati din lume...
PS2: "Sa stam bine, sa stam cu frica" pentru ca si noi vom avea de a face cu ispitele "stapanitorului lumii acesteia". Parintele Ravail Noica avertiza ca "vremea cernerii" a sosit. ( Scrisoare catre un arhiereu ).
Iubite Preasfințite Părinte, blagosloviți.
[…] Îndrăznesc să spun acum că nevoie este ca, mai ales noi, “fețele bisericești”, să “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) în care ne aflăm istoric, spre a lucra împreună cu Domnul în via Lui – și să tragem în aceeași direcție cu El.
Vremea este a cernerii. Va trebui să pierdem pe mulți din rândurile preoților și din numărul credincioșilor: aceasta în Apus s-a și făcut, mai ales după război, îndeosebi din anii ’50 încoace; iar cei ce au rămas – dintre aceștia sunt cei care acum recunosc, și iubesc – și primesc, acolo, Ortodoxia.
Paradoxal, pe noi comunismul ne-a păzit, într-o măsură, în felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiți să vedem propășiri și izbânzi din partea catolicismului și a celorlalte secte; să ne vedem făcuți de râs și de rușine de către mass-media, și pe noi înșine, și pe iubita noastră Biserică, și tot ce avem mai scump și mai sfânt în lume; să răbdăm ocari și prigoane din afară, iar dinlăuntru smintiri, și poticniri, și vânzări (Apoc. 13, 7).
Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul – mai ales cu minciunile acestui veac trecător: caci a început “ceasul lor, și stăpânia întunericului” (Lc. 22, 53). Și dacă “s-a dat lor stăpânire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta împotriva voii lui Dumnezeu?
Dar lui Dumnezeu voim noi a sta împotrivă? Cum, atunci, vom fi Lui Biserică, și Mireasă Hristosului Lui? Căci judecând după Scripturi, precum și după priveliștea care ne înconjoară, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica – adică noi – să se curețe de toate preacurviile ei, să se spele de toată necurăția ei (Iez. cap. 16), să se “lămurească”, întru cele din urmă, ca aurul în cuptorul ispitirii, să se lepede de tot ce este străin sfințeniei ei, să se smerească până în sfârșit, să se gătească Mireasa în așteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).
Acum va trebui să se lămurească credința noastră; acum se va vedea, în sfârșit, ce va fi fost Biserica – și ce nu; acum – care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), și ce anume va rămâne “neclătit de porțile iadului” (Mt. 16, 18)… și ce va trebui să cadă. Nevoie este de acest “necaz” (Tes. 5, 3), pentru că acum, în sfârșit, Vremea stă să nască Veșnicia.
Înfricoșătoare lucruri… dar nu “băgându-ne capul în nisip” ca struțul, ne vom pregăti pentru ceea ce nu vom putea stăvili.
Înfricoșată vreme; dar, dacă de la Dumnezeu îngăduită – mântuitoare. “Acum mai aproape este nouă mântuirea decât am crezut” (Rom. 13, 11), și decât când au crezut strămoșii noștri; că în zilele Sfântului Ioan Botezătorul doar “se apropiase” Împărăția Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este “lângă uși” (Mc. 13, 29), și “mlădițele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28). Acum a și început acea vreme când “cel ce nedreptățește – mai nedreptățească, și cel ce spurcă – mai spurce” (Apoc. 22, 11) – și oare nu s-a umplut întreg globul pământesc de “promiscuitate” și de libertinaj neînfrânat, că cele de negândit în urmă cu vreo treizeci de ani – acum sunt “monedă curentă”? – dar, deși mai puțin vădit, și vremea când “și cel drept mai facă dreptate, și cel sfânt mai sfințească-se”, că “Cel ce este să vie va veni, și nu va [mai] zăbovi”, și “plata Lui în mâna Lui” (Evr. 10, 37 și Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.
Vremea este ca Biserica să se întoarcă întru ale sale, să ne reînvățăm mai multă încredere în Dumnezeu decât în cele văzute și “mai la îndemână”, și să ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decât pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, îndeosebi când aceste mijloace ne silesc să îmbrățișăm și atitudinile acestei lumi, punând deoparte, fie și provizoriu, poruncile lui Hristos. Că astăzi, de ne vom afla despărțiți de Hristos, ce ne vom face, de la noi înșine, când ne vor întâmpina “porțile iadului” (Ier. 12, 5)? – “Nu întru putere mare, nici întru tărie, ci întru Duhul Meu, zice Domnul Atotțiitorul” (Zah. 4, 6).[…]
Iubite Preasfințite Părinte, mă rog Domnului să vă împărtășească în inimă ce este în sufletul meu, făcând și scriind acestea, ca nu numai să nu vă întristez, ci, poate chiar, oarecum, să vă și aducă bucurie.[…]
Domnul să ne lumineze în toată vremea să facem ce este drept înaintea Lui. Iar acum că îmbătrânim, El Însuși să ne învețe să facem precum pe Petru l-a povățuit ce să facă, “când va îmbătrâni” el (Ioan 21, 18).[…]
Sursa: Ieromonah Rafail Noica, “Cultura Duhului”, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002
https://marturieathonita.ro/scrisoare-catre-un-arhiereu/