Avocatul Gheorghe Piperea: Avem un regim de iacobinism sanitar în România. Ne supunem orbește directivelor OMS și copiem alte țări în toate exagerările lor

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Într-un text postat pe Facebook, avocatul Gheorghe  Piperea vorbește despre instalarea unui „regim de iacobinism sanitar în România”, așa cum este definit acum, în presa franceză (după termenul folosit în timpul Revoluției francezăă) un regim nedemocratic, care aplică sancțiuni severe pentru fapte ilicite minore și  cu efecte secundare sau adverse nebănuite. Avocatul avetrtizează că, în baza acestui mod de a face medicină, ce stă sub semnul cinismului, pe viitor, sistemul de iacobinism sanitar va decide că, dacă nu ai covid, nu reprezinți o urgență.

Publicăm mai jos textul integral:

„Am intalnit acest termen in presa scrisa franceza : "iacobinism sanitar", care desemneaza un regim non-democratic, cu reguli foarte stricte, cu sanctiuni severe aplicate unor fapte ilicite minore si cu rezultate slabe sau cu efecte secundare sau adverse nebanuite.
Termenul vine, desigur, din perioada revolutiei franceze din 1789, fiind ratasat regimului de teroare instalat imediat dupa rasturnarea monarhiei, care a dus la aparitia lui Napoleon, cu tot cu razboaiele lui, si care s-a terminat cu restauratia monarhiei in Franta (e drept ca n-a durat prea mult pana cand s-a instaurat "a doua republica").
Presa franceza probeaza ca interdictia clubului, a plajei, a restaurantului in spatiu inchis si, in genere, a locurilor de distractie, nu inseamna ca a disparut underground-ul, ci ca a proliferat partea ilicita si periculoasa a acestuia. Lumea iese la distractie pe ascuns, regulile sanitare "inteligente" fiind ignorate cu entuziasm. Ca pe vremea prohibitiei alcoolului in SUA, opozantii acestor reguli ale iacobinismului sanitar, practicantii acestui tip de evadare urbana, fiind treptat legendati. Btw, in pandemie, desi societatea ar trebui sa fie in tipla si la dunga, ca pe vreme regimului de la Vichy, traficantii de droguri, de substante recretative si de carne vie au prosperat.

Este evident ca avem un astfel de regim de iacobinism sanitar si in Romania. Nu numai pentru ca ne supunem orbeste directivelor OMS (care sunt, de fapt, niste recomandari, dar noi le-am transformat in litera de biblie), dar copiem Franta, Italia si Spania in toate exagerarile lor, adaugand un plus de exagerare autohton. Si avem statuile noastre pandemice, sfintite de locul pe care il ocupa, si nu de marile merite personale (care lipsesc cu desavarsire).

Problema foarte mare pentru sistemul sanitar antrenata de acest iacobinism sanitar rezulta din faptul ca, fiind inchise 80% din capacitati, pentru ca sistemul sa se concentreze pe cele cca 100 de mii de cazuri de covid, dintre care doar cca 500 sunt, in prezent, cazuri grave, milioane de pacienti noc-covid nu s-au mai ingrijit in sistem si nu s-au mai internat in spitale. Mortalitatea si morbiditatea in randurile pacientilor non-covid au scazut. De aici intrebarea fundamentala de filosofie si politici publice : de ce platim atat de scump acest sistem sanitar care ne tine mai bolnavi cu el decat fara el?

Fapt divers : lumea nu s-a mai infectat cu microbi intraspitalicesti, pentru ca au stat departe de spital... Lumea nu se mai pricopseste cu infectii nozocomiale, pentru ca nu mai este obligata sa se umileasca si sa sufere in spitale. De aceea, lumea a inceput sa evite cu orice pret spitalul ...

Cum era vorba aia - vrem spitale, nu catedrale?

In plus, sa ne gandim la ce va fi condus in viitorul apropiat cinismul medical ("nu esti bolnav de covid, nu esti urgenta"). Pe termen mediu si lung, rejectul asta cinic va dauna profesiei medicale si increderii in sistem, in medicamente si in vaccinuri. Nici nu isi dau seama birocratii medicali, care se viseaza eroi si dictatori, cat rau au facut sistemului. Si cat rau ne-au facut nou, sub cuvant ca ceea ce fac, iacobinismul lor sanitar, este pentru siguranta noastra”.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • dttw 09.09.2020 13:31
    https://www.justitiarul.ro/romanii-primesc-ceea-ce-si-au-dorit/

    Sistemul capitalist este, până la urmă, o schemă Ponzi ceva mai elaborată: câțiva șmecheri îi amețesc pe restul că ar putea câștigă jocul dacă respectă regulile impuse.

    Adică, dacă muncesc de se spetesc pentru un salariu de nimic, dacă acceptă să fie conduși de elitele care au „reușit” în viață, dacă sunt de acord să susțină din taxe și impozite o gașcă de politruci care, chipurile, le apară interesele dar care se ocupă să securizeze situația celor 1% care dețin 99% din bogății și care conduc, cu adevărat, țara.

    Și așa mai departe, tot felul de sofisme din astea, care dau bine la popor dar care nu valorează absolut nimic, deoarece sunt doar vorbe-n vânt, menite să țină ocupată marea masă a cetățenilor, în vreme ce „elitele” îi mulg.

    Problema principala a acestui Caritas nu este că jocul e câștigat doar de unii; asta n-au timp s-o vadă amețiții. Nu, problema principala este Educația care poate determina procente însemnate de populație să iasă din Matrix și să vadă realitatea.

    „Iar adevărul vă va face liberi.”, zice Evanghelia după Ioan. Din acest motiv, Capitalismul se teme de Educație. De o Educație clasică, clară, care să facă omul să gândească singur, nu în șabloane.

    Din același motiv, o să vedeți, anul acesta, cum Învățământul o să ajungă ciuca bătăilor, cea mai mare bătaie de joc posibilă, totul sub scuza COVID-ului.

    Cel mai bun cetățean pentru sistem este acela care nu pune întrebări, care cumpără și cumpără întruna, care muncește mult pe bani puțini și care, astfel, nu pune în pericol societatea de consum.

    România este o țară care nu mai are nevoie de cetățeni educați. La ce i-ar folosi?! Noi, oricum, nu mai producem aproape nimic. Industria e distrusă. Agricultură e în Evul Mediu, desigur, acolo unde pământul nu a fost cumpărat de investitorii străini. Românul n-are nevoie de literatură clasică, de matematici complicate sau de fizică ori chimie!

    Pe șantier în Anglia sau la sparanghel în Germania nu-ți trebuie așa ceva! Nici pe videochat nu discuți fizică relativistă când cerșești câțiva bănuți ca să-i arăți clientului locurile în care nu te bate soarele.

    Ăsta e sistemul și așa merg lucrurile! Până la urmă, asta au dorit și românii. Deci, e win-win. Toată lumea e mulțumită. Sau, cum spunea un personaj din filmul Matrix, “ignoranța e o binecuvântare”.

    Răzvan BIBIRE, Contrasens
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu