Ieri, 23 noiembrie 2021, o parte dintre colegii lui avocatului Robert Roșu au așteptat cu sufletul la gură momentul eliberării. Zeci de colegi avocați au mers direct la porțile penitenciarului, pentru a-l întâmpina pe Robert Roșu în primele clipe de libertate.
„Un moment atât de emoționant pentru noi toți aceia care am luptat #AlăturiDeRobert pentru restabilirea dreptății. Mulțumim tuturor pentru sprijin și susținere!”, au scris colegii lui care i-au creat site-ul Alături de Robert.
VIDEO:
Avocatul Dan Cristea, de la Țuca Zbârcea și Asociații, a comentat momentul:
„Am citit mai de mult pe undeva că uitarea nu e un eșec al creierului, ci de fapt un proces cognitiv pe care îl controlează atent pentru a putea supraviețui.Sper că așa o fi. Am lucruri pe care nu pot să le uit, deși aș vrea, aș vrea atât de mult încât aș plăti cu dragă inimă un tratament pentru asta.
Privirea înghețată a lui Robert când Ministerul Public considera greșite "hotărâri judecătorești” irevocabile – eram lângă el pe o bancă în sala de ședințe, i-am șoptit "haide mai, asta nu ține nici de glumă”, dar din ochii lui am înțeles că acolo totul era răsturnat.
Momentul exact când a primit soluția din apel, tăcerea infinită de atunci, neputința oricui de a îi explica de ce trebuie să își lase fetițele și să meargă într-un penitenciar.
Zăngănitul ușilor de metal când l-au adus prima oară la grefă, și mie nu îmi venea să cred că îl văd acolo, lui nici atât, și nu știam ce să îi zic, nici ce să fac. Am stat la Rahova o oră și jumătate în mașină apoi, n-am putut porni, mă tot așteptam să vină cineva să îmi spună că este farsă.
Momentul când am citit hotărârea judecătorească de condamnare și n-am găsit nimic altceva decât acte normale de exercitare a avocaturii – pledoarie, redactare notificare, asistență juridică – puse într-o lumină de film hollywoodian (cine a mai văzut motivare care laudă articole de presă?!) în care s-a decis de la început că un personaj trebuie să fie negativ, orice ar face.
Mușcăturile de ploșnite de pe mâini, pe care eu le vedeam, dar nu întrebam, pentru că întrebarea n-avea cum să ajute la nimic. "Ești bine, Robert?”, "Da”, "hai să vedem ce avem de lucru”.
Ultimul cuvânt din recurs, greu de ascultat, când Robert a spus că a pierdut multe, dar nu și-a pierdut vreodată speranța că se va face dreptate.
Astăzi, când l-am văzut ieșind pe poarta de la Jilava, pentru că 3 judecători ai Înaltei Curți au avut curaj să facă dreptate, am simțit prima oară după mult timp că aerul e mai curat.
Dar în continuare aș vrea să le uit pe toate. Pentru că doar uitându-le aș mai putea crede că avocatura e atât de independentă pe cât o credeam ante-2015. O profesie în care un avocat a stat 11 luni degeaba în închisoare PENTRU OPINII are mult, mult de recuperat până își va putea re-afirma independența. Și asta ne costă pe toți.”
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.