Avocatul Daniel Ionașcu a atacat la Curtea de Apel București hotărârile CJSU Iași și CNSU de îngrădire a pelerinajului la Sfânta Paraschiva și la alte manifestări din toată țara. Nedreptățiții pot cere daune pentru încălcarea libertății religioase

De Vlad Pârău  /  

Foto: Facebook

Foto: Facebook

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Avocatul și teologul Daniel Ionașcu a atacat în instanță hotărârile comitetelor pentru situații de urgență privind blocarea accesului la Hramul Sfintei Parascheva și la alte manifestări religioase din toată țara. Este vorba atât de Hotărârea CJSU Iași nr. 35/2020, cât și de Hotărârea CNSU nr. 47/2020, aceasta din urmă extinzând îngrădirea libertății religioase la nivelul întregii țări.
 
Potrivit avocatului Ionașcu, citat de Lumea Justiției, hotărârile respective „încalcă grav drepturile fundamentale și dispozițiile legale privind organizarea BOR... Măsurile-s nelegale, nu-s necesare și n-au fost justificate transparent, argumentat și nediscriminatoriu. Simpla referire la necesitatea limitării transmiterii SARS-CoV-2 nu poate constitui o motivare pertinentă”, a explicat Daniel Ionașcu pentru Lumea Justiției. 

Avocatul Ionașcu a mai declarat pentru Lumea Justitiei că oricine este interesat poate depune acțiune în instanță ca să solicite daune morale, din cauza acestui grav atentat la libertatea religioasă, comis de către guvernul Ludovic Orban. „În plus, eu va întreb asa: cât de competent este acest cabinet Orban sa guverneze, în contextul în care de nenumărate ori Curtea Constituțională a României a desființat ordonanțele emise de Guvern?”, a adăugat acesta.

Daniel Ionașcu a depus luni, 12 octombrie 2020, o acțiune la Curtea de Apel București prin care solicită anularea celor doua hotărâri sus-menționate, argumentând în detaliu de ce ele încalcă atât Constituția României, cât și Convenția Europeană a Drepturilor Omului și bogata jurisprudență CEDO în materie de libertate religioasă. În plus, niciunul dintre cele două acte normative infralegale nu este fundamentat științific, adaugă avocatul. De altfel, el atrage atenția că drepturile și libertățile fundamentale nu pot fi îngrădite prin acte infralegale, ci doar prin legi.

Totodată, președintele executiv al PPUSL, av. Daniel Ionașcu, cere suspendarea hotărârilor emise de CNSU și CJSU Iași până la soluționarea definitiva a cauzei pe fond.

„​Respectivele hotărâri sunt nelegale, fiind emise cu încălcarea dispozițiilor legale imperative, a drepturilor și libertăților fundamentale garantate atât constituțional, cât și prin Tratatele la care România este parte, susține avocatul Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal).

Guvernul nu poate să restrângă exercițiul libertății religioase, printr-o ordonanță dată în baza unei legi de abilitare, așa cum impun Constituția României și jurisprundența Curții Constituționale.

​PPU (social-liberal) apreciază că cele două hotărâri încalcă grav dispozițiile legale privind organizarea Bisericii Ortodoxe, dar și drepturile la libertate individuală și libertate a conștiinței. De asemenea, interzicerea participării la evenimente religioase este una vădit discriminatorie, în acest fel aducându-se o gravă atingere libertății religioase.

​Restricționarea accesului credincioșilor la sărbătoarea Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, în condițiile în care organizatorul – Arhiepiscopia Iașilor, cu sprijinul autorităților locale, a luat toate măsurile de siguranță ce se impun pentru respectarea de către pelerini a normelor sanitare și de distanțare, în vederea prevenirii și combaterii răspândirii epidemiei de COVID-19, este o măsură nejustificată și abuzivă.

​Redăm, mai jos, câteva fragmente din acțiunea depusă la instanță:

​Articolul 29 din Constituția României prevede că ”Libertatea credințelor religioase nu poate fi îngrădită sub nici o formă”. Credințele religioase sunt acele sentimente și acte pe care o persoană le raportează la lumea înconjurătoare și la existență. Libertatea religioasă implică atât o latură interioară, cât și una exterioară de manifestare. Din perspectiva laturii interioare, ce presupune dreptul persoanei de a avea sau adopa, în forul interior, o credință, libertatea religioasă are un caracter absolut, în sensul că statul nu poate să o restrângă. Din perspectiva laturii exterioare, presupunând dreptul persoanei în a-și exterioriza respectiva credință, prin participare la slujbe, procesiuni etc., libertatea are un caracter relativ, statul putând să o restrângă, însă doar pe cale de excepție, deoarece regula o constituie imposibilitatea îngrădirii credințelor religioase”.
(…)
​„În ceea ce privește Hotărârea 35/06.10.2020 apreciem că este nelegală, neîntemeiată, discriminatorie și abuzivă. Această hotarâre încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor, ale credincioșilor ortodocși, impunând un criteriu discriminator pentru a putea participa la una dintre cele mai importante sărbători religioase – pelerinajul ocazionat de sărbătorirea Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, în municipiul Iași.
Apreciem că suntem în prezența unei grave discriminări, ce are ca efect restrângerea și înlăturarea exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor garantate de Constituție și Tratatele Internaționale.
​Măsurile prin care se limitează drepturile și libertățile fundamentale trebuie sa aibă o temeinică fundamentare, să aibă ca scop protejarea cetățenilor, în ansamblu și individual, și nu să ducă la excluderea din viața și cultul religios. Or limitarea accesului la o sărbătoare atât de importantă pentru orice creștin ortodox, fără un temei legal sau o argumentație pertinentă, nu este altceva decât un abuz de putere, o încălcare flagrantă a drepturilor și libertăților fundamentale”.
(…)
​”În concluzie, dispozițiile cuprinse în cele două hotărâri atacate, respectiv art 2 din Hotărârea nr. 47/05.10.2020 privind lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătații publice, adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență din cadrul Guvernului României și Hotărârea nr. 35/06.10.2020 privind măsurile adoptate în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași sunt nelegale, motiv pentru care solicităm anularea acestora”.”, se arată într-un comunicat de presă, publicat pe pagina web a Partidului Puterii Umaniste, Social-Liberal (PPUSL). 

Acțiunea depusă de av. Daniel Ionașcu la Curtea de Apel București poate fi citită integral aici
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  5. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  6. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  7. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  8. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  9. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el