Azi în TIMIȘOARA, mâine în toată țara? Carantinarea forțată ar putea justifica și închiderea Bucureștiului urmată de restricțiile de Paști. De ALEGERI rata de infectare în Timiș era MULT MAI MARE decât acum. Cehia a INTERZIS deja sărbătorile de Paști

De Alesandru Anghel  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Carantinarea Timișoarei a stârnit ample reacții negative în rândul cetățenilor sătui să stea în case, dar și în rândul patronilor de afaceri care se plâng că dau faliment, transmite SPS. Autoritățile locale spun că decizia este necesară întrucât rata de infectare se află în continuă creștere, iar presiunea pe ATI e mare. Însă, în noiembrie 2020, când au avut loc alegerile cu ciudatele lor rezultate, Timișoara avea o rată de infectare de peste 8 la mie, mai mare decât cea de 7.4 la care ieri s-a decis carantinarea orașului. Atunci, "În noaptea "sfântă" a alegerilor, pandemia a fost sistată". Dar nu și la Iași, unde credincioșii ortodocși au fost deposedați de dreptul lor sfânt și constituțional la credință - ILEGAL, după cum a dovedit Justiția în cele din urmă.

Mai mult, unele localități aveau peste 10 la mie și chiar aproape dublu cu cea de acum, cu o localitate cu 13.31 la mie (vedeți foto/info). Atunci, discuțiile despre carantinare nu existau, căci orașul se pregătea de alegeri, la fel ca întreaga Românie. Carantinarea forțată a Timișoarei și „Scenariul Roșu” în care a fost băgat Bucureștiul sporesc suspiciunea față de intențiile reale ale autorităților.

Observăm și nota aberantă cu care se intervine în comunicatul oficial al carantinării populație cu privire la intensificarea vaccinării pentru a se ieși din carantină. Nota este total aștiințifică. Israelul și-a vaccinat aproape întreaga populație iar decesele și infectările au crescut!

Tot mai mulți comentatori avansează ipoteza ca de fapt se dorește un scenariu demn de Armata Roșie pentru Sfintele Paști al catolicilor, care urmează mai curând, pe 4 aprilie, după care se va considera firesc aplicarea aceluiași „Scenariu Roșu” și pentru ortodocși, pe 2 mai, ca să nu existe, nu-i așa, vreo discriminare.

O confirmă și o declarație de azi a persoanei care conduce de facto Ministerul Sănătății, în locul incapabilului imoral Vlad Voiculescu, recte Andreea Moldovan.

În prezent, conform „scenariului” din Capitală, este interzisă părăsirea locuințelor după ora 23.00.

Desigur, după cum scrie un inspirat comentator online, nimeni nu ne împiedică să intrăm de Sfintele Pași în Biserici înainte de ora 21.00 pentru a ieși apoi dimineața cu Lumina sfântă.

De data aceasta nu va mai sta nimeni închis în casă de Sfintele Paști, avertizează mai multe organizații ale societății civile românești.

Amintim în acest context că Cehia deja a anunțat interzicerea sărbătorilor de Paști, conform EvZ. Guvernul ceh a instituit începând din 1 martie un lockdown sever. Premierul Andrej Babis și-a avertizat concetățenii că anul acesta Paștele (catolic, 4 aprilie) va fi sărbătorit la fel ca anul trecut, adică fără a ieși din case, scrie startribune.

TIMIȘOARA ÎN SCENARIUL NEGRU

Ce se interzice, conform autorităților:

 
„După analiza atentă a tuturor datelor primite din partea Direcției de Sănătate Publică Timiș și a specialiștilor în cadrul Comitetului Județean de Situații de Urgență Timiș, s-a decis că, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, pe raza Municipiului Timișoara, Comunei Moșnița Nouă, Comunei Ghiroda, Comunei Giroc și Comunei Dumbrăvița din Județul Timiș - pentru o perioadă de 14 zile, se vor aplica o serie de măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent în zona menționată, sau doar o tranzitează. Aceste măsuri au ca scop prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
Totodată, în completarea acestor măsuri domnul Zoltan Nemeth, prefectul județului Timiș, a purtat în ultimele 24 de ore discuții atât cu vpicepremierul României - Dan Barna, cât și la nivelul Ministerului Sănătății - astfel încât, în cel mai scurt timp, se va trimite spre Timișoara un număr mai mare de doze de vaccin pentru a putea accelera campania de imunizare a timișenilor.
 
Conform deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.
 
Circulația și staționarea persoanelor în spațiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
 
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității;
 
Totodată, în interiorul localităților, se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
 
În perioada următoare, se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare până la ora 20,00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care pot avea program non-stop.
 
Se va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanțare fizică.
 
În cazul centrelor comerciale și a parcurilor se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanțare.
 
