Biden a autorizat Ucraina să lovească ținte în Rusia

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Statelor Unite, Joe Biden, care a refuzat să facă acest lucru până în prezent, a dat undă verde Ucrainei să lovească ținte pe teritoriul rusesc, lângă orașul Harkov, în anumite condiții, a indicat joi un responsabil american, scrie AFP, citat de Agerpres.

"Președintele a dat echipei sale misiunea de a se asigura că Ucraina poate folosi armele americane cu scopul de a contraataca în regiunea Harkov, astfel încât să riposteze atunci când forțele ruse le atacă sau se pregătesc să le atace", a spus această sursă.

Acest responsabil, sub protecția anonimatului, a adăugat că Statele Unite continuă să se opună atacurilor ucrainene în adâncimea teritoriului rus.

"Poziția noastră cu privire la interzicerea utilizării ATACMS sau a loviturilor profunde în interiorul Rusiei nu s-a schimbat", a spus el.

ATACMS sunt rachete cu rază lungă de acțiune furnizate de americani Ucrainei, capabile să ajungă la o distanță de până la 300 de kilometri.

Orașul Harkov, în estul Ucrainei, este ținta aproape zilnică a bombardamentelor care vin în principal de pe teritoriul Rusiei.

Rusia a lansat o ofensivă în regiune la începutul lui mai și câștigă teren în fața unei armate ucrainene aflate în dificultate.

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a lăsat să se înțeleagă miercuri că Statele Unite și-au schimbat poziția în ceea ce privește loviturile ucrainene pe teritoriul rus.

"Pe măsură ce condițiile s-au schimbat, pe măsură ce câmpul de luptă s-a schimbat, pe măsură ce Rusia și-a modificat felul în care își conduce agresiunea, ne-am adaptat și ajustat și sunt încrezător că vom continua să facem acest lucru", a spus el presei în cursul unei vizite în Republica Moldova, țară care se învecinează cu Ucraina.

NATO împinge capitalele occidentale să ridice restricțiile care "leagă la spate mâinile ucrainenilor", potrivit secretarului său general, Jens Stoltenberg, o poziție la care au aderat mai multe țări, printre care Franța.

