
Colaj Fanatik

Frecventele deplasări externe ale președintelui Iohannis i-au oferit acestuia ocazia nu doar să viziteze multe țări, ci și să primească un șir de decorații de la șefii de stat.
În cadrul turneului său african, președintele Klaus Iohannis a fost decorat de către președintele din Capul Verde cu Ordinul „Amilcar Cabral”, cea mai înaltă decorație a acestui stat. La rândul său, Iohannis i-a înmânat Ordinul „Steaua României” în grad de Colan. În peregrinările sale prin lume, Iohannis a adunat o colecție de impresionantă de decorații oferite în semne de curtoazie de șefii de stat străini, colecție mult mai vastă decât a președinților care l-au precedat.
Decorații primite, de obicei, la vizitele în străinătate
Astfel, în colecția lui Iohannis sunt nu mai puțin de 27 de decorații primite, sub formă de colane, cruci, lente, panglici, stele, majoritatea înmânate de alți șefi de stat, în cadrul întâlnirilor bilaterale. Prin comparație, în cele două mandate Ion Iliescu a adunat 13 decorații, printre care și Steaua Republicii Socialiste România, pe care a primit-o în 1971, înainte să cadă în dizgrația lui Nicolae Ceaușescu. Emil Constantinescu a fost decorat de 11 ori, iar Traian Băsescu a primit 14 decorații de la șefii de stat străini.
Integral la Fanatik
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
ci N U M A I prin credință tare și prin nădejde, prin plecare în fața voii lui Dumnezeu, prin răbdare, ori prin pocăință la vreme.
Dumnezeu NU caută nici la rang, nici la avere, CI la inima fiecăruia.
În împărăția lui I N T R Ă cei cu suflete regești, NU cu coroane;
cei bogați în milă și credință, NU în bani și pământuri;
cei pricepuți în înțelepciunea lui Dumnezeu, NU a lumii;
cei cu inima veselă NU de chiote și danțuri, ci de bucuria lui Dumnezeu, cum spune Psalmistul: „Inima mea și trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu” (Psalm 83, 2).”
Sf. Nicolae Velimirovici