Totodată se interzic următoarele activități:
 
1. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise;
2. organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;
3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
5. organizarea și desfășurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată;
6. organizarea și desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor;
7. activități culturale, științifice, artistice sau de divertisment în spații închise sau deschise;
8. toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, inclusiv săli de fitness, cu excepția evenimentelor profesioniste organizate de federațiile de profil;
9. organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor și piețelor de vechituri.
 
Prin excepție de la prevederile menționate anterior, este permisă activitatea de comercializare a florilor/aranjamentelor florale în data de 08 martie 2021.
 
Începând cu data de 13.03.2021, ora 05:00, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii carantinei zonale, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor putea comercializa, în zilele de sâmbătă și duminică, produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem de livrare la domiciliu, operatorii economici din centrele comerciale (zona de fast food). Își suspendă temporar activitatea, în zilele de sâmbătă și duminică pe perioada aplicării măsurii carantinei, inclusiv operatorii economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare) în magazinele comerciale.
Începând cu data instituirii măsurii carantinei zonale, agenții/operatorii economici în domeniul comercializării produselor nealimentare își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii în zilele de sâmbătă și duminică, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.
 
Având în vedere situația deosebit de gravă prin care trece acum sistemul local de sănătate, facem apel la populație să respecte cu strictețe noile măsuri impuse, astfel încât, în cel mai scurt timp, rata persoanelor infectate să înceapă să scadă.
 
Hotărârea privind instituirea măsurii de carantinare zonală în formă completă va fi publicată pe website-ul instituției în cel mai scurt timp.”
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Conferință în direct Familia Ortodoxă: CE ESTE BĂRBATUL DE AZI

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Orizont 07.03.2021 22:35
    Pana acum am vorbit cu 3 amici/vecini care au intrat in somaj , sau si-au schimbat locul de munca pentru ca angajatorii NU MAI AU COMENZI - Romania este bagata in colaps de o banda criminala politico-securista ! Daca ii lasam sa faca ce vor vom ajunge ca in Venezuela chiar anul acesta !
  • __ 08.03.2021 11:52
    situația nu era roz oricum, mai sunt patru care nu aveau de lucru nici inainte de pandemie, trei care au tulit-o  ș.a.m.d. În momentul când de ex. nu or să mai fie bani de ex. de dentist (durerea unui abces de molar e ucigătoare)... în fine, trece cu o floare!
  • Orizont 07.03.2021 22:56
    Plandemia este mijlocul intereselor diabolice ale globaliștilor de a subjuga și distruge omenirea printr-o spirală a șomajului, a falimentelor, a sărăciei extreme și a disperării. Dacă acești nemernici hiperbogati nu se mai satură de bogăție și de putere și se închină dracului, Satana, care este vrăjmașul comun al lui Dumnezeu și al omului, la asta îi conduce. Să mituiască presa, televiziunile, autoritățile medicale, politicienii și conducătorii statelor ca să le împlinească planul macabru de reducere a populației și de distrugere a omenirii prin molimă, prin teste multe și false, prin carantine etc. până vor pune la pământ economia mondială, iar oamenii vor deveni săraci de tot, ca ei să vină apoi să le ofere VENITUL MINIM UNIVERSAL cu marcare 666 din care să trăiască, devenind sclavii asupritorilor. Iar dacă vor avea îndrăzneala sclavii să protesteze împotriva globaliștilor, viața lor nu va mai avea nicio importanță. Vor pieri. Asta este noua ordine Resetata trambitata de psihopatii globalisti.
  • Traiasca Romania Libera 08.03.2021 11:36
    Am muscat momeala cu "romanii sunt hoti, incapabili si prosti" incredintandu-ne soarta in mainile Uniunii Europene, NATO, si a minoritatilor etnice din tara, iar acum suflam in iaurt. Ne-am tradat pe sine si asta ne costa scump.
  1. Statul Paralel se clatină din temelii: Florian Coldea și Dumitru Dumbravă audiați 14 ore la DNA. Fostul șef SRI ar fi primit șpagă sute de mii de euro ca să aranjeze un dosar deschis de prietena lui, Laura Kovesi, la EPPO. ACTUALIZARE: CONTROL JUDICIAR

  2. Petiție inițiată de doi tineri juriști basarabeni din Chișinău către autorități privind Tratatul pandemic OMS: “Cum putem accepta puterea unei astfel de organizații criminale? Oficialii care promovează interesele OMS sunt trădători de stat”

  3. Dar cine este Klaus Schwab, noul consort al ONU?

  4. EMANUIL GOJDU ȘI-A CONCEPUT FUNDAȚIA PE O PERIOADĂ DE 200 DE ANI. Ce prevedea pentru perioada 2021-2071

  5. Un pacient afectat de un malpraxis grav a câștigat procesul împotriva Institutului "Marius Nasta" DUPĂ 9 ANI! A rămas fără plămân după ce a fost operat de cancer, deși avea TBC. Medicul care a efectuat operația a scăpat nevinovat

  6. Un obstetrician-ginecolog dezvăluie cifre alarmante privind numărul de avorturi spontane. “Rata avorturilor spontane a fost de 80% în studiile Pfizer. Ei știau asta.” Și în România se înregistrează o situație mai puțin obișnuită

  7. Denunțătorul lui Florian Coldea, acuzații explozive: “Am depus peste 20 de înregistrări la DNA. Mi-au spus că o să-mi explodeze o bombă în față, că ei conduc România, că nu-mi dau seama cu cine mă pun”

  8. Referate extrem de interesante la Simpozionul de azi de la Mănăstirea Sâmbăta PROTEJAREA VIEȚII ȘI SĂNĂTĂȚII, O PRIORITATE A FEDERAȚIEI PRO VITA

  9. Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România

  10. Ecaterina Andronescu, sabotată la alegerile de la Academia Oamenilor de Știință din România: ar fi întârziat 5 minute cu depunerea candidaturii. Controversata Doina Banciu vrea să ajungă șefa AOSR, manevrată din umbră de actualul președinte, Adrian Badea

Ultima oră

01:00

Referate extrem de interesante la Simpozionul de azi de la Mănăstirea Sâmbăta PROTEJAREA VIEȚII ȘI SĂNĂTĂȚII, O PRIORITATE A FEDERAȚIEI PRO VITA

00:10

24 mai: Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat aflat cu moaște sfinte în România, dăruite de însuși Ștefan cel Mare și Sfânt Mănăstirii Neamț - cea mai veche inscripție păstrată de la Atletul lui Hristos. FOTO

23:00

EMANUIL GOJDU ȘI-A CONCEPUT FUNDAȚIA PE O PERIOADĂ DE 200 DE ANI. Ce prevedea pentru perioada 2021-2071

22:32

Petiție inițiată de doi tineri juriști basarabeni din Chișinău către autorități privind Tratatul pandemic OMS: “Cum putem accepta puterea unei astfel de organizații criminale? Oficialii care promovează interesele OMS sunt trădători de stat”

21:20

SFINȚII EROI ANTICOMUNIȘTI - PR. AMFILOHIE BRÂNZĂ ȘI MAICA STAREȚĂ JUSTINA BUJOR ÎNTR-O CONFERINȚĂ ASCOR LA BRAȘOV, VINERI, 24 MAI, ORELE 18.30

21:01

Sorin Gheorghe Suciu: Lancrăm - Sebeș, impresii la cald

20:33

Un pacient afectat de un malpraxis grav a câștigat procesul împotriva Institutului "Marius Nasta" DUPĂ 9 ANI! A rămas fără plămân după ce a fost operat de cancer, deși avea TBC. Medicul care a efectuat operația a scăpat nevinovat

20:00

Ecaterina Andronescu, sabotată la alegerile de la Academia Oamenilor de Știință din România: ar fi întârziat 5 minute cu depunerea candidaturii. Controversata Doina Banciu vrea să ajungă șefa AOSR, manevrată din umbră de actualul președinte, Adrian Badea

19:20

Un obstetrician-ginecolog dezvăluie cifre alarmante privind numărul de avorturi spontane. “Rata avorturilor spontane a fost de 80% în studiile Pfizer. Ei știau asta.” Și în România se înregistrează o situație mai puțin obișnuită

18:30

A început conferința și lansarea numărului din mai al Revistei Familia Ortodoxă, la Librăria Sophia - “Bărbatul și tatăl în epoca postidentitară”, unde sunt invitați Pr. Constantin Trăistaru și psihologul Irina Petrea-Sullivan – VIDEO LIVE

17:46

Denunțătorul lui Florian Coldea, acuzații explozive: “Am depus peste 20 de înregistrări la DNA. Mi-au spus că o să-mi explodeze o bombă în față, că ei conduc România, că nu-mi dau seama cu cine mă pun”

17:10

Istoria Neamului ale Țasta de la Vădastra, județul Olt, fost Romanați (I): "Să nu uitați, nepoții mei!"

17:07

În plin scandal privind cererea de arestare a lui Netanyahu și recunoașterea Palestinei, Israelul intră puternic și ucide zeci de palestinieni: atac dur în ultimele ore - VIDEO

15:50

NOVA TV: Atenție la afacerile UDMR în județul Harghita!

14:45

Candidaturile de la București ale PNȚ Maniu - Mihalache, blocate și azi, timp de 23 de zile. Declarația lui Valerian Stan