Kremlinul, la rândul său, a reproșat Alianței Nord-Atlantice că a lansat "un nou ciclu de escaladare", mai scrie AP, citată de Agerpres.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (12)
  • Tic 31.05.2024 11:04
    Nenorocitul de Stoltenberg cere minim 40 de miliarde anual de la țările NATO pt Ucraina!
    Ce facem fraților,răbdăm birul pt sioniștii vopsiti ucraineni( nici nu există nația ,etnia,statul ăsta)sub minciuna războiului?
    Război si bombardament a fost in Yugoslavia,in Serbia,in Ucraina este mascaradă între sioniști pt a ne escroca pe noi!
    Ce face onor Geoană,care vrea sa ne fie președinte?De ce nu se opune?Ăsta,fecior de general securist comunist bolșevic-pe filieră kgb-,pus in funcție la a mai tare alianță militară din partea opusă ,nu miroase a tarantelă globalistă ,nu face decât să confirme ca toți participanții sunt de conivență?
    UE cere,NATO cere,ONU cere,OMS cere ,chiar nu vedem că toate sunt minciuni?
    Recunosc ,au fost si sunt bombardamente prin partea rusească a ucrainei(trebuie întreținută ideea de razboi,pardon,teatru de operațiuni,vorba lui Vova),restul teritoriului este nederanjat,au murit oameni nevinovați (criminalilor le trebuiesc victime,pt "veridicitate"-remember "revoluția" din România )dar asta nu justifică sclavizarea noastră de bună voie pt marele
    khazar in spe.Plus milioanele de "refugiați" care trăiesc pe banii noștri și din care doar vreo 20% au chef de muncă(statistică din MB de acum o săptămână),plus privilegiile economice de scutiri taxe,controale,intâietate la export,etc.Ucraina are toate avantajele UE ,fără contribuția la bugetul comunitar,ba,dimpotrivă se servește fără rușine de el.Nu vi se pare ca seamănă cu ideologia nației alese mai presus de orice?
    Muncim pt copiii pianistului si ai fufei de nevastă-sa?
    Muncesc copiii noștri pt copiii ălora ?
    Mai nou pianistul finanțează cu milioane de euro,(șampanie&caviar la propriu)echipă științifică în Antarctica!
    Ăsta este război?Da,dar împotriva noastră!
  • Tic 31.05.2024 11:07
    Am uitat invazia ucraineană absolut neprovocată in România ,prin canalul Bâstroe.
  • Jaye ► Tic 31.05.2024 11:31
    Nu exista nimic mai adevarat decat ceea ce ati acris.
  • Mars.60 Stefan ► Tic 31.05.2024 15:40
    Perfect subliniat. Subscriu!
  • Jaye 31.05.2024 11:30
    De asta le trebuie barbati cu fusta si pe tocuri. Cum se poate ca cineva sa fie atat de idiot incat sa puna la botul la niste demențe de tipul barbatii au ciclu nasc si alapteaza. Exista o psihoza in masa altfel nu se poate intelege. De asta au ce au cu barbatii si cu ideea de masculinitate. Ca sa nu aiba cine sa le dea ce merita cu forta nu cu fbkul. Natiunea noastra si toate celelalte nu mai au scapare decat daca barbatii isi aduc aminte de forta lor.
  • Wolf Edmond 31.05.2024 11:32
    Deja militari de carieră aparținând Legiunii Străine din Franța își publică pe rețele sociale fotografii autorealizate pe câmpul de luptă din Ukraina. Asta nu este altceva decât sfidare realizată cu lipsă de bun simț. Pe de-o parte Makroul afirmă că va trimite probabil trupe iar pe de alta acestea deja se află pe teren, adică la „viitoarea destinație”. Trupele de „mercenari” englezi, francezi și polonezi din brigada internațională au fost trimise și au ajuns în localitatea Lipsti, pe frontul din regiunea Harkov. Ce mai este de autorizat în această situație? Tocătorul de carne rusesc are mult de lucru.
  • Tic 31.05.2024 15:33
    Pe ăștia îi plătim noi..
  • Mars.60 Stefan 31.05.2024 15:49
    Respect punctul dvs. de vedere obiectiv. Poate fi privita problema si din unghi opus: Tocătorul de carne ruseasca tocmit de satanisti a intrat in functiune, razboiul aduce multa suferinta in ambele tabere.
  • Codreanu 31.05.2024 15:56
    Legiunea Străină este o armata de elită, armamentul; tehnica și specificul antrenamentelor militare au specificul trupelor speciale...Legiunea nu dispune de tancuri, nu dispune de artilerie, nu mai dispune de companii de mortiere...tot ce are sunt posturi Milan ( vechi de zeci de ani) și Eryx- antitanc &buncăr. Armamentul individual nici nu contează într-un război de uzura cu un front așa larg, este inferior celui rusesc, depășit moral de zeci de ani.
  • Maria888 31.05.2024 17:16
    Interviu tulburator cu Jeffrey Sachs, economist si diplomat american, despre conflictul din Ucraina, politica americana si europeana din ultimii 30 de ani, NATO si cat de grava este situatia in acest moment intre Biden si Putin, COVID - virusul modificat in laborator ca arma biologica a carui cercetare continua ...
    https://rumble.com/v4y0l1b-jeffrey-sachs-the-untold-history-of-the-cold-war-cia-coups-around-the-world.html
  • Brick 31.05.2024 17:24
    Ceva de dragoste in stil Wagner

    https://mihailandrei.wordpress.com/2024/05/31/daca-dragoste-nu-e-nimic-nu-e-mercenari-wagner-s-ar-fi-implicat-intr-o-bataie-stradala-in-orasul-rusesc-celiabinsk/

    Asta e tot muskali wagnerieni, dar si cu ceceni, "Armata lui Iisus" cauta credinciosi adevarati

    https://mihailandrei.wordpress.com/2024/05/18/posibilul-succesor-al-lui-kadirov-propovaduieste-unitatea-ruso-cecena-sub-un-singur-dumnezeu/
  • Valter COJMAN 01.06.2024 13:31
    E clar: vor intra in functie arme nucleare.
    Cu totii stim ce va urma dupa asta: WW3.
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  5. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  6. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  7. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  8. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  9. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el